100 de ani de la intoarcerea la Dumnezeu a lui Teodor Popescu

Pentru credincioșii din BER, numele de Teodor Popescu este echivalent cu trezirea spirituală adusă de Dumnezeu în București și în România în perioada interbelică. De această perioadă și trezire spirituală este strâns legată și istoria lui Dumitru Cornilescu, traducătorul celei mai folosite versiuni a Bibliei în limba română.  Din nefericire, Biserica Evanghelică Română trece acum printr-o perioadă tulbure, atât organizațională cât și spirituală, iar evocarea trecutului pare că nu mai interesează pe mulți.  De aceea sper ca trecând în revistă câteva date biografice și ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani în viața lui Teodor Popescu, poate readuce în atenția noastră lucrarea lui Dumnezeu prin care a ajuns și la noi, cei din generația de astăzi a BER, mesajul Evangheliei.

De aceea am realizat un tabel cronologic concis al vieții lui Teodor Popescu, până în momentul întoarcerii la Dumnezeu, date culese parțial din sursele scrise pe care le avem acum și completate prin analiza și cercetarea informațiilor sociale și istorice ale vremii.

• 12 ianuarie 1887 – s-a născut în satul Dumbrava, (fost Netoți) lângă Ploiești, județul Prahova, și a fost al treilea copil din familia preotului Ionescu.
• 1894 – 1899 – a început școala primară în sat și apoi a repetat cl. a-IV-a în Ploiești pentru a se pregăti mai bine pentru școala secundară.
• 1899- 1902 – școala secundară – cursuri primare – seminarul liceal ortodox de la Curtea de Argeș (este trimis de tatăl său pentru a urma tradiția familiei).
• 1902 – 1907 – școala secundară liceală – cursuri secundare – Seminarul Central din București
• 1907 – 1911 – urmează cursurile Facultății de teologie ortodoxă din București
• 1911 – se căsătorește cu Atena Ionescu, fiica lui Constantin Ionescu, preot la biserica Cuibul cu Barza din str. Știrbei Vodă, din București, cu care va avea trei copii: Paul, Eugenia și Ileana.
• 1912 – cu ajutorul socrului său este numit preot la biserica Cărămidarii de Jos din Bucuresti.
• 1912 – preotul Constantin Ionescu moare, iar Teodor Popescu este mutat și numit preot la Cuibul cu Barza, în locul socrului său.
• cel mai probabil in perioada 1916 – 1917 – s-a înscris la cursurile de doctorat de la Cernăuți pentru a-și lua și doctoratul în teologie ortodoxă, dar în 1919, după ce s-a întors la Dumnezeu, și când mai avea de susținut doar doua examene, s-a retras și nu a mai dorit să termine.
• noiembrie 1918 – Atena, soția lui Teodor Popescu moare subit de uremie din cauza unei gripe cu amigdalite și alte complicații care au dus la blocaj renal.
• 1919 – după moartea soției trece printr-o perioadă de frământări și lupte interioare, care îl vor duce în final să înțeleagă Evanghelia și se întoarcă la Dumnezeu.

În toate aceste date, nu pot să nu remarc faptul ca, potrivit propriei mărturii, Dumnezeu a început să îl cerceteze pe Teodor Popescu în timpul anului 1918, anul Marii Uniri, când preotul a început să simtă o nemulțumire și nesatisfacere a vieții, deși lucrurile îi mergeau bine. Era preot și urma sa fie și doctor în teologie, avea și o soție devotată și muncitoare împreună cu trei copii frumoși, dar totuși se simțea neîmplinit. Însă în toamna lui 1918, o durere teribilă l-a lovit pe neașteptate, când soția lui s-a îmbolnăvit și după numai unsprezece zile de boală a murit subit. Acest eveniment a dus la mari frământări interioare și la întrebări fără răspuns în perioada decembrie 1918 – mai 1919.

Mulți au încercat să îl consoleze și să îl susțină, printre aceștia fiind și prietenul său Dumitru Cornilescu, care îi trimitea scrisori din Moldova și în care îi vorbea despre ”o viață nouă” în Hristos și despre întoarcerea la Dumnezeu. Ca răspuns la una dintre aceste scrisori, fiind întrebat cu ce se ocupă, Todor Popescu a scris că se ocupă cu ”întoarcerea la Dumnezeu” și că nu reușește să se dumirească asupra acestui fapt. Însă în primăvara lui 1919, în timp ce predica în biserică despre moartea lui Hristos, realizează pe neașteptate sensul și vestea bună a Evangheliei. Iată cum povestește momentul respectiv:

Nimeni nu mi-a spus că pentru ispășirea păcatului a trebuit o jertfă ca aceea de la Golgota. În privința acestei jertfe, aș fi fost gata să zic, ca orice necredincios, că Isus a murit pentru ideile Sale. Niciodată, dar absolut niciodată nu mă oprisem asupra cuvintelor din crez: „și S-a răstignit pentru noi”. Sau, și dacă m-am oprit, prin cuvântul noi aș fi înțeles pe oricare altul, numai pe mine nu.  (Din viața și lucrarea lui Teodor Popescu, Horia Azimioară.)

Iar după alte lupte interioare cu stima de sine, cu păcatul personal pe care îi venea greu să îl accepte și să îl recunoască, a ajuns în cele din urmă să se smerească și să ceară iertare de la Dumnezeu, trecând astfel peste dogmele ortodoxe mistice care nu aveau răspuns la frământările lui și nu îi îndreptau privirea spre jertfa înlocuitoare a lui Hristos.  Iată ce spunea in 1923, la patru ani de la acest eveniment:

Astfel am ajuns la o viață nouă, viață pe care n-aș da-o pe mii de alte vieți, viață pentru care lupt și sunt gată să înfrunt toate, să sufăr toate. Astfel, prin multe suspine și lacrimi, Domnul mi-a înfrânt inima trufașă, ca să-mi dea o inimă nouă. Sărut nuiaua care m-a lovit.  (Din viața… , Horia Azimioară.)

Aceasta a fost începutul unei mari treziri spirituale începute în sânul BOR, mișcare care a dus la multe dezbateri în revistele bisericești și ziarele vremii, dar o trezire spirituală care se va materializa după cinci ani de zile într-o mișcare evanghelică națională, cu răspândire în special în zona de sud și centrală a României.

Așadar, la 100 de ani de la începutul acestei lucrări excepționale și exclusiv românești, făcută de Dumnezeu prin Teodor Popescu, ce facem noi, cei din BER, cu istoria?

Din nefericire, foarte multe adunări BER sunt ca niște curți fără garduri și mulți încearcă treziri spirituale gen carismatice sau mistice folosind ca bază doctrine greșite despre Duhul Sfânt, crezând în mod eronat că acestea duc la trezire spirituală. Dacă vrem să învățăm ceva din istoria noastră, atunci iată ce putem învăța: elementul central al trezirii spirituale este EVANGHELIA.  Doar printr-o înțelegere corectă și o proclamare puternică a mesajului iertării, judecății și sfințeniei lui Dumnezeu putem avea o trezire spirituală care să aducă roade pentru viața veșnică. Trezirea spirituală bazată pe doctrine discutabile și interpretabile, va duce la rezultate discutabile, interpretabile și cu mari semne de întrebare.

Iată ce spune și apostolul Pavel despre lucrarea lui, care a dus la mari treziri spirituale în timpul lucrării și călătoriilor lui misionare:

Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu și să facă fapte vrednice de pocăința lor.  Fapte 26:20

Așadar la 100 de ani de la întoarcerea la Dumnezeu a preotului Teodor Popescu, ne întoarcem la Evanghelie sau ne îndepărtăm de ea?

La 100 de ani de la această mare trezire și la 100 de ani de la Marea Unire, BER-ul și România au nevoie mai mult ca oricând să redescopere și să audă mesajul Evangheliei, pentru că altfel nu vom propăși, nici unii nici alții.

 

 

 

Publicitate