Umanism vs. creștinism doctrinar

Mesajul de mai jos l-am publicat pe Facebook ca un răspuns scurt la ceea ce am aflat că scrie în Legea Educației din România și la valorile umaniste, deoarece cred că există un pericol pentru părinții și copiii credincioșilor evanghelici care merg la școală: credem că dacă școala publică nu promovează încă homosexualitatea și educația sexuală suntem la adăpost de pericole.

Dar unul dintre pericolele din școală este și umanismul, care nu este doar o simplă filozofie, ci reprezintă o concepție alternativă despre lume și viață. Conform Asociației Secular-Umaniste din România, umanismul reprezintă o alternativă la religia dogmatică.

Această subliniere este foarte importantă pentru noi ca evanghelici pentru că în timp ce umaniștii au înțeles foarte bine importanța dogmelor și doctrinelor creștine, credincioșii evanghelici, invadați de teologii umaniste, dau la o parte sau diminează tot mai mult doctrinele și teologia serioasă și promovează dezvoltarea unui creștinism fără prea multe dogme, care și așa sunt generatoare de conflicte și discuții, iar în locul gol se introduc cât mai multe idei liberale și umaniste care permit un mod de gândire lejer, fără prea multe bariere teologice și fără vreo suferință.

Iar ca exemplu ne putem uita doar la modul în care teoriile umaniste sunt promovate în creșterea copiilor evanghelici. Am auzit părinți care spun că nu își pedepsesc copiii, sau nu folosesc cuvântul ”nu” în educație, in condițiile în care Biblia este plină de interdicții. Sau părinți care își iau toate informațiile despre creșterea copiilor din cărți de psihologie – eventual cu un autor creștin – dar care foarte rar deschid Biblia să vadă ce spune Dumnezeu despre creșterea copiilor. Mai mult, păriniți creștini evanghelici care nu sunt preocupați de transmiterea mesajului Evangheliei generației următoare sau o fac într-un mod foarte voalat, dându-i copilului libertatea de a alege. Uită însă că un copil va prelua ce a fost învățat iar libertatea lor de alegere va fi dicatată de natura lor păcătoasă nu de o evanghelie la care nu a fost expus în casă.

Iată un test: cât de mult discutăm cu copiii noștri despre creaționism? Cât de multe știu ei despre potop sau semnificația corectă a curcubeului? Pentru că dacă copiii noștri nu vor avea răspunsuri biblice la aceste lucruri, umanismul le va oferi răspunsuri și alternative culturale la tot ce înseamnă creștinism dogmatic.

Așadar, iată comentariile mele la valorile umaniste:

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, articolul 4:
http://polito.ubbcluj.ro/scoaladoctorala/?page_id=263

Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru:

d)formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural;

Valorile umaniste definite de Asociația Secular-Umanistă din România:

1. Umanismul este etic.
2. Umanismul este rațional.
3. Umanismul sprijină democrația și drepturile omului.
4. Umanismul insistă asupra faptului că libertatea personală trebuie să fie însoțită de responsabilitate socială.
5. Umanismul este un răspuns pentru larg răspândita dorință de alternativă la religia dogmatică.
6. Umanismul prețuieste creativitatea artistică și imaginația.
7. Umanismul este un mod de viață.

Ofer un răspuns personal din perspectiva valorile creștine biblice fundamentale (adică de bază – ca să nu se înțeleagă greșit) :

1. Creștinismul corect este atît etic cât și moral.
2. Creștinismul biblic este rațional și onest; de aceea recunoaște că nu toate lucrurile pot fi explicate prin argumente raționale sau dovezi științifice.
3. Creștinismul biblic a fost un susținător continuu al democrației și drepturilor fundamentale ale omului și de aceea le și sprijină.
4. Creștinismul biblic recunoaște libertatea personală a individului însoțită de resonsabilitatea spirituală față de Dumnezeu și față de societate.
5. Creștinismul dogmatic corect nu este o alternativă la umanism ci este singura alternativă corectă pentru problemele umane și sociale. Dar creștinismul dogmatic recunoaște în același timp dreptul la opțiune a fiecărui individ.
6. Creștinismul dogmatic prețuiește creativitatea și imaginația în limitele definite de natura și caracterul moral și sfânt a lui Dumnezeu, așa cum sunt ele definite de Biblie.
7. Creștinismul dogmatic corect trebuie să fie un mod de viață.

Anunțuri

Un răspuns

  1. Din pacate copiii de crestini sunt foarte atrasi de valorile lumii. In plus, vin la biserica doar ca sa vina. Nu sunt atenti, unii nu sunt incurajati sa fie atenti, desi au deja peste 8-9 ani. Parintii nu vor sa „stirbeasca” personalitatea copiilor, desi parintii se autoconsidera credinciosi. De multe ori se poate intampla ca un copil crescut in valorile crestine sa aiba caderi. Cum se vor ridica acei copii de crestini care nu si-au format o morala crestina si nu au o inima dedicata lui Dumnezeu? Care va fi stanca lor de adapost cand vor veni furtuni? Pastorii unor astfel de biserici sunt chemati sa ia atitudine, chiar daca misiunea lor este una dificila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: