Arhive lunare: Iunie 2016

Teodor Popescu și doctrinele harului

Una dintre probleme majore care s-au invocat de-a lungul timpului în discuțiile și problemele din adunările evanghelice BER, foste Creștini după Evanghelie din 1939 -1990, foste Creștini după Scriptură, fostă Societatea Trezirea sau miscarea tudoristă, a fost problema pierderii sau nu a mântuirii. 

Desi aceste discutii au avut de multe ori interese ascunse, totusi multi credinciosi au preluat o anumita pozitie doctrinara pentru faptul ca au interptetat in mod inadecvat anumite pasaje din Scriptura sau pentru ca au fost influentati de altii sau de alte doctrine apartinand altor grupari crestine. Desigur nu trebuie sa fim absurzi in aceasta privinta pentru ca interpretarea Bibliei oricum nu poate fi facuta de o singura miscare evanghelica, ci ea este o lucrarea a Duhului Sfant facuta in multi credinciosi atat din istoria Bisericii cat si din alte miscari evanghelice contemporane. Insa una dintre probleme BER este ca nu si-au format inca o baza doctrinara sistematica solida prin scrieri si teologi proprii, sau daca sunt, sunt foarte putine si nebagate in seama, ceea ce a dus si duce in continuare la multe discutii inutile si exagerate.  

Suntem desigur inca o miscare evanghelica destul de tânără – aprox. 92 de ani si cam la a patra generatie, insa avem o mostenire doctrinara sanatoasă prin scrierile lui Teodor Popescu, Emil Constantinescu, Gheorghe Cornilescu si alti cativa care au scris sau și-au transcris predicile lor. O astfel de resursă este binețeles istoria lui Teodor Popescu scrisă de Horia Azimioară. 

Iată mai jos extrase din poziția lui T. Popescu față de această chestiune a harului, a siguranței mântuirii sau a pierderii ei. 

Din viața și lucrarea lui T. Popescu, de H. Azimioară, pag. 84, versiunea electronică PDF: 

Cuvântul har se întâlnea mai în toate predicile lui Teodor Popescu, chiar şi atunci când predica avea cu totul alt subiect. Uneori însă întreaga predică avea acest cuprins, harul lui Dumnezeu, atât pentru mântuire cât şi pentru viaţa pe care o duce cel credincios.

Omul firesc înţelege pe a face, nu înţelege însă pe a crede. Cere-i să facă ceva pentru Dumnezeu şi găseşte că este bine aşa; cere-i însă să creadă şi să ia, şi vei vedea că nu pricepe cum vine asta. Şi de n-ar lucra Dumnezeu însuşi prin harul Lui, nimeni n-ar ajunge la credinţă”.

Dacă oaia se rătăceşte, nu se mai întoarce acasă. Câinele se întoarce, pisica se întoarce, chiar porcul se întoarce. Oaia nu se mai întoarce, ci se duce şi se tot duce, căci nu mai ştie drumul spre casă. Oare nu este şi omul tot aşa? Cunoaşte el drumul spre Dumnezeu? Dacă nu ne-ar căuta Domnul Isus însuşi, cine L-ar mai căuta? Ne-a căutat însă El Însuşi, în aceasta este harul la lucru şi toată mântuirea noastră este numai har din partea Lui. El este Alfa şi Omega, El începe, El continuă, El duce totul la bun sfârşit. Nu este nici un merit din partea noastră, să nu credem că am fost mai ceva decât ceilalţi şi de aceea ne-am întors la Dumnezeu. El ne-a căutat şi ne-a chemat cu chemare sfântă; El face totul.

Chiar faptul că cineva caută pe Dumnezeu, tot de la Dumnezeu porneşte. Chiar faptul că te-ai încredinţat măcar în parte de păcat şi ai simţit nevoia unui Mântuitor care să te scape de păcat, chiar şi aceasta este lucrarea Lui. Noi nu L-am căutat pe El, ci El ne-a căutat pe noi. Aşa că de la un capăt până la altul, lucrarea nu este decât a Lui.

Epistola către Efeseni cuprinde o preamărire a harului lui Dumnezeu. Şi noi, pe măsură ce înaintăm în viaţa de credinţă, învăţăm să preamărim harul lui Dumnezeu. Cei mai mulţi nu cunosc la început harul lui Dumnezeu decât într-o mică măsură. La început parcă îţi atribui şi ţie însuţi un merit: Da, dar şi eu m-am interesat de lucrul acesta, am dorit după Dumnezeu; deci am făcut şi eu ceva în comparaţie cu alţii care nu fac nimic. Mai târziu toate aceste pretenţii cad şi, comparându-te cu cel mai decăzut om din lume, zici: Nici eu n-am fost mai bun. Dacă este vreun merit, este al harului lui Dumnezeu.

Este har pentru mântuire. Este har pentru a fi sfinţiţi. Harul lui Dumnezeu este puterea noastră, fără har nu putem rezista în faţa ispitelor. Harul lui Dumnezeu păstrează pe cei credincioşi. Este har pentru a lucra. Este har pentru timpul de suferinţă. Este har pentru clipele din urmă ale celui credincios.

Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. Nu te arde pe tine, dacă eşti copilul harului. Vă aduceţi aminte de cei trei tineri care au fost aruncaţi în cuptorul de foc, înfăşuraţi în albiturile lor. Focul ar fi trebuit să le ardă întâi rufele. Dumnezeu a făcut ca nici măcar părul să nu capete miros de ars. Când copilul harului lui Dumnezeu nu ia seama şi se lasă înfăşurat de unele lucruri care i-ar fi o greutate pe cale, Dumnezeu poate să ardă ceea ce ar putea să ne înfăşoare, dar nu pe noi înşine. Adeseori poate boala de care suferi în trup ar trebui să fie un foc care să ardă unele primejdii care îţi sunt necunoscute.

Ce ne ţine pe cale: harul ori credinţa? Un copilaş s-a dus cu tatăl să facă o vizită. În timpul acela a venit o ploaie care a um at mult râul pe care trebuiau să-l treacă şi râul a luat puntea. Tatăl a luat pe copilaş în braţe şi a trecut prin apă. De frica apei, copilaşul se ţinea strâns de gâtul tatălui său. Braţele strânse de gâtul tatălui sunt credinţa. Ce l-a ţinut? Faptul că el s-a ţinut de gâtul tatălui său? Nu, el nu putea să se ţină singur, l-au ţinut braţele tatălui său. Acesta este harul. Şi-a făcut el partea lui, prin credinţă; dar harul lui Dumnezeu, adică braţele tatălui l-au ţinut”.

Cunoaşterea de către Teodor Popescu a harului lui Dumnezeu l-a făcut să tragă concluzii şi asupra altor adevăruri ale Scripturii şi în special asupra siguranţei mântuirii. El spunea:

Am adus la Domnul Cristos un caracter destul de rău, unii într-un fel, alţii în alt fel, mai toţi cu destul şiretlic şi viclenie. Dumnezeu însă a aprins o lumină în noi şi tot El Se însărcinează să păstreze şi să păzească această lumină; ba mai mult, s-o şi facă să crească spre slava Lui. Nu noi îl ţinem pe El, ci El ne ţine pe noi.

Am fost chemaţi la Domnul Isus prin har şi am fost mântuiţi prin har. Ce caută acest DACĂ aici, la Coloseni: ‘Dacă rămâneţi’? Atârnă oare de mine să rămân? Dar eu nu sunt în stare să fac nimic bun. Cei uşuratici cad pe cale. Acest DACĂ vrea să trezească pe cel credincios, să-l facă să alerge la har. Un tată ţine pe copilul său de mână. Sunt amândoi pe o înălţime, lângă care se arată o prăpastie mare.

— Vezi tu, zice tatăl copilului, dacă nu te laşi ţinut de mâna mea, ai putea să cazi în prăpastia asta!.

Ce face copilul? ‘Lasă-mă, tată, că o să fiu eu atent?’ Nu. El se ţine şi mai strâns de mâna tatălui, tocmai pentru că i-a spus acest DACĂ. Mă ţii Tu, Doamne, ţinut sunt; mă laşi Tu, mă prăpădesc. Dar Dumnezeu păstrează pe ai Săi.

Şi care totuşi au căzut” (Evrei 6). N-au căzut pe cale, ci alături de ea, peste parapet. Întrebarea de căpetenie este dacă cel care zice că a crezut, este născut din nou. Cei născuţi din nou pot să piardă viaţa veşnică? Întrebarea pare grea, cutez însă să răspund că nu pot (Ioan 10.28). Dacă un astfel de om a căzut într-un păcat, nu înseamnă că s-a prăbuşit pentru totdeauna. Când un credincios a căzut într-un păcat, se vede la el durerea unui copil al lui Dumnezeu şi mai curând sau mai târziu, el se va ridica din căderea lui.

Samson a părăsit pe Dumnezeu, dar Dumnezeu n-a părăsit pe Samson. Chiar în închisoare, Dumnezeu nu l-a părăsit. Acolo i-a venit pocăinţa, i-a venit şi credinţa prin care a fost restabilit în starea de om credincios.

Se poate şterge numele din Cartea vieţii? Cutare conta drept credincios, a mers până la un timp pe cale şi pe urmă a căzut. S-a şters numele lui din Cartea vieţii? Dacă a fost născut din nou, n-a fost şters; dacă însă n-a fost născut din nou, n-a fost scris acolo, deci nici n-a fost şters. Mulţi se numesc căzuţi, dar n-au avut de unde să cadă.

 

Anunțuri

Teodor Popescu si.. J.N. Darby

Citind iarăşi prin istoria lui Teodor Popescu, aflu cu uimire că a fost numit de unii din afara mișcării inițiată de Dumnezeu prin el… darbyst.

Iată câteva citate:

O mișcare creștină in Romania, editor Daniel Cuculea,  SER 2000, pag. 122

Unii credincioși din alte grupări creștine spuneau despre T. Popescu că este darbyst, făcându-i în felul acestea un binemeritat compliment. Aceasta, pentru că din punct de vedere doctrinar avea cam aceleași vederi cu J.N. Darby. Totuși el nu prea agrea stilul greoi în care scria acesta.

Din când în când, T. Popescu mai răsfoia cărțile lui J.N. Darby, mai ales că ele cuprindeau lămuriri pentru toate cele 66 de cărți ale Bibliei. „Îmi spunea D. Cornilescu să mă uit când am ceva timp, prin comentariile lui Darby. Nu l-am ascultat în totul și poate că am greșit. Zicea că ce este Iorga pentru istorie, este Darby pentru Evanghelie. Totuși când îl citești pe Darby, parcă ronțăi niște covrigi uscați”. 

Din viața și lucrarea lui Teodor Popescu, Horia Azimioară, pag. 69.

Unii credincioși din diferite biserici spuneau despre frații din strada Carol Davila că au cam acelaşi fel de gândire ca J.N. Darby. 

 Totuși se pare că T. Popescu il prefera pe Spurgeon, din care a tradus trei lucrări: Fiți tari în Domnul, Din cuvintele lui Ion Plugarul și Eu sunt Domnul, doctorul tău.

Teodor Popescu si mineriada de la Cuibul cu barza

M-am apucat recent sa recitesc istoria lui Teodor Popescu, publicata de Daniel Cuculea (cel putin asa banuisc, din moment ce autorul se semneaza D.C.) in cartea Reforma Sufletului Omenesc, vol. 1, O miscare crestina in Romania, editura Adevarul Crestin, SER 2000.

 Printre altele am ajuns sa citesc modul in care s-a început anihilarea preotului Teodor Popescu la biserica Sf. Stefan sau mai cunoscuta după denumirea Cuibul cu barza. Am fost surprins sa constat asemănări cu ceea ce unii au numit pe buna dreptate – mineriada lui Ionel Botgros din Carol Davila.

 Iată citatele care descriu situația:

 La 21 noiembrie 1923 au fost trimiși mai multi preoți de la Mitropolie la biserica Sf. Stefan (Cuibul cu barza). Galaction era printre ei. Predica a fost întrerupta deseori de vociferările lor. Aceasta atitudine se mai repetase in câteva duminici anterioare. – pag. 61

In “Neamul Romanesc” din decembrie 1923, un scriitor al vremii I. Gr. Oprișan descrie starea de lucruri din ultimele săptămâni: In loc ca frații săi preoți sa se bucure de aceasta mișcare de regenerare creștina, in loc ca ei sa se trudească a aprinde o facile in interiorul tarii, o facile de lumina curate – cum a numit-o Mitropolitul Bălan al Ardealului pe cea care s-a aprins la Cuibul cu barza – au căutat sa găsească chițibușuri dogmatice, care totdeauna au ascuns altceva decât interese duhovnicești.

Si astfel am ajuns sa vedem ca in ultima vreme s-a instituit o tutela, trimițând-se in biserica părintelui T. Popescu fel de fel de preoți care sa-i facă slujba, sa tina chiar predici, si culmea sa împânzească biserica cu agenți tulburători, toate acestea in unicul scop de a pune pe preot in imposibilitatea de a mai lucra. … – pag. 62

In altar slujesc vrăjmașii preotului, in biserica stau oameni care n-au mai fost niciodată. Si spiritele s-au încălzit… . pag. 62

Istoria unor astfel de acțiuni nu este noua. Și tot istoria ne arată că cine apelează la astfel de acțiuni nu dorește binele și nici nu este de parte adevărului. Și nu numai ei ci și cei ce îi susțin.

Un lider important din Miscarea Tudorista, Serban Constantinescu a plecat acasa la Domnul

Sunt unul dintre tinerii tudoristi care doar au auzit vorindu-se despre fratele Bănel. Abia acum fac legătura cu numele de Șerban Constantinescu.
Din nefericire gruparea noastră a cam pierdut legătura cu istoria ei și asta din cauza unor influențe moderniste prin care se invocă pericolul tradiționalismului.
Personal cred că avem nevoie acum mai mult ca oricând să readucem la viața istoria mișcării noastre și a fraților credincioși din istoria ei, astfel încât să se înțeleagă mai bine responsabilitatea noastră ca generație moștenitoare a unor astfel de oameni.

ioan8

Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v’au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă (anatheóreó, ἀναθεωρέω)  la sfîrşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! (Evrei 13:7)

O scurta retrospectiva

Cand Domnul m-a mantuit in 1976 am inceput frecventarea regulata a adunarii de pe Strada Carol Davila nr. 48. Unul dintre principalii predicatori avea o dinamica unica, vorbea entuziast, iar zambetul nu ii lipsea de pe buze. Mai tarziu am aflat ca el se numea Serban Constantinescu si era fiul unuia dintre fondatorii Miscarii Tudoriste, Emil Constantinescu. Folosesc expresia Miscarea Tudorista deoarece cei dinafara acestei reforme din Ortodoxie asa cunosc aceasta miscare. 

Fratele Serban era si un pastor de exceptie. Avea o inima atat de mare data de Domnul incat adopta imediat cu toata dragostea pe noii veniti. Era foarte greu sa il superi pe fratele Serban. Cum am spus, zambea frumos si crestineste tot timpul. 

Vezi articol original 502 cuvinte mai mult