În cultura contemporană vestică, în special cea americană, halloween a devenit a doua mare sărbătoare după cea a Crăciunului. Este atât de mare încât un sfert din toate bomboanele care se vând anual în SUA, se vând doar de halloween. Din fericire, în România sărbătoarea nu este încă atât de populară, ba chiar sunt încă mulți care o detestă, însă să nu ne mirăm dacă pe viitor multinaționalele și marile companii vestice vor promova agresiv prin reclame și media acest festival, totul desigur din considerente financiare. În Norvegia și celelalte țări scandinave, halloween-ul este deja o sărbătoare bine așezată care se celebrează în fiecare școală și grădiniță.

Și deși există multe explicații a ceea ce semnifică sau înseamnă acest festival, totuși majoritatea celor din lumea vestică nu cunosc ceea ce sărbătoresc. Și nu ar trebui să fie o surpriză din moment ce mulți nu știu nici ce sărbătoresc de Crăciun sau de Paște. Ce este mai rău este că de multe ori se ajunge la definiții pompose sau șocant dar care nu exprimă corect semnificația sărbătorii. De aceea, pentru o înțelegere corectă a haloween-ului trebuie să ne întoarcem la originile lui. Chiar dacă de-a lungul secolelor semnificația inițială s-a diminuat sau chiar s-a schimbat, totuși au rămas destule elemente care nu pot fi trecute cu vederea.

Nu sunt absolut deloc de acord cu sărbătoarea în sine, în primul rând pentru că este o celebrare a urâtului și grotescului, ceea ce nu ar trebuie să fie normal, iar în al doilea rând pentru că originile ei sunt total păgâne. Chiar dacă nu îi pot numi închinători direcți ai lui Satan pe toți cei care sărbătoresc haloween, nu cred că putem trece cu vederea simbolistica și celebrarea elementelor oculte care însoțesc festivalul.

• paradă de haloween

Așadar, sărbătoarea de haloween originează în sărbătoarea antică celtică numită Festivalul Samhain (se pronunță sow-in) și literal înseamnă sfârșitul verii. Celții au fost un popor care au trăit în urmă cu aprox. 2000 de ani în zona de astăzi a Irlandei, Marea Britanie și nordul Franței și care își sărbătoreau anul nou pe 1 Noiembrie. Această zi marca sfărșitul verii și recoltei și începutul sezonului întunecat și friguros de iarnă, un timp al anului care era asociat cu moartea omului. Celții credeau că în nopate de dinaintea anului nou, granița dintre lumea celor vii și a celor morți  devenea neclară iar în noapte de 31 octombrie ei celebrau Samhain. Ei credea că fantomele/spiritele morților se întorceau pe pământ și cauzau probleme și distrugeri ale recoltei. Dar de asemenea ei credea că prezența acestor spirite printre ei făcea posibilă o predicție mai bună pentru anul ce urma. Pentru oameni ca ei care erau dependenți de natură pentru recolta anului, aceste profeții sau predicții le asigurau liniștea în timpul sezonului de iarnă.

Pentru comemorarea acestui eveniment, druizii (preoții tribali) organizau focuri de tabără sacre unde oamenii se adunau și ardeau produse din recoltă împreună cu sacrificarea de animale pentru zeitățile celtice. În timpul acestei celebrări, oamenii purtau costume făcute din piei și capete de animale în încercarea de a-și prevesti unul altuia norocul sau viitorul, iar apoi luau foc din focul de tabără și îl duceau acasă în diferite recipiente sau în capetele de animale pentru a aprinde focul în casă și a uni astfel casa și satul cu focul sacru de tabără, atrăgând asupra casei predicțiile făcute în jurul focului de tabără. Desigur, se făcau incantații și alte activități oculte pentru atragerea norocului și prezervarea recoltelor pe care le strânseseră în timpul verii. Era deci o chestiune puternic religioasă dar și puternic ocultă.

Dar mai este un lucru de subliniat. Sarbătoarea de toamnă a celților făcea parte dintr-un ciclu de patru sărbători anuale tribale care simbolizau patru zeități – doua feminine și doua masculine, iar festivalul Samhain (halloween) era dedicat unui zeu masculin, următoarea fiind sărbătoarea Imbolc, dedicată unei zeități feminine și ținută în luna februarie, când apăreau primele semne de primăvară, rezultate din unirea celor două zeități.

• acesta este un tempul păgân celtic unde activau druizii

După anul 43. d.Hr., când imperiul roman a cucerit majoritatea teritoriului celt, în decurs de aproximativ 400 de ani, doua sărbători similare romane – Feralia și Pomona – au fost unite cu această sărbătoare celică prin asimilarea si unirea cele doua culturi.

Apoi, pe 13 mai 609 d.Hr. Papa Boniface IV, dedică templul tuturor zeilor din Roma – Panteonul – tuturor martirilor creștini și astfel i-a ființă sărbătoarea catolică a Tuturor Martirilor. Papa Gregory III (731-741) va extinde sărbătoarea și va include toți sfinții care au murit împreună cu toți martirii și o mută de pe 13 mai pe 1 noiembrie, sărbătoarea fiind tot una dedicată morților. Până în sec. 9, sărbătoara reușește să suprapună vechea semnificație păgână celtică și devine una cu o semnificație creștină.  În anul 1000 d.Hr., biserica Catolică va dedica ziua de 2 noimebrie tuturor morților și o numește Ziua Tuturor Sufletelor (All Souls’ Day). Dar această zi era celebrată într-un mod similar cu vechea sărbătoare celtică: focuri de tabără, parade, costume de sfinți, îngeri sau demoni.

Dar astăzi în lumea catolică se face o deosebire între sfinții morți și ceilalți morți și de aceea se sărbătorește pe 1 noiembrie Sărbătoarea Tuturor Sfinților iar pe 2 noimebrie Sărbătoarea Tuturor Sufletelor.

În biserica Ortodoxă este însă o mică diferență: Duminica Tuturor Sfinților se celebrează în prima duminică după Rusalii, adică în primăvară, iar pe 5 noiembrie se sărbătorește Moșii de toamnă în care se face pomenirea morților. Iar ca semnificație populară  ”se spune că cine respectă tradițiile de moșii de toamnă, va avea noroc și sănătate în lunile următoare.”

• aprinderea de lumânări la mormânt cu ocazia Moșilor de toamnă

Se poate deci vedea ușor că sărbătoarea de haloween a fost o sărbătoare păgână dedicată morților, o sărbătoare a cărei denumire a fost shimbată și reinterpretată dar al cărei obiect de celebrare a rămas același în întreaga istorie creștină oficială – moartea și sufletele celor morți. Din nefericire, în ultima sută de ani celebrarea morții și a sufletelor celor morți a redevenit nu numai un festival popular și o zi de distracție, ci a readus în cultura contemporană o celebrare și bagatelizare a elementelor oculte care se asociază cu un astfel de festival. Atât adulții cât și copiii privesc cu multă dezinvoltură costumele de vrăjitoare, capetele de morți sau mătura zburătoare.

Dar nu este nimic nou sub soare, după cum spune Eclesiastul. Celebrarea morții și cultul dedicat morților se găsește în aproape orice cultură păgână, din antichitate și până acum. Lumea vestică modernă nu face nici ea excepție, iar haloween-ul demonstrează că de fapt lumea modernă nu este chiar atât de modernă.

Ca și creștini evanghelici și credincioși Bibliei, Dumnezeu nu numai că nu ne cheamă să celebrăm moartea ci ne și interzice. Dacă analizăm cu atenție sărbătorile Vechiul Testament se poate observă că Dumnezeu a poruncit doar sărbători de mulțumire sau comemorare a evenimentelor istorice a poporului evreu, dar nimic legat de o celebrare a morții. Dumnezeu interzice orice activitate ocultă sau relaționată cu ocultul și moartea (Lev. 19:31). Singurul care era celebrat era Dumnezeu Yehova, Creatorul cerului și al pământului, Cel care făce pământul să rodească, Cel care aduce ploaia, Cel care susținea viața.

Mai mult, creștinii au ca zi specială fiecare zi de duminică care simbolizează Învierea lui Hristos și biruința Lui asupra morții, pentru că fără înviere, moartea Lui nu ar fi avut valoare.

Așadar, noi nu celebrăm urâtul, grotescul sau moartea ci ne bucurăm de frumos și celebrăm viața de care ne face parte Dumnezeu.  Știm de asemenea că și moartea și viața sunt în mâna Lui și că granița dintre moarte și viața este bine definită și îi aparține în întregime lui Dumnezeu.

Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii – Marcu 12:27.

http://www.history.com/topics/halloween/history-of-halloween 

Pe blogul Ioan8, a aparut un comentariu care exprima o ideea pe care am auzit-o de mai multe ori in ultimii ani. Este vorba despre o practica care se numeste „rugaciunea cu strigate mari si cu lacrimi” promovata de unele cercuri moderat carismatice si mistice sau anumiti predicatori care se ocupa cu „trezirile”. Acestia sustin ca textul din Evrei 5:7 este un model de rugaciune speciala care trebuie folosita pentru o putere mai mare atat pentru mantuirea personala cat si a altora.

Textul este acesta: Evrei 5:7 – El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, … 

Comentatorul un crestin scrie urmatoarele:

In schimb Hristos se ruga cu strigate mari si lacrimi…daca ai fi trait atunci ai fi zis si despre Domnul Isus ca este carismatic? Sau despre Pavel…? Sau despre toti ceilalti care plangeau si sufereau pentru mantuirea oamenilor?
in romana: ”El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-l izbăvească de la moarte şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui….”
in engleza: “Who in the days of his flesh, when he had offered up prayers and supplications with strong (gr-ischuros = forcible (literally or figuratively),boisterous, mighty, powerful, strong, valiant) crying (gr-kraugē = an outcry, tumult or grief, clamour) and tears unto him that was able to save him from death, and was heard in that he feared”
Ce este gresit in a te ruga ca Domnul? Ce este gresit in a practica acest tip de rugaciune? Oare s-a schimbat calauzirea Duhului Sfant? Nu este aceeasi ca in vers de mai sus si ca in ziua cinzecimii si ca in trezirile de dupa si ca in trezirile ce au avut loc de-a lungul veacurilor? Cine suntem noi ca sa spunem cum are voie si cum nu are voie Duhul sa lucreze si sa se manifeste?

Iata raspunsul meu:

@un crestin
atat tu cat si multi din Romania de la Zalau sau Cluj sau de prin alte parti ale lumii, ati preluat aceasta ideea despre “strigate mari si lacrimi” fara sa analizati absolut deloc textul in sine. Dati dovada de lipsa de discernamant. Am o mare indignare fata de aceasta invatatura ilogica si total scoasa din context, ptr ca a afectat persoane pe care le cunoasc si care s-au apuca sa strige si sa urle prin casa, ptr ca asa li s-a spus ca trebuie sa se roage.

La o analiza simpla a textului din Evrei 5:7 pe care l-ai citat, vei observa ca se sublinieaza un lucru: “catre Cel ce putea sa-L izbaveasca de la moarte si fiind ascultat din pricina evlaviei Lui”.
Iata de ce sunt importante aceste cuvinte si de ce este gresita o astfel de abordare si practica:

1. Referirea este in mod clar la gradina Ghetimani, unde Domnul Isus s-a rugat in acest fel, in joc fiind nu mantuirea Lui ci a noastra. Voi pierdeti din vedere esentialul: lucrarea de substituire pe care a facut-o Domnul Isus pentru noi si pretul pe care a trebuit sa il plateasca. Nicaieri in Scriptura nu ni se cere sa ne rugam in acelasi mod pentru ca nu avem cum. Noi nu avem de platit nici un pret pentru nimeni, cu atat mai putin pentru noi insine.

2. Noi inca nu putem intelege pe deplin ce a insemnat revarsarea maniei lui Dumnezeu peste Domnul Isus, ca jertfa de ispasire in locul nostru. Dar EL stia si s-a rugat asa datorita suferintei si tensiunii enorme a acelui moment. Doar in vesnicie vom putea afla ce s-a intamplat cu adevarat in gradina.
Astazi noi suntem feriti de mania lui Dumnezeu, ptr ca El a purtat-o in locul nostru. O astfel de practica si rugaciune nu este pentru noi. Ar fi o blasfemie sa credem ca am putea sa facem aceeasi lucrare pe care El a facut-o in Ghetimani.

3. Faptul ca ai tradus niste termeni din greaca nu inseamna absolut nimic. Traducerea unor termeni nu inseamna automat o intelegere corecta a pasajului. Se confunda copacii cu padurea, unde padurea este contextul. Se face referire clara in context la savarsirea mantuirii – Evrei 5:9 – “s-a facut urzitorul unei mantuiri vesnice”.

4. Nu gasim nici o alta relatare biblica despre astfel de rugaciuni in viata Domnului Isus, cu exceptia celei din gradina Ghetimani. Ba din contra, modelul de rugaciune – Tatal nostru- dat ucenicilor a avut un carcater total diferit. Nu ni se spune sa se faca “cu strigate mari si cu lacrimi”.

5. Contextul pasajului NU este lucrarea de evanghelizare. Aici introduci o idee care nu este acolo. Si in plus, eu nu am intalnit nici un pasaj in Noul Testament unde ni se spune sa facem rugaciuni “cu strigate mari si cu lacrimi” pentru mantuirea oamenilor. Ni se spune sa ne rugam fierbinte sau sa facem mijlociri, dar nu ni se spune sa avem o astfel de practica.

Iată un material care merită văzut. Unii îl numesc documentar și probabil pe bună dreptate, din moment ce este vorba despre un mesaj vechi care se pierde din ce în ce mai mult.

Insă ceea ce înțelegem din acest clip este că înainte de a face evanghelizare trebuie să înțelegem corect mesajul Evangheliei. Ori tragedia modernă este că sunt mulți evangheliști ce predică un anumit tip de mesaj dar puțin predică cu adevărat Evanghelia. Sunt mulți care ar trebui să predice mai puțin  și să studieze mai mult Biblia.

Iar apoi, trebuie înțeles că fiecare creștin în parte are datoria de a vesti Evanghelia. Nu este doar treaba pastorului, predicatorului, teologului sau profesionistului. Toți avem datoria de a ne spune propria poveste a vieții, intersectată de povestea vieții și morții lui Isus Hristos, Domnul și Salvatorul nostru, Dumnezeu adevărat și Creator al lumilor văzute și nevăzute.

Vizionare plăcută.