Reflectii teologice la gandirea pozitiva

Pentru a descrie mai usor problemele teologice si reale ale gandirii pozitive voi analiza 10 caracteristici  ale acesteia, asa cum sunt ele promovate si cum se gasesc pe internet:

Iata cele 10 caracteristici ale ganditorului pozitiv:

1. Problemele sunt vazute ca provocari.

Este bine sa avem o pozitie optimista cu privire la probleme dar de cele mai multe ori aceste provocari, pe care multi si le creaza singuri, bazati pe ideea de a gandi pozitiv si de atragerea a binecuvantarii sau a unui fel de credinta fortata, pot avea ca rezultat o viata financiara dezordonata si axata doar pe castig, fara sa ia in calcul riscurile si gravitatea problemelor care pot aparea. De regula, oamenii influentati de gandirea pozitiva nu vor sa asculte sfaturile si avertizarile, pentru ca le considera negativiste si pesimiste.

Gandirea pozitiva pune accent pe a face si a realiza in loc de a fi conform Scripturii.

Proverbe 24:3(NTR) – Prin intelepciune este construita o casa, si prin pricepere este consolidata; prin cunostinta sunt umplute odaile ei

Proverbe 24:6– caci pentru a purta un razboi ai nevoie de calauzire, si pentru a avea biruinta, de un mare numar de sfetnici. (NTR)

2. Se bucura de viata si incearca sa o imbunatateasca.

Nu este rau daca avem parte de bucuriile legitime pe care le-a lasat Dumnezeu in aceasta viata, insa Biblia afirma clar ca cei credinciosi sunt straini si calatori pe acest pamant. Asadar tinta si scopul principal al credinciosului este cerul, nu pamantul. Credinciosul are ca prioritatea pregatirea pentru cer, nu o viata mai buna si mai usoara.

1 Timotei 6:9,10 (NTR) – Cei ce vor sa se imbogateasca vor cadea in ispita, in capcana si in multe pofte nesabuite si vatamatoare, care-i cufunda pe oameni in ruina si pierzare. Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor, iar unii, care au tanjit dupa ea, au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu multe dureri.

1 Ioan 2:15,17 (NTR)  – Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume! Daca iubeste cineva lume, dragostea Tatalui nu este in el. Lumea si pofta ei trec, dar cel ce face voia lui Dumnezeu ramane in veac. (NTR)

3. Sunt intodeauna deschisi la idei si sugestii noi.

Aceasta este o carcateristica extrem de periculoasa. Prin aceasta se afirma ca trebuie sa fi gata oricand sa apreciezi o filozofie noua, pentru ca doar despre asta vorbim, si orice ti se pare ca este bun, fara insa sa existe un etalon pe baza caruia sa se poata decide daca ideea este buna sau rea. S-a format astfel filozofia lui ”eu cred” prin care daca tu crezi ca ceva este bine atunci este bine. S-a eliminate astfel etalonul moral si spiritual al crestinului, Biblia.

2 Cor 10:5: Noi rasturnam argumentele si orice inaltime semeata care se ridica impotriva cunosterii lui Dumnezeu, si orice gand il facem sclav ascultarii de Hristos. (NTR)

4. Alunga orice gand negativ care le trece prin minte

Se observa iarasi ocolirea realitatii. Ideea gandirii pozitive este sa iti creezi tu in minte o realitate personala, tradusa prin dorinte si planuri, si sa nu te abati de la ele. Vei face orice iti sta in putere ca sa ti le implinesti si sa ajungi ceea ce doresti, iar daca iti vin ganduri negative sau, ca sa le numim corect,  ganduri de indoiala cu privire la ceea ce ai planuit, atunci acestea trebuiesc alungate. Gandirea pozitiva nu lasa loc de analiza realista. Este o lucrare demonica, prin care ni se induce o distorsionare a realitatii si a faptelor. Sigur ca putem sa cadem in extrema gandurilor negativiste care nu ne mai permit sa vedem adevarul despre noi, de aceea este nevoie de Cuvant pentru a ramane ancorati in realitate prin ascultarea Cuvantului, care ne sfatuieste sa analizam, sa ascultam, sa ne smerim, si sa nu supunem autoritatii puse de Dumnezeu peste noi.

Romani 12:3 – Prin darul care mi-a fost dat, spun fiecaruia dintre voi sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine, ci fiti modesti in gandirea voastra, fiecare dupa masura de credinta pe care i-a dat-o Dumnezeu.(NTR)

5. Isi contabilizeaza realizarile.

Sigur ca un ganditor pozitiv trebuie sa isi contabilizeze realizarile pentru a se motiva, pentru ca de multe ori va avea probleme mai mari decat el si are nevoie de o motivatie ca sa nu cedeze atat in fata problemelor cat si nervos.

6. Nu asculta barfele sau ceea ce se spune despre ei.

Este bine sa nu asculti gura lumii, insa in acelasi timp Cuvantul ne invata sa luam aminte la mustrare, pentru ca ea este calea vietii. Critica si mustrarea isi au rostul de a ne ajuta sa intelegem cum suntem vazuti din afara, ceea ce este esential pentru un om care doreste sa aibe un caracter sfant.

Prov. 6:23 – Invatatura este o lumina, sfatul este o candela, iar indemnul si mustrarea sunt calea vietii.

7. Nu isi creaza scuze si actioneaza imediat.

Iarasi o ideea care spala creerul si duce la problem grave. Este estential sa analizezi situatiile si sa nu te avanti cu capul inainte crezand ca daca in mintea ta lucrurile au un final fericit, chiar asa va fi.

Luca 14:28 – Caci cine dintre voi, daca vrea sa construiasca un turn, nu sta mai intai sa calculeze costul, ca sa vada daca are cu ce sa-l termine?

Prov. 21:5 – Planurile celui harnic duc la belsug, dar cel pripit ajunge sarac.

8. Aplica si folosesc vorbirea pozitiva.

Aici este definita practica gandirii pozitive. Se spune ca trebuie sa folosesti cuvinte pozitie in tot ceea ce faci, si sa nu creezi o atmosfera negativista. Sunt de acord cu patologia psihologica a unei gandiri negativiste, in care daca te crezi victima vei fi probabil o victma, si altele, dar aceasta nu are legatura cu curentul gandirii pozitive, care este o filozofie de viata, nu o problema de sanatate psihologica.

Miscarea Raul Vietii, si in general miscarea carismatica, foloseste foarte mult aceasta sintagma, pe care ei o numesc ”a pune vorbe peste tine”, cu alte cuvinte, orice vorba pe care o spui are putere asupra ta si te influenteaza, si trebuie sa fi atent la ceea ce vorbesti si spui, ca si cum Dumnezeu nu este in stare sa aibe grija de destinul tau.

Prov. 4:24 – Indeparteaza orice inselaciune din gura ta, si inlatura orice ipocrizie de pe buzele tale.

Prov. 12:21 – Cel neprihanit nu are parte de nici o nenorocire, dar cel rau este coplesit de necazuri.

9. Folosesc un limbaj pozitiv al trupului.

Caracteristica se refera la a fi intodeauna vesel, la a zambi, in general un comportament pozitiv, inrudit de multe ori cu ipocrizia. Razi in fata omului si apoi il vorbesti pe la spate. Nu se incurajeaza deloc franchetea si exprimarea corecta a sentimentelor. Nu sustin nici ca intodeauna sa fi morocanos, ci este nevoie de integritate si in comportamentul nostru, iar o discutie deschisa si sincera poate rezolva problem mari si poate intari relatiile.

10. Au grija de imaginea lor.

Marea contradictie a gandirii pozitive cu Biblia este afirmatia ei de a ne iubi pe noi insine. Se afirma ca nu poti iubii pe altii daca nu te iubesti pe tine si nu te accepti, si s-a mutat astfel atentia de la altii la propria persoana. Aceasta duce la o preocupare excesiva cu propria persoana, de la ingrijirea trupului si terapii speciale pana la scrupulozitate in orice domeniu legat de propria persoana si de imagine. Intreaga filozofie este despre EU-ul uman, autocunoastere si autoimplinire.

Luca 9:23 –Apoi Isus a zis tuturor:  Cine vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi si sa Ma urmeze. Caci oricine vrea sa-si salveze viata o va pierde, dar ce-l ce-si pierde viata pentru Mine, acela o va salva.

Matei 11:29 – Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, pentru ca Eu sunt bland si smerit, si astfel veti gasi odihna pentru sufletele voastre.

1 Corinteni 13:5 – [Dragostea].. nu se comporta indecent, nu-si urmareste propriile interese… .

Marcu 10:43 – oricine vrea sa fie mare intre voi trebuie sa devina slujitorul vostru.. .

Concluzie

Ca unul care am fost destul de influentat in teologia mea de gandirea pozitiva, trag un semnal de alarma pentru toti credinciosii. Gandirea pozitiva are efecte distructive si duce la departarea de Cuvant. Mereu se va gasi cate o carte sau o invatatura frumoasa si atragatoare care sa inlocuiasca Cuvantul sfant, pentru ca este ca o prajitura care arata frumos, dar care este plina de E-uri si alte elemente nesanatoase.

Am analizat aceste carcateristici ca sa arat cat de mult se contrazic cu Scriptura si ca pentru un credincios acestea sunt incompatibile cu viata de credinta, pentru ca nu se poate sa iti traiesti viata conform acestor principii si in acelasi timp si dupa principiilor Bibliei.

Linia generala a Scripturii este de prudenta, incurajaza analiza, gandirea critica, intelegerea riscurilor, ascultarea si cautarea sfaturilor impreuna cu acceptarea mustrarii si ascultarea de Cuvant.

A te hrani numai cu ganduri frumoase, incurajatoare, chiar si numai din Biblie, asa cum fac multi crestini,  este nesanatos spiritual. Este ca si cum ai manca numai dulciuri, fara hrana sanatoasa. De aceea, citirea Bibliei la rand este esentiala pentru sanatatea sufletului si mintii. Aceasta presupune incredere in Cuvantul lui Dumnezeu prin care El iti vorbeste si iti da ceea ce ai nevoie, atunci cand ai nevoie.

2Petru 1:5-10 – (trd. Cornilescu)

5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

6 cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.

9 Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.

10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atît mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.

3 răspunsuri

  1. simona serban | Răspunde

    comentariu pt pct 8: cum ramane cu „vom da socoteala de fiecare cuvant nefolositor care ne va iesi din gura” si cu „ce iese pe gura spurca pe om”? cred ca sunt responsabil de tot ceea ce spun. acum, daca spun cuvinte frumoase ca sa ma sfntesc nu merge.. sfintirea tre’ sa vina dinlauntru. dar nu vad ce e gresit in treaba cu „vorbirea pozitiva”?
    si cum adica „Dzeu e responsabil de destinul tau”? Laleaua calvinista?

    Mersi anticipat pt raspunsuri 🙂 si salutaaari de la departare!

  2. simona serban | Răspunde

    * „Dzeu are grija de destinul tau”. Te-am citat gresit, sorry :D.

    1. Buna Simona
      Problema vorbirii pozitive este ideologia din spatele ei. Aceasta afirma ca repetand sau folosind un anumit tip de cuvinte, fraze sau formulari pozitive, un stil pe care trebuie sa ti-l implementezi in caracter, aceseta vor influenta universul din jurul tau si ceea ce tu iti repeti va transforma realitatea din jurul tau, inclusiv propria persoana, in ceea ce doresti. Ea se mai numeste si „posibility thinking” adica daca iti propui sa ralizezi ceva, atunci trebuie sa ai in minte posibiltatea realizarii acelui lucru, fapt ce te va influneta si pe tine dar si faptele si evenimentele in sine. Aici este conflictul cu teologia. In crestinism, problema este ca planurile noastre trebiesc aduse inaintea lui Dumnezeu, noi nu ne creeam o realitate a noastra, ci ea exista si se numeste Dumnezeu si voia Lui. Vorbirea pozitiva ca si filozofie de viata este manipulativa, atat a propriei persoane, pentru ca incerci sa te convingi ca lucrurile vor fi asa cum vrei tu, dar si a altora, pe care incerci sa ii manipulezi prin cuvinte frumoase, in locul unei vorbiri si gandiri realiste, impreuna cu rugaciunea si acceptarea voii lui Dumnezeu, iar asta va insemna renuntarea la multe planuri.
      Nu discut despre a vorbi frumos, ci despre ceea ce se crede ca se intampla atunci cand iti implementezi vorbirea pozitiva in comportament. Este vorba de o ideologie de viata care a adus si aduce multe probleme. Poti sa urmaresti video din articolul precedent cu domna care da mai multe explicatii pe tema asta.
      In ce priveste celelalte intrebari – ideea este ca vom da socoteala inaintea lui Dumenzeu de orice chestiune a vietii noastre, inclusiv de vorbirea noastra – iar daca aceasta este si manipulativa.. atunci cu atat mai mult trebuie sa ne temem.
      Si da, Dumnezeu are grija de destinul nostru.. fara indoiala… „Voi sunteti mai de pret decat multe vrabii” spune Domnul… Asta inseamna ca El i-a in calcul orice aspect al vietii noastre, al personalitatii noastre, al abilitatilor noastre, al slabiciunilor noastre, efectiv totul…. si lucreaza in toate, in asa fel incat sa putem sa razbatem, dar mai cu seamna, ca in final sa putem sa stam inaintea Lui, sfinti si fara pata. Acesta este scopul ultim si cel mai important.

      cu bine,
      Emi Z.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: