Deși sfârșitul acestui an ne găsește pe mulți într-o luptă și agitație puternică dusă împotriva nedreptății și abuzului, nu avem totuși voie să uităm că cel mai important eveniment din istorie a fost coborârea lui Dumnezeu printre niște oameni care l-au respins și care în final au săvârșit cea mai mare nedreptate și abuz din decursul omenirii.

La sfârșitul unui an în care am avut tragedia de la Colectiv, atentatele de la Paris sau războiul din Siria, sărbătoarea Nașterii Mântuitorului ne amintește totuși că există ceva mult mai important decât viața, planurile sau bunurile materiale.

Întruparea Domnului nostru Isus Hristos a adus în lume vestea unei vieți noi și libere, care nu este limitată de naționalitatea, starea socială, educația sau cultura unui om sau popor. Această Veste Bună nu ține cont de granițele geo-politice ci transcende diferențele culturale și depășește limitările lingvistice. Ea deschide poarta spre o viață eternă și spre relația cu Dumnezeu, posibilă acum prin Copilul care s-a născut dintr-o fecioară și care devine unica și singura Cale spre Tatăl.

Nașterea Mântuitorului ne-a adus mesajul iertării de păcate, ne-a deschis porțile cerului și posibilitatea cunoașterii Celui ce este sursa Vieții.

Chiar dacă este contestat de mulți, necrezut de alții sau luat în râs de opozanții lui, Isus Hristos rămâne unic in istorie. Nașterea Lui a schimbat cursul omenirii, a adus speranță și a luminat întunericul lumii de jos cu Adevărul de sus.

Din perspectiva biblică, El este cel ce unește Cerul cu Pământul, împacă omul cu dumnezeirea și devine soluția pe care Dumnezeu o oferă oamenilor pentru a le rezolva problema naturii lor corupte și sursa tuturor relelor.

Regenerarea naturii umane prin Duhul Sfânt este singura modalitate de schimbare care poate asigura omenirii un viitor mai bun si etern. Din Scrierile Sfinte aflăm că orice formă de corupție socială sau morală are la bază corupția interioară a inimii și dorințele necinstite.

Prin nașterea lui Isus Hristos, Dumnezeu ne-a dovedit că doar prin intervenția lui suverană, plină de dragoste și compasiune divină, omul are șansa de a fi transformat. Doar o lume întoarsă cu inima spre Dumnezeu va putea să evite pe viitor tragedii ca cele pe care le-am trăit anul acesta.

Și doar oameni transformați de Dumnezeu prin căința personală și credința în Isus Hristos vor putea să privească cu speranță spre o lume mai bună și cu adevărat fericită, o lume eternă și fără durere, fără lacrimi și fără moarte, conform cărții Apocalipsa cap. 21.  Aceasta ne-a adus Bunul Mântuitor prin Întruparea Lui.

Să-I dăm deci cinstea ce I se cuvine și gloria care și-a câștigat-o.

Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. (Evanghelia lui Ioan, cap. 1:14)

S-au scris extrem de multe despre Marius si Ruth Bodnariu din diferite motive. Deși m-am apucat de mai multe ori să scriu despre caz, tot de atâtea ori m-am oprit și am preferat să preiau doar anumite informări de pe alte bloguri, din cel puțin două motive. Primul pentru că am fost foarte prins de caz, la propriu, în sensul ca Marius și Ruth au sta cu noi în ultimele trei săptămâni și am preferat să petrecem timpul cu ei decât pe internet, iar în al doilea rând am vrut să văd în ce direcție vor merge lucrurile, atât în mediul online cât și în demersurile legale.

Deși la ora la care scriu aceste rânduri, nu există încă nici un răspuns legal privitor la o soluționare a cazului, totuși, observând direcțiile și discuțiile online simt nevoia să intervin puțin pentru a clarifica anumite chestiuni, pentru că nu imi doresc sub nici o formă ca suportul pentru Marius si Ruth să scadă, deși înțeleg una dintre probleme: informația inițială se referea la persecuție și discriminare religioasă iar acum au apărut acuze referitoare la pedepsirea corporală a copiilor și datorită acestei discrepanțe suportul multora, cel puțin emoțional, dacă îl pot numi așa, a scăzut și începe chiar să se transforme în acuze și distanțare de caz.

De aceea vreau să mă adresez în primul rând ideii de persecuție și motiv religios pe care mulți încearcă acum să o diminueze. Nu vreau să fim ignoranți însă cu privire la fapte: avem denunțul inițial care conține printre altele și acuzația de ”creștinism radical” și ”îndoctrinare religioasă” ceea ce constituie cel puțin un atentat la drepturilor omului nu numai de a-și practica religia ci și de a-și crește copiii în propria credință.

Iată extrase din convențiile pe drepturile omului și ale copilului pe care Norvegia le-a ratificat și implementat in sistemul legal:

“Everyone has the right to freedom of thought, conscience and religion; this right includes freedom to change his religion or belief, and freedom, either alone or in community with others and in public or private, to manifest his religion or belief in teaching, practice, worship and observance.”

Article 18, Universal Declaration of Human Rights (http://www.un.org/en/universal-declaration-human-rights/)

Convention on the Rights of the Child

Article 14 (Freedom of thought, conscience and religion): Children have the right to think and believe what they want and to practice their religion, as long as they are not stopping other people from enjoying their rights. Parents should help guide their children in these matters. The Convention respects the rights and duties of parents in providing religious and moral guidance to their children. Religious groups around the world have expressed support for the Convention, which indicates that it in no way prevents parents from bringing their children up within a religious tradition. At the same time, the Convention recognizes that as children mature and are able to form their own views, some may question certain religious practices or cultural traditions. The Convention supports children’s right to examine their beliefs, but it also states that their right to express their beliefs implies respect for the rights and freedoms of others.

Article 30 (Children of minorities/indigenous groups): Minority or indigenous children have the right to learn about and practice their own culture, language and religion. The right to practice one’s own culture, language and religion applies to everyone; the Convention here highlights this right in instances where the practices are not shared by the majority of people in the country.

http://www.unicef.org/crc/files/Rights_overview.pdf

http://www.unicef.org/rightsite/files/uncrcchilldfriendlylanguage.pdf

Desigur aceste articole au fost, sunt si vor fi subiectul unor dezbateri globale pe tema transmiterii credinței de la părinți la copii, unele chiar în presa norvegiană. Însă în cazul nostru avem de-a face cu copii sub zece ani care nu pot face încă o alegere matură în privința credinței lor. De altfel și legea norvegiană prevede ca abia de la vârsta de 15 ani în sus tinerii pot să facă alegeri independente în domenii ca religie și opțiune politică. http://www.ung.no/rett/459_Barneloven.html

De aceea consider că discriminarea religioasă ar trebui recunoscută cel puțin ca parte a motivației denunțului chiar dacă ea nu este o acuzație oficială. De altfel, pe parcursul interogărilor și audierilor oficiale, li s-au pus întrebări în privința crezurilor lor cu scopul de a se determina motivația și modul în care, în mod special soțul își exercită responsabilitatea și rolul în familie. Desigur că aceste chestiuni nu apar în dosare. Dar a întreba daca crezi că Dumnezeu pedepsește (o chestiune teologică disputată în mediile creștine din Norvegia) pentru stabili o conecție între disciplinarea fizică și crezul personal, încalcă, cel puțin în opinia mea, dreptul la libertatea de credință și cuget.

Mai mult, Barnevernet va avea la dispoziție argumentul că părtiniții nu se vor schimba datorită crezului și convingerilor lor și astfel vor avea motivații pentru amânarea soluțiilor și/sau o eventuală continuare a procedurilor pentru darea spre adopție a copiilor.

În al doilea rând mă adresez acuzației oficiale de ”violență” asupra copiilor, ceea ce constituie acuzația de bază din partea Protecției Copilului.

Problemele dosarului țin însă de mai multe chestiuni de ordin juridic.

Prima problemă este legată de terminologia folosită în sistemul legal norvegian.

Fapta pentru care sunt acuzați în mod oficial este pedepsirea fizică a copilului. Conform propriilor declarații, părinții au folosit ocazional pedeapsa corporală, constând în mare parte din trageri de ureche și palme la fund, fără să folosească alte obiecte contondente. Deși în dosar apar mai multe acuze, totuși în urma explicațiilor date atât Protecției Copilului cât și Poliției, acestea au putut fi clarificate și explicate ca nefiind forme de pedeapsă, ci unele ținând de activități și jocuri iar altele fiind accidente domestice în urma cărora au rezultat julituri sau răni superficiale. De altfel controalele medicale au demonstrat că nici un copil nu prezintă vreo urmă de maltratare, răni, vânătăi sau alte forme de abuz fizic. (Sper ca explicațiile să fie crezute și notate de PC).

Problema de fond a terminologiei din dosar și din sistemul legal norvegian este că nu face nici o diferență când vine vorba de intensitatea cu care părintele își atinge copilul. Absolut orice atingere fizică cu scop de pedeapsă este numită lovitură violentă iar părinții sunt anchetați penal pentru violenta asupra copiilor. Legea care interzice absolut orice atingere fizică a copilului cu scop de pedeapsă a fost promulgată în 23 martie 2010. (https://www.regjeringen.no/no/aktuelt/forbudt-a-klapse-barn–barneloven-endre/id600031/), iar aceasta a reprezentat o aliniere la un program dezvoltat de mai multe ONG de pe lângă ONU în urma cărora a fost lansată o inițiativă globală pentru interzicerea oricărei forme de disciplinare fizică a copiilor. (http://nospank.net/globalreport.pdf), http://www.endcorporalpunishment.org/.

Aceasta inițiativă susține interzicerea oricărei forme de disciplinare fizica sau psihică, indiferent dacă motivațiile sunt etice, religioase sau de altă natură, și se specifică în mod clar că orice formă de disciplinare corporală trebuie să fie privită ca violență. La această inițiativă au aderat până în prezent 48 de țări. Desigur că Norvegia s-a pliat foarte bine pe acest format pentru că o lege care interzicea pedeapsa corporală era dată încă din anii `80 în Norvegia, dar nu exista o definiție clară a violenței.

La aceasta se mai adaugă și faptul că Norvegia a fost o țară pionieră în domeniul drepturilor copiilor, prin Målfrid Grude Flekkøy, primul psiholog care a cerut la nivel global interzicerea pedepsei corporale asupra copiilor și deci o dorință mai mare de implementare a acestei legi.

Așadar, aceasta este prima problemă cu care se confruntă Marius si Ruth.

A doua problemă constă în faptul că întreg probatoriul este fundamentat doar pe declarațiile copiilor, respectiv fetele cele mari de 7 și 9 ani. Acest lucru este posibil tot pentru că, atât legislația norvegiană cât și oamenii din sistem, nu iau sau nu doresc să ia în considerare posibilitatea ca:

(1) copiii să exagereze sau să mintă/inventeze din diverse motive,

(2) modul în care au fost interogați copiii – înregistrări sau descrieri ale procedurilor de audiere/interogare lipsind cu desăvârșire – să fie unul abuziv, incorect și neștiințific,

(3) posibilitatea ca părinții să spună adevărul în contrast cu copiii lor,

(4) in ciuda pedepsei corporale totuși copiii să dorească să trăiască în continuare cu părinții.

Sistemul este construit în așa fel încât Barnevernet să dețină toate pârghiile procesului, iar părinții să fie doar simpli spectatori la traumatizarea propriilor copii.

Și probabil că mulți nu vor să creadă că documentele legale conțin exagerări și distorsionări ale realității, vicii de procedură, încălcări ale drepturilor omului și rapoarte psihologice făcute doar în folosul Protecției Copiilor. Am să dau un exemplu: PC a stabilit după doar câteva discuții cu profesoara și apoi o discuție cu fetele că acestora le este frică să meargă acasă. Dar de când au fost luate fetele, nu s-a făcut nici o încercare de analiză psihologică directă a comportamentului copiilor în prezența părințiilor. Iar când fetele și-au exprimat dorința de a se întâlni cu Marius si Ruth li s-a interzis sub pretext că au întâi nevoie de terapie. De ce oare? În interesul cui este acest lucru? Cu siguranță nu este în interesul copiilor. Dar aceste lucruri nu apar în dosar.

Așadar, a doua problemă majoră este dosarul însuși. Barnevernet nu are decât un caz de pedepsire corporală ocazională a copiilor care s-ar fi putut rezolva foarte ușor prin oferirea de asistență juridică și consiliere parentală, însă probabil că aici se dorește construirea unui caz de abuz fizic și psihic asupra copiilor din motive pe care nu le cunosc. Și ca problema să fie și mai gravă, trebuie spus că familia Bodnariu nu este singurul caz de acest gen din zonă, în care se intervine în forță, de către aceleași asistente sociale și aceeași agenție a PC.

Ce soluții sunt la acest caz?

În principal soluția trebuie să fie una legală și în colaborare cu Protecția Copiilor. Aceasta implică bunăvoință și disponibilitatea Barnevernet de a lucra cu Ruth si Marius pentru găsirea unei soluții de reunificare a familiei, în condițiile legii.

De aceea cei doi au nevoie disperată de ajutorul nostru în rugăciune, dar au nevoie și de înțelepciune pentru continuarea procedurilor legale în vederea primirii înapoi a custodiei copiilor.

Consider că a cere o soluționare imediată pe baza discriminării religioase are șanse mici de reușită pe când cererea expresă adresată Guvernului Norvegiei de a depune toate eforturile necesare ca PC să colaboreze cu părinții pentru reunificarea familiei cât și acordarea de asistență socială și juridică pentru creșterea copiilor lor în limitele legii norvegiene ar avea șanse mai mari.

Și pentru că acest proces nu va fi probabil unul foarte rapid, presiunea din media și prin canale diplomatice sau de altă natură, ar trebui să fie cât mai perseverentă și constantă până la soluționarea cazului.

Însă această presiune trebuie să fie una concretă. Barnevernet trebuie să pună pe masa negocierilor o soluție de reunificare a familiei și nu alte opțiuni.

Abia apoi cred că se pot face și presiuni pentru ca guvernul norvegian să critice în mod public, prin media, discriminarea religioasă din denunț.

Și ca să probez și faptul că totuși presa norvegiană este interesată, (au fost voci care au sustinut contrariul) Marius si Ruth au fost contactați de mai multe publicații, televiziunea națională (NRK), însă inițial au refuzat un interviu pentru că erau încă în faza de început a dosarului, dar au fost și refuzați de mai mulți jurnaliști pe motiv că astfel de cazuri nu se dau prin ziare, deoarece subiectul este unul ”delicat” în cultura norvegiană iar documentele nu dau câștig de cauză părinților.

Sper deci ca prin acest articol să aduc mai multă lumină asupra cazului și suportul public să nu scadă.