Arhive categorie: Prima pagina

Dumitru Cornilescu despre întoarcerea la Dumnezeu a lui Teodor Popescu

Extras preluat din broșura ”Cum m-am întors la Dumnezeu” a lui Dumitru Cornilescu,  tipărită de BER în 1998.

pag.22 – Întoarcerea la Dumnezeu a unui preot

Cam pe vremea aceea a trebuit să mă duc la București ca sa-mi tipăresc traducerea. (primăvara lui 1919 – n.p.) Acolo aveam un prieten preot. Era văduv. După moartea soției sale, îl frământa mult gândul să aducă suflete la Domnul Hristos. Dar nu știa cum. El auzise despre întoarcerea mea și despre lucrarea începută. Eram în corespondență. I-am scris câte ceva, dar n-a înțeles nimic. Când am venit la București, l-am văzut și am început să stăm de vorbă asupra Evangheliei. Nu putea pricepe că el, preot cum se cade și printre cei mai buni, era un păcătos și nu putea crede că el trebuie să se întoarcă la Dumnezeu: era prea bun pentru așa ceva! După multă vorbă și supărare din partea lui, a spus că vrea să mă audă predicând în biserica lui și că, dacă mai multă lume o să se întoarcă la Dumnezeu, ”are să vadă”. După ce am predicat de câteva ori, mi-a spus că vrea să înceapă să predice și el, despre ”întoarcerea la Dumnezeu”. ”Bun” i-am răspuns eu, ”dar trebuie să fi întâi tu întors la Domnul”. ”N-are a face” a zis el, ”am să predic altora”. A început să predice. 

Într-o duminică, pe când predica și zugrăvea grozăvia păcatului, a sfârșit prin a vedea grozăvia propriului său păcat și s-a întors la Dumnezeu prin propria sa predică, în timp ce căuta să întoarcă pe alții la Dumnezeu. 

Reclame

Cântări creștinești – Dumitru Cornilescu (1922)

Dumnezeu si umanitatea faţă in faţă la invierea Domnului nostru Isus Cristos

ioan8

„…şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat -o în Hristos, prin faptul că L -a înviat din morţi, şi L -a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I -a pus totul sub picioare…” Efeseni 1:19-22

Apogeul umanitatii a fost atins pe vremea lui Cristos

Secolul 21 este prin excelenta tecnologic. Ne place tecnologia dar secolul cel mai important ramane secolul 1 cand Domnul nostru a trait, a lucrat, a murit si a inviat. Progresul tecnologic de astazi este legat direct de invierea Lui. Lumea fara crestinism astazi ar fi fost ca pe vremea lui Noe, primitiva, plina…

Vezi articolul original 713 cuvinte mai mult

James MacDonald dat afara de la Harvest Bible Chapel

Inca un pseudo-pastor este dat afara de „biserica” pe care a înființat-o, din cauza comportamentului abuziv fata chiar de membrii pe care ar fi trebuit sa ii păstoreasca. James MacDonald este o figura arhicunoscuta dar și controversată în mediile evanghelice din SUA, iar în România mișcarea care îl urmează poartă denumirea de Harvest Metanoia, liderul ei fiind cunoscutul Cristian Barbosu.

MacDonald se alătura unui șir lung de pastori care au fost dați afară de propriile biserici, atunci când oamenii au înțeles că cei care îi conduc nu sunt interesați de Cuvântul Domnului sau de sufletele oamenilor ci de bani, faima, cariera sau influență. A fost implicat în multe scandaluri, atât in biserica cat si in viată personala, printre care chiar jocuri de noroc. Si se pare ca una dintre cauze este chiar iubirea de bani. Sunt marturii care susțin ca MacDonald a afirmat ca mai bine pierde 1000 de oi decât sa isi declare salariul bisericii, asta in condițiile in care prezbiterii bisericii au afirmat acum ca in 2018 James MacDonald a câștigat doar de la biserica 960.000 USD pe an, în afara de alte lucrări făcute pe cont propriu, gen conferințe, cursuri, tururi de evanghelizare, etc, evident tot pe bani.

Oare când se vor satura creștinii sa mai alerge după astfel de oameni? Pastorii si predicatorii simplii care nu reprezintă biserici mari, care nu au doctorate si masterate luate prin tarile calde teologic, si care nu sunt cool sau integrati cultural, nu par că merita sa fie ascultați. Noii crestini vor conferinte mari, la hoteluri de renume, cu „trupe” de inchinare de rasunet si cu stele verzi si lumini miscatoare pe pereti. Iar acesti pseudo-pastori fac bani pe spatele lor. Bine că Dumnezeu mai da cateodata jos pe cate unul, doar, doar creștinii se vor destupa.

Dar dupa cum s-a vazut de atatea ori, oamenii se vor duce dupa un altul, la fel ca primul, intocmai ca femeia abuzata si batuta de barbat, care pleaca de la el dar se duce dupa altul la fel de abuziv, pentru ca ajunge sa nu mai perceapa realitatea fara abuz si violenta.

Teodor sau Tudor Popescu?

De cand analizez istoria lui Teodor Popescu, am avut un dubiu legat de prenumele Teodor. Nu am gasit foarte multe referinte sau dovezi istorice ca s-ar fi folosit aceste prenume in jurul anului 1900 in Romania, insa numele TUDOR era foarte popular.

Fratele Horia Azimioara, biograful principal al lui Teodor Popescu, mi-a confirmat ca se semna tot timpul cu prenumele de TEODOR. Insa in cautarile mele am gasit imagini cu primele volume de predici, publicate pe cand era inca preot, anume Isus va cheama si Veniti la Isus, pe care apare cu prenumele de TUDOR.

Asta imi confirma cumva banuielile si anume ca prenumele din certificatul de nastere era cel mai probabil trecut TUDOR , pentru ca era mult mai popular in acea perioada, dar mai tarziu a inceput sa se semneze cu TEODOR, care are conotatii sonore mai religioase.

Mai jos pozele celor doua volume cu numele de Tudor. Iar daca cineva ma poate ajuta sa le procur si in format tiparit, va rog lasati un mesaj.

 

100 de ani de la intoarcerea la Dumnezeu a lui Teodor Popescu

Pentru credincioșii din BER, numele de Teodor Popescu este echivalent cu trezirea spirituală adusă de Dumnezeu în București și în România în perioada interbelică. De această perioadă și trezire spirituală este strâns legată și istoria lui Dumitru Cornilescu, traducătorul celei mai folosite versiuni a Bibliei în limba română.  Din nefericire, Biserica Evanghelică Română trece acum printr-o perioadă tulbure, atât organizațională cât și spirituală, iar evocarea trecutului pare că nu mai interesează pe mulți.  De aceea sper ca trecând în revistă câteva date biografice și ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani în viața lui Teodor Popescu, poate readuce în atenția noastră lucrarea lui Dumnezeu prin care a ajuns și la noi, cei din generația de astăzi a BER, mesajul Evangheliei.

De aceea am realizat un tabel cronologic concis al vieții lui Teodor Popescu, până în momentul întoarcerii la Dumnezeu, date culese parțial din sursele scrise pe care le avem acum și completate prin analiza și cercetarea informațiilor sociale și istorice ale vremii.

  • 12 ianuarie 1887 – s-a născut în satul Dumbrava, (fost Netoți) lângă Ploiești, județul Prahova, și a fost al treilea copil din familia preotului Ionescu.
  • 1894 – 1899 – a început școala primară în sat și apoi a repetat cl. a-IV-a în Ploiești pentru a se pregăti mai bine pentru școala secundară.
  • 1899- 1902 – școala secundară – cursuri primare – seminarul liceal ortodox de la Curtea de Argeș (este trimis de tatăl său pentru a urma tradiția familiei).
  • 1902 – 1907 – școala secundară liceală – cursuri secundare – Seminarul Central din București
  • 1907 – 1911 – urmează cursurile Facultății de teologie ortodoxă din București
  • 1911 – se căsătorește cu Atena Ionescu, fiica lui Constantin Ionescu, preot la biserica Cuibul cu Barza din str. Știrbei Vodă, din București, cu care va avea trei copii: Paul, Eugenia și Ileana.
  • 1912 – cu ajutorul socrului său este numit preot la biserica Cărămidarii de Jos din Bucuresti.
  • 1912 – preotul Constantin Ionescu moare, iar Teodor Popescu este mutat și numit preot la Cuibul cu Barza, în locul socrului său.
  • cel mai probabil in perioada 1916 – 1917 – s-a înscris la cursurile de doctorat de la Cernăuți pentru a-și lua și doctoratul în teologie ortodoxă, dar în 1919, după ce s-a întors la Dumnezeu, și când mai avea de susținut doar doua examene, s-a retras și nu a mai dorit să termine.
  • noiembrie 1918 – Atena, soția lui Teodor Popescu moare subit de uremie din cauza unei gripe cu amigdalite și alte complicații care au dus la blocaj renal.
  • 1919 – după moartea soției trece printr-o perioadă de frământări și lupte interioare, care îl vor duce în final să înțeleagă Evanghelia și se întoarcă la Dumnezeu.

În toate aceste date, nu pot să nu remarc faptul ca, potrivit propriei mărturii, Dumnezeu a început să îl cerceteze pe Teodor Popescu în timpul anului 1918, anul Marii Uniri, când preotul a început să simtă o nemulțumire și nesatisfacere a vieții, deși lucrurile îi mergeau bine. Era preot și urma sa fie și doctor în teologie, avea și o soție devotată și muncitoare împreună cu trei copii frumoși, dar totuși se simțea neîmplinit. Însă în toamna lui 1918, o durere teribilă l-a lovit pe neașteptate, când soția lui s-a îmbolnăvit și după numai unsprezece zile de boală a murit subit. Acest eveniment a dus la mari frământări interioare și la întrebări fără răspuns în perioada decembrie 1918 – mai 1919.

Mulți au încercat să îl consoleze și să îl susțină, printre aceștia fiind și prietenul său Dumitru Cornilescu, care îi trimitea scrisori din Moldova și în care îi vorbea despre ”o viață nouă” în Hristos și despre întoarcerea la Dumnezeu. Ca răspuns la una dintre aceste scrisori, fiind întrebat cu ce se ocupă, Todor Popescu a scris că se ocupă cu ”întoarcerea la Dumnezeu” și că nu reușește să se dumirească asupra acestui fapt. Însă în primăvara lui 1919, în timp ce predica în biserică despre moartea lui Hristos, realizează pe neașteptate sensul și vestea bună a Evangheliei. Iată cum povestește momentul respectiv:

Nimeni nu mi-a spus că pentru ispășirea păcatului a trebuit o jertfă ca aceea de la Golgota. În privința acestei jertfe, aș fi fost gata să zic, ca orice necredincios, că Isus a murit pentru ideile Sale. Niciodată, dar absolut niciodată nu mă oprisem asupra cuvintelor din crez: „și S-a răstignit pentru noi”. Sau, și dacă m-am oprit, prin cuvântul noi aș fi înțeles pe oricare altul, numai pe mine nu.  (Din viața și lucrarea lui Teodor Popescu, Horia Azimioară.)

Iar după alte lupte interioare cu stima de sine, cu păcatul personal pe care îi venea greu să îl accepte și să îl recunoască, a ajuns în cele din urmă să se smerească și să ceară iertare de la Dumnezeu, trecând astfel peste dogmele ortodoxe mistice care nu aveau răspuns la frământările lui și nu îi îndreptau privirea spre jertfa înlocuitoare a lui Hristos.  Iată ce spunea in 1923, la patru ani de la acest eveniment:

Astfel am ajuns la o viață nouă, viață pe care n-aș da-o pe mii de alte vieți, viață pentru care lupt și sunt gată să înfrunt toate, să sufăr toate. Astfel, prin multe suspine și lacrimi, Domnul mi-a înfrânt inima trufașă, ca să-mi dea o inimă nouă. Sărut nuiaua care m-a lovit.  (Din viața… , Horia Azimioară.)

Aceasta a fost începutul unei mari treziri spirituale începute în sânul BOR, mișcare care a dus la multe dezbateri în revistele bisericești și ziarele vremii, dar o trezire spirituală care se va materializa după cinci ani de zile într-o mișcare evanghelică națională, cu răspândire în special în zona de sud și centrală a României.

Așadar, la 100 de ani de la începutul acestei lucrări excepționale și exclusiv românești, făcută de Dumnezeu prin Teodor Popescu, ce facem noi, cei din BER, cu istoria?

Din nefericire, foarte multe adunări BER sunt ca niște curți fără garduri și mulți încearcă treziri spirituale gen carismatice sau mistice folosind ca bază doctrine greșite despre Duhul Sfânt, crezând în mod eronat că acestea duc la trezire spirituală. Dacă vrem să învățăm ceva din istoria noastră, atunci iată ce putem învăța: elementul central al trezirii spirituale este EVANGHELIA.  Doar printr-o înțelegere corectă și o proclamare puternică a mesajului iertării, judecății și sfințeniei lui Dumnezeu putem avea o trezire spirituală care să aducă roade pentru viața veșnică. Trezirea spirituală bazată pe doctrine discutabile și interpretabile, va duce la rezultate discutabile, interpretabile și cu mari semne de întrebare.

Iată ce spune și apostolul Pavel despre lucrarea lui, care a dus la mari treziri spirituale în timpul lucrării și călătoriilor lui misionare:

Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu și să facă fapte vrednice de pocăința lorFapte 26:20

Așadar la 100 de ani de la întoarcerea la Dumnezeu a preotului Teodor Popescu, ne întoarcem la Evanghelie sau ne îndepărtăm de ea?

La 100 de ani de la această mare trezire și la 100 de ani de la Marea Unire, BER-ul și România au nevoie mai mult ca oricând să redescopere și să audă mesajul Evangheliei, pentru că altfel nu vom propăși, nici unii nici alții.

 

 

 

Mai este Summitul Global de Conducere crestin?

In ciuda scandalului sexual in care este implicat Bill Hybels, parintele Summitului Global de Conducere sau GLS, conferinta a continuat si anul acesta cu vorbitori din domeniul afacerilor si corporatiilor globaliste, mai putin insa din mediul crestin evanghelic. Din cei 14 vorbitori internationali anuntati, doar 3 dintre ei au legatura cu bisericile evanghelice printre care si pastorul erectic T.D. Jakes. Doar acest aspect singur vorbeste de la sine ca aceasta conferinta internationala nu are nimic a face cu crestinismul real, ci doar mimeaza ideea de lucrare sau credinta crestina. Si totusi este promovata de lideri crestini evanghelici din Romania.

Cand cei morti spiritual sunt chemati sa ii invete pe cei inviati in Domnul, mai este aceasta o conferinta crestina?

Dar probabil ceea ce demonstreaza cel mai clar ca GLS nu este o conferinta crestina, in ciuda numarului mare de participanti crestini evanghelici, se vede in statistica afisata site-ul GLS: 

De peste 20 de ani, Summitul a avut rezultate convingatoare pentru participanti: 

83% dintre participanti arata o imbunatatire a lucrului in echipa, a satisfactiei la locul de munca si a productivitatii.

61% dintre participanti declara ca organizatia lor este mai eficienta datorita clarificarii viziunii.

87% dintre participani au sentimentul unei mai mari satisfactii si semnificatii atat in viata personala cat si in cea profesionala.

81% dintre participanti spun ca seful lor a devenit un conducator mai bun datorita Summitului. 

Deci spuneti-mi voi cat de crestin este Summitul? Cand totul se invarte in jurul eficientei la locul de munca, satisfactie personale si a leadership-ului organizational, cat de crestina mai este o asemenea conferinta? 

Concluzia?

Isaia8: 19-20: Daca vi se zice insa: „Intrebati pe cei ce cheama mortii si pe cei ce spun viitorul, care soptesc si bolborosesc”, raspundeti: „Nu va intreba oare un popor pe Dumnezeul sau? Va intreba el pe cei morti pentru cei vii? La Lege si la marturie! Caci daca nu vor vorbi asa, nu vor mai rasari zorile pentru poporul acesta.

Bill Hybels – un eșec pe toate planurile

ct-willow-creek-pastor-bill-hybels-photos-2018-006

Ieremia 49:21 – De vuietul căderii lor se cutremură pământul…

Bill Hybels, părintele mișcării ”seeker sensitive” sau a bisericilor care au ca scop oferirea de senzații și experiențe de neuitat participanților,  și-a anunțat demisia cu câteva luni înainte de terminarea oficială a poziției lui ca pastor senior la Willow Creed și ca lider al Willow Creek Association,  datorită acuzațiilor de hărțuire sexuală și abuz de putere, formulate de foste membre ale bisericii și apărute in spațiul public în urmă cu aproximativ 4 ani. Potrivit acestora, Bill Hybels a abuzat de puterea și influența lui în descurs de aproape 30 de ani, adică aproape toată carierea lui de pastor, și a încercat să controleze sentimental și psihologic mai multe angajate ale bisericii, iar în unele ocazii s-a ajuns chiar până la atingeri fizice și timp petrecut singur cu alte femei decât cu soția lui.

Deși bordul de conducere susține că a făcut o investigație independentă și că au ajuns la concluzia că acuzațiile sunt false, totuși cel puțin 4 membrii de seamă ai conducerii Willow Creek au demisionat în urma acestui scandal, susținând că investigația nu a fost transparentă. Printre acesția se numără și un autor cunoscut, John Ortberg.

De asemenea, sunt cel puțin 3 femei, foste angajate în funcții de conducere ale Willow Creek, care nu vor să cedeze și susțin că sunt mult mai multe acuzații care încă nu au fost făcute publice și că mai sunt și alte femei care nu au mărturisit încă problemele pe care le-au avut cu Bill Hybels. 

http://www.nancylbeach.com/blog/2018/4/11/why-we-cant-move-on

În ce mă privește, nu scriu acest articol pentru a avea un subiect de can-can, ci pentru că situația este gravă atât din cauza acuzațiilor, fiind vorba de o biserică, cât și datorită faptului că sunt mii de credincioși români evanghelici care ascultă la summitul de conducere și la Bill Hybels, deși la o analiză simplă din punct de vedere teologic și doctrinar se poate observa ușor că direcția mișcării este una departe de Scriptura și către o direcție tot mai depărtată de Evanghelie. 

Iată câteva considerente ușor de observat al eșecului spiritual total a lui Hybels, și de ce nu ar trebui urmat și ascultat.  Voi analiza pe scurt câteva afirmații ale ultimului discurs a lui Bill Hybels in fața bisericii.

Bill Hybels afirmă că încă de la începuturi, din 1975, au dorit să formeze o biserică după modelul din Faptele Apostolilor cap. 2. 

Ceea ce Bill Hybels înțelege prin asta este că biserica locală este o comunitate de oameni, care se simt bine împreună și unde oricine se simte binevenit. Nu există limite ale muzicii, spectacolului, dansului sau altor manifestări.  Pentru Hybels, scopul bisericii este ca necredincioșii să aibe același tip de experiențe pe care le găsesc în lume, la care se adaugă un vocabular creștin și o invitație a celor noi veniți la începerea ”relației personale cu Isus”.

Însă comparând cu textul din Fapte 2, diferența este de la cer la pământ, literalmente. Predica apostolului Petru nu avea scopul de a-i face confortabili pe ascultători și nici să le ofere o experiență de neuitat. Scopul lui Petru era sa le demonstreze păcatul și ignorața vieții lor față de adevăratul Mesia, pe care ei îl răstigniseră, dar pe care Dumnezeu il inviase din morți. Biserica din Ierusalim descrisă în Fapte 2 era bazată pe un mesaj de confruntare a oamenilor cu păcatul din viața lor, pe chemarea la pocăință și credința in jertfa Domnului Isus și pe o trăire sfântă, separată de lume și fără compromisuri. 

După cum se observă, Bill Hybels și Willow Creek au eșuat la toate aceste capitole. 

Muzica rock și efectele de scenă sunt principalele elemente de atracție ale clublui Willow Creek. Pocăința și credința nu sunt centrale mesajului lor și în consecință nu există nici o separare sau diferență față de lume. De aceea Willow Creek și Bill Hybels nu sunt altceva decât o nouă aripă religioasă a creștinismului de nume.

”Oamenii pierduți și găsiți să crească la o maturitate deplină în credință.”

După cum se observă din exprimare, Bill Hybels a schimbat terminologia evanghelică pentru a nu crea repuslie din partea lumii, și a redefinit anumiți termeni biblici pentru a câștiga oameni de partea lui.  El nu mai numește oamenii ca fiind nemântuiți (unsaved) sau credincioși (believers) ci îi numește simplu ”pierduți și găsiți” (lost and found) sau oameni care nu frecventează o biserică (unchurched people). Termeni precum păcat, iad, judecată sau neprihănire sunt evitați sau redefiniți.

Problema de aici nu este doar una de semantică, ci aceste formulări reprezintă convingerile și practicile lui Bill Hybels și a celor care îl urmează. Oamenii nu mai sunt morți în păcate și fărădelegi și total răzvrătiți față de legea lui Dumenzeu, ci oamenii chiar îl caută pe Dumnezeu, ei sunt în esență buni și doritori în a-L urma, doar că nu au întânit o biserica potrivită care să ”îi găsească”. Și astfel, Bill Hybels a redefinit Evanghelia. 

”Oamenii plictisiți pot găsi un scop motivator puternic.”

Aș vrea să îl întreb și eu pe Bill Hybels unde a găsit așa ceva în Scriptură despre biserica locală. Deci, ptr el, biserica este un loc unde oamenii plictisiți vin să își petreacă timpul. Ce blasfemie despre Biserica Domnului nostru Isus Hristos. 

”… l-am privit pe Dumnezeu cum a împlinit această mare viziune… ”

Nu stiu daca Bill Hybels a introdus aceasta idee in ideologia lucrării creștine, dar a fost cu siguranță unul care a popularizat-o. Ideea este următoare: Liderul trebuie să își formuleze și să urmeze o viziune proprie a lucrării pe care vrea să o facă, iar această viziune devine apoi scopul vieții lui. Nu contează dacă viziunea este biblică, daca urmează linia teologică a Scripturii sau dacă se încadrează în modelul biblic de lucrare. Filozofia lui Bill Hybels este că Dumnezeu va fi la dispoziția ta și va implini viziunea pe care o ai dacă perseverezi, muncești din greu și faci sacrificii în scopul împlinirii viziunii tale.  Însă asta este pur și simplu filozofie New Age. 

Bill Hybels ignoră un lucru: Biserica este a lui Hristos, nu a noastră. (Efeseni 1:22), și după cum Dumnezeu a dat poporului evreu planul cortului și toate detaliile necesare pentru a se închina lui Dumnezeu, tot așa a dat și Bisericii scopul și detaliile lucrării și ale închinării. Nu suntem chemați la inovații ci suntem chemați la ascultare. Închinarea în Noul Legământ se face în duh și adevăr (Ioan 4:23), dar Hybels aduce înapoi în închinarea publică muzica ritmată specifică pagânismului împreună cu multe elemente vizuale, carnale și de atmosferă de spectacol, încâlcând flagrant pricipiul închinării ”în duh și în adevăr”.  Și din păcate multe biserici din România îi urmează exemplul.

 

Din asta tragem o concluzie simplă: Bill Hybels este carnal, păgân în inchinare și căutător de senzații tari, dar nu de evlavie și sfințenie. Cu alte cuvinte este un pierdut nemântuit și care nu are Duhul Sfânt. El este doar un om religios, iar asta reprezinta eșecul lui total care îl va costa veșnicia lui și va trage și pe alții după el.

Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău; căci pomul se cunoaşte după rodul lui. Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. (Matei 12:33,34)

Hybels steps down from Willow Creek following allegations of misconduct

Va urma.

 

Măgărușul Domnului

Imaginea cea mai importantă pe care ne-o prezintă evangheliile în duminica palmierilor, sau a floriilor cum îi spunem în România, rămâne imagina Domnului Isus călare pe un măgăruș. Pentru mulți asta nu spune mare lucru, decât relatarea unui fapt istoric. Dar de de ce nu a venit pe un cal? Un măgăruș nu este nici confortabil de călărit și nici foarte eficient.

Pentru evreii de atunci cât și pentru autorii Noului Testament, faptul este unul extrem de important, pentru că aceasta era un simbol al lui Mesia. Evreii erau în așteptarea lui Mesia care urma să intre în Iersualim călare pe un măgăruș, conform profeției din Zaharia 9:9. Pasajul era foarte popular printre evrei încă din timpul robiei babiloniene, cu aprox. 500 de ani înainte de Hristos.  Există chiar o povestire despre un rege persan care își bătea joc de evrei spunându-le că îi va împrumuta el lui mesia un cal din herghelia lui, dacă nu își poate permite decât un măgăruș.

Însă de ce această imagine a unui măgăruș? Pentru multe popoare, cât și pentru europenii și lumea contemporană, măgarul este un animal asociat cu prostia și lipsa de inteligență. Nu însă și pentru evreii de atunci. Pentru ei magarul era asociat cu imaginea ascultării, hărniciei și loialității. În întreaga Scriptură măgarul este portretizat ca un animal serios și folositor, fără conotațiile pe care le avea în alte popoare din acele vremuri.

Analizând imagina Domnului Isus călare pe un măgăruș, putem să observăm câteva lucruri pe care le avem de învățat:

  1. Blând și smerit – aceasta este prima imagine a măgărușului. Domnul nu vine călare pe un cal, cum veneau cuceritorii și mari împărați ai lumii, pentru că El nu era din lume. El avea alte valori decât lumea. El venea în smerenie și blândețe nu în mândire și putere.
  2. Domnul Isus scoate în evidență valorile spirituale și nu cele materiale. Un cal presupunea bani și alte resurse pentru a-l cumpăra și întreține. Era imaginea bogatului și a celui puternic. Domnul arată că nu aceasta era ceea ce îl interesa. Nu era interesat de bani, faimă și putere. Din nefericire, astăzi tot mai mulți aleg banii, calul, și faima în ciuda faptului ca Domnul nostru a venit călare pe un măgăruș.
  3. Dacă Domnul venea pe un cal, cine mai putea sa aștearnă haine și ramuri de palmier înaintea lui? Nimeni nu poate sta în fața calului, pe când un măgăruș este inofensiv. Observăm pricipiul ”smerenia merge înaintea slavei”. Domnul nu vine nici cu mândria unui cal și nici cu agresivitatea pe care o inspiră calul. Ci Tatăl îi dă slavă și glorie pentru smerenie și blândețe.
  4. Imaginea lui Mesia călare pe un măgăruș arată apropierea lui de oameni, coborându-se la nivelul omului obișnuit, făcând posibilă apropierea lui Dumnezeu de noi, cât și a noastră de El. Pe Mesia nu îl interesează case luxoase, evenimente pompoase, mese bogate sau stima oamenilor mari ai vremii.  El este interesat de omul simplu, de copilași și de cei care erau gata să se smerească și să îl urmeze la fel de smeriți și în dependeță totală de Tatăl.

Suntem gata să mergem și noi după măgărușul Lui?

Bill Hybels acuzat de infidelitate și hărțuire sexuală

Bill Hybels este în mijlocul unui nou scandal, fiind acuzat de cel puțin trei femei din anturajul lui că a avut un comportament neadecvat față de ele, acesta incluzând îmbrățisări lungi si inconfortabile, discuții private în camere de hotel, un sărut necerut sau o relația romantică întinsă pe ani de zile, iar una dintre aceste femei a susținut chiar că a avut o relație fizică cu Hybels, acuzație pe care o retrage acum, după ani de zile.
Aici trebuie să menționez doua aspecte: faptele de care este acuzat Hybels au avut loc cu mulți ani în urmă, dar pe o perioadă destul de întinsă – undeva între 1984 și 2006, iar al doilea aspect este că acuzațiile nu sunt noi, ci ele sunt cunoascute de ani de zile celor de la Willow Creek, care însă au păstrat tăcerea și au preferat să investigeze pe cont propriu. În urma investigației interne, care s-a concluzionat în favoarea lui Bill Hybels, cel puțin patru membrii au demisionat din funcțiile pe care le dețineau la Willow Creek, printre aceștia fiind și familia John și Nancy Ortberg, cei care acum sunt principalii acuzatori ai lui Bill Hybels.
Deși nu avem încă un rezultat final al unei investigații independete, pentru că bordul de conducere al bisericii – numiți și elderi sau bătrîni – au refuzat, avem totuși destule elemente care îl descalifică pe Bill Hybels. Așa cum am menționat aici și aici, Hybels și biserica lui predică o evangelie falsă iar acum nu avem decât rezultatul evangheliei pe care ei o predică. De aceea scopul acestui articol nu este decât să scoată în evidență ceea ce Domnul Isus a spus: ”îi veți cunoaște după faptele lor”.
Și ne lovim încă odată de problema rolului și locului femeilor în slujba din biserică. Din nou am fost frapat să înțeleg că cel mai de seamă bătrân din conducerea bisericii Willow Creek, care a și condus investigația internă, este… o femeie, pe care o cheamă Pam Orr. Deci o biserică care se numește biblică are de ani de zile în conducerea și structurile ei femei predicator și femei lideri în bordul de conducere. Să nu ne mirăm deci că acum au și o femeie pastor conducător.
Dar, deși Bill Hybels neagă acuzațiile, totuși el nu neagă totul. Nu neagă că a călătorit fără soție, dar cu alte femei, în călătorii de ”misiune creștină”, nu neagă că a avut alte femei pe barca lui când soția lui nu era cu el, nu neagă că a corespondat cu una dintre cele care îl acuză și că deține o corespondeță de aproximativ 1100 de e-mail-uri cu acea femeie, dar care nu au putu fi citite pentru ca au fost criptate de el și nu mai pot fi citite.
Nu sustin ca totul este corec in aceste acuzatii, pentru ca pot fi multe motivatii, insa faptul ca membrii destul de seriosi ai organizatiei sustin faptul ca investigatia nu a fost transparenta, si apoi chiar au demisionat din aceasta cauza, ne demonstreaza că lucrurile nu sunt in totul la vedere din partea lui Hybels.
Puteti citit mai multe aici:
http://www.christianitytoday.com/news/2018/march/bill-hybels-misconduct-willow-creek-john-nancy-ortberg.html
http://www.chicagotribune.com/news/local/breaking/ct-met-willow-creek-pastor-20171220-story.html