Teodor Popescu – un calvinist convins

Pentru ca am fost curios să aflu cam ce a predicat Teodor Popescu am răsfoit două biografii ale lui și ale lucrării conduse de el și colaboratorii lui. Am rămas surprins să aflu că a fost un calvinist convins în doctrină (sau că a avut convingeri calviniste) și că a predicat harul lui Dumnezeu mai mult decât orice altceva, într-un context al păcăinței, credinței și al dragostei lui Dumnezeu pentru copiii Lui.

Mai întâi iată o observație găsită în cartea O mișcare creștină în România, publicata de SER în anul 2000 și editată de Daniel Cuculea: 

Teodor Popescu, căruia doctrina calvină i se potrivea ca o mănușă, a stimat mult și a urmat pe înainte-mergătorul său duhovnicesc C.H. Spurgeaon, însă nu în toate amănuntele. (în context este vorba despre practica botezului – n.p.).  pag. 139. 

A doua biografie este Din viața și lucrarea lui Teodor Popescu, de Horia Azimioară, publicata în 1987. Mai jos citez câteva din ideile lui Teodor Popescu prezentate de autor: pag. 82 -86.  

„Credincioşii la picioarele crucii s-au născut şi acolo trebuie să rămână, ca să fie sănătoşi în credinţă şi viaţă: cum se vor depărta de jertfa de pe Golgota şi-şi vor lua privirile de la Domnul Isus, ei pot să se îmbolnăvească.”

„Suntem mântuiţi în chip desăvârşit, mântuiţi pe deplin, cu o mântuire veşnică, primiţi  în chip desăvârşit înaintea Tatălui. Nu lipseşte nimic mântuirii noastre, primirii noastre înaintea Lui. Aici este perfecţiune, aici nu mai este nimic de adăugat. În ce priveşte însă lucrarea Duhului Sfânt în noi, lucrare care trebuie să scoată chipuri asemenea Domnului Isus, lucrarea aceasta se continuă până în ziua când şi Duhul Sfânt va zice: S-a isprăvit!”

„Omul firesc înţelege pentru a face, nu înţelege însă pe a crede. Cere-i să facă ceva pentru Dumnezeu şi găseşte că este bine aşa; cere-i însă să creadă şi să ia, şi vei vedea că nu pricepe cum vine asta. Şi de n-ar lucra Dumnezeu însuşi prin harul Lui, nimeni n-ar ajunge la credinţă”.

„Dacă oaia se rătăceşte, nu se mai întoarce acasă. Câinele se întoarce, pisica se întoarce, chiar porcul se întoarce. Oaia nu se mai întoarce, ci se duce şi se tot duce, căci nu mai ştie drumul spre casă. Oare nu este şi omul tot aşa? Cunoaşte el drumul spre Dumnezeu?  Dacă nu ne-ar căuta Domnul Isus însuşi, cine L-ar mai căuta? Ne-a căutat însă El Însuşi,  în aceasta este harul la lucru şi toată mântuirea noastră este numai har din partea Lui. El este Alfa şi Omega, El începe, El continuă, El duce totul la bun sfârşit. Nu este nici un merit din partea noastră, să nu credem că am fost mai ceva decât ceilalţi şi de aceea ne-am întors la Dumnezeu. El ne-a căutat şi ne-a chemat cu chemare sfântă; El face totul.”

„Chiar faptul că cineva caută pe Dumnezeu, tot de la Dumnezeu porneşte. Chiar faptul că te-ai încredinţat măcar în parte de păcat şi ai simţit nevoia unui Mântuitor care să te scape de păcat, chiar şi aceasta este lucrarea Lui. Noi nu L-am căutat pe El, ci El ne-a căutat pe noi. Aşa că de la un capăt până la altul, lucrarea nu este decât a Lui.”

„Epistola către Efeseni cuprinde o preamărire a harului lui Dumnezeu. Şi noi, pe măsură ce înaintăm în viaţa de credinţă, învăţăm să preamărim harul lui Dumnezeu. Cei mai mulţi nu cunosc la început harul lui Dumnezeu decât într-o mică măsură. La început parcă îţi atribui şi ţie însuţi un merit: Da, dar şi eu m-am interesat de lucrul  acesta, am dorit după Dumnezeu; deci am făcut şi eu ceva în comparaţie cu alţii care nu fac nimic. Mai târziu toate aceste pretenţii cad şi, comparându-te cu cel mai decăzut om din lume, zici: Nici eu n-am fost mai bun. Dacă este vreun merit, este al harului lui Dumnezeu.”

„Este har pentru mântuire. Este har pentru a fi sfinţiţi. Harul lui Dumnezeu este puterea noastră, fără har nu putem rezista în faţa ispitelor. Harul lui Dumnezeu păstrează pe cei credincioşi. Este har pentru a lucra. Este har pentru timpul de suferinţă. Este har pentru clipele din urmă ale celui credincios.”

 „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. Nu te arde pe tine, dacă eşti copilul harului. Vă aduceţi aminte de cei trei tineri care au fost aruncaţi în cuptorul de foc, înfăşuraţi în albiturile lor. Focul ar fi trebuit să le ardă întâi rufele. Dumnezeu a făcut ca nici măcar părul să nu capete miros de ars. Când copilul harului lui Dumnezeu nu ia seama şi se lasă înfăşurat de unele lucruri care i-ar fi o greutate pe cale, Dumnezeu poate să ardă ceea ce ar putea să ne înfăşoare, dar nu pe noi înşine. Adeseori poate boala de care suferi în trup ar trebui să fie un foc care să ardă unele primejdii care îţi sunt necunoscute.”

 Dumnezeu însă a aprins o lumină în noi şi tot El Se însărcinează să păstreze şi să păzească această lumină; ba mai mult, s-o şi facă să crească spre slava Lui. Nu noi îl ţinem pe El, ci El ne ţine pe noi.”

„Am fost chemaţi la Domnul Isus prin har şi am fost mântuiţi prin har. Ce caută acest DACĂ aici, la Coloseni: ‘Dacă rămâneţi’? Atârnă oare de mine să rămân? Dar eu nu sunt în stare să fac nimic bun. Cei uşuratici cad pe cale. Acest DACĂ vrea să trezească pe cel credincios, să-l facă să alerge la har.  

Un tată ţine pe copilul său de mână. Sunt amândoi pe o înălţime, lângă care se arată o prăpastie mare. — Vezi tu, zice tatăl copilului, dacă nu te laşi ţinut de mâna mea, ai putea să cazi în prăpastia asta!. Ce face copilul? ‘Lasă-mă, tată, că o să fiu eu atent?’ Nu. El se ţine şi mai strâns de mâna tatălui, tocmai pentru că i-a spus acest DACĂ. Mă ţii Tu, Doamne, ţinut sunt; mă laşi Tu, mă prăpădesc. Dar Dumnezeu păstrează pe ai Săi.

„Şi care totuşi au căzut” (Evrei 6). N-au căzut pe cale, ci alături de ea, peste parapet. Întrebarea de căpetenie este dacă un suflet care zice că a crezut, este născut din nou. Cei născuţi din nou pot să piardă viaţa veşnică? Întrebarea pare grea, cutez însă să răspund că nu pot (Ioan 10.28). Dacă un astfel de om a căzut într-un păcat, nu înseamnă că s-a prăbuşit pentru totdeauna. Când un credincios a căzut într-un păcat, se vede la el durerea unui copil al lui Dumnezeu şi mai curând sau mai târziu, el se va ridica din căderea lui.”

„Samson a părăsit pe Dumnezeu, dar Dumnezeu n-a părăsit pe Samson. Chiar în închisoare, Dumnezeu nu l-a părăsit. Acolo i-a venit pocăinţa, i-a venit şi credinţa prin care a fost restabilit în starea de om credincios.” 

„Se poate şterge numele din Cartea vieţii! Cutare conta drept credincios, a mers până la un timp pe cale şi pe urmă a căzut. S-a şters numele lui din Cartea vieţii! Dacă a fost născut din nou, n-a fost şters; dacă însă n-a fost născut din nou, n-a fost scris acolo, deci nici n-a fost şters. Mulţi se numesc căzuţi, dar n-au avut de unde să cadă.”

„A cădea într-un păcat este un lucru, şi a te lepăda cu totul de Cristos este altceva.”

„Stăpâneşte păcatul asupra noastră? Atunci nu suntem credincioşi. S-a întâmplat însă să păcătuim? Atunci Cuvântul ne spune că avem un Mijlocitor.”

„Oricâte greutăţi îi punem în faţă, oricâtă încăpăţânare şi îndărătnicie arătăm deseori, El nu oboseşte, nu ne lasă şi nu ne părăseşte. El niciodată nu va spune despre noi: – Nu ştiu ce să mai fac cu tine, te-am dus până aici, dar de aici încolo nu te mai pot duce”.