Dumnezeu încă face minuni – Cornel Vicol

Mai face Dumnezeu minuni și astăzi? În mod absolut, da. Dumnezeu este același, ieri, și azi și în veci. Problema este însă că Dumnezeu nu face minuni când pocnim noi din degete. Dumnezeu nu își împarte slava cu nimeni, de aceea când Dumnezeu face minuni, fie ca răspuns la rugăciuni, fie pentru că așa alege El în harul Lui, aceste sunt făcute pentru gloria și măreția Lui și apoi pentru noi, ca sa avem motive de bucurie și de laudă.

Cornel Vicol, un credincios din Ploiești, despre care am scris aici, a trimis încă un e-mail cu modul în care Dumnezeu a lucrat în viața lui și l-a vindecat de un cancer despre care se credea că nu mai sunt șanse. Redau mai jos textul întreg, așa cum a fost trimis:

Si l-a lasat pana la o vreme

Un text pentru oameni cu rabdare.

Pe 4 februarie 2015 am repetat pentru a noua oara, in ultimii doi ani, examenul de computer tomograf (CT). Terminasem 16 serii de chimioterapie si se faceau doi ani (8 februarie) de la operatia de 8 ore prin care mi s-a inlocuit vezica urinara, in urma cancerului de vezica depistat. Dupa reusita operatiei de vezica (februarie 2013) apareau, prin luna mai 2013, primele banuieli ca s-a mutat cancerul la plamani. In iulie 2013 s-a facut biopsie la plamani si astfel se confirma ca nu este un cancer nou, ci cancerul de vezica era mutat la plamani. Treceam astfel de la stadiul I de cancer la stadiul IV (metastaza). Am facut primele 6 serii de chimioterapie, am respectat regimuri dietietice stricte, un an de zile nu m-am atins de carne, am incercat tot felul de produse naturiste, ceaiuri si sucuri din plante, fructe si legume. Examenele de CT pe care le-am repetat la maximum 3 luni aratau pe de o parte o ameliorare in sensul ca nodulii descoperiti prima data la plamani se micsorau ca dimensiune sau chiar dispareau, dar de fiecare data apareau altii noduli noi.

Intre timp, intre lunile mai si octombrie 2013, o durere chinuitoare s-a instalat la coloana vertebrala astfel ca reuseam sa adorm doar 2-3 ore la cateva zile. In luna octombrie, in urma a tot felul de tratamente (kinetoterapie, reflexoterapie, detoxifiere, gimnastica, masaj) combinate cu Diclofenac si tot soiul de alifii si creme, am simtit ca durerea a devenit suportabila. Intre octombrie 2013 si februarie 2014 am renuntat la Diclofenac si cand oboseam de durere, adormeam. Mult mai des ca inainte de octombrie.

In februarie 2014 am reluat tratamentul de calmare a durerilor cu Diclofenac. De data aceasta de fiecare data cand luam Diclofenac, pentru cateva ore, durerile ma lasau complet. In mod normal se ia unul pe zi, eu luam 4 pe zi. Am incercat sa support durerea si sa le raresc la 3/zi , apoi la 2/zi , pana cand intr-o dimineata am asteptat sa inceapa durerile mai tare si cand nu mai puteam rezista, sa iau Diclofenacul. Dar durerea n-a mai aparut pana in ziua de astazi. Durerile acestea de spate nu aveau nicio legatura cu cancerul, lucru demonstrat si de scintigrafie, un examen specific pentru depistarea cancerului la oase.

Din februarie-martie 2014 am reinceput, dupa o pauza de vreo 2 luni, chimioterapia, dar cu alte citostatice decat prima data. Dupa inca 6 serii de chimioterapie, la examenul de CT am constatat ca 4-5 noduli la plamani murisera sau disparusera si mai aparea un singur nodul nou. Era noiembrie 2014.

In luna noiembrie 2014 existau trei variante pentru tratamentul bolii: sa scot nodulul facand o noua operatie la plamani (de data aceasta mai dificila datorita pozitionarii nodului; in iulie 2013, la cat de multi erau, doctorul avea de unde sa aleaga). La aceasta varianta exista riscul ca vremea de iarna si operatia sa faca ca organismul si implicit sistemul imunitar sa fie slabit si sa favorizeze dezvoltarea cancerului, daca ar mai fi fost alti noduli inca nedepistati. O alta varianta era sa astept inca doua luni sa vad cat creste nodulul si apoi riscam ca operatia sa nu mai poata fi posibila. Si o a treia varianta era sa continui chimioterapia si sa repet CT-ul la sfarsitul lunii ianuarie-inceputul lunii februarie, dupa care indifferent de rezultat, aveam sa opresc chimioterapia, pentru ca déjà era prea multa otrava in corp si decizia urma sa se ia in functie de rezultatul CT-ului.

Pe 4 februarie 2015 faceam al 9-lea tomograf care spunea ca nu mai am niciun nodul, toti au murit, sunt cicatrizati si mult redusi ca dimensiune, chiar si cei morti mai demult. Cum s-ar zice, “a noua oara, mi-a iesit din prima.”

In luna mai 2015 voi face din nou CT pentru monitorizarea situatiei.

Titlul acestui text este un verset din Evanghelia dupa Matei cap 4. In primele zile ale anului 2015 cand am citit capitolul respectiv, am retinut aceasta expresie care mi-a venit in minte in fiecare zi pana astazi. Textul biblic vorbeste de ispitirea Domnului Isus si de faptul ca Satana, dupa ce l-a ispitit l-a lasat pana la o vreme. Dar niciodata, din cele relatate in Noul Testatement n-a mai venit la El ispitindu-l la fel, prin mancare, bogatie sau renume. Eu am luat textul pentru mine, pentru boala mea, ca o incredintare ca Dumnezeu a hotarat sa opreasca cancerul, dar sa fiu atent ca aceasta boala oscilatorie, poate reveni si trebuie sa continui o viata echilibrata, fara abuzuri si in ascultare totala de Dumnezeu.

Cu incredintarea aceasta si cu pace si liniste sufleteasca am mers la tomograf, dar nu m-am pronuntat fata de nimeni, pana ce nu am am avut si dovada medicala ca nu mai am nimic.

Lauda este a lui Dumnezeu si fiecare dintre cei care au avut rabdare sa citeasca scrisoarea aceasta pana aici stiu ca au contribuit la insanatosirea mea.

De la inceput, am dorit ca indiferent de evolutia bolii sa dau slava numai lui Dumnezeu si desi sunt recunoscator oamenilor, sa nu le fie atribuit lor, din ce este al lui Dumnezeu. Nu am vrut sa slavesc un doctor : “am fost la doctoru’ cutare si a facut si a dres”; desi sunt recunoscator fiecarui medic din cei 20 pe care i-am cunoscut in acesti 2 ani; nu am vrut sa laud un tratament, un produs sau o planta si sa zic:” pentru ca am luat cutare mi-a facut asa si asa”.; desi sunt recunoscator tuturor celor care mi-au propus un medicament, un regim , un ceai, o planta etc. Nu am vrut sa dau lauda unui grup de credinciosi sau unui credincios, slujitor al lui Dumnezeu, ca si cum “am fost la cutare si sunt vindecat, sau cutare s-a rugat pentru mine si d’aia sunt vindecat”; desi sunt recunoscator tuturor celor care s-au rugat pentru mine si care m-au sfatuit sau au stat de vorba cu mine. Daca ai citit pana aici, inseamna ca esti unul dintre ei. Multumesc ca ai contribuit la vindecarea mea. Slava si lauda sunt insa ale lui Dumnezeu.

Dumnezeu m-a vindecat (eu cred ca total, dar fie si temporar) si a facut-o prin mijloacele Lui, la timpul Lui. Este o incurajare si o imbarbatare pentru ceilalti credinciosi pentru ca:

  1. Dumnezeu inca face minuni
  2. Dumnezeu asculta rugaciunile credinciosilor si raspunde la rugaciuni
  3. Dumnezeu nu isi abandoneaza copiii, ci este alaturi de ei, si in momentele care par cele mai dificile pentru cei credinciosi
  4. Dumnezeu are planul Sau cu fiecare credincios al Lui, spre binele credinciosului.

Cand in martie 2013, la o luna dupa operatia de vezica si inainte de a incepe chimioterapia, am cumparat teren de casa si apoi ne-am apucat sa construim casa, multi au considerat ca sunt nebun. Dar era momentul cand Dumnezeu raspunsese la rugaciuni cu privire la locul pe care sa il alegem pentru construiea casei si tot El ne-a pregatit toate lucrurile ca pana in prezent casa sa fie zidita “la rosu”. Nu este un merit al meu sau un gest eroic sau nu stiu cum sa il numesc; a fost o incercare prin care Dumnezeu a vrut sa vada daca il ascultam si cand imprejurarile sunt, sa le numesc asa, cel putin defavorabile. El ne-a dat credinta sa ascultam de El, El ne-a dat si vointa si infaptuirea. Constructia casei este o marturie pentru vecini, pentru colegi, pentru autoritati (cei care au eliberat autorizatia de construire), dar si pentru medicii oncologi care stiu despre lucrul acesta.

In acesti doi ani, m-au traversat tot felul de ganduri, de la o cercetare de sine amanuntita, la cele mai diverse ganduri. Intre acestea, pentru ca inainte de 2013 eram implicat in lucrarea lui Dumnezeu, am gandit ca Dumnezeu m-a oprit din lucrarea Sa si m-a tras pe linie moarta. Cateva luni mai tarziu, imi ziceam :” Dumnezeu m-a tras de-o parte”. Iar peste alte cateva luni am gandit asa:”Dumnezeu m-a pus deoparte”. Cine stie, intelege insemnatatea acestor ultime cuvinte si este un lucru normal pe care El il produce de la momentul pocaintei in viata unui credincios. Iar cei care citesc asta inteleg ca nu este vorba despre o lauda de sine, ci starea in care ne aduce Dumnezeu pe toti cei care ne incredem in El.

Cornel Vicol

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: