A înviat Isus cu adevărat?

Am dat astăzi peste un articol de pe CNN.com, in secțiunea opinii, care susține că învierea lui Isus nu a fost una fizică ci este una simbolică, si că relatările evangheliilor sunt ambigue în ce privește învierea.  Nu mă așteptam la mai multe din partea CNN în această privință, însă ceea ce mi se pare trist este că argumentele nu vin dintr-o logică bazată pe dovezi istorice ci au ca sursă refuzul clar de a  accepta faptul istoric al învierii fizice a lui Isus.

Articolul, pe care îl găsiți aici, http://edition.cnn.com/2014/04/18/opinion/parini-jesus-easter/, este scris de un  anume Jay Parini, poet, romancier si critic literar. Nu am auzit până acum de acest nume, însă modul în care abordează ideea învierii lasă să se înțeleagă că motivele sunt o încercare de împăcare a corectitudinii politice cu filozofia raționalistă. Sper să văd în zilele care urmează o dezbatere pe tema aceasta, dar mă tem ca CNN va ocoli cu desăvârșire subiectul.

Însă, ca să îmi împrospătez memoria, am scos din bibliotecă monumentala lucrare a lui Josh McDowell, Noi mărturii supusei drepte judecăți, apărută la editura Aqua Forte, 2005, și am reluat câteva pasaje despre dovezile învierii.

Mai întâi, în capitolul intitulat – Dacă Isus nu a fost Dumnezeu, atunci merită un Oscar, pag. 253. am găsit câteva citate interesante despre persoana Domnului Isus:

Rostite de oricine altcineva, afirmațiile lui Isus n-ar părea decât semnul unui egocentrism lipsit de scrupule, întrucât El sugerează cât se poate de limpede că întreaga lume se învârte în jurul Său și că soarta tuturor oamenilor depinde de acceptarea sau respingerea lui.  (Robert H. Stein) p. 254.

Provocarea pe care mărturia Noului Testament cu privire la Isus o aruncă fiecărei generații nu este atât „în ce constă învățătura sa”, ci cât „cine este El și ce importanță are El pentru noi”.

Nici un conducător religios recunoscut, fie că a fost Moise, Pavel, Buda, Mahomed, Confucius sau altul, n-a pretins vreodată că este Dumnezeu; cu o singură excepție și anume Isus Hristos. Hristos este singurul conducător religios din istorie în stare să susțină că este divin și singurul individ care a convins o marte parte a lumii că El este Dumnezeu. (Thomas Scultz).

Însă dincolo de orice altceva, motivul acestei influențe de natură să-l trimită în mod direct pe învățătorul din Galilea la umilitoarea moarte, s-a regăsit în afirmația neverosimilă cum că el, fiul unui dulgher obișnuit, crescut printre așchiile și rumegușul din atelierul tatălui său, este în realitate Dumnezeu întrupat. (Foster Anderson)

Argumentele și citatele unor somități în literatură, istorie, științe, etc, împreună cu dovezile biblice ne dovedesc că atât prin cuvintele lui cât și prin faptele lui, Isus a dovedit fără urmă de îndoială că este Dumnezeu. Însă, în ciuda multor minuni pe care le-a făcut, evreii necredincioși de atunci îi cereau un semn special ca să creadă în El. Atunci Isus le-a răspuns că unui neam rău și preacurvar ca ei i se va da un singur semn, și anume moartea și învierea Lui. (Matei 12:40 ).

Iată deci și două păreri despre învierea lui Isus, din aceeași lucrare, care continuă apoi cu enumerarea dovezilor care atestă invierea în trup fizic de carne: (pe lângă se adaugă dovezile biblice ale învierii în trup de carne)

William Lyon Phelps, timp de peste patruzeci de ani distins profesor de literatură engleză la Yale, autorul a douăzeci de volume cuprinzând studii literare și conferențiar public, afirmă:

Cel mai important eveniment din întreaga relatare a vieții lui Isus Hristos este învierea. Pe ea se întemeiază credința creștină. Faptul că este redată în mod explicit de toți cei patru evangheliști, precum și de Pavel, ne întărește în spirit.  Sunt consemnate numele celor care l-au văzut după izbânda sa asupra morții; și se poate spune că mărturiile istorice în sprijinul învierii sunt mai solide decât în sprijinul oricărei alte minuni menționate în altă parte.

Thomas Arnold, autor al lucrării în trei volume – History of Rome – și titular al catedrei de istorie modernă la Oxford, a afirmat:

Mărturiile în sprijinul vieții, morții și învierii Domnului nostru se pot dovedi, cum deseori a fost cazul, mulțumitoare; ele sunt bune potrivit regulilor îndeobște încuviințate prin care se dovedesc dovezile adeveritoare de cele neîntemeiate. Mii și zeci de mii de persoane s-au aplecat asupra lor, una câte una, tot atât de atente pe cât orice judecător hotârât să încheie cu dreptate în materia unei cauze de ultimă importanță. eu însumi le-eam revăzut de numeroase ori și nu pentru a-i face pe alții să creadă ci pentru a mă lămurii pe mine însumi. Sunt ani de când obișnuiesc să studiez întâmplările vremurilor apuse, cercetând și cântărind mărturiile aduse de cei care au scris despre ele, și nu am știință de nici un alt fapt din istoria omenirii care să fie întărit prin mărturii de orice natură mai limpezi și mai întregitoare, înaintea celui care caută cinstit adevărul, decât marele semn dat de Dumnezeu prin faptul ca Hristos a murit și a înviat dintre morți.

Citatele continuă împreună cu dovezile istorice, logice și de bun simț ale acelora care au analizat în mod obiectiv învierea lui Isus. Concluzia este una singură: numai dacă nu vrei nu accepți învierea lui Isus ca fapt istoric. Pentru cercetătorul onest, argumentele și dovezile sunt acolo, pentru însă cei care aleg din start să nu creadă, oricât de multe argumente ar găsi ei tot nu vor crede.

Amintesc și versetele din 2 Ioan 7, 10:  „Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!  Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”” (desigur dacă Isus va veni în trup este de înțeles că a și înviat în trup. n.p. )

Vă provoc așadar să vă procurați lucrarea amintită, deși e cam scumpă, dar care poate fi o unealtă folositoare în evanghelizarea ateilor și a scepticilor.