Orfanii, sclavii și degradarea umană.

Situația copiilor din centrul de plasament Sfânta Maria din București a fost o știre care a facut înconjurul țării. Angajații acestui centru au fost acuzați de rele tratamente aplicate minorilor prin înfometare, internare la psihiatrie, sedare, violență fizică și verbală, luarea și folosirea banilor și bunurilor cuvenite copiilor în interesul personal al agajaților, și lista poate continua. Ancheta a fost demarată însă dupa ce una dintre angajate, mustrată de conștiință, a facut un denunț la poliție.

Recent avem și un caz de sclavie în Berevoiești, Argeș, in fața carora mulți au inchis ochii indiferenți.

Dar ceea ce am auzit in aceste situații nu sunt cazuri singulare. De exemplu, se știe faptul că problema copiilor institutionalizați este una dintre cele mai grave probleme sociale ale Romaniei dar care este lasată in voia sorții. Copiii institutionalizați, cei fară cămin sau cei care provind din familii dezorganizate, reprezintă una dintre cele mai mari pepiniere ptr rețelele de prostituție, abuz sexual, cerșetorie, trafic de orice natură, exploatare sau sclavie modernă. Media si societatea civilă este șocată și înfuriată pe bună dreptate de ceea ce s-a descoperit într-o țară care se vrea europeană și modernă dar în care se poate vedea cu ochiul liber gunoiul de sub preșul de care ne împiedicăm toți.

Desigur, întrebarea de bază de aici este cum de s-a ajuns la o astfel de situație. Răspunsurile pot fi multiple și felurite, privite din diferite unghiuri cum ar fi cel politic, social, legal sau pur și simplu omenește, însă nici unul dintre aceste puncte de analiză nu poate răspunde la întrebarea de fond: cum poate un om normal să ajungă la astfel de acte împotriva unor ființe umane neajutorate? Unde este empatia și sensibilitatea pentru suferința celuilalt? Ce s-a întâmplat cu respectul pentru ființa umană și pentru nevoile ei de bază?

Deși se pot discuta multe pe această temă, există și un punct de vedere creștin și biblic care are ceva de spus aici.

In primul rand cazul acesta ne demonstrează o realitate clară: oricat de mult se dorește transformarea Romaniai într-o societate mai bună, aceasta nu se va poate face decât printr-o transformare radicală la nivel de individ, ceea ce este însă imposibil omenește. Și asta se poate observa ușor: cazul angajatilor de la Sfanta Maria arată că lacomia și materialismul sunt vicii ascunse ale naturii și carcaterului uman dar care sunt la fel de periculoase ca și crima sau furtul. Cazul sclavilor din Berevoiesti, Argeș este la fel. Aici se poate adauga lenea și indiferența față de suferința umana dar tot materialismul și dorința de câștig financiar pare a fi cauza principală. Și de aici pleacă totul. Biblia afirma că iubirea de bani este radacina tuturor relelor (1 Timotei 6:10). Daca oamenii nu ar fi lacomi sau iubitori de bani, lucrurile ar fi altfel. Insă natura umană este atât de pervertită și atât de decăzută în păcat încât egoismul și egocentrismul devin principalele valori ale omului și ale lumii în care trăim.

Biblia ne avertizeaza ca omul are o natură rea si căzută în păcat și oricine se naște pe această planetă se naște in această natură decăzută. Domnul Isus a afirmat foarte clar că nimeni nu este bun decat unul singur: Dumnezeu.  (Marcu 10:18).  Avem aici de-a face cu o problemă morală și etică de profunzime: dacă nici măcar în cazul unor copii neajutorați omul nu mai este in stare să facă bine, cât de rea și decăzută trebuie să fie natura umană. Biblia afirmă iarași că inima omului este nespus de inșelatoare și deznădajduit de rea. Cine poate s-o cunoască? (Ieremia 17:9). Din punct de vedere creștin, ceea vedem la ambele cazuri, nu este decât consecința neascultării și depărtării omului de Dumnezeu ca sursă supremă a binelui, iar acest lucru ii face pe oameni  sa alunece pe panta răului până când unii ajung la astfel de fapte.

Soluția la această problemă nu este una legală. Oamenii in cauza vor fi pedepsiți dar pedeapsa nu duce la schimbarea naturii umane. Fără pedeapsă ar continua probabil sa facă aceleași lucruri. Pedeapsa doar restrictionează dar nu schimbă problema de fond. Soluția nu poate fi decât schimbarea naturii interioare a omului, dar acest lucru nu este cu putință omenește. Omul nu se poate schimba nici singur nici cu ajutorul unui alt om. Poate face cel mult niște ajustări morale și de comportament, dar nu adânci și de durată. De aceea Biblia ne invață că avem nevoie de un Mântuitor care a venit din lumea cerului sa ne mântuiască din această stare rea de păcat și să ne transforme în oameni care să poata face binele nu pentru că sunt forțați cultural, social sau legal ci pentru ca in ei s-a produs o schimbare reală și de durată făcut de Dumnezeu. Din punct de vedere biblic nu există altă soluție decât Isus Hristos și jertfa Lui de pe cruce. El s-a întrupat și a locuit printre oameni, pentru ca prin moartea Lui oamenii să aibe parte de eliberare și schimbare. El este singurul in stare să transforme oamenii.

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/perchezitii-la-un-centru-de-plasament-din-bucuresti-21-de-persoane-suspectate-ca-i-au-abuzat-pe-minori.html 

http://www.mediafax.ro/social/38-de-persoane-au-fost-retinute-in-cazul-sclaviei-din-berevoesti-arges-cum-isi-selectau-victimele-si-unde-le-tineau-sechestrate-15526985

One response

  1. Ce-ar fi facut George Muller in acest caz? Ce-am putea face noi si nu facem?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: