Acesta este titlul unei cărți scrise de Bob Sjogren și Gerald Robinson (în engleză Cat & Dog Theology) care tratează problema gloriei lui Dumnezeu în prioritățile și valorile creștinilor. Cartea mi-a readus în față importanța gloriei lui Dumnezeu în orice aspect al vieții dar mai mult decât atât, cartea explică faptul ca modul în care înțelegem importanța gloriei lui Dumnezeu ne definește relația cu Stăpânul. Iată câteva citate interesante:
Un câine spune: mă mângâi, îmi dai de mâncare, mă adăpostești, mă iubești, fără îndoială TU ești Dumnezeu. O pisică spune: mă mângâi, îmi dai de mâncare, mă adăpostești, mă iubești, fără îndoială EU sunt Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, câinii – loiali și credincioși – au stăpâni, în vreme ce pisicile – independente și detașate – au slujitori.
Pentru pisică e valabilă teologia confortului personal, pe când pentru câini funcționează teologia supunerii față de Stăpân.
Pisicile cred că Dumnezeu este un mijloc de a ajunge cu bine la destinație, în vreme ce câinii sunt convinși că Dumnezeu este punctul terminus al oricărui drum.
Interesant, nu?
Așadar, ce fel de teologie avem, ce a câinelui sau cea a pisicii?
Emanuel - un blog creștin 
S-a lansat Blogosfera Crestina !
Daca doriti sa va inscrieti sau sa ne promovati, bannerul nostru este aici: http://blogosferacrestina.blogspot.com/p/banner.html
Daca iei in calcul Apoc. 2, 15, cainele reprezinta un exemplu gresit de ceea ce inseamna „credinciosie”. Dumnezeu duce in cer fii si copii, nu slugi. Numai daca faci o simpla comparatie intre fiul cel mare si cel mic din pilda e imposibil sa nu vezi care e cainele si care e…pisica, – asta daca mergem inainte pe aceasta comparatie. Cainele „face”pentru a intra ingratii, pisica primeste totul fara efort. In prima faza avem o teologie a faptelor, in cea de-a doua harul care duce la odihna si incredere.