Pe blogul Ioan8, a aparut un comentariu care exprima o ideea pe care am auzit-o de mai multe ori in ultimii ani. Este vorba despre o practica care se numeste „rugaciunea cu strigate mari si cu lacrimi” promovata de unele cercuri moderat carismatice si mistice sau anumiti predicatori care se ocupa cu „trezirile”. Acestia sustin ca textul din Evrei 5:7 este un model de rugaciune speciala care trebuie folosita pentru o putere mai mare atat pentru mantuirea personala cat si a altora.
Textul este acesta: Evrei 5:7 – El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, …
Comentatorul un crestin scrie urmatoarele:
In schimb Hristos se ruga cu strigate mari si lacrimi…daca ai fi trait atunci ai fi zis si despre Domnul Isus ca este carismatic? Sau despre Pavel…? Sau despre toti ceilalti care plangeau si sufereau pentru mantuirea oamenilor?
in romana: ”El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-l izbăvească de la moarte şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui….”
in engleza: “Who in the days of his flesh, when he had offered up prayers and supplications with strong (gr-ischuros = forcible (literally or figuratively),boisterous, mighty, powerful, strong, valiant) crying (gr-kraugē = an outcry, tumult or grief, clamour) and tears unto him that was able to save him from death, and was heard in that he feared”
Ce este gresit in a te ruga ca Domnul? Ce este gresit in a practica acest tip de rugaciune? Oare s-a schimbat calauzirea Duhului Sfant? Nu este aceeasi ca in vers de mai sus si ca in ziua cinzecimii si ca in trezirile de dupa si ca in trezirile ce au avut loc de-a lungul veacurilor? Cine suntem noi ca sa spunem cum are voie si cum nu are voie Duhul sa lucreze si sa se manifeste?
Iata raspunsul meu:
@un crestin
atat tu cat si multi din Romania de la Zalau sau Cluj sau de prin alte parti ale lumii, ati preluat aceasta ideea despre “strigate mari si lacrimi” fara sa analizati absolut deloc textul in sine. Dati dovada de lipsa de discernamant. Am o mare indignare fata de aceasta invatatura ilogica si total scoasa din context, ptr ca a afectat persoane pe care le cunoasc si care s-au apuca sa strige si sa urle prin casa, ptr ca asa li s-a spus ca trebuie sa se roage.
La o analiza simpla a textului din Evrei 5:7 pe care l-ai citat, vei observa ca se sublinieaza un lucru: “catre Cel ce putea sa-L izbaveasca de la moarte si fiind ascultat din pricina evlaviei Lui”.
Iata de ce sunt importante aceste cuvinte si de ce este gresita o astfel de abordare si practica:
1. Referirea este in mod clar la gradina Ghetimani, unde Domnul Isus s-a rugat in acest fel, in joc fiind nu mantuirea Lui ci a noastra. Voi pierdeti din vedere esentialul: lucrarea de substituire pe care a facut-o Domnul Isus pentru noi si pretul pe care a trebuit sa il plateasca. Nicaieri in Scriptura nu ni se cere sa ne rugam in acelasi mod pentru ca nu avem cum. Noi nu avem de platit nici un pret pentru nimeni, cu atat mai putin pentru noi insine.
2. Noi inca nu putem intelege pe deplin ce a insemnat revarsarea maniei lui Dumnezeu peste Domnul Isus, ca jertfa de ispasire in locul nostru. Dar EL stia si s-a rugat asa datorita suferintei si tensiunii enorme a acelui moment. Doar in vesnicie vom putea afla ce s-a intamplat cu adevarat in gradina.
Astazi noi suntem feriti de mania lui Dumnezeu, ptr ca El a purtat-o in locul nostru. O astfel de practica si rugaciune nu este pentru noi. Ar fi o blasfemie sa credem ca am putea sa facem aceeasi lucrare pe care El a facut-o in Ghetimani.
3. Faptul ca ai tradus niste termeni din greaca nu inseamna absolut nimic. Traducerea unor termeni nu inseamna automat o intelegere corecta a pasajului. Se confunda copacii cu padurea, unde padurea este contextul. Se face referire clara in context la savarsirea mantuirii – Evrei 5:9 – “s-a facut urzitorul unei mantuiri vesnice”.
4. Nu gasim nici o alta relatare biblica despre astfel de rugaciuni in viata Domnului Isus, cu exceptia celei din gradina Ghetimani. Ba din contra, modelul de rugaciune – Tatal nostru- dat ucenicilor a avut un carcater total diferit. Nu ni se spune sa se faca “cu strigate mari si cu lacrimi”.
5. Contextul pasajului NU este lucrarea de evanghelizare. Aici introduci o idee care nu este acolo. Si in plus, eu nu am intalnit nici un pasaj in Noul Testament unde ni se spune sa facem rugaciuni “cu strigate mari si cu lacrimi” pentru mantuirea oamenilor. Ni se spune sa ne rugam fierbinte sau sa facem mijlociri, dar nu ni se spune sa avem o astfel de practica.
Emanuel - un blog creștin 
Domnul Isus s-a rugat in gradina Ghetsimani cu strigata mari, nu cu strigate tari. E diferenta intre acestea. Strigatele mari din rugaciuile si cererile Sale au in continutul lor durerea si suferinta unei inimi credincioase, evlavioase, smerite, gata sa se jertfeasca pentru pacatul omenirii. Fiul lui Dumnezeu a zis sa invatam de la El ca este bland si smerit cu inima si doar asa vom gasi odihna pentru suflet. Mantuirea si taria noastra vine, chiar si la rugaciune, in liniste, odihna, seninatate si incredere, nu in tipete isterice, care imbolnavesc creierul, psihicul, glanda tiroida etc. (Is. 30:15). Domnul Isus nu s-a rugat cu rugaciuni tari: Matei 12:19 „El nu Se va lua la ceartã, NICI NU VA STRIGA” si nimeni nu-I va auzi glasul pe ulite.”, asa cum se aude pe strada cand treci pe langa unele case de rugaciune La Osea 7:14, Dumnezeu mustra pe poporul Sau ca nu striga din inima catre El atunci cand se roaga. Dragostea din inima nu face rau aproapelui nostru (Rom. 13:10), adica, in cazul acesta nu striga tare ca sa sperie si sa socheze pe copii, pe femeile insarcinate, pe fetele si batranii care sunt cu noi la rugaciune, nu tipa de parca ti-ar sparge timpanele, nu ingrozeste ca sa-ti vina sa fugi de acolo, ci zideste, bucura, mangaie, da intelepciune etc. Strigatele tari fac parte din faptele firii pamantesti: Gal. 3:3 „Sunteti asa de nechibzuiti? Dupã ce ati început prin Duhul, vreti acum sã sfârsiti prin firea pãmânteascã?” Domnul Isus a scos un strigat tare, de durere, doar cand si-a dat duhul, cand a murit.
Strigatele tari mai sunt numite si tipete. Ele erau specifice duhurilor rele care ieseau din oamenii indraciti (Marc. 9:26) Fapte 8:7 „Cãci din multi îndrãciti ieseau duhuri necurate, si SCOTEAU MARI TIPETE; multi slãbãnogi si schiopi erau tãmãduii. Observam ca nu apostolii care faceau lucrarea tipau, ci dracii care ieseau din oameni.
2 Cronici 32:18 „Slujitorii lui Sanherib au STRIGAT CU GLAS TARE in limba evreiasca CA SA ARUNCE GROAZA si SPAIMA în POPORUL din Ierusalim, care era pe zid, si sã poatã pune astfel stãpânire pe cetate.”
STRIGATELE TARI erau scoase la rugaciune de proorocii care NU se rugau lui Dumnezeu, ci lui baal: 1 Regi 18:27 „La amiazã, Ilie si-a bãtut joc de ei si a zis: „STRIGATI TARE, fiindcã este dumnezeu; se gândeste la ceva sau are treabã sau este în cãlãtorie sau poate cã doarme, si se va trezi.” 28 EI AU STRIGAT TARE….29 Când a trecut ameaza, AU AIURAT.”
Strigatele tari, insistente din timpul rugaciunii pot aduce aiureala celor care o practica, la fel cum s-a intamplat cu cei care-I cantau lui Dumnezeu cu alauta, dar nu aveau teama de El ca sa nu pacatuiasca (Amos 6:5).
Fariseului i-a fost respinsa rugaciunea, dar NU pentru ca se ruga in sinea lui, ci pentru atitutinea aroganta si plina de mandrie pe care o avea fata de vames si pentru laudaroseniile sale inaintea lui Dumnezeu cu privire la faptele bune pe care le facea. Dar despre pacatele savarsite n-a pomenit nimic. Asa ca a ramas cu ele, fiind nemantuit.
Vamesul, cand s-a rugat, a stat departe si zicea, nu striga: „Dumnezeule, ai milã de mine, pãcãtosul!” Dumnezeu l-a mantuit pe vames nu pentru ca statea departe si pentru ca se ruga fie incet, fie in sinea lui, ci pentru ca si-a recunoscut pacatul si nu s-a laudat cu faptele lui bune.
Rugaciunea din odaita trebuie facuta in taina, „in ascuns”, ca sa nu fie auzita de oameni si laudata, ci numai de Dumnezeu care aude si rasplateste:
Gal. 5:13 „….Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.”
1 Cor. 2:14 „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.”
Chiar si firea ne invata ca un sunet prea puternic, un zgomot insistent polueaza acustic atmosfera si produce rau oamenilor, afectandu-le auzul, starea psihologică şi biologică. Inca din vechime, galagia era specifica cetei celor nelegiuiti si nu credinciosilor: Ps. 64:2 „Pãzeste-mã de uneltirile celor rãi, de CEATA GALAGIOASA a oamenilor nelegiuiti!” Acestia erau insotiti de intelepciunea lumii, de nebunie: Prov. 9:13 „Nebunia este o FEMEIE GALAGIOASA, proastã si care nu stie nimic.” Rugaciunile si cererile aduse cu strigate mari de Isus catre Dumnezeu, nu i-a speriat pe ucenici in gradina Ghetsimani, care se aflau doar la o aruncatura de piatra fata de El, ci chiar din contra, au putut sa adoarma linistiti la auzul lor, fiindca erau foarte obositi. Inainte de a adormi, totusi ei au retinut cateva cuvinte din rugaciunea Domnului, au vazut ca se ruga tot mai fierbinte, fara sa tipe, si I-au vazut chinul de moarte probabil la lumina lunii, care s-a materializat in final prin picaturi mari de sudoare, asemenea sangelui ce cadeau pe pamant.