Imaginea cea mai importantă pe care ne-o prezintă evangheliile în duminica palmierilor, sau a floriilor cum îi spunem în România, rămâne imagina Domnului Isus călare pe un măgăruș. Pentru mulți asta nu spune mare lucru, decât relatarea unui fapt istoric. Dar de de ce nu a venit pe un cal? Un măgăruș nu este nici confortabil de călărit și nici foarte eficient.
Pentru evreii de atunci cât și pentru autorii Noului Testament, faptul este unul extrem de important, pentru că aceasta era un simbol al lui Mesia. Evreii erau în așteptarea lui Mesia care urma să intre în Iersualim călare pe un măgăruș, conform profeției din Zaharia 9:9. Pasajul era foarte popular printre evrei încă din timpul robiei babiloniene, cu aprox. 500 de ani înainte de Hristos. Există chiar o povestire despre un rege persan care își bătea joc de evrei spunându-le că îi va împrumuta el lui mesia un cal din herghelia lui, dacă nu își poate permite decât un măgăruș.
Însă de ce această imagine a unui măgăruș? Pentru multe popoare, cât și pentru europenii și lumea contemporană, măgarul este un animal asociat cu prostia și lipsa de inteligență. Nu însă și pentru evreii de atunci. Pentru ei magarul era asociat cu imaginea ascultării, hărniciei și loialității. În întreaga Scriptură măgarul este portretizat ca un animal serios și folositor, fără conotațiile pe care le avea în alte popoare din acele vremuri.
Analizând imagina Domnului Isus călare pe un măgăruș, putem să observăm câteva lucruri pe care le avem de învățat:
- Blând și smerit – aceasta este prima imagine a măgărușului. Domnul nu vine călare pe un cal, cum veneau cuceritorii și mari împărați ai lumii, pentru că El nu era din lume. El avea alte valori decât lumea. El venea în smerenie și blândețe nu în mândire și putere.
- Domnul Isus scoate în evidență valorile spirituale și nu cele materiale. Un cal presupunea bani și alte resurse pentru a-l cumpăra și întreține. Era imaginea bogatului și a celui puternic. Domnul arată că nu aceasta era ceea ce îl interesa. Nu era interesat de bani, faimă și putere. Din nefericire, astăzi tot mai mulți aleg banii, calul, și faima în ciuda faptului ca Domnul nostru a venit călare pe un măgăruș.
- Dacă Domnul venea pe un cal, cine mai putea sa aștearnă haine și ramuri de palmier înaintea lui? Nimeni nu poate sta în fața calului, pe când un măgăruș este inofensiv. Observăm pricipiul ”smerenia merge înaintea slavei”. Domnul nu vine nici cu mândria unui cal și nici cu agresivitatea pe care o inspiră calul. Ci Tatăl îi dă slavă și glorie pentru smerenie și blândețe.
- Imaginea lui Mesia călare pe un măgăruș arată apropierea lui de oameni, coborându-se la nivelul omului obișnuit, făcând posibilă apropierea lui Dumnezeu de noi, cât și a noastră de El. Pe Mesia nu îl interesează case luxoase, evenimente pompoase, mese bogate sau stima oamenilor mari ai vremii. El este interesat de omul simplu, de copilași și de cei care erau gata să se smerească și să îl urmeze la fel de smeriți și în dependeță totală de Tatăl.
Suntem gata să mergem și noi după măgărușul Lui?
Emanuel - un blog creștin 
Domnul Isus a cerut un măgăruş pe care nu mai încălecase nimeni
pentru că-n slujirea Lui El solicită şi foloseşte lucruri care n-au fost puse în slujba altor scopuri.
Nu-L putem cinsti pe Domnul dacă-I oferim lucruri care pentru o vreme au fost puse in alte slujbe! Domnul vrea ca lucrurile să-I fie in primul rând dedicate Lui. Acest lucru ne cam scapă nouă, creştinilor, dar unii ca filistenii îl ştiau şi aplicau, fapt pentru care au trimes înapoi Chivotul Domnului aşezat pe un car nou, şi au înjugat la car nişte vaci care nu mai fuseseră înjugate vreodată.
(Probabil că vă mai aduceţi aminte de “vaca roşie” (Num. 19:20) ce se aducea ca jertfă în vechime… Una din condiţii era ca vaca cu pricina să nu fi tras niciodată la jug. La fel şi “viţeaua” de la Deut. 21:3.)
Stăpânii măgăruşului puteau să-l folosească ulterior pentru orice alte lucrări, după ce l-a folosit Domnul mai întâi. Puse de la început în slujba Domnului, lucrurile capătă adevărată valoare şi utilitate.
Dacă vom căuta mai întâi “Împărăţia cerurilor şi neprihănirea Lui”, Domnul va-ngriji de celelalte lucruri…
Când intrăm în posesia unei case, a unei maşini, etc., le-nchinăm mai întâi Domnului, spre-a le binecuvânta?! Este El Stăpânul casei şi al tuturor lucrurilor noastre?!
Este El Domnul şi Stăpânul copiilor noştri?!
Cu ceea ce-I punem la dispoziţie, Domnul împlineşte planurile lui Dumnezeu, şi ne ia şi pe noi ca împreună lucrători la îndeplinirea lor.
Stăpânul măgăruşului nu s-a gândit că răspunzând pozitiv la solicitarea Domnului Isus va contribui la înfăptuirea unei profeţii grandioase.
Domnul este Stăpânul nostru şi al tuturor lucrurilor, dar, spre deosebire de alţi stăpâni, El nu acţionează ca şi un despot. Despotul pretinde şi ia… Domnul nostru ne trimite vorbă: am trebuinţă de acele lucruri! El ni le solicită iar noi putem să i le oferim sau să le ţinem pentru noi. Domnul are trebuinţă însă tocmai de lucrurile de care avem şi noi nevoie…, dar cine I le oferă mai întâi Lui, acela face o slujbă pentru Împărăţie, şi le va şi primi înapoi.
El este Stăpânul care cunoaşte toate lucrurile, şi care le pretinde întâi pentru Sine. Numai acel credincios Îl cinsteşte, care-L pune pe Domnul, şi interesele Sale, pe primul loc.
El este Stăpânul care dă asigurări că îndată va trimete înapoi ceea ce Îi dăm. Tot ce avem, avem de la El, şi toate pot căpăta semnificaţie şi utilitate în slujba Lui.
Care sunt lucrurile de care are nevoie Domnul de la tine, şi de care ai şi tu nevoie, te-ai gândit?! Ce nu I-ai dat încă Domnului? I-ai dat viaţa ta? Dar timpul tău? Mai ai poate ceva energie…, la dispoziţia cui o pui?! Ai două măini cu care poţi muncii…, n-ai vrea să le pui în slujba Lui, ca unelte ale neprihănirii?!
Fie ca tot ce-avem să le punem la dispoziţia Lui, ca să capete adevărată utilitate în slujba Împărăţiei Sale, şi să câştige valori veşnice de care să ne bucurăm în prezenţa Lui, când va veni marea zi a răsplătirii!