Mărturia creștină sau martori pentru Hristos
Probabil una dintre cele mai discutate subiecte din prezent este aceea de mărturie și martori ai lui Hristos. Aceasta este desigur interconectată cu ideea de evanghelizare și dezvoltare a împărăției lui Dumnezeu.
Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este că tot mai multe biserici române – atât din țară cât și din afară – sunt conduse de pastori care sunt prinși în capcana relevanței culturale și cred că mesajul Evangheliei nu se poate transmite oricum și oricui. Una dintre chestiunile pe care acești pastori încearcă să ne-o vâre pe gât este că “ nu poți mărturisi cuiva credința ta dacă nu dezvolți o relație cu acea personă”. Aceasta presupune o întreagă strategie pe care creștinul trebuie să o învețe ca să știe cum să înceapă sau să dezvolte aceste relații și apoi să aștepte momentul potrivit ca să spună acelei persoane că are nevoie de Dumnezeu. Este desigur o tehnică de marketing care își dorește rezultate, fără să țină cont că semănătorul trebuie să arunce sămânța dar Dumnezeu este cel ce face să crească.
Am gasit deasemenea și acest articol care ne dă câteva idei din perspectiva non-creștinilor despre cum am putea sa fim martori mai buni pentru Dumnezeu, însă trebuie să o spun cu părere de rău că autorul ne aruncă căteva idei corecte politic și social dar fără să le susțină biblic, și asta într-o chestiune de importanță extremă. Se pare că autorul articolului consideră că este mai important să știm ce cred alții despre noi decât ce spune Dumnezeu despre noi și despre modul în care trebuie să fim martori pentru El.
Nu aș vrea însă să fiu înțeles greșit. Și eu consider că trebuie să arătăm respect pentru cei din jur, că biblia nu ne îndeamnă să îi privim de sus pe cei care nu au aceeași credința ca a noastră, că suntem chemați să ajutăm acolo unde putem și să arătăm compasiune pentru toți oamenii, ș.a.m.d. , dar până unde trebuie și poate să meargă relațiile dintre credincioși și cei care nu sunt născuți din nou? Ce spune Biblia despre mărturia creștină și despre cum trebuie să fie un martor a lui Cristos în lume?
Iată mai jos câteva idei personale:
1. Mărturia creștină începe în primul rând cu relațiile dintre credincioși
Contrar ideilor moderne, și nu numai, adevărata mărturie creștină pleacă în primul rând de la relațiile dintre credincioși. Aceasta presupune în primul rând o mărturie la nivel comunitar și nu personal. Bisericile moderne îi învață pe credincioși că mărturia creștină începe cu individul, când de fapt mărturia creștină începe cu biserica locală.
Ioan 17:21 – Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”
Aceasta presupune că unitatea credincioșilor și părtășia creștină reprezintă evanghelizare în sine. Însă părtășia creștină nu înseamnă doar prietenie ci ea pleacă de la un numitor comun – nașterea din nou – și se dezvolă pe baza acesteia.
1 Ioan 1:7 „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.”
2. Mărturia creștină vine dintr-o viață trăită în sfințenie
O altă problemă a bisericilor moderne este că accentul cade pe relații și mai puțin sau deloc pe sfințenie. De fapt, în viziunea modernă, sfințenia este văzută ca ceva legalist și aproape ca o privare de la libertatea creștină. Tinerii creștini sunt tot mai mult învățați că mesajul evangheliei înseamnă libertate creștină dar o libertate în care expresia „tu trebuie” a fost înlocuită cu „ ce îți place ”. Iată mai jos un mesaj de la apostolul Pavel:
Efeseni 5:5-11 – Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei. Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
Iată cum Scriptura ne îndeamnă mai degrabă la sfințenie decât la „dezvoltarea de relații”, un lucru care mai degrabă este criticat decât încurajat de pasajele biblice. Și asta pentru ca știm foarte bine, și Biblia ne spune acest lucru foarte clar, că „prieteniile rele strică obiceiurile bune”.
Alte pasaje – Filipeni 2:14-16, 1 Petru 1:17-18, etc.
3. Marturia creștină vine dintr-o viață disciplinată și etică biblică
Sunt atât de mulți astăzi care încearcă să își atragă prietenii la biserică sau să se implice în lucrarea creștină dar viața lor nu este una disciplinată, nu țin cont de etica creștină, nu sunt oameni onești sau de încredere, ș.a.m. d. Văd foarte mulți tineri care vor să fie martori pentru Dumnezeu dar ei nu îți fac treaba la școală sau la serviciu, nu sunt oameni de încredere, nu își respectă părinții, etc. Văd tinere care sunt extrem de interesate de eteriorul lor dar viața de disciplină spirituală este aproape inexistentă. Văd atâtea persoane care nu sunt disciplinate cu modul lor de viața, cu banii sau programul lor, cu relațiile de familie sau în creșterea copiilor lor. Sunt atât de mulți creștini care nu au un nume bun la serviciu din cauza caracterului lor dar vor să fie martori pentru Dumnezeu. În aceste condiții, este destul de logic ca mesajul creștin să fie respins de mulți care au o viață mult mai disciplinată și care dau dovadă de o etică de viață sau profesională mult mai bună decât mulți creștini. Iată ce ne îndeamnă Scriptura:
1 Tesaloniceni 4:11-12 „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.”
2 Corinteni 8:21 „Căci căutăm să lucrăm cinstit, nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.”
1 Petru 2:12 „Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.”
4. Mărturia creștină este arătată prin viața de familie
Sunt atât de multe familii creștine care nu arată a familii creștine încâ mi se pare normal ca mulți să se întrebe de ce ar fi motivați să se convertească la o altă religie când și aici sunt aceleași probleme la care nu exista soluții. Nu cred că trebuie să subliniez importanța unor relații de înțelegere și slujire reciprocă a soților, importanța unor relații în acord cu Scriptura în ce privește rolul soților, ș.a.m.d. Dacă chiar în celula bisericii lucrurile nu merg bine, cum oare ne putem aștepta ca Biserica să funcționeze bine și implicit ca mărturia creștină să aducă roade care să rămână? Pasajele biblice care ne vorbesc despre viața de familie sunt destul de numeroase dar aș aminti doar 1 Petru 3:1-7 ca model de evanghelizare și mărturie creștină în familie.
5. Mărturia creștină are în centrul ei proclamarea crucii lui Hristos și condamnarea păcatului
Cele două nu se pot despărții, (vezi predica lui Pavel din Fapte 17:22-31). Bisericile moderne au fragmentat mesajul Evangheliei și considera mesajul pocăinței și al păcatului ca fiind o extremă a evanghelizării. Asta a dus la un mesaj prelucrat sau pur și simplu la lipsa mesajului în sine. Creștinii ajung să îi cheme pe oameni la biserică, nu la pocăință, la un grup de distracție, nu la părtășie creștină. Asta se întâmplă și pentru că mulți nu cunosc mesajul evangheliei deoarece în bisericile moderne scopul este ca oamenii să îngroașe numarul membrilor sau al participanților.
1 Petru 3:15 „Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă,”
1 Corinteni 1:22-23 „Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune, dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie;”
Aici însă apare problema relațiilor. Atunci când vrei să dezvolți relații cu alții nu îți permiți să spui lucruri negative despre celălalt – în cazul nostru despre păcat- pentru că tu vrei să continui relația. Întrebarea este când anume poți să îi vorbești despre păcat? O relație se clădește în timp, deci când ști că ai clădit o relație stabilă ca să poți transmite un mesaj destul de dur cum este cel al pocăinței? Nu credeți că este logic și corect să îți arăți intențiile de la început prin prezentarea mesajului clar al Evangheliei și să nu se descopere apoi că tu de fapt îți doreai să îl atragi în religia ta? Cu siguranță omul acela te va considera apoi un fățarnic și asta pentru că tu i-ai dat motive clare. Iată cum adepții acestui mod de evanghelizare cad în propria capcană.
Cunoasc destui tineri “creștini” care au dezvoltat relații cu tinerii necredincioși și au ajuns să colinde cluburile, să consume alcool sau îi vezi pe la toate concertele de muzică din oraș. Și asta este doar ce se vede, restul Dumnezeu știe. Oare cum au ajuns în acestă situație?
Pe de altă parte am văzut cazuri în care oamenii au dorit ei să continue relația cu cei credincioși pentru că au fost atrași de felul de viața al lor, de onestitatea și corectitudinea lor în relația cu ei și cu alții, si pentru carcaterul lor. Mesajul evangheliei nu a venit decât ca o explicație a ceea ce se afla în spatele acestui mod de viață.
Concluzie
Dacă am fi sinceri și deschiși în cercetarea Scripturii am putea vedea clar că o viață creștină trăită in teamă de Dumnezeu mărturisește mai bine despre Dumnezeu decât orice încercare de relație fățarnică sau cu motivații ascunse. Ba mai mult modul de gandire al acestora s-a deformat încât acum îi atacă pe cei care își doresc o viața evlavioasă și cu teamă de păcat și îi numesc legaliști.
Domnul să ne dea discernământ să să ne ajute să ne regândim atitudinea noastre față de modul în care fiecare ne împlinim datoria de martori ai lui Hristos. Pentru că fie că vrem fie că nu vrem, în momentul în care ne numim creștini născuți din nou devenim imediat ținta privirilor celor din jur.
Doamne ajută!
Legalism si libertinism
Pentru ca in prezent multi crestini se invinuiesc unii pe altii fie de legalism fie de libertinism, voi incerca sa explic putin cei doi termini pentru a nu se mai folosi in mod gresit atunci cand vorbim de coduri etice evanghelice. Si unii si altii vor sa isi justifice teologia si partea practica a credintei lor.
Unul dintre pasajele biblice care pune in contrast cele doua extreme il gasim in Filipeni 3.
Prima parte, de la v. 1- 11, defineste si exemplifica legalismul.
Intai Pavel da o avertizare cu privire la iudaizatori, adica aceia care spuneau credinciosilor dintre neamuri ca trebuie sa se taie imprejur si sa tina Legea ca sa poata fi mantuiti. (v.2-3). Pavel arugmenteaza cu propriul exemplu: el sustine ca daca intradevar este cineva care sa se poate lauda cu Legea atunci el este acea persoana si afirma ca “in ce priveste neprihanirea care o da Legea – este fara vina” (v.6).
Insa Pavel continua si spune ca toate aceste fapte si viata lui de dinainte le-a socotit ca si gunoaie fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hritos, (v.7) si apoi afirma ca doreste sa fie gasit in El, in Hristos, nu cu o neprihanire castigata de el prin faptele legii ci vrea sa fie socotit neprihanit prin credinta. (v.9)
Pe scurt, Pavel afirma ca neprihanirea si indreptatirea noastra inaintea lui Dumnezeu este valabila doar prin credinta, nu prin fapte. Nu putem fi primiti de Dumnezeu pe baza faptelor noastre ci doar pe baza credintei.
Libertinismul este a doua extrema pe care Pavel o trateaza in acest capitol.
Problema de atunci era ca unii spuneau ca sunt mantuiti insa viata lor era total contrara legii lui Dumnezeu. Acestia spuneau ca sunt mantuiti prin credinta si deci pot sa traiasca cum vor: in imoralitate, in petreceri pacatoase, in betie, etc. Ei afirmau ca nu conteaza ce faci cu trupul pentru ca sufletul este cel care va fi mantuit.
Pavel afirma aici ca ei “se poarta ca vrasmasi ai crucii lui Hristos” (v.18) si ca sfarsitul lor este pierzarea (v.19). El ii caracterizeaza astfel: “Dumnezeul lor este pantecele, slava lor este in rusinea lor si se gandesc la lucrurile de pe pamant.” (v.19)
Pe scurt, libertinii sunt oameni care se situeaza in partea opusa iudaizatorilor prin faptul ca nu respecta absolut deloc standardul moral dat de Lege deoarece ei se considera mantuiti prin credinta.
In aceste conditii, care este indemnul si exemplul lui Pavel?
Raspunsul il avem in pasajul din v.12-16 unde Pavel ne da cateva principii importante care sa ne ajuta in aceasta dilema.
- Credinciosii trebuie sa inteleaga ca intoarcerea la Dumnezeu nu inseamna automat desavarsirea noastra (v.12) si deci suntem pasibili de cadere si traire in pacat datorita naturii noastre pacatoase;
- Intoarcerea la Dumnezeu ne-a asezat intr-o alergare pe calea ingusta spre Dumnezeu, care dureaza toata viata. Trebuie sa intelegem deci ca trebuie sa alergam in asa fel incat sa primim premiul chemarii ceresti (v.13)
- Este nevoie de maturitatea spirituala pentru a gadi in acest mod – v.15
- In lucrurile in care nu gandim la fel trebuie sa cerem sfatul direct a lui Dumnezeu. (v.15) (iar prima modalitate de raspuns este Cuvantul Lui.)
- Alergarea despre care vorbeste Pavel este viata noastra, iar in lucrurile in care am ajus la aceeasi parere, sa traim la fel.
Concluzia care o tragem din acest pasaj este urmatoarea:
Legalismul si libertinismul se refera strict la doctrina mantuirii. Legalistii pun anumite lucruri langa credinta mantuitoare, cum sunt legea si faptele in cazul lui Pavel, iar libertinii nu cer absolut nici o schimbare morala sau de etica. Libertinii vor sa traiasca cum vor ei fara nici o restricite morala din partea bisericii.
Astfel, aplicatia pratica pentru bisericile evanghelice este ca mantuirea nu trebuie privita ca fiind conditionata de: botez, imbracaminte, televiziune, muzica, participare la biserica, numarul de copii, machiaj, bani, proprietati, etc.
Dar in acelasi timp viata de credinta trebuie sa demonstreze faptul ca persoana respectiva este nascut din nou in mod real si ca il slujeste pe Dumnezeu iar acest lucru trebuie sa se veda intr-o viata transformata. Viata de credinta trebuie sa reflecte caracterul lui Dumnezeu.
Pavel cere in versetul 17 sa calcam pe urmele lui. Care sunt urmele lui?
Iata cateva versete din scrierile lui Pavel:
Romani 6: 1-2: Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, cari am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?
Efeseni 4: 17 – 24: iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în deşertăciunea gîndurilor lor, avînd mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au perdut orice pic de simţire, s’au dedat la desfrînare, şi săvîrşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n’aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.
1 Corinteni 9:27 Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
2 Timotei 2:22 Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.
Romani 12: 1-2 Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.
Mai sunt multe alte pasaje, insa un lucru trebuie sa intelegem: un om nascut din nou are in el dorinta de sfintenie si de a fi placut lui Dumneze.
1 Ioan 3:3 – Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.
Daca prin noi cei din jurul nostru sunt ispititi sau pusi in situatii de a pacatui, suntem si noi vinovati de pacatul lor. Domnul Isus a trebuit sa plateasca taxa pentru templu nu pentru ca trebuia sa o plateasca ca sa fie placut lui Dumnezeu ci pentru a nu-i face pe altii sa pacatuiasca:
Matei 17:27 Dar, ca sa nu-i facem sa pacatuiasca, du-te la mare, arunca undita, si trage afara pestele care va veni intai; deschide-i gura, si vei gasi in ea o rubla pe care ia-o si da-le-o lor, pentru Mine si pentru tine.
Astfel, daca prin modul in care te imbraci ii fac pe altii sa pacatuiasca esti vinovata de acelasi pacat; daca prin modul in care ma comport ii fac pe altii sa pacatuiasca, chiar daca pentru mine nu este nici o problema, sunt si eu vinovat de aceleasi pacat. Daca in viata mea sunt lucruri care ma indeparteaza de viata de evlavie si sfintenie si ma pun nu numai pe mine in sitatii pericolase dar le slabeste credinta si altora ma pot face astfel vinovat de caderea altora mai slabi.
Sa fim deci atenti ce predicam, cum umblam, “si sa ne ducem pana la capat mantuirea noastra, cu frica si cutremur”. Filipeni 2:12
In concluzie, alegem sa traim intr-un mod usor, fara prea mare bataie de cap in ce priveste sfintenia, sau din dragoste pentru Dumnezeu suntem gata sa traim la un standard moral inalt in asa fel incat numele lui Dumnezeu sa fie glorificat? Folosim Biblia pentru a ne verifica viata sau autorii moderni de carti culturale?
Fiecare alege.
Iata o experienta personala
Era acum cativa ani intr-o tabra de tineret cu corturile organizata intre evanghelisti, baptisti si penticostali, eu fiind unul dintre lideri. Au participat in jur e 50 de tineri. Impreuna cu ceilalti lideri am stabilit un standard moral inalt in ce priveste modul de imbracaminte si de relationare intre tineri.
Am stabilit inca de la inceput ca baietii nu au voie sa stea la bustul gol, ca nu au voie sa se spele in acelasi loc si in acelasi timp cu fetele si ca nu au voie sa se plimbe in pereche, singuri, chiar daca inainte de tabara acestia erau „prieteni”. Am stabilit de asemena ca fetele nu au voie sa se imbrace provocator ci cat mai decent posibil, potrivit pentru activitatile pe care le aveam. La ora de inchinare si studiu biblic prezenta era obligatorie. Baietii nu aveau voie sub nici un chip sa intre in corturile fetelor iar zona afost impartita in doua – una de corturi pentru fete si una de corturi ptr baieti, fiind o distanta accetabila intre cele doua zone. Orele de culcare erau respecate cu sfintetnie.
Printre participaniti a venit si o fata studenta care era din Cluj si care era intoarsa de curand la Dumnezeu, insa ea inca nu putea sa inteleaga ce inseamna standard moral inalt in imbracaminte asa ca ea nu avea nici o problema in a se imbraca in tinute destul de provocatoare decoltate care erau o ispita reala pentru baieti. Puteam vedea cum privirile baietilor erau atrase efectiv de imbracamintea acestei fete. Pentru a nu fi o pricina de poticnire nici pentru unii nici pentru altii am ales sa stau de vorba cu ea intr-un mod prietenos si sa ii explic problematica aceasta din punct de vedere biblic.
In timpul acestei discutii acea fata mi-a marturisit ca nimeni nu ii dadu-se aceste explicatii si ca ea credea ca totul este in regula cu imbracamintea ei. Dupa aceea, desi nu avea altfel de imbracaminte la ea si desi eu nu ii spusesem cum anume exact sa se imbrace, ea a imprumutat elemente de imbracaminte de alte fete si a incercat pe tot parcursul taberei sa aibe grija cum se imbraca. Pentru mine ea a fost un exemplu real de dorinta de conformare dupa standardul biblic.
Iata deci ca se poate si altfel.
Fiti plini de Duh
Efeseni 5:18,19: … fiti plini de Duh.Vorbiti intre voi cu psalmi, imnuri si cantece duhovnicesti, cantand si laudandu-L pe Domnul in inima voastra.
Subiectul acesta este o tema controversata in perioada noastra, in care se face mult caz de puterea Duhului si se afirma tot mai mult necesitatea lucrarii prin Duhul, si este adevarat; trebuie sa fim plini de Duhul Sfant si sa lucram prin Duhul Sfant. Dar ce inseamna sa fi plin de Duh?
Voi reda un material din cartea „Puterea rugaciunii si rugaciunea cu putere” scrisa de R.A. Torrey in jurul anului 1920. Este o colectie de predici despre rugaciune si rolul pe care rugaciunea l-a avut in trezirile spirituale care au cuprins intreg mapamondul in jurul anului 1900. Este cunoascut faptul ca acestia, oamenii lui Dumnezeu prin care s-a produs trezirea, au pus accent pe lucrarea prin Duhul Sfant. Iata ce afirma Torrey, un lucrator crestin devotat si implicat in trezirile spirituale:
„Cuvantul scris a lui Dumnezeu este instrumentul vizibil prin care lucreaza Duhul invizibil a lui Dumnezeu; asa ca daca vrei sa fi plin de Duh trebuie sa fi mereu plin de Cuvant. Acest lucru este clar explicat in pasajul la care tocmai ne-am referit, Efeseni 5:18, si versetul care urmeaza imediat dupa el; … Observati acum cu atentie Coloseni 3:16: Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multumire in inimile voastre. Vedem ca in Coloseni, Pavel atribuie faptului de a fi plin de Cuvant exact acelasi lucru pe care il atribuie si faptului de a fi plin de Duh, dupa cum se vede si in Efeseni 5:18,19, iar aceste epsitole au fost scrise aproximativ in aceeasi perioada.
Nu trebuie sa pierdem niciodata din vedere faptul extrem de important ca Duhul nevazut a lui Dumnezeu Isi face lucrare prin Cuvantul scris, vizibil a lui Dumnezeu. Daca ramanem in armonie cu gandul lui Dumnezeu printr-un studiu zilnic, constant al Cuvantului Sau, si printr-o ascultare scrupuloasa fata de Cuvantul Sau – instrumentul prin care Duhul Sfant lucreaza in mod constant, atunci si numai atunci Duhul Sfant ne va calauzi in rugaciune.”
Aceasta expunere ne ajuta sa intelegm foarte clar ce inseamna a fi plin de Duh. Nu inseamna sa fi imbatat de ceva, sa ai o stare extatica, sau sa ai anumite „semne” ale lucrarii Duhului. A fi plin de Duh inseamna, la modul cel mai clar si simplu, a fi plin de Cuvant. Explicatia fratelui nu mai are nevoie de adaugiri.
O, daca am intelege importanta Cuvantului si valoarea lui!
O, daca am face din Cuvant pasiunea vietii nostre!
O, daca am da importanta implinirii Cuvantului, asa cum l-a lasat Domnul si apostolii si cum l-a inspirat Duhul!
O, daca ne-am lasa transformati de acest Cuvant!
Ioan 17:14 -17 – Eu le-am dat Cuvantul Tau si lumea i-a urat pentru ca ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. Nu te rog sa ii iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau. Ei nu sunt din lume, asa cum nici eu nu sunt din lume. Sfinteste-i prin adevar! Cuvantul Tau este adevarul.
Ioan 1:1 – La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu.
Domne ajuta! Domne da izbanda!
Emanuel - un blog creștin 
Comentarii