Mărturia creștină sau martori pentru Hristos
Probabil una dintre cele mai discutate subiecte din prezent este aceea de mărturie și martori ai lui Hristos. Aceasta este desigur interconectată cu ideea de evanghelizare și dezvoltare a împărăției lui Dumnezeu.
Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este că tot mai multe biserici române – atât din țară cât și din afară – sunt conduse de pastori care sunt prinși în capcana relevanței culturale și cred că mesajul Evangheliei nu se poate transmite oricum și oricui. Una dintre chestiunile pe care acești pastori încearcă să ne-o vâre pe gât este că “ nu poți mărturisi cuiva credința ta dacă nu dezvolți o relație cu acea personă”. Aceasta presupune o întreagă strategie pe care creștinul trebuie să o învețe ca să știe cum să înceapă sau să dezvolte aceste relații și apoi să aștepte momentul potrivit ca să spună acelei persoane că are nevoie de Dumnezeu. Este desigur o tehnică de marketing care își dorește rezultate, fără să țină cont că semănătorul trebuie să arunce sămânța dar Dumnezeu este cel ce face să crească.
Am gasit deasemenea și acest articol care ne dă câteva idei din perspectiva non-creștinilor despre cum am putea sa fim martori mai buni pentru Dumnezeu, însă trebuie să o spun cu părere de rău că autorul ne aruncă căteva idei corecte politic și social dar fără să le susțină biblic, și asta într-o chestiune de importanță extremă. Se pare că autorul articolului consideră că este mai important să știm ce cred alții despre noi decât ce spune Dumnezeu despre noi și despre modul în care trebuie să fim martori pentru El.
Nu aș vrea însă să fiu înțeles greșit. Și eu consider că trebuie să arătăm respect pentru cei din jur, că biblia nu ne îndeamnă să îi privim de sus pe cei care nu au aceeași credința ca a noastră, că suntem chemați să ajutăm acolo unde putem și să arătăm compasiune pentru toți oamenii, ș.a.m.d. , dar până unde trebuie și poate să meargă relațiile dintre credincioși și cei care nu sunt născuți din nou? Ce spune Biblia despre mărturia creștină și despre cum trebuie să fie un martor a lui Cristos în lume?
Iată mai jos câteva idei personale:
1. Mărturia creștină începe în primul rând cu relațiile dintre credincioși
Contrar ideilor moderne, și nu numai, adevărata mărturie creștină pleacă în primul rând de la relațiile dintre credincioși. Aceasta presupune în primul rând o mărturie la nivel comunitar și nu personal. Bisericile moderne îi învață pe credincioși că mărturia creștină începe cu individul, când de fapt mărturia creștină începe cu biserica locală.
Ioan 17:21 – Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”
Aceasta presupune că unitatea credincioșilor și părtășia creștină reprezintă evanghelizare în sine. Însă părtășia creștină nu înseamnă doar prietenie ci ea pleacă de la un numitor comun – nașterea din nou – și se dezvolă pe baza acesteia.
1 Ioan 1:7 „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.”
2. Mărturia creștină vine dintr-o viață trăită în sfințenie
O altă problemă a bisericilor moderne este că accentul cade pe relații și mai puțin sau deloc pe sfințenie. De fapt, în viziunea modernă, sfințenia este văzută ca ceva legalist și aproape ca o privare de la libertatea creștină. Tinerii creștini sunt tot mai mult învățați că mesajul evangheliei înseamnă libertate creștină dar o libertate în care expresia „tu trebuie” a fost înlocuită cu „ ce îți place ”. Iată mai jos un mesaj de la apostolul Pavel:
Efeseni 5:5-11 – Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei. Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
Iată cum Scriptura ne îndeamnă mai degrabă la sfințenie decât la „dezvoltarea de relații”, un lucru care mai degrabă este criticat decât încurajat de pasajele biblice. Și asta pentru ca știm foarte bine, și Biblia ne spune acest lucru foarte clar, că „prieteniile rele strică obiceiurile bune”.
Alte pasaje – Filipeni 2:14-16, 1 Petru 1:17-18, etc.
3. Marturia creștină vine dintr-o viață disciplinată și etică biblică
Sunt atât de mulți astăzi care încearcă să își atragă prietenii la biserică sau să se implice în lucrarea creștină dar viața lor nu este una disciplinată, nu țin cont de etica creștină, nu sunt oameni onești sau de încredere, ș.a.m. d. Văd foarte mulți tineri care vor să fie martori pentru Dumnezeu dar ei nu îți fac treaba la școală sau la serviciu, nu sunt oameni de încredere, nu își respectă părinții, etc. Văd tinere care sunt extrem de interesate de eteriorul lor dar viața de disciplină spirituală este aproape inexistentă. Văd atâtea persoane care nu sunt disciplinate cu modul lor de viața, cu banii sau programul lor, cu relațiile de familie sau în creșterea copiilor lor. Sunt atât de mulți creștini care nu au un nume bun la serviciu din cauza caracterului lor dar vor să fie martori pentru Dumnezeu. În aceste condiții, este destul de logic ca mesajul creștin să fie respins de mulți care au o viață mult mai disciplinată și care dau dovadă de o etică de viață sau profesională mult mai bună decât mulți creștini. Iată ce ne îndeamnă Scriptura:
1 Tesaloniceni 4:11-12 „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.”
2 Corinteni 8:21 „Căci căutăm să lucrăm cinstit, nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.”
1 Petru 2:12 „Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.”
4. Mărturia creștină este arătată prin viața de familie
Sunt atât de multe familii creștine care nu arată a familii creștine încâ mi se pare normal ca mulți să se întrebe de ce ar fi motivați să se convertească la o altă religie când și aici sunt aceleași probleme la care nu exista soluții. Nu cred că trebuie să subliniez importanța unor relații de înțelegere și slujire reciprocă a soților, importanța unor relații în acord cu Scriptura în ce privește rolul soților, ș.a.m.d. Dacă chiar în celula bisericii lucrurile nu merg bine, cum oare ne putem aștepta ca Biserica să funcționeze bine și implicit ca mărturia creștină să aducă roade care să rămână? Pasajele biblice care ne vorbesc despre viața de familie sunt destul de numeroase dar aș aminti doar 1 Petru 3:1-7 ca model de evanghelizare și mărturie creștină în familie.
5. Mărturia creștină are în centrul ei proclamarea crucii lui Hristos și condamnarea păcatului
Cele două nu se pot despărții, (vezi predica lui Pavel din Fapte 17:22-31). Bisericile moderne au fragmentat mesajul Evangheliei și considera mesajul pocăinței și al păcatului ca fiind o extremă a evanghelizării. Asta a dus la un mesaj prelucrat sau pur și simplu la lipsa mesajului în sine. Creștinii ajung să îi cheme pe oameni la biserică, nu la pocăință, la un grup de distracție, nu la părtășie creștină. Asta se întâmplă și pentru că mulți nu cunosc mesajul evangheliei deoarece în bisericile moderne scopul este ca oamenii să îngroașe numarul membrilor sau al participanților.
1 Petru 3:15 „Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă,”
1 Corinteni 1:22-23 „Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune, dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie;”
Aici însă apare problema relațiilor. Atunci când vrei să dezvolți relații cu alții nu îți permiți să spui lucruri negative despre celălalt – în cazul nostru despre păcat- pentru că tu vrei să continui relația. Întrebarea este când anume poți să îi vorbești despre păcat? O relație se clădește în timp, deci când ști că ai clădit o relație stabilă ca să poți transmite un mesaj destul de dur cum este cel al pocăinței? Nu credeți că este logic și corect să îți arăți intențiile de la început prin prezentarea mesajului clar al Evangheliei și să nu se descopere apoi că tu de fapt îți doreai să îl atragi în religia ta? Cu siguranță omul acela te va considera apoi un fățarnic și asta pentru că tu i-ai dat motive clare. Iată cum adepții acestui mod de evanghelizare cad în propria capcană.
Cunoasc destui tineri “creștini” care au dezvoltat relații cu tinerii necredincioși și au ajuns să colinde cluburile, să consume alcool sau îi vezi pe la toate concertele de muzică din oraș. Și asta este doar ce se vede, restul Dumnezeu știe. Oare cum au ajuns în acestă situație?
Pe de altă parte am văzut cazuri în care oamenii au dorit ei să continue relația cu cei credincioși pentru că au fost atrași de felul de viața al lor, de onestitatea și corectitudinea lor în relația cu ei și cu alții, si pentru carcaterul lor. Mesajul evangheliei nu a venit decât ca o explicație a ceea ce se afla în spatele acestui mod de viață.
Concluzie
Dacă am fi sinceri și deschiși în cercetarea Scripturii am putea vedea clar că o viață creștină trăită in teamă de Dumnezeu mărturisește mai bine despre Dumnezeu decât orice încercare de relație fățarnică sau cu motivații ascunse. Ba mai mult modul de gandire al acestora s-a deformat încât acum îi atacă pe cei care își doresc o viața evlavioasă și cu teamă de păcat și îi numesc legaliști.
Domnul să ne dea discernământ să să ne ajute să ne regândim atitudinea noastre față de modul în care fiecare ne împlinim datoria de martori ai lui Hristos. Pentru că fie că vrem fie că nu vrem, în momentul în care ne numim creștini născuți din nou devenim imediat ținta privirilor celor din jur.
Doamne ajută!
Povestea ananasului
Cum să lucrăm cu mânia și cu drepturile noastre? Prea mulți dintre noi ne cerem drepturile dar prea puțini sunt gata să renunțe pentru mărturia creștină și pentru Dumnezeu. Iată un exemplu care ne poate ajuta.
Ce inseamna sa traiesti „o viata simpla”?
Un articol de R.C. Sproul
… Convingerea mea este ca obosim si ca vietile noastre se complica in principal pentru ca refuzam sa tinem cont de avertizarea lui Isus care ne spune ca nimeni nu poate sluji la doi stapani (Matei 6:24). Vechiul Testament mărturisește eșecurile noastre nenumarate, precum si nebunia noastră constantă în aceasta încercarea. Sincretismul, amestecul de inchinare adevarata si falsa, a existat atunci cat si acum, in special datorita faptului ca se cauta a se sluji la doi stapani, unul fiind adevaratul Dumnezeu al veacurilor si celalat dumnezeul acestui veac. In timp ce Domnul nostru este milos, orice fals dumnezeu se dovedeste a fi crud si exigent.
In veacul nostru prioritatea falsa este ceea ce Francis Schaeffer a numit “dumnezeul pacii si prosperitatii personale”. Noi, ca si crestini, cautam frenetic sa il slujim pe Domnul, ceea ce si trebuie sa facem, insa in acelasi timp cautam sa implinim visul american, (de prosperitate si success n.p.) ceea ce nu ar trebui sa facem. Prea multi slujitori crestini ofera consiliere despre cum sa le avem pe toate. Dorinta noastra este in schimb aceea de a incuraja credinciosii sa darame inaltimile, sa distruga idolii si sa fie atenti la vocea Stapanului.
In descursul anilor am cautat sa argumentez faptul ca nu putem auzi si asculta vocea Stapanului deoarece dansam dupa ritumul tobelor culturale. Cand chemarea lui Hristos ne spune sa lasam deoparte visurile de prosperitate si success (visul american), atunci decidem ca Isus trebuie sa dispara. Cand urmarea lui Hristos duce la cea mai mica persecutie credem ca El ne conduce gresit. Cand pacea si prosperitatea ne parasesc atunci Il invinuim pe El.
Tatal nostru ceresc ne-a spus totusi ceea ce trebuie sa facem ca sa ne mearga bine in tara – trebuie sa il onoram pe El. Fiul Lui ne-a spus sa lasam departe ingrijorarile pe care le cautam impreaun cu neamurile si sa cautam mai intai imparatia si neprihanirea Lui. Si Duhul ne cheama sa ne gandim la ceea ce este nobil, pur si minunat.
Promisiunea glorioasa a lui Hristos este ca atunci cand purtam crucea Lui descoperim ca povara lui este lumina. Promisiunea glorioasa a lui Hristos este ca atunci cand ne pierdem viata, o castigam. Nu sutem chemati la victorie. Nu sutem chemati la putere. Nu suntem chemati la success. Nu suntem chemati la strategie. Suntem chemati la ascultare.
Tot ceea ce nadajduim a fost deja castigat; tot ceea ce ne sperie este in mana Lui. Un singur Domn, o singura credinta, un singur botez.
Si o singura voce.
http://www.ligonier.org/blog/what-do-you-mean-living-simple-lives/
Relatia cu Dumnezeu
Intr-o discutie pe teme biblice, am fost intrebat de interlocutorul meu cum definesc eu relatia cu Dumnezeu, pentru ca acesta era subiectul, in contextul mantuirii. Mi-am dat atunci seama de necesitatea definirii termenilor in care are loc aceasta relatiei personala cu Dumnezeu.
In lumea crestina evanghelica tema a ajuns sa fie tratata destul de superficial pentru ca se face o distincite destul de ciudata intre relatia cu Dumnezeu si mantuirea nostra. Se vorbeste despre mantuire separat si despre relatia cu Dumnezeu separat. Insa potrivit Bibliei, acestea doua nu pot fi separate. Dupa parerea mea, s-a ajuns aici pentru ca doctrina mantuirii s-a simplificat putin cate putin, si s-a format un concept extreme de simplist, usor de realizat si fara prea multe batai de cap.
Ce vreau sa spun: pentru a define astazi un credincios, se descriu cateva criterii exterioare si vizibile care se predica si pe care se pune accent tot mai mult. Iata cateva exemple:
– un credincios este cineva care citeste si se roaga (un caz mai fericit)
– un credincios este cineva care frecventeaza biserica
– un credincios este cineva implicat in lucrarea crestina
– un credincios este cineva care are un comportament decent
– un credincios este cineva care este de acord cu practicile si doctrinele bisericii din care face parte
si asa mai departe.
Se observa deci o tendinta tot mai mare de sistematizare a doctrinelor si practicilor crestine, si o incercare de simplificare a mesajului crestina, in asa fel incat acesta sa ofere niste unelte usor de folosit atat in evanghelizare cat si in ucenicizarea si formarea noilor convertiti. Totul pare ca trebuie sa fie sistematizat si standardizat. Cateva exemple: rugaciunea pacatosului, 10 lucruri pe care trebuie sa le faca un credincios, primele zile ale unui nou convertit; 4 pasi spre mantuire; jurnalul zilnic de rugaciune; calendar pentru citirea bibliei intr-un an, predica in 3 puncte, si asa mai departe. Nu vreau sa spun ca acestea nu sunt de folos, insa standardizarea credintei ne face sa credem ca daca implinim anumiti pasi si un set de reguli biblice, am facut ce trebuia ca sa fim mantuiti iar acest lucru are ca efect o constiinta tacuta si bazata pe sentimente. Dispare astfel termenul de relatie si devine mai important sa tin cont de ceea ce cred ca simpt, pentru ca implinirea unor reguli imi da o anumita stare de comfort prin care vocea constiintei mele este pacalita.
Rolul pe care il joaca constiinta in autoinselare si autoconvingere, este subliniat de Pavel in Romani 2:15b, 16: …constiinta lor arata ca acest lucru este adevarat, intrucat gandurile lor fie se scuza, fie se acuza intre ele. Acest lucru se va vedea in ziua in care, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu, prin Isus Hristos, va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor. (NTR)
In context, pasajul se refera la cei fara Lege si implicit la cei care nu au auzit mesajul crestin si arata modul in care vor fi judecati de Dumnezeu. Cu atat mai mult acest lucru este valabil pentru aceia care au auzit Evanghelia.
In aceste conditii, cum definim relatia cu Dumnezeu si importanta ei?
Voi lasa Cuvantul sa vorbeasca:
Iata cateva din cuvintele Domnului Isus:
Matei 7:21: Nu oricine imi zice “Doamne, Doamne” va intra in Imparatia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatalui meu care este in ceruri. (NTR)
Luca 6:46 – De ce imi ziceti “Doamne, Domane” si nu faceti ce spun Eu? (NTR)
Marcu 7:6-8 – El le-a raspuns: Ipocritilor! Bine a profetit Isaia despre voi, asa cum este scris: Poporul acesta ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba insa Mi se inchina ei, dand ca invataturi niste porunci de-ale oamenilor. Voi lasati porunca lui Dumnezeu si tineti traditia oamenilor. (NTR)
– aceasta este definita crestinismului cultural – anumite practici personale, de acasa si din biserici sunt motivate cultural – asta este cultura noastra si a generatiei noastre, se spune – oare?.
Luca 8:18 – Luati seama la felul cum ascultati, caci celui ce are i se va da, dar de la cel ce n-are i se va lua si ceea ce i se pare ca are. (NTR)
Ioan 15:10a – Daca paziti poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea. (NTR)
Observati accentul pus de Domnul Isus pe implinirii Cuvantului si responsabilitatea omului fata de aceasta chestiune.
Cateva din cuvintele apostolilor:
Tit 2:11 – Caci harul lui Dumnezeu care aduce mantuire pentru toti oamenii a fost aratat, si ne invata sa renuntam la lipsa de evlavie si la poftele lumesti si sa traim in veacul de acum intr-un mod cumpatat, drept si evlavios.. ”. (NTR)
Filipeni 3:17-19 – Urmati exemplul meu fratilor, si uitati-va cu atentie la cei care traiesc dupa exemplul pe care vi l-am dat. Caci v-am spus deseori si va mai spun si acum ca sunt multi care traiesc ca dusmani ai crucii lui Hristos. Sfarsitul lor va fi distrugerea, dumnezeul lor este pantecele, iar gloria lor sta in rusinea lor; ei se gandesc la lucruri pamantesti. (NTR)
1 Ioan 2:6 – Cine zice ca ramane in El, este dator sa umble si El cum a umblat Isus. (NTR)
Iacov 2:14, 20 – Fratii mei, la ce folos daca cineva spune ca are credinta, dar nu are fapte? Poate o astfel de credinta sa il mantuiasca? (v20) Of, om fara minte, vrei deci sa pricepi ca credinta fara fapte este zadarnica? (NTR)
Dar pana la urma ce inseamna sa crezi, in contextul relatiei cu Dumnezeu?
Atentie! Subliniez din nou cuvintele apostolului Iacov: credinta fara fapte este zadarnica. Afirm raspicat ca indreptatirea nostra inaintea lui Dumnezeu este doar prin credinta in sangele Domnului Isus, iar acest lucru inseamna sa ne punem increderea doar in lucrarea si persoana lui Hristos pentru mantuire si indreptatire inainte lui Dumnezeu, iar faptele si modul nostru de viata trebuie sa confirme acest lucru. Dar daca ne bazam doar pe a crede, fara sa implinim Cuvantul, aceasta credinta nu ne poate scapa de iad.
Iata mai jos care este de fapt definitia credintei in Isus Hristos, data de apostolul Ioan:
Ioan 1:12 – Insa tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa devina copii ai lui Dumnezeu.
Credinta in Isus inseamna de fapt sa Il primim pe El. Iar aceast primire presupune recunasterea lui ca Dumnezeu si Stapan in viata noastra. Nu se poate separa statutul de Mantuitor a Domnului Isus de cel de Stapan. Cele doua merg impreuna. Contextul pasajului vorbeste despre respingerea lui Isus de catre evrei ca Mesia, adica ca Dumnezeu, Stapan, Domn, Suveran, vrednic sa fie ascultat si caruia i se datoreaza supunere. De aceea, doar cine Il va primi in felul acesta, va fi numit copilul lui Dumnezeu.
1 Ioan 5:11,12 – Si marturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viat vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau. Cel ce-L are pe Fiul are viata; cel ce nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viata. (NTR)
Concluzie
Desi subiectul este vast, pentru ca mesajul Evangheliei nu poate fi pus in cateva randuri, concluzionez urmatoarele, pe baza textelor prezentate cat si a altora care pot fi gasite in intreaga Biblie, si care vorbesc de sfintenie, ascultare, implinirea Cuvantului, calauzire si indreptatire.
1. Mantuirea presupune o relatie personala cu Dumnezeu. Fara aceasta nu exista mantuire.
1 Ioan 1:3 – partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos. (NTR)
2. Aceasta relatie se bazeaza pe credinta ca omul este indreptatit inaintea lui Dumnezeu numai pe baza meritelor Domnului Isus, nu pe ceea ce face sau este el.
Evrei 10:19-22: Asadar fratilor, intrucat indraznim sa intram in Locul Preasfant prin sangele lui Hristos, prin calea cea noua si vie pe care El a deschis-o pentru noi, prin draperie, care este trupul Sau, si intrucat avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, sa ne apropiem cu o inima sincera, in siguranta deplina a credintei, avand inimile curatite de constiinta rea si trupurile spalatecu apa curata. (NTR)
Efeseni 2:9 – Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. (NTR)
3. Relatia cu Dumnezeu este definita de ascultarea si implinirea Cuvantului lui.
Ioan 14:23,24b – Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvantul Meu; si Tatal Meu il va iubi, iar noi vom veni la El si vom locui impreuna cu el. Cine nu Ma iubeste, nu pazeste cuvintele Mele.. . (NTR)
4. Nu putem sa implinim Cuvantul decat cu ajutorul Duhului Sfant, ceea ce presupune regenerare si nastere din nou, din apa si din Duh (Ioan 3:5) – adica prin Cuvant si prin Duhul Sfant.
Romani 8:13 – Pentru ca, daca traiti potrivit firii, veti muri, dar daca, prin Duhul, dati mortii faptele trupului, veti trai. (NTR)
Daca ai citit aceste randuri si te-ai regasit, incercand sa crezi ca esti credincios, fara insa sa pui pret pe implinirea Cuvantului, te sfatuiesc sa te cercetezi si sa strigi la Dumnezeu dupa iertarea si mila Lui. Pocaieste-te, pentru ca este singurul mod prin care poti incepe o relatie cu Dumnezeu, prin care Il poti primi si avea pe Hristos si prin care poti primi Duhul Sfant, sa te regenereze si sa te nasca din nou. Prin ascultarea si implinirea Cuvantului iti vei construi viata pe stanca, (Matei 7:24-27), iar cand va veni judecata lui Dumnezeu, vei putea sa ramai in picioare, pentru ca stanca este Hristos. Prea multi credinciosi se insala singuri, crezand ca cred. Nu fi unul dintre acestia.
Cum definesc deci relatia cu Dumnezeu: credinta si pocainta, credinta si ascultare, credinta si implinirea Cuvantului, credinta si fapte, credinta si sfintenie.
Credinta in Isus Hristos, printr-o relatia cu Dumnezeu, cu ajutorul Duhul Sfant, este garantia mantuirii.
Emi Zarnescu
Emanuel - un blog creștin 
Comentarii