Creștinul și tehnologia (2) – mirajul seducției

seductia tehnologieiTehnologia este seducătoare atunci când ceea ce oferă promite să satisfacă vulnerabilitățile umane.   Dr. Sherry Turkle, profesor de tehnologie (MIT) .

Pentru a înțelege mai bine psihologia care stă în spatele vânzărilor de tehnologiei am tradus și adaptat câteva paragrafe dintr-un articol al BBC Future, pe care îl puteți citi integral aici, în limba engleză.

Iată câteva amănunte aduse în discuție de specialiști, care ne ajută să înțelegem mai bine că tehnologia nu este neutră, ci ea vine cu oferte care concurează cu sentimentul creștin al alergării după Dumnezeu.

Pentru majoritatea oamenilor, o tablet modernă sau un sistem de operare este un mic miracol ce este în stare să îndeplinească toate sarcinile digitale zilnice. Însă ceea ce facem cu tehnologia nu mai reprezintă în prezent factorul cheie. Se pare că mult mai important este ceea ce simțim atunci când deținem sau folosim aceste lucruri: statut și exprimare proprie împreună cu modul în care ne dorim să fim percepuți de ceilalti.

Aceasta lucru înseamnă că foarte mulți oameni cumpără tehnologie nu neapărat pentru că au nevoie de ea ci pentru că doresc să fie percepuți într-un anumit fel de cei din jur. Când se cumpără tehnologie se cumperă și un statut, sau cel puțin așa ni se spune.

Ceva ce este repetat si subliniat in mod subtil de firmele de tehnologie (de ex. retorica din jurul IPad mini) se învârte în jurul acestor lucruri, cu o descriere oficială care scoate în evidență “frumusețea, fluiditatea și intimitatea tactilă” a experienței.

Potrivit instructiunilor de utilizare Microsoft, “Windows 8 a fost reinventat pentru ca toată atenția să fie îndreptată asupra vieții tale”. Frumusețea, viteza și fluiditatea design-ului este perfectă pentru o mulțime de dispozitive… este frumos, intuitive și poate fi manevrat ușor… ” și așa mai departe.

După cum se observă, ceea ce se ofera este un tip de tehnologie sublimă, care promite nu numai ultimul accesoriu la moda dar și un loc unde experiența vieții în sine poate fi perfectă.

Observați cum specialiștii în marketing au schimbat modul de prezentare și de reclamă al dispozitivelor, astfel încât acestea să promită omului împlinirea unor nevoi psihologice, emoționale și eventual spirituale.

Iată cum:

 Mutarea de la imaginea unui producător de tehnologie la o etichetă de modă și stil a ajutat compania Apple să devină ce mai valoroasă companie din lume. Mai mult decât orice, aceasta a definit spațiul în creștere al conștiinței umane bazate pe imagine, în care tehnologia digitala încearcă să se poziținoneze cât mai bine.

In prima reclamă a lui Macintosh din 1984 sau cea din 1997 care a fost numită “Gandește diferit” se sublinia faptul că prin cumpararea de tehnologie ești propulsat automat într-un club de elită. Această abordare a funcționat, însă ceea ce a făcut ca ideea să câștige cu adevărat teren a fost momentul în care noua tehnologie a părăsit birourile și a apărut pe marele bulevard. Cu telefonul mobil și un MP3-player oamenii aveau posibilitatea să se mândreasca cu faptul că “iată cât de diferiți sunt ei” pentru simplul motiv că purtau tot timpul în urechi o pereche identică de căști albe.

 In prezent Apple a finalizat tranziția de la o firmă de tehnologie la o firmă ce promovează un stil de viață și un brand la modă: ceva ce vine la pachet cu privilegiile evidente oferite de mass-media.

 Promisiunea că noutatea și frumusețea pot aduce fericire și statut este doar o nouă trasatură a consumerismului. Și totuși acest sentiment, importat din domeniul brand-urilor și al modei, a patruns și în domeniul digital – într-un mod chiar foarte lucrativ.

 … ceea ce diferentiază tehnologia digitală de modă și alte forme de consum este tipul promisiunii care se vinde – uzura emoțională ( ca motiv pentru cumpărare n.p.) fiind îndesată pe gâtul cumpărătorului. Noțiunea panotofilor și hainelor care te fac o personana mai bună este un model puternic de ficțiune, însă tehnologia interactivă promite un stil de viață intr-un mod cat se poate de literal: un sistem complet pentru exprimare proprie în lume,  împreună cu un statut existențial care vine împreună cu cumpărarea lucrului respectiv.

 Se înțelege ușor că deși promisiunile sunt mari, scopul rămâne unul singur – vânzările cât mai mari, iar în acest scop firmele promit orice numai să cumperi. Mai jos avem și o atenționare:

 Mai mult decât orice, trebuie să înțelegem exact ceea ce facem atunci când decidem să ne înrolam la acest stil de viață seducător – cumpără și bucură-te cu orice preț. Trebuie însă de ținem minteun lucru: sunt puține lucruri care pot să concureze cu seducția. Dr. Sherry Turkle

 Acest fenomen a dus la o dependență de tehnologie, astfel că în prezent 35 % din populația lumii se declară dependentă, în sens negativ, de tehnologie.

De asemenea 70% dintre tineri folosesc mai mult de jumătate din timpul de la serviciu accesând site-uri de socializare doar pentru a-și satisfice nevoile sociale sau personale. ( pentru mai multe statistici aici …

În concluzie se poate observa ușor cum firmele de tehnolgia folosesc tehnici de marketing care promit împlinire, bucurie și experiențe speciale, ceea ce face ca tehnologia să fie atractivă nu neapărat pentru că este tehnolgie ci pentru că promite implinirea acestor nevoi prin simpla folosire a ei.

Ca și creștini, ar trebui să înțelegem că aceste lucruri nu pot fi cu adevărat împlinite de lucruri și consum. Mirajul seducător al tehnologiei a ajuns să ne facă să ne consumăm timpul și resursele pentru lucruri care nu satură și Biblia ne avertizează:

 Isaia 55:2 „De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.”

Adevărata împlinire vine doar din relația personală cu Dumnezeu, prin Isus Hristos.

1 Ioan 1: 1-4

Ce era de la început, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții – pentru că viața a fost aratată, și noi am vazut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnicș, viață care era la Tatal și care ne-a fost aratată – deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatal și cu Fiul Său, Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

In încheiere îmi permit să dau câteva sfaturi practice pe care încerc și eu să le aplic când vine vorba de tehnologie, internet, computer, etc:

– cumpără doar tehnologia de care ai cu adevărat nevoie

– nu face din tehnologie atracția principală a casei

– nu folosi tehnologia ca principal refugiu pentru timpul liber

– nu folosi tehnologia pentru a-ți câștiga un statut social sau pentru a te mândri cu ea – altfel va trebui să ți mereu pasul cu ceea ce apare nou

– nu cheltui banii prostește pe tehnologie doar ca să te distrezi – vei înțelege rapid că nu aduce satisfacția visată

Și un verset de încheiere adresat nouă din partea apostolului Ioan:  Copilașilor, păziți-vă de idoli.  (1 Ioan 5:21)

2 răspunsuri

  1. foarte interesant , sigur nu util dar revelant, am simtit alta problema cu cat ai tehnologie mai buna cu atat mai putin mai simnti, daca o mai si folosesti la greu, devi dependent de ea, apoi brusc usor si chiar enervant, nu mai simnt durerea.simplu si cuprinzator

    1. salutare Emanuel, imi pare bine sa te mai aud… sau sa vad ca mai traiesti 🙂
      Domnul cu tine.
      – dependeta de tehnologie poate fi buna sau rea – cea buna este in cazul practic in care ne ajutam de tehnologie pentru diverse sarcini; dependeta in sens negativ este atunci cand timpul tau este pur si simplu pierdut butonand sau navigand, desi avem multe alte responsabilitati mult mai importante decat sa fim la zi cu orice stire sau prostie care se da la TV sau pe internet…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: