Teodor Popescu și doctrinele harului

Una dintre probleme majore care s-au invocat de-a lungul timpului în discuțiile și problemele din adunările evanghelice BER, foste Creștini după Evanghelie din 1939 -1990, foste Creștini după Scriptură, fostă Societatea Trezirea sau miscarea tudoristă, a fost problema pierderii sau nu a mântuirii. 

Desi aceste discutii au avut de multe ori interese ascunse, totusi multi credinciosi au preluat o anumita pozitie doctrinara pentru faptul ca au interptetat in mod inadecvat anumite pasaje din Scriptura sau pentru ca au fost influentati de altii sau de alte doctrine apartinand altor grupari crestine. Desigur nu trebuie sa fim absurzi in aceasta privinta pentru ca interpretarea Bibliei oricum nu poate fi facuta de o singura miscare evanghelica, ci ea este o lucrarea a Duhului Sfant facuta in multi credinciosi atat din istoria Bisericii cat si din alte miscari evanghelice contemporane. Insa una dintre probleme BER este ca nu si-au format inca o baza doctrinara sistematica solida prin scrieri si teologi proprii, sau daca sunt, sunt foarte putine si nebagate in seama, ceea ce a dus si duce in continuare la multe discutii inutile si exagerate.  

Suntem desigur inca o miscare evanghelica destul de tânără – aprox. 92 de ani si cam la a patra generatie, insa avem o mostenire doctrinara sanatoasă prin scrierile lui Teodor Popescu, Emil Constantinescu, Gheorghe Cornilescu si alti cativa care au scris sau și-au transcris predicile lor. O astfel de resursă este binețeles istoria lui Teodor Popescu scrisă de Horia Azimioară. 

Iată mai jos extrase din poziția lui T. Popescu față de această chestiune a harului, a siguranței mântuirii sau a pierderii ei. 

Din viața și lucrarea lui T. Popescu, de H. Azimioară, pag. 84, versiunea electronică PDF: 

Cuvântul har se întâlnea mai în toate predicile lui Teodor Popescu, chiar şi atunci când predica avea cu totul alt subiect. Uneori însă întreaga predică avea acest cuprins, harul lui Dumnezeu, atât pentru mântuire cât şi pentru viaţa pe care o duce cel credincios.

Omul firesc înţelege pe a face, nu înţelege însă pe a crede. Cere-i să facă ceva pentru Dumnezeu şi găseşte că este bine aşa; cere-i însă să creadă şi să ia, şi vei vedea că nu pricepe cum vine asta. Şi de n-ar lucra Dumnezeu însuşi prin harul Lui, nimeni n-ar ajunge la credinţă”.

Dacă oaia se rătăceşte, nu se mai întoarce acasă. Câinele se întoarce, pisica se întoarce, chiar porcul se întoarce. Oaia nu se mai întoarce, ci se duce şi se tot duce, căci nu mai ştie drumul spre casă. Oare nu este şi omul tot aşa? Cunoaşte el drumul spre Dumnezeu? Dacă nu ne-ar căuta Domnul Isus însuşi, cine L-ar mai căuta? Ne-a căutat însă El Însuşi, în aceasta este harul la lucru şi toată mântuirea noastră este numai har din partea Lui. El este Alfa şi Omega, El începe, El continuă, El duce totul la bun sfârşit. Nu este nici un merit din partea noastră, să nu credem că am fost mai ceva decât ceilalţi şi de aceea ne-am întors la Dumnezeu. El ne-a căutat şi ne-a chemat cu chemare sfântă; El face totul.

Chiar faptul că cineva caută pe Dumnezeu, tot de la Dumnezeu porneşte. Chiar faptul că te-ai încredinţat măcar în parte de păcat şi ai simţit nevoia unui Mântuitor care să te scape de păcat, chiar şi aceasta este lucrarea Lui. Noi nu L-am căutat pe El, ci El ne-a căutat pe noi. Aşa că de la un capăt până la altul, lucrarea nu este decât a Lui.

Epistola către Efeseni cuprinde o preamărire a harului lui Dumnezeu. Şi noi, pe măsură ce înaintăm în viaţa de credinţă, învăţăm să preamărim harul lui Dumnezeu. Cei mai mulţi nu cunosc la început harul lui Dumnezeu decât într-o mică măsură. La început parcă îţi atribui şi ţie însuţi un merit: Da, dar şi eu m-am interesat de lucrul acesta, am dorit după Dumnezeu; deci am făcut şi eu ceva în comparaţie cu alţii care nu fac nimic. Mai târziu toate aceste pretenţii cad şi, comparându-te cu cel mai decăzut om din lume, zici: Nici eu n-am fost mai bun. Dacă este vreun merit, este al harului lui Dumnezeu.

Este har pentru mântuire. Este har pentru a fi sfinţiţi. Harul lui Dumnezeu este puterea noastră, fără har nu putem rezista în faţa ispitelor. Harul lui Dumnezeu păstrează pe cei credincioşi. Este har pentru a lucra. Este har pentru timpul de suferinţă. Este har pentru clipele din urmă ale celui credincios.

Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. Nu te arde pe tine, dacă eşti copilul harului. Vă aduceţi aminte de cei trei tineri care au fost aruncaţi în cuptorul de foc, înfăşuraţi în albiturile lor. Focul ar fi trebuit să le ardă întâi rufele. Dumnezeu a făcut ca nici măcar părul să nu capete miros de ars. Când copilul harului lui Dumnezeu nu ia seama şi se lasă înfăşurat de unele lucruri care i-ar fi o greutate pe cale, Dumnezeu poate să ardă ceea ce ar putea să ne înfăşoare, dar nu pe noi înşine. Adeseori poate boala de care suferi în trup ar trebui să fie un foc care să ardă unele primejdii care îţi sunt necunoscute.

Ce ne ţine pe cale: harul ori credinţa? Un copilaş s-a dus cu tatăl să facă o vizită. În timpul acela a venit o ploaie care a um at mult râul pe care trebuiau să-l treacă şi râul a luat puntea. Tatăl a luat pe copilaş în braţe şi a trecut prin apă. De frica apei, copilaşul se ţinea strâns de gâtul tatălui său. Braţele strânse de gâtul tatălui sunt credinţa. Ce l-a ţinut? Faptul că el s-a ţinut de gâtul tatălui său? Nu, el nu putea să se ţină singur, l-au ţinut braţele tatălui său. Acesta este harul. Şi-a făcut el partea lui, prin credinţă; dar harul lui Dumnezeu, adică braţele tatălui l-au ţinut”.

Cunoaşterea de către Teodor Popescu a harului lui Dumnezeu l-a făcut să tragă concluzii şi asupra altor adevăruri ale Scripturii şi în special asupra siguranţei mântuirii. El spunea:

Am adus la Domnul Cristos un caracter destul de rău, unii într-un fel, alţii în alt fel, mai toţi cu destul şiretlic şi viclenie. Dumnezeu însă a aprins o lumină în noi şi tot El Se însărcinează să păstreze şi să păzească această lumină; ba mai mult, s-o şi facă să crească spre slava Lui. Nu noi îl ţinem pe El, ci El ne ţine pe noi.

Am fost chemaţi la Domnul Isus prin har şi am fost mântuiţi prin har. Ce caută acest DACĂ aici, la Coloseni: ‘Dacă rămâneţi’? Atârnă oare de mine să rămân? Dar eu nu sunt în stare să fac nimic bun. Cei uşuratici cad pe cale. Acest DACĂ vrea să trezească pe cel credincios, să-l facă să alerge la har. Un tată ţine pe copilul său de mână. Sunt amândoi pe o înălţime, lângă care se arată o prăpastie mare.

— Vezi tu, zice tatăl copilului, dacă nu te laşi ţinut de mâna mea, ai putea să cazi în prăpastia asta!.

Ce face copilul? ‘Lasă-mă, tată, că o să fiu eu atent?’ Nu. El se ţine şi mai strâns de mâna tatălui, tocmai pentru că i-a spus acest DACĂ. Mă ţii Tu, Doamne, ţinut sunt; mă laşi Tu, mă prăpădesc. Dar Dumnezeu păstrează pe ai Săi.

Şi care totuşi au căzut” (Evrei 6). N-au căzut pe cale, ci alături de ea, peste parapet. Întrebarea de căpetenie este dacă cel care zice că a crezut, este născut din nou. Cei născuţi din nou pot să piardă viaţa veşnică? Întrebarea pare grea, cutez însă să răspund că nu pot (Ioan 10.28). Dacă un astfel de om a căzut într-un păcat, nu înseamnă că s-a prăbuşit pentru totdeauna. Când un credincios a căzut într-un păcat, se vede la el durerea unui copil al lui Dumnezeu şi mai curând sau mai târziu, el se va ridica din căderea lui.

Samson a părăsit pe Dumnezeu, dar Dumnezeu n-a părăsit pe Samson. Chiar în închisoare, Dumnezeu nu l-a părăsit. Acolo i-a venit pocăinţa, i-a venit şi credinţa prin care a fost restabilit în starea de om credincios.

Se poate şterge numele din Cartea vieţii? Cutare conta drept credincios, a mers până la un timp pe cale şi pe urmă a căzut. S-a şters numele lui din Cartea vieţii? Dacă a fost născut din nou, n-a fost şters; dacă însă n-a fost născut din nou, n-a fost scris acolo, deci nici n-a fost şters. Mulţi se numesc căzuţi, dar n-au avut de unde să cadă.

 

Anunțuri

10 răspunsuri

  1. Sunt doua categorii de oameni: mantuiti si nemantuiti. Careia ii vei spune, „mantuirea nu se pierde”? Multumesc!

    1. Mesajul catre cei nemantuiti este cel de chemare la pocainta impreuna cu prezentarea starii de pacat si judecata lui Dumnezeu. Dar am auzit multi care spuneau ca „ei s-ar pocai, dar le e teama ca nu pot sa tina”. Aici cred ca putem sa adugam ca Dumnezeu va fi cel care ii va ajuta si ii va tine pe cale, prin Duhul lui Cel Sfant. Ori si aceasta face parte tot din invatatura despre harul lui Dumnezeu. Marturiile personale pot ajuta foarte mult aici. Dar nu cred ca ideea de „odata mantuit ptr totdeauna mantuit” trebuie sa fie predicata celor nemantuiti. Asta nu ar face decat sa ii incurajeze la o decizie usoara si neserioasa.
      In cazul celor mantuiti si seriosi, care dovedesc cu viata ca merg pe calea lui Dumnezeu, mesajul harului si pastrarea in har de catre Dumnezeu pana la sfarsit este un mesaj de incurajare si corect din punct de vedere Biblic. Biblia oricum vorbeste despre alegere si predestinare doar catre cei mantuiti nu si celor de afara.

    2. Adevarata miza aici este siguranta credinciosului. Poate un credincios sa fie sigur ca la sfarsit va fi primit de Domnul? Ori daca acceptam ideea ca „mantuirea se pierde” si ca noi singuri trebuie sa ne tinem pe cale, si ca nu depindem de puterea si harul lui Dumnezeu, atunci devenim legalisti si .. atunci vom putea ajunge sa cadem din har. Este exact mesajul din Galateni cand acestia cautau sa isi tina mantuirea prin faptele Legii.

      Ideea de baza este aceasta.. mantuirea noastra este doar prin harul si puterea lui Dumnezeu. Este lucrarea supranaturala a lui Dumnezeu prin Duhul Sfant in viata nostra. Insa dovada ca suntem mantuiti este chiar viata noastra si schimbarile continue pe care Dumnezeu le face in sufletul si viata noastra. Ceea ce noi facem nu poate nicioadata sa ajuta intr-un fel la mantuirea noastra. Salvarea sufletelor noastre este lucrarea exclusiva a lui Dumnezeu prin sangele Domnului Isus.

  2. Despre fapte care merg impreuna cu harul, cu credinta, vorbeste biblia. Fapte care nu te fac legalist, ci placut Domnului, fapte care urmeaza credintei si lucreaza impreuna cu ea. Caci daca nu mai minti sau nu mai furi, sau nu te certi, sau nu … nu esti legalist. Doar daca te tai imprejur si schimbi ordinea lucrurilor esti legalist.
    Dar de ce ar avea nevoie un om mantuit de expresia asta pe care biblia n-o foloseste: „mantuirea nu se pierde”, daca are in interior marturia Duhului lui Dumnezeu? N-o avea marturia Duhului in interior?
    Daca un om este intr-o criza spirituala se poate mangaia cu expresia asta? Iona in burta pestelui s-a mangaiat cu ganduri de genul asta(desarte asi zice), sau a chemat numele Domnului?
    Eu cred ca cei ce nu au pace launtrica si sunt framantati, sa cheme ajutorul Domnului si sa-si indrepte caile ca nu degeaba au framantari si nelinisti.

    1. Trebuie inteles un lucru: oricine cauta sa isi castige o favoare inaintea lui Dumnezeu prin viata sfanta pe care o duce este un legalist si nu a inteles lucrarea de mantuire a lui Dumnezeu. Nu doar despre taierea imprejur se vorbeste in Galateni ci si depsre Lege in general. Oricat de sfinti am fi (si trebuie sa fim sfinti) si oricat de multi ani pe calea credintei am avea si oricat de multe lucrari am face pentru Domnul, la final vom fi primiti in cer doar pe baza unui singur lucru: sangele lui Hristos si atat.
      Cine NU isi pune increderea in sangele lui Hristos ci in sfintenia si meritele personale este un legalist. Indiferent de cat de sfanta ii este viata. Galateni 3:2-6 – „…prin faptele Legi ati primit voi Duhul?.. Cel ce va da Duhul si face minuni printre voi le face oare prin fatele Legii sau prin auzirea credintei? Tot asa si Avraam a crezut pe Dumnezeu si a fost socotit neprihanit.”

      Apoi expresia „mantuirea nu se pierde” este o derivare din multe texte din Scriptura, chiar daca nu se gaseste exact asa:
      Ioan 10:27-28: … Oile mele asculta glasul Meu… Eu le dau viata vesnica si in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea”.
      Ioan 6:37 – tot ce mi-a dat Tatal va ajunge la Mine, si pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara.
      Ioan 17:11 – … Eu am pazit pe aceia pe care Mi i-ai dat, si niciunul nu a pierit afara de fiul pierzarii…
      Roamni 6:22 – v-ati facut robi ai lui Dumnezeu si aveti ca rod sfintirea iar ca sfarsit viata vesnica
      Filipeni 2:13 – Dumnezeu … va da si vointa si infaptuirea…
      Iuda 24 – Aceliua care poate sa va pazeasca de orice cadere si sa va faca sa va infatisati fara prihana si plini de bucurie inaintea slavei Sale,..

      Si alte texte din Efeseni, si altele, care vorbesc despre alegere si despre mostenire, texte care nu conditioneaza mantuirea noastra de faptele noastre.
      Ci adevarata problema este alta: esti nascut din nou cu advarat sau nu? Pentru ca omul nascut cu adevarat din nou are o singura problema majora: cum sa fiu mai sfant.
      Biblia nu ameninta niciodata unui copil adevarat al lui Dumnezeu cu iadul. Exista atentionare cu pedeapsa ptr indreptare dar nicioadata iadul.

  3. Sunt convins ca omul nu poate fi socotit neprihanit prin fapte, nu poate fi sfant decat prin har, prin cel care s-a sfintit pt noi. N-am nici o treaba cu asta.
    Eu vorbeam despre expresia pusa in discutie.
    Intre expresia in discutie si cele enumerate de tine este o distanta de la cer la pamant, cum zice Domnul: Cat de sus sunt cerurile de pamant asa sunt gandurile mele de ale voastre.
    „Oile mele asculta glasul meu”, ne vorbeste despre o atitudine de ascultare continua. Oile asculta continuu pana vor fi luate, de cel ce porunceste: Asculta israele! Pe cand expresia ” mantuirea nu se pierde” sau „odata mantuit pentru totdeauna mantuit” vorbeste despre ceva la trecut. Odata si punct. O hotarare luata odata poate fi doar un lucru inceput, dar necontinuat si dus la bun sfarsit. David cerea din nou bucuria mantuirii. As zice din nou permanent, ca sa ne putem bucura totdeauna.
    Eu le dau viata vesnica. Asta de asemeni vorbeste de o actiune continua de daruire de sine.Lucrul asta se vede in viata celui ce primeste continuu pe Domnul caci El e Viata Vesnica.
    Ioan 6:37 este mai mult decat ce pare a fi la prima vedere. Au ajuns multi la Domnul dar nu au ramas toti.Doar unii au venit cu adevarat si au ramas.
    Romani 6:22 Va-ti facut robi… Astea sunt vorbe mari. Robii cui? Robii banilor si ai placerilor. Alearga bietul om dupa bani si dupa placeri ca sa implineasca scriptura care zice: Galateni 2:17. Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiți neprihăniți în Hristos, și noi înșine am fi găsiți ca păcătoși? Si mai zice:
    2 Timotei 3:2. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie,
    Dumnezeu da si vointa si infaptuirea.
    Este o promisiune frumoasa, insa este rezultatul unui intreg sir de actiuni continue ale celui ce si-a pus nadejdea in Hristos.
    De promisiunea asta beneficiaza cei ce isi pleaca genunchii continuu, marturisesc cu limba continuu, asculta si duc continuu pana la capat mantuirea…
    Doresc sa poti vedea cat de hidoasa este expresia „Odata mantuit…” pe langa cele enumerate de tine care arata o relatie vie intre Cel ce cheama si da continuu si cel ce vine si capata dand mai departe continuu.
    Ar fi interesant ce fel de oameni se bucura de expresie. Sa vezi nu vorbele lor, ci puterea.

    1. Sa lamurim un lucru: expresia „odata mantuit ptr todeauna mantuit” nu face parte din vocabularul meu ci din al dvs, Eu am folosit-o doar ca sa ilustrez o ideea, si aceea in sens negativ. Eu nu o folosesc si nici nu o recomand. Ideea insa de mantuire care are ca punct de inceput invierea sufletului din morti se bazeaza pe faptul ca odata inviat de Dumnezeu in duh omul va ramane inviat spiritual.

      In al doilea lucru ati scos din contex toate textele pe care vi le-am dat. Cum puteti sa spuneti ca „oile Mele asculta glasul Meu” nu vorbeste de o ascultare continua? Din moment ce acolo se explica un principiu este desigur vorba de o chestiune generala si continua. Textul este usor de interpretat dar il ocoliti cu rea voita. Imi demonstrati ca nu interpretati textul ci aduceti interpretarea dvs in text.
      Dar problema nu este cu textele ci cu incercarea sistematica a dvs de a demola doctrina harului. Faptul ca imi aduceti argumente din Vechiul Testament imi demonstreaza ca nu ati inteles carcaterul progresiv al lucrarii de rascumparare. Atat peste David cat si peste profetii din Vechiul Testament, Duhul Sfant putea veni si pleca pentru ca Domnului Isus inca nu murise ptr pacat si nu putea exista deci nastere din nou. Avem exemplul lui Saul. Duhul Domnului s-a restras de la el si a venit peste David.
      Nasterea din Nou se produce abia dupa coborarea Duhul Sfant la cincizecime. Nici macar ucenicii nu au fost nascuti din nou decat dupa coborarea Duhului Sfant.

      In al treilea rand incurcati textele care descriu starea de pacat a oamenilor cu cei credinciosi. Textul din 2 Timotei 3 se refera la cei nemantuiti. Si nu ati citit cu atentie textul din Romani 6:22.. unde se spune ca v-ati facut robi ai lui Dumnezeu. Aici este vorba de cel credincios.
      Uite asa se ajunge la tot felul de interpretari care mai de care mai caraghioase pentru ca nu se citeste cu atentie nici Scriptura si nici alte explicatii. Cei care au venit la Domnul Isus cand el era pe pamant nu erau nascuti din nou. Ei il cautau din alte motive, la fel ca multi altii azi. Ei vroiau doar lucrurile pe care le facea El, nu vroiau sa vina la sfintenie si pocainta. De aceea au plecat ptr ca Domnul Isus nu le-a dat ce au vrut. Deci nu putem vorbi de oameni credinciosi si mantuiti in aceste cazuri.

      In al patrulea rand ideea de „mantuire care nu se pierde” pleaca de la ideea unei nasteri din nou autentice. Si iarasi nu tineti cont ceea ce au am scris foarte clar. Omul nascut din nou in mod autentic si adevarat este tinut de Dumnezeu in harul si in mana Lui pana la sfarsit pentru ca cel cu adevarat credincios se va tine si el de Dumnezeu. Cine nu se tine de Dumnezeu nu este copilul lui. Dar aici sunt si unele exceptii desigur, iar dezbaterea este mult prea complicata si lunga. Insa aflati ca cei mai mari predicatori si oameni ai lui Dumnezeu din istoria Bisericii de dupa reforma lui Luther, si nu numai, au sustinut doctrina harului asa cum a sustinut-o si Teodor Popescu.

      In ultimul rand aici discutam doar despre ideea de pierdere a mantuirii nu si de viata crestina in general. Normal ca mantuirea nu este doar un moment in viata ci este un proces care dureaza toata viata. De aceea trebuie sa o ducem pana la capat. Insa el incepe cu o inviere din morti in duh conf. Efeseni 2:1-6 si continua apoi pana in vesnicie. Eu nu am spus niciodata ca mantuirea se petrece doar in trecut. Dar conform interpretarii dvs. omul ar trebui sa invie si sa moara spiritual de fiecare data cand face un pacat sau cand se pocaieste de acel pacat.Este o mare diferenta intre a fi mort spiritual si a fi cazut spiritual.

  4. E ca in Triumful talentului! Uitati-va la probe! Am spus: „oile Mele asculta glasul Meu” ne vorbeste despre o atitudine de ascultare continua.
    Am folosit pronumele NE, nu negatia NU!
    Expresia „odata mantuit…” este sora celeilalte, iar folosirea ei in sens negativ este doar pe jumatate. Eu militez pentru desfintarea lor, si asta incerc sa-ti spun.

  5. Aș dorii sa raspund fiind acuzat de: „incercarea sistematica a dvs de a demola doctrina harului”.
    Suntem inca intr-o perioada in care din partea lui Dumnezeu se revarsa peste noi oamenii, har si pace.
    Harul n-a fost trimis sa judece lumea, ci s-o mantuiasca, caci ” judecata i-a fost luata”.
    Harul incepe cu „mantuirea sta in iertarea pacatelor”, „findca n-ai cu ce plati, te iert”.
    Harul a venit „sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut”, sa intrebe „vrei sa te faci sanatos”, sa ne cheme „veniti la mine”, sa sature pe insetati si pe cei flamanzi, sa decreteze „nici eu nu te osandesc”, sa invete si sa indrepte „dati cezarului”, ” iubiti pe vrasmasii vostri”, „nu intoarceti rau pentru rau”.
    Harul a venit sa ne permita ca noi necuratii sa ne atingem de El, sa planga impreuna cu noi sau sa se bucure, „sa ne apropiem de El, Piatra vie” ca sa devenim pietre vii.
    Har este orice indemn, sfat sau invatatura a Lui. Orice descoperire este de asemenea har. Har este puterea de a nu cadea in ispita si tot har este „sa si patimiti pentru El”.
    Har este iubirea lui Dumnezeu si dorinta lui fierbinte ca pacatosul sa nu piara, sa nu vina la judecata unde nu are scapare.
    Har este si invatatura despre judecata lui Dumnezeu.
    Har este sa umblam in dragoste si tot har sa ne supunem lui Dumnezeu.
    Toata Evanghelia este Evanghelia Harului, si asa cred eu.
    …………………………………………………………………

    1. Asa sa ne ajute Dumnezeu sa credem. Ideea este insa ca eu nu am inteles inca care este interpretarea / opinia dvs despre pierderea mantuirii.
      Dupa nume inca nu imi dau seama de unde sa va iau. 🙂

      M-ar ajuta daca puteti sa clarificati cat de cat unde va situati fata de aceasta chestiune.
      Si am sa incerc eu: cred ca un credincios serios, nascut din nou si devenit copil a lui Dumnezeu poate fi sigur 100 % de mantuirea lui si nu trebuie sa ii fie teama ca isi poate pierde aceasta mantuirea. Domnul va termina acea buna lucrare pe care a inceput-o in el. Dar responsabilitatea lui este sa ramana langa Domnul, care ii da har sa mearga mai departe. Asa spune si Cuvantul: Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui, si oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege. (2 Timotei 2:19)
      Mult har va doresc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: