Istoria  de mai jos este o încercare personală de a prezenta evenimentele din jurul nașterii Domnului nostru Isus Cristos într-o altă formă decât cea eseistică. Nu sunt un bun povestitor însă încerc să folosesc narațiunea pentru  a arăta  mai ușor diferențele față de interpretările și povestirile care ni s-au spus  cu privire la evenimentele din jurul nașterii lui Isus. Aceasta nu este nicidecum ceva original. Mulți alții au scris aceste lucruri, iar eu le-am preluat  așa cum le-am găsit, adăugând  doar puțină imaginație.  Așa dar să începem… 

Este dimineață. Pe drumul care leagă Ierusalimul de Betleem soarele se ridică tot mai mult, anunțând o zi nu la fel de friguroasă precum noaptea care tocmai trecuse. Pe drumul bătătorit care se cobora spre micul sătuc încărcat de istorie, dar cam uitat de lume, câțiva drumeți încercau să își consume timpul călătoriei discutând despre numărătoarea poporului ordonată de împăratul roman Cezar August. Călătorii disputau motivul acestei numărători, care era de bună seamă o taxare cât mai exactă a lor,  însă cel mai ciudat li se părea că trebuiau să se prezintă în localitățile de baștină. Ce, nu puteau să se înregistreze acolo unde locuiau?

Împreună cu ei se cobora și o familie simplă, obisnuita, care își ducea bagajele pe doi măgari, printre care se putea distinge ușor sculele de tâmplărie ale bărbatului. Se vedea că ținea la la sculele lui. după cum erau îngrijite. Însă se vedea și că fuseseră folosite cu sârg și sudoare. Probabil că ne puteau spune istoria multor case sau obiecte de mobilier pe care le lucraseră.

Judecând deci după bagajele și afirmațiile celor doi, se pare că aveau planuri de a se stabili în Betleem și de a rămâne acolo. Deși participa la discuții împreună cu tânăra lui soție, tâmplarul se distingea de ceilalți prin modul în care răspundea și prin modul în care accepta situația. În opinia lui, doar Dumnezeu avea toate răspunsurile. El se simțea doar ca unul care era chemat să asculte, chiar dacă asta însemna taxe mai mari și schimbarea domiciuliului. Avea însă o consolare. Își va revedea rudele, familia și locurile natale. Abia aștepta să ajungă. Era de asemenea foarte atent ca din când în când să facă o pauză din mers pentru că Maria, căci așa o chema pe soția lui, era însărcinată și vroia să o protejeze deși doar dacă te uitai cu băgare de seamă puteai să îți dai seama că burta îi crescuse. Era o fată tânără, in jur de 16 – 17 ani, plină de viață și hotărâtă. Cânta și râdea împreună cu celelalte femei din caravan, făcându-le sejurul mai plăcut, în timp ce bărbații dezvoltau discuția despre taxe și impozite.

Deși acestă familie părea una la fel ca toate celelalte, în realitate era una specială. Iosif, soțul femeii, nu se mai gândea atât de mult la acest lucru, totuși din când în când mintea îi zbura la strămoșul lui, marele rege al lui Israel, David. Se gândea că dacă nu ar fi fost ocupația romanilor poate că astăzi ar fi fost acolo unde îi era locul, adică în Ierusalim, conducând poporul ca rege, în loc să își câștige pâinea ca un simplu muncitor. Dar alunga aceste gânduri. El era un simplu tâmplar și nimeni nu putea să mai schimba asta. Doar dacă…

Așa a decurs călătoria până după amiază când primele case ale Betleemului au început să apară în zare. Călătoria lor se terminase în sfârșit. Soarele era deci încă pe cer când au intrat în Betleem. Amintirile copilăriei și ale locului i-au revenit în memorie și imediat a început să îi povestească Mariei pățaniile lui de copil râzănd și făcând haz de acele timpuri.

Nostalgia i-a dus în cele din urmă la casa rudelor sale. Ce bucurie să se revadă și câte aveau de povestit. După un drum cam de 150 de km iată-i acum gată să înceapă o viață nouă. Își vor construi o casă, își va face un atelier de lucru și își vor crește copiii în acel sat liniștit și departe de tumultul Galilelii.

Dar au întâmpinat o problemă. Casa rudelor lor era destul de aglomerată atât cu locatarii cât și cu o altă familie venită să se înscrie care era deja găzduită în camera de oaspeți. Desigur nu se punea problema să doarmă afară. Ar fi fost o jignire la adresa rudelor lor, iar oamenilor din sat s-ar fi sesizat imediat față de lipsa de ospitalitate a acestora. Așa ceva era inadmisibil. De aceea au stabilit că vor dormi în camera de zi, nu cea de oaspeți sau de sus, cum i se mai spunea. Cel puțin va fi mai cald acolo pentru că măgarii le vor fi aproape. Și au și locul perfect pentru copilul care se va naște: ieslea din coțul camerei. Astfel copilul va fi ferit de aglomerația și mișcarea zilnică din casă, măgărușii familiei îi vor ține de cald pe timpul nopții, și va avea și un așternut moale din paie. Astfel s-au stabilit lucrurile iar între timp Iosif urma să își aranjeze treburile pentru ca să poată rezolva cumva problema locuinței lor, deși nu era o grabă așa mare.

Și astfel, la timpul potrivit Maria a născut un copil de parte bărbătească căruia Iosif i-a pus numele Isus. L-au așezat în ieslea animalelor. Ce bucurie! Toată casa a trăit momentul la maxim. Bărbații au stat la o parte în timp ce femeile erau strânse in jurul Mariei ajutând-o să aducă pe lume copilașul.

În toată această forfotă numai Iosif și Maria se uitau îngândurați la copil și nu știau ce să zică: Iosif nu era tatăl biologic, ci doar unul adoptiv, însă asta o știau doar ei. Ce va fi deci cu copilașul? Era de bună seamă și El un descendent al împăratului David. Ce va face când va fi mare? Își va cere oare drepturile legale și va revendica tronul? Va fi El acela care va aduce înapoi  în Ierusalim dinastia lui David? Va putea El oare să schimbe destinul oamenilor din Israel? Aceasta era speranța lor, aceasta era credința lor de care li se agățau toate speranțele și pe care o așteptau de așa multă vreme. Urma doar să vadă cursul evenimentelor.

Epilog

După ce istoria Lui în aceată lume s-a terminat,  noi cei din sec. 21,  putem spune acum cu certitudine că întradevăr Regele tocmai se născuse. Regele  mult așteptat era în carne și oase în fața lor, deși ei încă nu pricepeau toate lucrurile. Regele care urma să schimbe istoria omenirii, nu numai a evreilor, era înfășat în scutece și culcat într-o iesle, dovedind că era unul din popor, venit pentru oameni și printre oameni, venit ca un om simplu pentru oameni simpli. Ce binecuvântare din partea lui Dumnezeu.  Ce bucurie în cer și pe pământ între oamenii plăcuți Lui.

Să ne bucurăm și noi și să ne închinăm Regelui venit din Cer printre oameni ca să mântuiască ființe simple și doritoare după Dumnezeu.

Fie glorificat și înălțat, Isus – Regele nostru, al tuturor. 

Mai jos cateva linkuri ajutătoare:

http://www.biblearchaeology.org/post/2012/10/19/The-Christmas-Story-How-Well-Do-You-Know-It-Part-One.aspx#Article

http://www.biblearchaeology.org/post/2008/11/08/The-Manger-and-the-Inn.aspx#Article

http://biblestudymagazine.com/preview/NovDec09Manger.pdf

Pentru ca am fost curios să aflu cam ce a predicat Teodor Popescu am răsfoit două biografii ale lui și ale lucrării conduse de el și colaboratorii lui. Am rămas surprins să aflu că a fost un calvinist convins în doctrină (sau că a avut convingeri calviniste) și că a predicat harul lui Dumnezeu mai mult decât orice altceva, într-un context al păcăinței, credinței și al dragostei lui Dumnezeu pentru copiii Lui.

Mai întâi iată o observație găsită în cartea O mișcare creștină în România, publicata de SER în anul 2000 și editată de Daniel Cuculea: 

Teodor Popescu, căruia doctrina calvină i se potrivea ca o mănușă, a stimat mult și a urmat pe înainte-mergătorul său duhovnicesc C.H. Spurgeaon, însă nu în toate amănuntele. (în context este vorba despre practica botezului – n.p.).  pag. 139. 

A doua biografie este Din viața și lucrarea lui Teodor Popescu, de Horia Azimioară, publicata în 1987. Mai jos citez câteva din ideile lui Teodor Popescu prezentate de autor: pag. 82 -86.  

„Credincioşii la picioarele crucii s-au născut şi acolo trebuie să rămână, ca să fie sănătoşi în credinţă şi viaţă: cum se vor depărta de jertfa de pe Golgota şi-şi vor lua privirile de la Domnul Isus, ei pot să se îmbolnăvească.”

„Suntem mântuiţi în chip desăvârşit, mântuiţi pe deplin, cu o mântuire veşnică, primiţi  în chip desăvârşit înaintea Tatălui. Nu lipseşte nimic mântuirii noastre, primirii noastre înaintea Lui. Aici este perfecţiune, aici nu mai este nimic de adăugat. În ce priveşte însă lucrarea Duhului Sfânt în noi, lucrare care trebuie să scoată chipuri asemenea Domnului Isus, lucrarea aceasta se continuă până în ziua când şi Duhul Sfânt va zice: S-a isprăvit!”

„Omul firesc înţelege pentru a face, nu înţelege însă pe a crede. Cere-i să facă ceva pentru Dumnezeu şi găseşte că este bine aşa; cere-i însă să creadă şi să ia, şi vei vedea că nu pricepe cum vine asta. Şi de n-ar lucra Dumnezeu însuşi prin harul Lui, nimeni n-ar ajunge la credinţă”.

„Dacă oaia se rătăceşte, nu se mai întoarce acasă. Câinele se întoarce, pisica se întoarce, chiar porcul se întoarce. Oaia nu se mai întoarce, ci se duce şi se tot duce, căci nu mai ştie drumul spre casă. Oare nu este şi omul tot aşa? Cunoaşte el drumul spre Dumnezeu?  Dacă nu ne-ar căuta Domnul Isus însuşi, cine L-ar mai căuta? Ne-a căutat însă El Însuşi,  în aceasta este harul la lucru şi toată mântuirea noastră este numai har din partea Lui. El este Alfa şi Omega, El începe, El continuă, El duce totul la bun sfârşit. Nu este nici un merit din partea noastră, să nu credem că am fost mai ceva decât ceilalţi şi de aceea ne-am întors la Dumnezeu. El ne-a căutat şi ne-a chemat cu chemare sfântă; El face totul.”

„Chiar faptul că cineva caută pe Dumnezeu, tot de la Dumnezeu porneşte. Chiar faptul că te-ai încredinţat măcar în parte de păcat şi ai simţit nevoia unui Mântuitor care să te scape de păcat, chiar şi aceasta este lucrarea Lui. Noi nu L-am căutat pe El, ci El ne-a căutat pe noi. Aşa că de la un capăt până la altul, lucrarea nu este decât a Lui.”

„Epistola către Efeseni cuprinde o preamărire a harului lui Dumnezeu. Şi noi, pe măsură ce înaintăm în viaţa de credinţă, învăţăm să preamărim harul lui Dumnezeu. Cei mai mulţi nu cunosc la început harul lui Dumnezeu decât într-o mică măsură. La început parcă îţi atribui şi ţie însuţi un merit: Da, dar şi eu m-am interesat de lucrul  acesta, am dorit după Dumnezeu; deci am făcut şi eu ceva în comparaţie cu alţii care nu fac nimic. Mai târziu toate aceste pretenţii cad şi, comparându-te cu cel mai decăzut om din lume, zici: Nici eu n-am fost mai bun. Dacă este vreun merit, este al harului lui Dumnezeu.”

„Este har pentru mântuire. Este har pentru a fi sfinţiţi. Harul lui Dumnezeu este puterea noastră, fără har nu putem rezista în faţa ispitelor. Harul lui Dumnezeu păstrează pe cei credincioşi. Este har pentru a lucra. Este har pentru timpul de suferinţă. Este har pentru clipele din urmă ale celui credincios.”

 „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. Nu te arde pe tine, dacă eşti copilul harului. Vă aduceţi aminte de cei trei tineri care au fost aruncaţi în cuptorul de foc, înfăşuraţi în albiturile lor. Focul ar fi trebuit să le ardă întâi rufele. Dumnezeu a făcut ca nici măcar părul să nu capete miros de ars. Când copilul harului lui Dumnezeu nu ia seama şi se lasă înfăşurat de unele lucruri care i-ar fi o greutate pe cale, Dumnezeu poate să ardă ceea ce ar putea să ne înfăşoare, dar nu pe noi înşine. Adeseori poate boala de care suferi în trup ar trebui să fie un foc care să ardă unele primejdii care îţi sunt necunoscute.”

 Dumnezeu însă a aprins o lumină în noi şi tot El Se însărcinează să păstreze şi să păzească această lumină; ba mai mult, s-o şi facă să crească spre slava Lui. Nu noi îl ţinem pe El, ci El ne ţine pe noi.”

„Am fost chemaţi la Domnul Isus prin har şi am fost mântuiţi prin har. Ce caută acest DACĂ aici, la Coloseni: ‘Dacă rămâneţi’? Atârnă oare de mine să rămân? Dar eu nu sunt în stare să fac nimic bun. Cei uşuratici cad pe cale. Acest DACĂ vrea să trezească pe cel credincios, să-l facă să alerge la har.  

Un tată ţine pe copilul său de mână. Sunt amândoi pe o înălţime, lângă care se arată o prăpastie mare. — Vezi tu, zice tatăl copilului, dacă nu te laşi ţinut de mâna mea, ai putea să cazi în prăpastia asta!. Ce face copilul? ‘Lasă-mă, tată, că o să fiu eu atent?’ Nu. El se ţine şi mai strâns de mâna tatălui, tocmai pentru că i-a spus acest DACĂ. Mă ţii Tu, Doamne, ţinut sunt; mă laşi Tu, mă prăpădesc. Dar Dumnezeu păstrează pe ai Săi.

„Şi care totuşi au căzut” (Evrei 6). N-au căzut pe cale, ci alături de ea, peste parapet. Întrebarea de căpetenie este dacă un suflet care zice că a crezut, este născut din nou. Cei născuţi din nou pot să piardă viaţa veşnică? Întrebarea pare grea, cutez însă să răspund că nu pot (Ioan 10.28). Dacă un astfel de om a căzut într-un păcat, nu înseamnă că s-a prăbuşit pentru totdeauna. Când un credincios a căzut într-un păcat, se vede la el durerea unui copil al lui Dumnezeu şi mai curând sau mai târziu, el se va ridica din căderea lui.”

„Samson a părăsit pe Dumnezeu, dar Dumnezeu n-a părăsit pe Samson. Chiar în închisoare, Dumnezeu nu l-a părăsit. Acolo i-a venit pocăinţa, i-a venit şi credinţa prin care a fost restabilit în starea de om credincios.” 

„Se poate şterge numele din Cartea vieţii! Cutare conta drept credincios, a mers până la un timp pe cale şi pe urmă a căzut. S-a şters numele lui din Cartea vieţii! Dacă a fost născut din nou, n-a fost şters; dacă însă n-a fost născut din nou, n-a fost scris acolo, deci nici n-a fost şters. Mulţi se numesc căzuţi, dar n-au avut de unde să cadă.”

„A cădea într-un păcat este un lucru, şi a te lepăda cu totul de Cristos este altceva.”

„Stăpâneşte păcatul asupra noastră? Atunci nu suntem credincioşi. S-a întâmplat însă să păcătuim? Atunci Cuvântul ne spune că avem un Mijlocitor.”

„Oricâte greutăţi îi punem în faţă, oricâtă încăpăţânare şi îndărătnicie arătăm deseori, El nu oboseşte, nu ne lasă şi nu ne părăseşte. El niciodată nu va spune despre noi: – Nu ştiu ce să mai fac cu tine, te-am dus până aici, dar de aici încolo nu te mai pot duce”. 

Marius Cruceru continua seria mesajelor din evanghelia dupa Ioan – De ce cred.

Imi doresc sa intelegem, printre altele, importanta evanghelizarii si prioritatea pe care aceasta trebuie sa o ocupe in vietile noastre. Mai mult, avem nevoie sa dam la o parte barierele  etnice, culturale si de multe ori si ale grupului nostru de prieteni pentru a arata dragostea lui Dumnezeu in fata altora. Secerisul este mare, sa rugam deci pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui.

Via – http://mariuscruceru.ro/2013/12/09/de-ce-cred-sesiunea-a-iii-a-samariteanca-sesiunea-video/

via – http://vimeo.com/bisericairis

In ultima perioadă mi-am amintit că in computerul meu am un fișier video, care prezinta parti din istoria mișcării evaghelice din Muscel și Câmpulung, parte a trezirii spirituale facută de Dumnezeu prin preotul Teodor Popescu. Filmul este format din imagini ale unor credincioși care au făcut parte din această lucrare si care au dus mai departe mesajul evangheliei făcând posibilă intoarcerea la Dumnezeu a multora in zona Muscel, și mai ales a dus la plantarea de biserici în această zonă, inclusiv cea din Câmpulung.

Aceast videclip se dorește a fi un omagiu adus eroilor credinței din vremurile trecute din această zonă, iar în ce mă privește, să fie o aducere aminte pentru noi cât și pentru biserica din Câmpulung, acolo unde, nu cu mult timp în urmă, a fost aproape ștearsă cu buretele orice urmă a acestei istorii, prin încălcări flagrante ale Statutului, ale ordinii din Biserică și printr-o manipulare fățișă și dusă la extrem, care a culminat cu numirea directă a unui alt sfat de frați, decât cel ales de adunare.

În urma vizionării acestui material nu ne rămâne decăt să încurajăm biserica și frații de bună credință din Câmpulung să continuie să lupte pentru păstrarea acestei istorii și să o ducă mai departe, în așa fel încât generațiile următoare să poată să aibe la rândul lor istorii ale credinței pe care să le povestească.

Realizatorii acestui material sunt: Stămoiu Emil, Cernat Teofil, Bizon Cătălin, Tașbac Alin.

p.s. materialul a fost prezentat in biserica din Campulung cu cativa ani in urma; nu am reusit sa fac rost de adresele de e-mail ale realizatorilor pentru a le cere permisiunea de publicare online, dar atunci cand l-am primit  mi s-a spus ca este un material pentru distributie. Astept opinii in aceasta privinta.