Mărturia creștină sau martori pentru Hristos

Probabil una dintre cele mai discutate subiecte din prezent este aceea de mărturie și martori ai lui Hristos. Aceasta este desigur interconectată cu ideea de evanghelizare și dezvoltare a împărăției lui Dumnezeu.

Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este că tot mai multe biserici române – atât din țară cât și din afară – sunt conduse de pastori care sunt prinși în capcana relevanței culturale și cred că mesajul Evangheliei nu se poate transmite oricum și oricui. Una dintre chestiunile pe care acești pastori încearcă să ne-o vâre pe gât este că “ nu poți mărturisi cuiva credința ta dacă nu dezvolți o relație cu acea personă”. Aceasta presupune o întreagă strategie pe care creștinul trebuie să o învețe ca să știe cum să înceapă sau să dezvolte aceste relații și apoi să aștepte momentul potrivit ca să spună acelei persoane că are nevoie de Dumnezeu. Este desigur o  tehnică de marketing care își dorește rezultate, fără să țină cont că semănătorul trebuie să arunce sămânța dar Dumnezeu este cel ce face să crească.

Am gasit deasemenea și acest articol  care ne dă câteva idei din perspectiva non-creștinilor despre cum am putea sa fim martori mai buni pentru Dumnezeu, însă trebuie să o spun cu părere de rău că autorul ne aruncă căteva idei corecte politic și social dar fără să le susțină biblic, și asta într-o chestiune de importanță extremă.  Se pare că autorul articolului consideră că este mai important să știm ce cred alții despre noi decât ce spune Dumnezeu despre noi și despre modul în care trebuie să fim martori pentru El.

Nu aș vrea însă să fiu înțeles greșit. Și eu consider că trebuie să arătăm respect pentru cei  din jur, că biblia nu ne îndeamnă să îi privim de sus pe cei care nu au aceeași credința ca a noastră, că suntem chemați să ajutăm acolo unde putem și să arătăm compasiune pentru toți oamenii, ș.a.m.d. , dar până unde trebuie și poate să meargă relațiile dintre credincioși și cei care nu sunt născuți din nou? Ce spune Biblia despre mărturia creștină și despre cum trebuie să fie un martor a lui Cristos în lume?

Iată mai jos câteva idei personale:

1.  Mărturia creștină începe în primul rând cu relațiile dintre credincioși

Contrar ideilor moderne, și nu numai, adevărata mărturie creștină pleacă în primul rând de la relațiile dintre credincioși. Aceasta presupune în primul rând o mărturie la nivel comunitar și nu personal. Bisericile moderne îi învață pe credincioși că mărturia creștină începe cu individul, când de fapt mărturia creștină începe cu biserica locală.

Ioan 17:21 – Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”

Aceasta presupune că unitatea credincioșilor și părtășia creștină reprezintă evanghelizare în sine.  Însă părtășia creștină nu înseamnă doar prietenie ci ea pleacă de la un numitor comun – nașterea din nou – și se dezvolă pe baza acesteia.

1 Ioan 1:7  „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.”

2. Mărturia creștină vine dintr-o viață trăită în sfințenie

O altă problemă a bisericilor moderne este că accentul cade pe relații și mai puțin sau deloc pe sfințenie. De fapt, în viziunea modernă, sfințenia este văzută ca ceva legalist și aproape ca o privare de la libertatea creștină. Tinerii creștini sunt tot mai mult învățați că mesajul evangheliei înseamnă libertate creștină dar o libertate în care expresia „tu trebuie” a fost înlocuită cu „ ce îți place ”. Iată mai jos un mesaj de la apostolul Pavel:

Efeseni 5:5-11 – Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei. Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.

Iată cum Scriptura ne îndeamnă mai degrabă la sfințenie decât la „dezvoltarea de relații”, un lucru care mai degrabă este criticat decât încurajat de pasajele biblice. Și asta pentru ca știm foarte bine, și Biblia ne spune acest lucru foarte clar, că „prieteniile rele strică obiceiurile bune”.

Alte pasaje – Filipeni 2:14-16, 1 Petru 1:17-18, etc.

3. Marturia creștină vine dintr-o viață disciplinată și etică biblică

Sunt atât de mulți astăzi care încearcă să își atragă prietenii la biserică sau să se implice în lucrarea creștină dar viața lor nu este una disciplinată, nu țin cont de etica creștină, nu sunt oameni onești sau de încredere, ș.a.m. d.   Văd foarte mulți tineri care vor să fie martori pentru Dumnezeu dar ei nu îți fac treaba la școală sau la serviciu,  nu sunt oameni de încredere, nu își respectă părinții, etc. Văd tinere care sunt extrem de interesate de eteriorul lor dar viața de disciplină spirituală este aproape inexistentă. Văd atâtea persoane care nu sunt disciplinate cu modul lor de viața, cu banii sau programul lor, cu relațiile de familie sau în creșterea copiilor lor. Sunt atât de mulți creștini care nu au un nume bun la serviciu din cauza caracterului lor dar vor să fie martori pentru Dumnezeu.  În aceste condiții, este destul de logic ca mesajul creștin să fie respins de mulți care au o viață mult mai disciplinată și care dau dovadă de o etică de viață sau profesională mult mai bună decât mulți creștini.  Iată ce ne îndeamnă Scriptura:

1 Tesaloniceni 4:11-12 „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.”

2 Corinteni 8:21 „Căci căutăm să lucrăm cinstit, nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.”

1 Petru 2:12 „Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.”

4. Mărturia creștină este arătată prin viața de familie

Sunt atât de multe familii creștine care nu arată a familii creștine încâ mi se pare normal ca mulți să se întrebe de ce ar fi motivați să se convertească la o altă religie când și aici sunt aceleași probleme la care nu exista soluții. Nu cred că trebuie să subliniez importanța unor relații de înțelegere și slujire reciprocă a soților, importanța unor relații în acord cu Scriptura în ce privește rolul soților, ș.a.m.d. Dacă chiar în celula bisericii lucrurile nu merg bine, cum oare ne putem aștepta ca Biserica să funcționeze bine și implicit ca mărturia creștină să aducă roade care să rămână?  Pasajele biblice care ne vorbesc despre viața de familie sunt destul de numeroase dar aș aminti doar 1 Petru 3:1-7 ca model de evanghelizare și mărturie creștină în familie.

5. Mărturia creștină are în centrul ei proclamarea crucii lui Hristos și condamnarea păcatului

Cele două nu se pot despărții, (vezi predica lui Pavel din Fapte 17:22-31). Bisericile moderne au fragmentat mesajul Evangheliei și considera mesajul pocăinței și al păcatului ca fiind o extremă a evanghelizării.  Asta a dus la un mesaj prelucrat sau pur și simplu la lipsa mesajului în sine. Creștinii ajung să îi cheme pe oameni la biserică, nu la pocăință, la un grup de distracție, nu la părtășie creștină. Asta se întâmplă și pentru că mulți nu cunosc mesajul evangheliei deoarece în bisericile moderne scopul este ca oamenii să îngroașe numarul membrilor sau al participanților.

1 Petru 3:15 „Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă,”

1 Corinteni 1:22-23 „Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune, dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie;”

Aici însă apare problema relațiilor. Atunci când vrei să dezvolți relații cu alții nu îți permiți să spui lucruri negative despre celălalt – în cazul nostru despre păcat- pentru că tu vrei să continui relația. Întrebarea este când anume poți să îi vorbești despre păcat? O relație se clădește în timp, deci când ști că ai clădit o relație stabilă ca să poți transmite un mesaj destul de dur cum este cel al pocăinței?  Nu credeți că este logic și corect să îți arăți intențiile de la început prin prezentarea mesajului clar al Evangheliei și să nu se descopere apoi că tu de fapt îți doreai să îl atragi în religia ta? Cu siguranță omul acela te va considera apoi un fățarnic și asta pentru că tu i-ai dat motive clare. Iată cum adepții acestui mod de evanghelizare cad în propria capcană.

Cunoasc destui tineri “creștini” care au dezvoltat relații cu tinerii necredincioși și au ajuns să colinde cluburile, să consume alcool sau îi vezi pe la toate concertele de muzică din oraș. Și asta este doar ce se vede, restul Dumnezeu știe. Oare cum au ajuns în acestă situație?

Pe de altă parte am văzut cazuri în care oamenii au dorit ei să continue relația cu cei credincioși pentru că au fost atrași de felul de viața al lor, de onestitatea și corectitudinea lor în relația cu ei și cu alții, si pentru carcaterul lor. Mesajul evangheliei nu a venit decât ca o explicație a ceea ce se afla în spatele acestui mod de viață.

Concluzie

Dacă am fi sinceri și deschiși în cercetarea Scripturii am putea vedea clar că o viață creștină trăită in teamă de Dumnezeu mărturisește mai bine despre Dumnezeu decât orice încercare de relație fățarnică sau cu motivații ascunse.  Ba mai mult modul de gandire al acestora s-a deformat încât acum îi atacă pe cei care își doresc o viața evlavioasă și cu teamă de păcat și îi numesc legaliști.

Domnul să ne dea discernământ să să ne ajute să ne regândim atitudinea noastre față de modul în care fiecare ne împlinim datoria de martori ai lui Hristos. Pentru că fie că vrem fie că nu vrem, în momentul în care ne numim creștini născuți din nou devenim imediat ținta privirilor celor din jur.

Doamne ajută!