Da.. În cele din urmă s-a întâmplat. Bunicul a plecat să fie cu Domnul, după 92 de ani de viață. A plecat după o bătrânețe lungă și sătul de zile, cum este o expresie a Bibliei. Din păcate nu am putut ajunge în țară la înmormântarea de azi. Starea de sănătate a Lidiei împreună cu lipsa unor zboruri bune au făcut să nu pot ajunge. Îmi pare rău, pentru că mi-aș fi dorit. E bine că măcar unii dintre cei aproape 90-100 de nepoți și stră-nepoți au putut ajunge. A fost un om care se bucura să își vadă urmașii.
Îmi aduc însă aminte de ultima întâlnire cu dânsul. A fost acum doi ani, în vara lui 2013, când am fost în vacanță. Astăzi mi-am adus aminte că tot atunci i-am făcut și o poză și am scris și un articol aici, și tot astăzi mi-am adus aminte că mi-a spus ceva. Înainte să îi fac poza și-a dat jos pălăria, iar după ce i-am făcut poza, înainte de plecare, ne-a salutat și mi-a spus cam așa: Emi, s-ar putea ca asta sa fie ultima oară când ne mai vedem. Și iată că a avut dreptate. În vara lui 2014 nu am ajus la țară. Iată și poza:
Acum mă gândesc la noi cei care am rămas. La unchi, mătușe, veri și verișoare. Nu mă cunosc bine cu toți însă cred că fiecare știe câte ceva despre fiecare. Le doresc tuturor o viață fericită și cât mai lungă, însă faptul că moartea nu ne ocolește ne face să ne punem întrebări, sau cel puțin așa cred ca ar fi normal: ce se va întâmpla cu noi când vom ajunge să trecem dincolo? Sper să nu fie cineva dintre noi care să creadă că el nu va ajunge așa. Asta ar fi desigur o prostie. Vă aduceți aminte când am sărbătorit ziua de naștere a lui mamaie, atunci când a împlinit 60 de ani? În urmă cu aproximativ 30 de ani, dacă nu mă înșel. Cine se gândea atunci că vom ajunge să trăim și ziua asta? Sau cine se gândea atunci ca tataie își va înmormânta una dintre fete cu mult timp înainte de plecarea lui?
Acum să revin. Știu că sunt unii din familie care au ales să trăiască viața fără credința bunicului nostru, adică fără pocăință și credința în Isus Hristos. Desigur, unii nu au fost crescuți în aceast mediu, alții au ales să creadă altceva, iar alții au ales să ignore problema. Spun asta nu ca un reproș ci ca o simpla constatare. Fiecare are dreptul să își aleagă drumul în viață. Este ceea ce se numeșe liberului-arbitru, un drept garantat și dat de Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Însă sper ca noi, cei din familie, să avem curajul moral să ne punem întrebările și să răspundem cu onestitate față de noi înșine.
În ce mă privește, am ales să mă încred în ceea ce spune Biblia, o carte străină și demodată pentru unii, ignorată de alții. De ce am ales așa? Am multe raspunsuri la aceasta întrebare însă în primul rănd pentru că această Carte mi-a schimbat viața prin faptul că în ea am găsit mesajul salvator sau mântuitor. Da, Cartea acesta m-a ajutat să înțeleg în primul rând că orice om se naște păcătos și despărțit de Dumnezeu și că nu poate face absolut nimic ca să se împace cu El. Iar conștientizarea acestui lucru m-a făcut să analizez și să accept soluția pe care Dumnezeu o oferă pentru împăcare, și anume credința în Isus Hristos ca singura șansă de împăcare cu Tatăl. Însă aceasta nu este doar o credință la nivelul minții sau intelectului. Nu este de ajuns doar să accepți ideea în sine. Acest tip de credință, care te mântuie sau te salvează de la pedeapsa lui Dumnezeu, vine doar în urma citirii și asimilării mesajului Bibliei. Poate vi se pare ciudat, dar așa scrie acolo:
Credința vine în urma auzirii și auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos (Romani 10:17).
Iar semnul principal că ai primit credința mântuitoare este că începi să te căiești de păcatele tale în rugăciune și îți schimbi viața conform Bibliei, cu ajutorul lui Dumnezeu. În ce mă privește, Dumnezeu m-a eliberat de multe păcate. În adolescență am fumat și eram foarte violent la școală. Îmi plăcea să mă bat. Dumnezeu m-a schimbat și am devenit opusul acestor lucruri. Și multe alte schimbări. Și sunt mulți din familie care au propriile istorii despre modul în care Dumnezeu i-a schimbat. Și să nu uitam, avem chiar istoria bunicilor noștrii.
Așa că tot ce pot face eu este să recomand citirea Cărții. Vă rog nu o ignorați. Are multe de spus despre viață și moarte. Și da, nu pot să spun că nu m-am gândit că totul ar putea să fie doar o plasă a religiei sau o păcăleală. Însă, la urma urmei ce pot sa pierd? Am o viață normală, ca oricare dintre voi, am o familie de care mă bucur, am planuri și proiecte de viitor, am două fete la care țin foarte mult, am prieteni, etc. La urma urmei, nu prea am ce pierde, daca Biblia nu este adevărată. Sau poate că pierd șansa de a avea o viață morală dezordonată, dar prefer așa. Pentru că dacă Biblia este adevărată, atunci nu este de glumă. Iată încă un text pe care nu ar trebui să îl ignorați:
Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata (Evrei 9:27).
Fie deci ca moartea bunicului nostru să nu fie doar un sfârșit trist, ci să devină și un început frumos.
Doamne ajută!
Emanuel - un blog creștin 