Arhive lunare: Ianuarie 2016

Clarificari lui Rares Ciobanu despre evanghelicii norvegieni

In urma publicarii articolului despre miscarea penticostala – document care s-a dorit initial a fi destinat unui grup restrans cu scop simplu de informare – am primit un comentariu mai lung pe care il public, la care adaug raspunsurile mele cu rosu, pentru simplul fapt ca vreau sa clarific câteva lucruri.

Comentariul este scris de Rareș Ciobanu. Ce este scris cu rosu reprezinta raspunsurile mele.

Draga frate Emi,

Am citit intreg articolul pe blogul fratelui pastor Ionescu, l-am recitit ca sa ma asigur ca nu traiesc eu cu impresia ca gresesc in afirmatii, am facut cateva comentarii pe blogul dansului, dar nu au fost acceptate, asa ca am cautat sa ma dumiresc direct de la autorul cercetarii la care se face vorbire in articol. Tonul în care este scris sugerează și ilustrează o imagine de apostazie.

Deși nu aceasta a fost inteția mea totuși afirmația despre apostazie nu este departe de adevăr. Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu își are copiii lui și în astfel de biserici sau ca nu exista biserici serioase in Norvegia. Numai ca ele se găsesc greu.

Dar afirmația pare ca este un reproș nu o constatare. Si aici trebuie sa subliniez un lucru: realitatea este mult mai rea decât apare pe internet.

Ceea ce însă lipsește (și poate ar fi etic să faceți), este să fie precizate în clar sursele de informații pentru acuzațiile concrete aduse comunității evanghelice din Norvegia, nu doar pentru informațiile care au caracter general. De exemplu nu am găsit sursele de informații pentru acuzații precum cea că toate cultele oficiale au pastori femei. Nu există nici o referință documentară, iar informația este incorectă. Există o mulțime de biserici baptiste unde femeile NU participă la slujire in pastoratie sau predicare. Acuzația pe care ati formulat-o este vagă și generalizatoare, lipsită de credibilitate în lipsa unei surse.

Stimate Rareș Ciobanu, una dintre sursele mele este într-adevăr experiența personala, dar nu numai. Datorită experienței personale știu ce să caut și unde sa caut. Cred că ar trebui să ne amintim cu toții că înainte de boom-ul tehnologic principala sursă de informare nu era internetul ci martorii oculari. Valoarea martorului ocular este incontestabila in munca de cercetare istorica, legala, de informare, etc. Deci nu încercați sa minimizați chestiunea.

Dar ca să nu rămân dator tehnologiei iată și sursa de internet, preluată direct de la … sursă:

Har Pinsebevegelsen kvinnelige pastorer?     (Are mișcarea penticostală femei pastori?)

Ja, flere av pinsemenighetene i Norge har kvinner som pastor. Tidligere hadde bare menn lederverv i Pinsebevegelsen, men i dag finner du både kvinnelige pastorer og talere. (Da, Mai multe biserici penticostale din Norvegia au femei pastori. …)

http://pinsebevegelsen.no/pinsebevegelsen/sporsmal-og-svar.html

 

Iată și alte dovezi despre alte culte sau biserici evanghelice care permit femeilor să fie lideri de biserici, pastori, predicatoare, etc: (asta este ce am găsit rapid)

Președintele Uniunii Baptiste din Norvegia este o femeie, Hege Norøm:

http://www.baptist.no/om/styret/

La biserica baptistă din Bergen a predicat pe 24 ianuarie o femeie preot pe nume Jorunn M. Johnsen http://www.bergenbaptist.no/nyheter

Iar acesta nu este o exceptie. Pana in urma cu 2-3 ani liderul bisericii baptiste din Bergen era o femeie, iar acum a cedat locul pentru sotul ei. Am vizitat această biserică de mai multe ori însă am rămas dezamăgit după predicile sau îndemnurile date de la amvon de lidera bisericii.

Norvegia are in jur de 15 culte crestine evanghelice, de diferite nuanțe, în afară de biserica de stat care se numește Den Norske Kirke. (https://kirken.no/). Ideologia feministă este atât de implementată în cultura nordică încât a devenit de-a dreptul agresivă, iar cel mai puternic promotor al feminismului este chiar Statul. Școlile au făcut un scop educațional din implementarea ideologiei feministe printre elevi de ani buni. De aceea nici bisericile nu sunt ocolite de fenomen, ba din contră. Multe biserici promovează pe față feminismul. Iată un link din ziarul creștin Dagen care susține că mișcarea penticostală dorește mai multe femei pastor.

http://www.dagen.no/Nyheter/%C3%A5rsm%C3%B8te/%C3%98nsker-flere-kvinnelige-pinsepastorer-207779

Aici cateva linku-ri cu liste de predicatori printre care si femei:

http://imf-sor.no/ansatte/

http://imf.no/bergen/om-oss/styret/

http://dfef.cornerstonemembership.no/forkynnere

Și dovezile pot continua.

Insă ceea ce eu am spus de fapt că este foarte obișnuit să găsiți astfel de lucruri in bisericile norvegiene, însă asta nu înseamnă ca in absolut toate este asa.

Mai mult, v-as intreba personal in ce fel de biserica mergeti? Daca avem de-a face cu o apostazie generalizata in Norvegia, nu sunteti si dumneavoastra parte din ea? Nu vreau sa va considerati jignit de intrebari, sunt legitime judecand dupa felul cum prezentati lucrurile aici. Daca totusi realitatea este alta, atunci e firesc sa faceti precizarea de cuviinta. Mantuitorul nu ne-a lasat drept invatatura sa generalizam o acuzatie. El insusi, vorbind despre apostazia Israelului din vechime, face precizarea ca totusi exista o ramasita credincioasa.

Va rog sa citiți acest articol pentru mai multe lămuriri legate de biserica unde am fost membru.

https://emizarnescu.wordpress.com/2013/07/10/am-plecat-din-biserica/

 

In al doilea rand, faptul că mărturisirile de credință sunt vagi, lipsite de suficiente detalii, lăsând astfel loc de interpretări, nu este un argument că ele ar fi fost concepute în mod intenționat așa. Este incorect să invinuim pe frații noștri că sunt apostati sau că s-ar fi vândut statului norvegian din cauză că nu au mărturisiri de credință suficient de detaliate. De altfel, același lucru se poate spune și despre cultele din România și despre multe biserici din țară și străinătate. As fi tare curios câți dintre pastorii evanghelici români își cunosc mărturisirea de credință a cultului. Am facut, din curiozitate, un tur scurt al website-urilor principalelor biserici penticostale din Romania si din diaspora, si nici una dintre ele nu are postata pe website marturisirea de credinta. Sigur, asta nu inseamna ca nu au marturisiri de credinta, dar, daca am vrea sa fim rautaciosi, am putea afirma ca, uite, penticostalii romani nici macar nu au marturisire de credinta, ei se conduc dupa cum bate vantul. Ar fi, evident, incorect.

Aici minimalizați rolul și importanța Mărturisirii de Credință. Istoria bisericii este plină de concilii și evenimente în care Biserica și-a definit Crezul, tocmai pentru că este nevoie ca într-o lume în care fiecare interpretează după cum crede, să existe definiri clare ale doctrinelor creștine. Faptul că unii lideri creștini evanghelici nu cunosc Mărturisire de Credință a grupării din care fac parte reprezintă ignoranță, dar asta nu înseamnă că este și normalul.

Nu stiu cum nu ati găsit pe internet Mărturisiri de Credință, pentru că o simplă căutare vă ducea la aceste pagini:

http://www.cultulpenticostal.ro/wp-content/uploads/Marturisirea-de-credinta.pdf (24 de pagini)

www.baptistnet.ro/resurse/articole/marturisirea.doc     (16 pagini)

Prin comparatie doar cateva linii doctrina sunt trasate in Statutul de Funcționare al Pinsebevegelse la pag. 8 si 9.

http://pinsebevegelsen.no/_Resources/Persistent/0aa4a900564d51c1a76ed1b5c9ed0f912c0bad0b/Pinsebevegelsens-Grunnlagsdokument14.03.13.pdf

In al treilea rand, acuzația că bisericile evanghelice din Norvegia ar fi fost obligate să scoată din mărturisirile de credință referințele la disciplinarea fizică a copiilor este lipsită de sursa de informare.

Am dat un exemplu al unei biserici mici despre cum anume au fost obligate. Recitiți articolul. Presiunile ideologice îmbracă multe forme.

Dincolo de asta, ca unul care am mai citit mărturisiri de credință, pot spune că singura mișcare religioasă care a ținut de-a lungul timpului să precizeze în clar disciplinarea fizică este Islamul. Nu vreau prin asta să sugerez că n-ar fi biblică disciplinarea fizică, ci că niciodată nu a fost considerată un subiect de menționat într-o mărturisire de credință creștină. Este vreun cult din România care să aibă așa ceva stipulat în mărturisirea de credință? Dacă bisericile noastre nu au așa ceva trecut în documentele lor oficiale de credință, atunci nu este incorect să îi acuzăm pe frații noștri din Norvegia că n-au astfel de prevederi și că, uite, asta e dovada că statul norvegian îi manipulează? Apoi, drept vorbind, in vremuri normale, daca am ignora complet cazul fratelui nostru, si daca ne-am detasa emotional de situatia indreptatita si dureroasa a dansului, cum am privi oare un cult evanghelic care ar avea negru pe alb in marturisirea de credinta prevederi legate de disciplinarea fizica a copiilor? Eu indraznesc sa afirm ca am ridica multi dintre noi sprancenele in sus, pentru ca am intui ca am avea cu o organizatie militarista, nu cu una crestina, daca a tinut mortis ca, in elementele fundamentale ale credintei (asta e marturisirea de credinta, nu?), sa introduca disciplinarea fizica a copiilor. Iti pot da un exemplu din America – cei de la misiunea No Greater Joy (Michael si Debbie Pearl) – sunt contestati de o gramada de credinciosi evanghelici seriosi tocmai pentru ca au insistat atat de mult pe acest aspect, incat au ajuns sa incurajeze abuzul si violenta asupra copiilor cititorilor lor, au chiar probleme cu justitia americana, si nu le sare nimeni in aparare, pentru ca si credinciosii din America, stiu sa faca deosebirea intre abuz si disciplinare fizica.

Cultura în care se află o biserică dictează de multe ori ce puncte ar trebui să mai conțină o Mărturisire de Credință pe lângă cele de bază. In fiecare cultura exista controverse pe care Biserica trebuie sa le definească. In Norvegia, disciplinarea copiilor este un punct fierbinte, si pe deasupra si scos in mod irațional in afara legii.

Citiți acest articol scris de pastorul Jan Torp si vedeți puțin cum este văzută si înfierată disciplinarea in cultura norvegiana si in plus penalizata de Stat.

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2016/01/21/the-norwegian-church-changed-the-bible/

Apoi ce faceti dvs este incorect, construiti o afirmatie generalizatoare pe baza unui singur caz de conflict intre un cult sau o biserica si guvernul norvegiei, ca sa demonstrati ca exista persecutie religioasa. Eu nu spun ca nu ar fi, cel putin in cazul respectiv, dar e nevoie de mai multe dovezi informationale ca sa puteti trage o concluzie generalizatoare.

Domnul Rares, iarasi exagerati. Eu nu am incercat sa demonstrez ca in Norvegia exista persecutie religioasa, insa din diverse surse si informatii se vede ușor ca familia crestina este sub lupa autoritatilor. Si nu va doresc sa fiti pus in situatia in care politia iti bate la usa doar pentru ca ai o alta parere decât ideologia Statului. Si exact așa s-a întâmplat cu multe familii. Sunt familii creștine care au facut inchisoare pentru ca au considerat ca disciplinarea este biblică și este necesara in creșterea copiilor. Si sa nu va imaginați ca cine știe ce militărie au făcut cu copiii. Iar bisericile evanghelice norvegiene nu zic nimic. Prefera sa își bage capul in nisip ca nu aibă probleme.

In al patrulea rand, m-am informat puțin legat de traducerea nouă norvegiană, ca sa nu comentez aiurea. Aceasta pare o inițiativă foarte similară, calitativ vorbind, Bibliei Fidela din limba română, este lipsită de popularitate în rândul populației evanghelice din Norvegia. Ar fi interesant de discutat concret la ce versete se face referire.

Pe masura ce citesc imi dau seama ca nu cunoasteti realitatea. Noua traducere a Bibliei norvegiene a fost best-seler din 2011 incoace in librariile norvegiene. Oamenii au stat la coada si noaptea ca sa prinda prima ediție.  Faptul ca mulți nu o folosesc nu este pentru că protestează împotriva ei ci pentru că s-au obișnuit cu cea veche. Însă am văzut-o în mâinile multor tineri.

http://www.bibel.no/Nyheter/Nyheter2014/Bibel170114

http://www.nrk.no/rogaland/ny-bibel-ute-i-dag-1.7839501

In ultimul rand, în România sunt tot mai multe culte si organizatii evanghelice sunt susținute de stat. Diferența e că la noi nu se știu cifrele. Asta nu probeaza si nici nu anuleaza ideea sau suspiciunea unei complicitati a lor cu statul. Este complet lipsit de etica – din punct de vedere crestin – sa explicam anumite atitudini sau luari de pozitie ale unor culte doar pentru ca acestea ar primi subventii de la stat. Ca sa fac o exemplificare concreta la cifrele pe care le-ati vehiculat, 2 milioane NOK pentru revista cultului penticostal nu înseamnă mare lucru, ceva în jurul a 200.000 Euro. La costurile cu munca și prețurile din Norvegia, despre care foarte probabil ca sunteti in cunostinta de cauza, probabil că nu înseamnă mai mult de salariul anual a 2-3 persoane. Haideti sa fim seriosi, dvs vreti sa spuneti ca penticostalii din Norvegia se vand pe doi bani statului? Eu indraznesc sa spun ca este o grava ofensa pe care o aduceti fratilor de credinta de acolo sa prezumati ca pentru 2-3 salarii un cult evanghelic a fost in stare sa se vanda statului norvegian.

Aici iarăși nu înțeleg cum am afirmat eu ca miscarea penticostala s-a vandut pe doi bani statului? In informarea mea nu era vorba despre vanzare ci despre niste fonduri. Puțin de aici, puțin de acolo suma se strânge.

Si ca sa fac si calculele mai bine, sa reluam:

Un salariu normal in Norvegia: 30.000 NOK. Taxe angajat: 35%. Salariu net: 19.500 NOK

2.000.000 NOK = 66 de salarii brute medii sau salariul brut al unui muncitor pe 5 ani de zile.

De asemenea cu acesti bani se poate cumpara un apartament rezonabil sau o casa in afara orasului.

Banii acestia sunt in general destinati pentru tiparirea revistei si este foarte probabil ca ei sa ajunga cam pentru un an de zile pentru o revista care apare lunar si cu un tiraj redus, desi anul trecut mișcarea penticostala a aplicat pentru 2.800.000 NOK. Deci suma nu este totusi neglijabila si nu vorbim de doi bani.

Deci nu inteleg unde este ofensa?

A propos de acest aspect, in România, singurul cult care nu primește oficial bani de la stat sunt baptistii. Toti ceilalti, inclusiv penticostalii, accepta alocari bugetare si nu au o problema sa le si foloseasca. Sigur, nu stim cifrele, si foarte probabil ca este dificil sa le aflam, pentru ca subventiile pot sa vina sub forma de alocari bugetare pentru plata partiala a salariilor conducerii cultului (sume deloc neinsemnate, daca va uitati pe website-ul ministerului cultelor), dar pot sa vina si sub forma de subventii pentru reabilitarea termica a cladirilor de cult, subventii si granturi pentru asociatiile de asistenta sociala ale bisericilor sau cultului. Ceea ce vreau sa subliniez aici este ca este incorecta aceasta strategie de demonizare a evanghelicilor norvegieni, doar pentru ca suntem noi acum loviti cu un caz care ne doare si fata de care, in mod legitim, pe buna dreptate, ne simtim legati emotional. Ar fi fost de preferat un articol mai bine argumentat, mai bine susținut de dovezi, dacă tot ne-am apucat să tragem în toate direcțiile. Prin asta nu vreau să disculp în nici un fel poziția luată de penticostalii norvegieni în cazul fr. Marius, dar nici nu e corect să ne acuzăm de acum frații de credință de lucruri pe care e greu să le dovedim. Scopul nu scuză mijloacele. Nu in cazul crestinilor.

Cu pretuire, Rares

În concluzie am vrut să se înțeleagă un lucru: mișcarea evanghelică din România este total diferită de mișcarea evanghelică din Norvegia. Ele nu se pot compara în ce privește nivelul teologic, calitatea predicării, seriozitatea mesajelor, disciplina sau accentele puse pe doctrine. Sunt diferențe de gândire și culturale uriașe care au dus la o diluare a evanghelicilor la nivel general. În prezent există până și programe de a colabora cu biserica de stat, prin invitarea preoților de a predica, lucru la care am fost martor de câteva ori.

Acest articol nu are nicidecum ca scop denigrarea mișcării evanghelice din Norvegia ci are ca scop informarea.

Emi Zarnescu

 

DOVEZILE UNUI CONCUBINAJ DE CEA MAI JOASĂ SPEȚĂ ÎNTRE MIȘCAREA PENTICOSTALĂ DIN NORVEGIA (ȘI NU NUMAI), O MARE PARTE DIN MEDIA CREȘTINĂ ȘI BARNEVERNET

Popas pentru suflet

Mulțumiri fratelui Emi Zărnescu pentru cercetările asidue și materialul din această postare! Mai mult, pentru că a fost și este un adevărat stâlp de susținere spirituală pentru Marius și Ruth. Și mai mult, pentru curajul de a accepta să i se scrie numele aici. Frate Emi, tot respectul meu și al tuturor!

Am preluat, prelucrat și publicat acest material cu cea mai adâncă indignare! Deci, de ce Mișcarea Penticostală Norvegiană și media creștină susțin Barnevernet? O, ce nevoie mare a avut Barnevernet de scrisoarea lor de suport ca să o arate delegațiilor care se interesează dacă nu cumva este persecuție religioasă în cazul Bodnariu! Dar, să observăm câteva informații despre Mișcarea Penticostală și media creștină din Norvegia:

Mișcarea penticostală din Norvegia / Pinsebevegelsen
Contact: post@pinsebevegelsen.no
Tel: 0047 40413043
Pilestredet 27 H, 0164 Oslo
Mișcarea penticostală din Norvegia nu este o organizație, ci o comunitate de 300 de biserici locale distribuite pe…

Vezi articol original 1.142 de cuvinte mai mult

What happens with the press in Norway?

This articol is addressed mainly to the Norwegian press and media.

I came to Norway five years ago and moved in Bergen with my family. We have started a new chapter in our life as a family in a country that is far different from the country I come from. Yes, I come from the eastern part of the Europe, a part that was ones under the iron curtain of the communism. But at the age of 10 years old I experienced a bloody revolution that has changed the oppressive regime with democracy. And even if I was not that old, I still remember very well the life and how we were supposed to act in certain circumstances in order to avoid problems with the police or even the secret service.

I still remembered how I was repeatedly humiliated in front of the classroom by two of my teachers simply because I was Christian, or, to say it better, because my parents were Evangelical Christians. I also remember how I was taken by the school to different festivals where we had to sing and recite poetry about our beautiful country or for the Good Communist Party or for the wise leaders of our country.

But I remember also how the press was used by the communists to praises the achievements of the Party and of the working people and to tell us how our country was one of the most important and richest country in Europe and World. The same press was used also to tell the people what to believe in and that the ideology of the Party was the only philosophical and empirical truth.

After the revolution many things has changed and one of the most important thing was the Press. From a press that worked for the former government now it started to work for the benefit of the people, (at least ar that time). And that meant to inform the people about the real situation of the country, the real problems and the real crises of the society. Of course the press, through its journalists, had to learn how to do this and it’s still learning.

Now I have moved to a country where the press seems to be different then I described above, and I expected to be so, but very often I become perplexed and frustrated when I see that in some areas the press in Norway shows similarities with the press under the iron curtain in the eastern Europe before the 90s.

I do not pretend to be an expert on Norway’s press, but now as a resident of this country, I read the main Norwegian publications on a daily basis. As a blogger I also like to keep myself informed and up to date with the big headlines in the world press. As a graduate in theology I try to understand and track the ideas that are spread and influence society through the media.

Well, one of the subjects where I think the press in Norway does a bad job is Barnevernet. I have followed as much as I could the big headlines with Barnevernet for the last three years and that’s because some Norwegian friends told me to be very careful with this institution. I’ve heard many stories about how Barnevernet works and its forced interventions in the families, but they were far from me.

Now my friend, Marius Bodnariu, experiences on his own skin the long arm of Barnevernet. I am very familiar with the details of the case and the file, I’ve read the lines of the newspapers and followed the subject in the media. I hear people around arguing about the case. I have read articles pro and against and what I see gives me a feeling of a press that is very uncritical when it comes to Barneverent.

And here are some things I feel and see about this topic:

The media in Norway seems to be uncritical about how the system of Barnevern works.

I understand the fact that the Child Welfare Services has its place in the society and has to be there for the real cases where children need to be saved from real abusive parents or caregivers. I understand also that protecting children is a social responsibility in a responsible country and Norway seems to be so, but what I don’t understand is why the press investigates so little or at all the facts they report, in order to compare them with the legal procedures and the laws? Because many times I have read the papers and all I have found was mostly reports and very little investigation. Barnevern cases have created a huge international issues for Norway and the press do not investigate or even worse, ignore the matter?

There must be something wrong here – either with the press or with the Norwegian culture or maybe with the crazy people whose children were taken away and ask for help.

Here are some hints for investigation of the Child Welfare System, that comes into my mind due to the experience of my close friend, Marius Bodnariu, whose name, by the way, is all over the world these days.

  1. Did you know that, in many cases, the removal of the children from home is not the last solution, as the authorities say, but the first action, without any warning or any social investigation, just like in the case of my friend? Can you investigate why is this discrepancy between the official statement and their practices?
  2. It is true that when Barnevernet offers help, the local administration (lokal kommune) will cover the costs, but when a child is removed and placed in a foster home then the County Administration (Fylkeskommune) will pay? What do you think will happen with most cases that are located in small municipalities?
  3. A parent whose children were taken away by Barnevernet has the right to a public defender but do you know that in fact they have the obligation to have only a public defender? Even if they can choose the lawyer, many law firms do not want to take these cases because they get only a fixed price from the state and they are not financially motivated compared to the amount of the work they need to do?
  4. What are the Human Rights Laws that conflict with the everyday practices of Barnevernet?
  5. How is it possible that the parental rights can be taken from the parents by only three people that form the County Council (Fylkesnemda) and not by a legal court?
  6. How many cases were won by different parents in the Supreme Court detrimental to Barnevernet and why? How long did it take to get back their children after they won the cases?
  7. What is the best thing for children in the official statements of Barnevernet? But what about their practices? Do they match?
  8. How many Christian families were targeted or harassed by Barnevernet?

Of course these few questions cannot be answered only by accepting the official data. Talk to those who actually went through these problems and listen to them. Don’t be naive in believing that Barneverent doesn’t make mistakes or doesn’t abuse of its power.

 

The media in Norway does not address the root questions of the law. It seems to be uncritical with the text of the law and the interpretation of it.

  1. Here is a sample from the website of the police:  http://www.hvorlite.no/sprak/

Violence in child rearing

(corporal and/or emotional punishment to alter the conduct of children or young adults).

Do you see any problem here? According to this, if I am a parent I cannot even use emotional punishment (whatever that is) to alter any conduct of my child. Does anybody from the press, any journalist with kids home, understand what that means? Does anybody in the press understand the complexity of parenting and its challenges?

 2. Here is another sample:

… children are not to be exposed to any kind of violence, nor such light slapping, although it is made as part of their upbringing.

Barneloven har med virkning fra i dag blitt endret slik at det nå er tydeliggjort at barn ikke skal utsettes for noen form for vold, heller ikke for eksempel lette klaps, selv om det skjer som ledd i barneoppdragelsen.

https://www.regjeringen.no/no/aktuelt/forbudt-a-klapse-barn–barneloven-endre/id600031/

Again, does anybody see any problem here? How is it possible to define light slapping as violence? Isn’t this a cultural view rather than a scientific view?

Do you know that, according to the World Health Organization, moderate forms of physical punishment are legally and allowed in the most countries, and not viewed as violence or destructive? Does any journalist have the courage to write about this?

http://www.who.int/violence_injury_prevention/violence/world_report/en/

3. Here is another law:

Parents should give the child increasingly greater autonomy with age until it reaches 18 years.

#33. Foreldra skal gje barnet stendig større sjølvråderett med alderen og fram til det fyller 18 år.

 http://lovdata.no/lov/1981-04-08-7/§33

I don’t understand why this kind of things are in the law. Can you imagine what kind of abuses can be done based on this law? How is it possible to have such text when this should be a line in a parenting book and not in the law?

 

The Christian media in Norway seems to be uncritical with the State interference in the interpretation, and even translation, of the text of the Bible.

In 2011, the Norwegian Ombudsman for Children, Reidar Hjerman, has suggested to the head translator of the modern version of the Bible, Hans Olav-Mørk, to remove the term “discipline” (tukt) from some verses and proposed using the word “rebuke” (irettesette). Unfortunately, totally unprofessionally and unscientifically, the term was removed from the verses where it has the meaning of physical punishment. http://www.aftenposten.no/nyheter/iriks/Evighet-og-tukt-pa-vei-ut-av-Bibelen-6535287.html

Where was the Christian press when this happened? Is it not ethically, don’t mention scientifically, to have an accurate translation of the Bible, the most influencing book in the history of the mankind and let people to interpret or accept it rather than to interfere at a such level with a scientific work on grounds of political correctness? Where is the Christian press when the State dictates to the people what to believe in and what to accept?

As I wrote above, I remember when I was humiliated in front of my class because of my faith and I had only my parents on my side. In Norway today, a whole family has been humiliated in front of the World for their faith and you still don’t see a problem?

So, these are only some suggestions that I believe would be some directions for investigation and debate. I might be wrong in some aspects, but is the Norwegian press ready or even more, willing to start working more for the citizens and not keep them anymore in the bubble and utopia of a country where authorities don’t make mistakes or abuses of its power?

I love Norway and I love the people of Norway. I know that Norway has many good things, but I am sorry to say that Barnevernet is not one of them and it is far from what it was supposed to be. We love and care for our children but we live in fear and that is not normal.

That’s why I wonder myself: what happened to the press and the media in Norway?

Nu-i așa ca Dumnezeu e ironic?

Am urmărit și eu demonstrațiile din stradă și trebuie să spun că atât eu cât și mulți norvegieni sunt uimiți de suportul imens pentru acest caz. Am auzit păreri pro și contra, am auzit certuri și argumentări pe marginea cazului și a Barnevernet, o dezbatere care de altfel a umplut de-a lungul timpului paginile ziarelor norvegiene.

Sunt absolut sigur că există și mult dispreț și acuzații pentru astfel de acțiuni și că unii pur și simplu nu înțeleg de ce atâta zarvă. De ce trebuie să iasă pocăiții în stradă? De ce atâta isterie? De ce atâtea discuții despre Dumnezeu? De ce trebuie băgat Dumnezeu într-o problemă pe care și-au făcut-o singuri, spun alții.  Mai mult, cred că mulți credincioși se întreabă acum de ce a îngăduit Dumnezeu așa ceva? Unde este Dumnezeu acum? De ce nu intervine?

Nu vreau acum să încerc explicații la toate acestea, însă cred că astăzi am avut încă odată confirmarea că Dumnezeu este nu numai în control ci că El este și ironic față de cei care încearcă să Il scoată acum din ecuație.

Astăzi s-a cântat la Timișoara cântecul He’s got he whole world in His hands. Săptămâna trecută, în timp ce povesteam cu Marius și Ruth despre ce se întâmplă, Marius și-a adus aminte de un incident de la școală fetelor. Într-una din zile, acum ceva timp, s-a dus pe acolo cu responsabilități de serviciu și pentru că era pauza de masă a elevilor, și pentru că trebuia să aștepte să se termine pauza, a început să le cânte elevilor la pianul din sala de mese. Melodiile pe care le-a cântat au fost melodii simfonice de Bach și Beethoven, însă la un moment dat a schimbat repertoriul și a început să cânte, fără voce, melodie pentru copii He’s got he whole world in His hands.

Ei bine, în  momentul în care a început să o cânte, directoarea școlii, cea care a făcut denunțul sau mai corect spus raportul de îngrijorare, a venit imediat la el și l-a întrerupt spunându-i pe un ton aspru:  aici nu se predică.

Iată că acum cântecul a fost cântat chiar de cei care au susținut familia în demonstrație publică, la Timișoara. Nu știu dacă cel care a propus sau a cântat cântecul  știa de acest lucru, însă ideea în sine a fost excelentă.

Nu-i așa ca Dumnezeu e ironic? Iată cântecul postat pe Facebook de Cassian Lup.