Arhive lunare: Noiembrie 2016

Umanism vs. creștinism doctrinar

Mesajul de mai jos l-am publicat pe Facebook ca un răspuns scurt la ceea ce am aflat că scrie în Legea Educației din România și la valorile umaniste, deoarece cred că există un pericol pentru părinții și copiii credincioșilor evanghelici care merg la școală: credem că dacă școala publică nu promovează încă homosexualitatea și educația sexuală suntem la adăpost de pericole.

Dar unul dintre pericolele din școală este și umanismul, care nu este doar o simplă filozofie, ci reprezintă o concepție alternativă despre lume și viață. Conform Asociației Secular-Umaniste din România, umanismul reprezintă o alternativă la religia dogmatică.

Această subliniere este foarte importantă pentru noi ca evanghelici pentru că în timp ce umaniștii au înțeles foarte bine importanța dogmelor și doctrinelor creștine, credincioșii evanghelici, invadați de teologii umaniste, dau la o parte sau diminează tot mai mult doctrinele și teologia serioasă și promovează dezvoltarea unui creștinism fără prea multe dogme, care și așa sunt generatoare de conflicte și discuții, iar în locul gol se introduc cât mai multe idei liberale și umaniste care permit un mod de gândire lejer, fără prea multe bariere teologice și fără vreo suferință.

Iar ca exemplu ne putem uita doar la modul în care teoriile umaniste sunt promovate în creșterea copiilor evanghelici. Am auzit părinți care spun că nu își pedepsesc copiii, sau nu folosesc cuvântul ”nu” în educație, in condițiile în care Biblia este plină de interdicții. Sau părinți care își iau toate informațiile despre creșterea copiilor din cărți de psihologie – eventual cu un autor creștin – dar care foarte rar deschid Biblia să vadă ce spune Dumnezeu despre creșterea copiilor. Mai mult, păriniți creștini evanghelici care nu sunt preocupați de transmiterea mesajului Evangheliei generației următoare sau o fac într-un mod foarte voalat, dându-i copilului libertatea de a alege. Uită însă că un copil va prelua ce a fost învățat iar libertatea lor de alegere va fi dicatată de natura lor păcătoasă nu de o evanghelie la care nu a fost expus în casă.

Iată un test: cât de mult discutăm cu copiii noștri despre creaționism? Cât de multe știu ei despre potop sau semnificația corectă a curcubeului? Pentru că dacă copiii noștri nu vor avea răspunsuri biblice la aceste lucruri, umanismul le va oferi răspunsuri și alternative culturale la tot ce înseamnă creștinism dogmatic.

Așadar, iată comentariile mele la valorile umaniste:

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, articolul 4:
http://polito.ubbcluj.ro/scoaladoctorala/?page_id=263

Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru:

d)formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural;

Valorile umaniste definite de Asociația Secular-Umanistă din România:

1. Umanismul este etic.
2. Umanismul este rațional.
3. Umanismul sprijină democrația și drepturile omului.
4. Umanismul insistă asupra faptului că libertatea personală trebuie să fie însoțită de responsabilitate socială.
5. Umanismul este un răspuns pentru larg răspândita dorință de alternativă la religia dogmatică.
6. Umanismul prețuieste creativitatea artistică și imaginația.
7. Umanismul este un mod de viață.

Ofer un răspuns personal din perspectiva valorile creștine biblice fundamentale (adică de bază – ca să nu se înțeleagă greșit) :

1. Creștinismul corect este atît etic cât și moral.
2. Creștinismul biblic este rațional și onest; de aceea recunoaște că nu toate lucrurile pot fi explicate prin argumente raționale sau dovezi științifice.
3. Creștinismul biblic a fost un susținător continuu al democrației și drepturilor fundamentale ale omului și de aceea le și sprijină.
4. Creștinismul biblic recunoaște libertatea personală a individului însoțită de resonsabilitatea spirituală față de Dumnezeu și față de societate.
5. Creștinismul dogmatic corect nu este o alternativă la umanism ci este singura alternativă corectă pentru problemele umane și sociale. Dar creștinismul dogmatic recunoaște în același timp dreptul la opțiune a fiecărui individ.
6. Creștinismul dogmatic prețuiește creativitatea și imaginația în limitele definite de natura și caracterul moral și sfânt a lui Dumnezeu, așa cum sunt ele definite de Biblie.
7. Creștinismul dogmatic corect trebuie să fie un mod de viață.

Hallelujah lui Leonard Cohen – o melodie erotică ambalată în cuvinte religioase

„Hallelujah” este o melodie compusă de Leonard Cohen, și lansată inițial pe albumul Various Positions (1984), care este un amestec de melodii și versuri cu tentă religioasă și erotică.

Melodia nu a avut success la început, ci a devenit cunoscută abia după ce artiștii John Cale și Jeff Buckley au preluat cântecul și l-au ”descifrat” prin adăugarea de versuri mai explicite.

Și deși versurile inițiale au fost puțin diferite, atât Cohen cât și ceilalți artiști au folosit mai multe variante de text în concerte.  Se pare că versurile care au fost cântate de-a lungul timpului se întind pe nu mai puțin de cinsprezece pagini.

Însă faptul că acest cântec se folosește tot mai mult în mediile creștine îmi provoacă greață și asta pentru că versurile sunt, la modul general, o odă adusă păcatului lui David cu Batșeba și chiar o remarcă a relației lui Samson cu Dalila.

Leonard Cohen laudă căderea pentru că asta însemna ridicarea personajului.  Iar viața lui David, prin căderea și ridicarea lui, este portretizată ca o operă muzicală. Cu alte cuvinte, melodia laudă păcatul și căderea pentru că apoi urmează ridicarea, deși în realitate nici David și nici Samson nu au mai fost la fel după căderile lor. Nu văd deci cum un credincios serios ar putea cânta sau asculta o asemenea melodie, în condițiile în care întregul concept al căderii și păcatului este ridicat la rang de virtute, iar sensul cuvintelor este distorsionat în mod inteționat.

Iată ce notează publicația The Guardian prin Laura Barton, despre această melodie:

”Pentru că frângerea a fost întotdeauna o constantă a lucrării lui Cohen… această frângere aduce în versurile lui nu numai durerea și dezamăgirea de a fi o ființă umană defectuoasă cât și efortul continuu de a fi mai bun, dar de asemenea și calitatea senzuală de a fi doar carne și oase.”

Iar Jeff Buckley, unul dintre cei care a popularizat și diversificat versurile este citat în același articol, afirmând:

”Oricine ascultă cu atenție Hallelujah va descoperi că acesta este un cântec despre sex, despre dragoste, despre viața pe pământ. Cuvântul Aleluia nu este un omagiu adus în închinare unei persoane, idol sau dumnezeu, ci un aleluia al orgasmului. Este o odă adusă vieții și iubirii. De fapt asta înseamnă expresia ”o cădere minoră” – o referire la finalitatea actului sexual.”

Ceea ce avem în această melodie nu este altceva decât luarea în deșert a Numelui lui Dumnezeu, căruia îi este adresat termenul de Aleluia în Scriptură. Iar dacă citiți cu atenție versurile veți observa că Cohen este perfect conștient de acest lucru.

Iată mai jos o traducere ne-poetică a versiunii originale și apoi alte două strofe din versiunea cea mai populară:

Ei bine, am auzit că era un acord muzical secret

Pe care David îl cânta ca să îi placă Domnului

Dar nu prea te gândești la muzică, nu-i așa?

Ei bine, funționează cam așa:

Al patrulea, al cincilea, căderea minoră și ridicarea majoră

Regele derutat compunând Aleluia.

Aleluia.

Ei bine, credința ta era puternică dar aveai nevoie de dovadă,

Ai văzut-o făcând baie pe acoperiș

Fumusețea ei și lumina lunii te-au atras.

Ea te-a legat de scaunul ei de bucătărie

Și ți-a spart tronul și ți-a tăiat părul

Și de pe buzele tale ți-a extras Aleluia

Aleluia.

Dar dragă am mai fost aici,

Am văzut această cameră și am mers pe această podea

Ști, locuiam singură înainte să te cunosc

Și ți-am văzut steagul pe arcada de marmură

Și dragostea nu este un marș al victoriei,

Este un rece și un frânt Aleluia.

Aleluia.

Tu zici că am luat numele în deșert

Dar eu nici nu știu numele

Dar dacă am făcut-o, ei bine, ce înseamnă asta ptr tine?

Este o vâlvătaie de lumină în fiecare cuvânt

Nu contează pe care l-ai  auzit

Sfântul sau frântul Aleluia.

Aleluia.

Am făcut ce am putut, nu a fost mult,

Nu am simțit, așa că am încercat să ating

Am spus adevărul, nu am venit să te păcălesc,

Și chiar dacă totul a mers prost

Am să stau în fața Domnului Cântării

Cu nimic altceva pe buze decât cu Aleluia.

Aleluia.

Aceste doua strofe au înlocuit ultimele doua strofe din versiunea originală:

Era un timp când îmi spuneai

Ce se întâmplă cu adevărat mai jos

Dar tu nu mi-ai arătat niciodată acel lucru

Dar îți amintești când m-am mișcat în tine?

Și când porumbelul sfânt se mișca și el

Și fiecare respirație a noastră era Aleluia

Aleluia

Poate că este un Dumnezeu deasupra

Dar tot ce-am învățat din dragoste

A fost cum să împușc pe cine te-atrăgea

Și nu este un țipăt pe care îl auzi noaptea

Nu este cineva care a văzut lumina

Ci este un rece și un frânt Aleluia.

Aleluia.