Crestinii in lume – scrisoare din anul 200 d.Hr.

Nu se cunoaste autorul acestei scrisori adresate lui Diognet, compusa, dupa cat se pare, la Alexandria, in jurul anului 200. Autorul face o vibranta apologie a crestinismului pentru destinatarul sau pagan.

 Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin tara de obarsie, nici prin grai ori vesminte. Nu locuiesc in orase care sa fie numai ale lor, nu se slujesc de vreun dialect deosebit si felul lor de viata n-are nimic iesit din comun. Ei locuiesc in cetati grecesti ori barbare, dupa cum i-a fost dat fiecaruia; respecta obiceiurile locului in ceea ce priveste hainele, hrana si felul de trai, facand totodata dovada legilor extraordinare si intr-adevar paradoxale ale republicii lor spirituale.

Fiecare locuieste in patria sa, dar ca strain. Se achita de toate indatoririle cetatenesti si-si indeplinesc toate sarcinile ca straini. Orice pamant strain le e patrie si patria le este pamant strain. Se casatoresc ca toata lumea, au copii, dar nu-si parasesc pruncii nou-nascuti. Impart cu totii aceeasi masa, dar nu acelasi pat.

Ei sunt un trup, dar nu traiesc dupa trup. Isi petrec viata pe pamant, dar sunt cetateni ai cerului. Asculta de legile stabilite, iar felul lor de trai intrece in desavarsire legile.

Ii iubesc pe toti oamenii si toti ii prigonesc. Sunt nesocotiti, osanditi; sunt dati la moarte si astfel castiga viata. Sunt saraci si pe multi imbogatesc. Lipsiti de toate, in toate prisosesc. Sunt dispretuiti, si in acest dispret isi afla slava. Vorbiti de rau sunt indreptatiti. Sunt huliti si binecuvinteaza.

Intr-un cuvant, ceea ce sufletul este pentru trup, crestinii sunt pentru lume. Sufletul este raspandit in toate membranele trupului asa cum crestinii sunt raspanditi in toate cetatile lumii. Sufletul locuieste in trup si totusi nu e din trup, asa cum crestinii sunt in lume, dar nu sunt ai lumii.  Sufletul se desavarseste mortificandu-se prin foate si sete: prigoniti, crestinii sunt, zi de zi, tot mai multi. Atat de nobila esste menirea incredintata lor de Dumnezeu, incat nu le este ingaduit sa dezerteze.

Catre Diognet, Sources chretiennes, vol 33 bis, in Jean Comby, Sa citim istoria Bisericii, 1999, pag. 31.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: