Samuel Morris – o carte pentru inițiere în misticism

Samuel Morris este o carte care s-a răspândit destul de repede prin librăriile și pe la standurile de cărți creștine, fiind de cele mai multe ori recomandată copiilor și tinerilor, datorită istoriei supranaturale pe care o prezinta și a faptului ca personajul este un tânăr. Cartea mi-a căzut în mână prin cineva care a dorit să facă un cadou fetei mele, numai că sunt în general atent la materialele pe care le citesc fetele mele, fiind condus de ideea că trebuie să dau îndrumarea și explicațiile necesare unor copii a căror imagine despre lume și viață, dar mai ales despre Evanghelie, este în formare.  Și astfel am ajuns să analizez biografia lui Samuel Morris, publicată la editura Perla Suferinței în 2013, iar ideile pe care le-am citit în această broșură nu numai că m-au indignat din punct de vedere teologic, dar am constat că ele reprezintă de fapt baza ideilor și învățăturilor carismatice moderne dar și a mișcărilor pre-carismatice. Pe scurta, cartea este o inițiere în misticism și carismatism. De aceea voi analiza câteva aspect și idei care apar în carte, dar pe care însă le-am găsit în multe cărți care descriu anumite treziri spirituale sau doctrine carismatice. Oricine a citit cartea nu poate nega faptul că marea atracție a cărții nu este dată de învățătură sau doctrină biblică ci de presupusele minunile relatate în ea. Minunile și experiențele prezentate sunt însă îmbrăcate într-un anumit paralelism biblic care să dea cititorului senzația că nimic din ce este relatat nu este ”ne-scripturistic”. Cartea este o inițiere în carismatism din mai multe motive și voi enumera câteva.

În primul rând cartea vrea să ne facă să acceptăm minunile sau supranaturalul ca fiind adevăratul filtru al adevărului. Acesta este pericolul cel mai mare pe care îl reprezintă cartea pentru că tinerii din bisericile evanghelice sunt bombardați cu aceste povestiri ieșite din comun și care prezintă întodeauna că asemenea experiențe sau minuni sunt de la Dumnezeu. Nu prea am văzut cărți carismatice care să atenționeze că și diavolul se poate transforma într-un înger de lumina. Astfel dacă cineva vine și susține că are parte de minuni atunci tot ce spune trebuie luat de bun și acceptat ca venind de la Dumnezeu. Aceasta este baza gândirii carismatice. De multe ori se împinge această filozofie până acolo încât unii ajung să suțină că viață creștină nu este reală atât timp cât nu are parte de minuni. Carismatismul a făcut din adepții lui niște căutători avizi după supranatural și experiențe care mai de care mai ireale sau mai extraordinare. Cartea de față nu face excepție. Ea este un material excelent pentru a diminua vigilența  credincioșilor în privința pericolelor spirituale care însoțesc asemenea experiențe.  

Apoi, așa cum am afirmat, cartea orbește sau diminuează vigilența cititorului prin relatarea unor minuni asemănătoare celor din Biblie. Minunile relatate seamăn izbitor cu anumite evenimente biblice. Ajunge astfel să se compare cu apostolul Pavel, (pag.19-20) căruia i s-a arătat Domnul Isus pe drumul Damascului (Fapte 9 si Fapte 26), sau cu poporul Israel, prin faptul că lui i s-a arătat o lumină prietenoasă, care l-a condus prin junglă sau l-a eliberat din captivitate. Citim apoi și o altă experiență, (pag.23) petrecută de data asta în camera lui, care s-a umplut de lumină, iar eroul cărții a trait atunci o experiență unică. Iată cum o descrie:

 În cameră venea tot mai multă lumină până când s-a umplut de slavă. Povara din inima mea a dispărut deodată și am fost umplut de o bucurie lăuntrică. Simțeam că trupul îmi era ușor ca o pană. Am fost umplut de o putere care mă făcea să simt că aș fi putut să zbor. Nu puteam să îmi stăpânesc bucuria așa că am strigat până când toți s-au trezit. Nimeni nu a mai dormit în noaptea aceea. Unii au crezut că am înnebunit; alții au crezut că un diavol intrase în mine. Dar eu îmi cunoșteam inima. Aceasta a fost înfierea mea. (pag.23-24).

Probabil că și eu aș fi spus la fel dacă eram de față. Biblia ne spune foarte clar că un adevărat om a lui Dumnezeu trebuie și poate să își stăpânească reacțiile, pentru că aceasta este o mărturie a carcterului lui Dumnezeu. (1 Cor. 14:32,33). Problema mai gravă este că a apărut foarte multă literatură creștină despre ”trezire” care vrea să ne convingă că de multe ori Duhul Sfânt poate prelua controlul trupului sau al reacțiilor credincioșilor iar aceștia pot să ajungă să facă lucruri pe care altfel nu le-ar face. Această idee este total falsă și nebiblică. Apostolul Pavel spune în 1 Cor. 9:27: .. mă port aspru cu trupul meu și îl țin în stăpânire… . De asemenea apostolul Pavel afirmă în 1 Cor. 14:23 că o practică care ar face pe cei din jur să creadă că cei credincioși sunt nebuni, nu este bună și nici după voia lui Dumnezeu.  

În al treilea rând, metoda de lucru promovată în carte este o metodă contrară Scripturii. Se subliniază de mai multe ori că doar rugăciunea a făcut ca mulți să vină la credință, în special rugăciunea lui Samuel Morris.  Iar pe de altă parte, cartea diminuează cât se poate de mult rolul predicării și proclamării Evangheliei, predicatorii fiind prezentați de cele mai multe ori fără putere pentru simplul fapt că nu au avut parte de așa zisa experiență a botezului cu Duhul Sfânt sau „o vizita speciala a Duhului ” (termen total strain de Biblie). Iată doar un citat:

Acest om care predica Evanghelia de ani de zile a avut parte de o vizită nouă a Duhul Sfânt. În acele câteva momente de rugăcine rostită de un negru analfabet, omul… a avut o revelație a realității și a puterii Mângâietorului așa cum nu o avusese niciodată. (pag. 55).

Iar despre Samuel Morris:

Audiența lui nu era mișcată de nici unul dintre artificiile oratorice ale conducătorilor profesioniști de trezire. Nu cuvintele sau felul în care erau spuse păreau să conteze ci faptul că prezența puterii Duhului Sfânt a fost simțită într-un mod atât de evident… . (pag. 62)

Biblia ni-l prezintă atât pe Domnul Isus cât și pe ceilalți apostoli ca lucrători ai căror unealtă principal era predicarea. La prima predică a lui Petru s-au întors cel puțin trei mii de oameni la Hristos (Fapte 2), în casa lui Corneliu, Duhul Sfânt a coborât peste cei prezenți în timp ce se predica (Fapte 10:44),  Pavel și Barnaba merg în Antiohia și are loc o trezire spiritual printre neamuri ca rezultat al predicării Evangheliei (Fapte 13:42-52), și multe alte exemple care ne arată că predicarea este esențială în lucrarea de câștigare a sufletelor. De altfel, Biblia este foarte clară: Credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. (Romani 10:17). Desigur, nu vreau să subminez rolul rugăciunii, însă această carte, ca de altfel întregul curent carismatic, pune predicarea pe un loc inferior, ba de multe ori chiar o elimină. Iată un alt exemplu din carte:

Pastorul i-a dat amvonul (lui Samuel Morris, n.p.). Abia s-a așezat la masa pentru colectă că a auzit agitație, iar când și-a ridicat privirea a văzut că toată adunarea era pe genunchi plângând, rugându-se și strigând de bucurie. Sammy era la amvon; nu predica, ci se ruga…. . (pag.70)

Mi-e greu să cred astfel de exagerări. Dar dacă ele sunt relatări reale atunci mi-e și mai greu să cred că sunt manifestări ale Duhului Sfânt. Domnul Isus afirmă în Ioan 16:8 că Duhul Sfânt … va dovedi lumea vinovată… , ceea ce presupune un proces de gândire, de convingere, de analiză, etc, o lucrare mai ales la nivelul minții iar apoi la nivelul emoțiilor. 

În al patrulea rând, învățătura cărții este o evanghelie falsă.  Evanghelia prezentată în cartea acesta este un mesaj distorsionat față de ceea ce au predicat apostolii Domnului Isus. Cartea minimalizează persoana Domnului Isus și lucrarea Lui și pune persoana Duhul Sfânt în centrul mesajului ei. Aceasta este dealtfel curentul carismatic și unele tendințe așa numite de trezire. Iată un citat reprezentativ:

Predicile misionarilor pentru oameni ca el erau destul de elementare. Ei puneau accent pe mântuirea prin credință în Domnul Isus Hristos, dar nu spuneau mai nimic despre persoana specifică și despre rolul unic al Mângâietorului.  (pag. 28).

Iată cum cartea banalizează proclamarea mesajului Evangheliei și sugerează că mesajul mântuirii prin credință este periferic sau inferior iar mesajul despre persoana Duhului Sfânt este superior. Iată mesajul proclamat de apostolii Domnului Isus:

2 Petru 3:18 „ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin.”

Galateni 6:14 „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!„

Ioan 15:26,27 –  Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început.

Și pentru a înțelege mai bine că această carte trebuie analizată cu prudență și că nu este chiar o carte pentru copii, iată ce spun chiar cei de la Universitatea Taylor, în urma unui studiu amănunțit asupra istoriei lui Samuel Morris: Dr. Charles Kirkpatrick, professor emeritus la Taylor University:

Deși s-au făcut multe cercetări asupra istoriei lui Samuel Morris, au rămas încă multe lucruri neclare, în special cu privire la viața sa timpurie – chiar Morris însuși nu a fost sigur de ziua lui de naștere.

Ca majoritatea istoriilor de mare importanță, istoria lui Samuel Morris prezintă multe lucruri interesante însă prezintă și multe mituri și speculații.

Pe patul de moarte, Morris a prezentat o istorie contradictorie cu privire la propriile sale origini.  Morris a declarant că a fost furat dintr-o zonă aproape de Guineea și dus în Liberia, unde a fost adoptat de către un șef Kru. Nu se poate însă spune dacă reporterul l-a înțeles bine sau Morris nu s-a putut expima bine din cauza bolii. 

sursa: http://www.taylor.edu/about/heritage/samuel-morris/the-search-for-samuel-morris.shtml