Deși tehonolgiile noastre de comunicare ne uimesc, ele au totodată puterea să ne amețească și să ne transforme într-un popor vrăjit. (Arthur W. Hunt II, Cuvântul pe cale de dispariție, 2007, Ed. Făclia)
Tehnologie și iar tehnologie. La ce ne gândim când vorbim de tehonologie? Iata ce imi vine mie in minte: telefoane mobile, computere, internet, IPad, IPhone, Microsoft, Apple, Samsung, televiziune, Google, etc.
Aceste lucruri sunt atât de comune astăzi încât lumea secolului 21 nu poate fi definită fără ele. Suntem înconjurați de ele, magazinele ne ispitesc cu tot felul de oferte, revistele și reclamele ne prezintă tot felul de imagini sclipitoare, în așa fel încât nimeni sa nu ducă lipsa de un dispozitiv electronic modern. În orice casă intri, chiar și cea mai săracă din țară, vezi tehnologie, începând cu un simplu televizor și până la tablete sau smart-phone-uri de ultimă generație.
Veți spune că astăzi nu se poate trăi fără ele și sunt de acord. Însă care este efectul asupra omului modern? Mai mult, care este afectul asupra creștinului, sau altfel spus, este tehnologia neutră în raport cu viața creștină? Voi încerca să ofer câteva răspunsuri, pe parcursul a câtorva articole, care să ofere o perspectivă atât din punct de vedere creștin cât și al științei.
Tehonolgia nu este neutră.
Cea mai mare greșeală pe care o fac creștinii de astăzi este să creadă că tehnologia este neutră. Datorită acestei concepții, mulți părinți nu își bat capul cu ceea ce fac copii lor visavis de tehonologie și în consecință le permite accesul liber. Mai mult, ori de cate ori au ocazia și banii le permit, își cumpără ceva nou sau le cumpără copiilor lucrurile care sunt la modă în tehnologie. Ajungi astfel să vezi astăzi tineri care nu fac altceva decât să butoneze sau să acceseze internetul și Facebook-ul, de cele mai multe ori fără rost.
În ultimii 20 de ani, nivelul de cunoștințe a scăzut considerabil, deși informația este la tot pasul, și acest lucru se vede cu ochiul liber. Metodologia de predare s-a schimbat, elevii fiind intruiți mai mult cum să filtreze informația decât cum să o învețe. Elevii au ajuns să creadă că uitându-se la Dicovery sau Animal Planet își vor crește cunoștințele. În realitate efectul este exact invers. Nimeni nu ajuns licențiat într-un domeniu uitându-se la televizor.
Privită în ansamblu, tehonogia modernă crează un stil de viață care este menit să influențeze comportamentul la nivel de individ, de familie, de comunitate, de biserică, etc. Să ne gândim doar la timpul pe care îl petrecem folosind și butonând aparatele pe care le avem.
Iată câteva date:
Televizor – romanii petrec in medie 6 ore zilnic in fata televizorului. (sursa.. )
Internet – 73% dintre romani petrec in medie 2 ore pe zi online dar timpul variază în funcție de vârstă. (sursa… )
La aceasta adaug faptul ca foarte mulți tineri români, și foarte mulți creștini evanghelici își petrec timpul liber vizionând filme, majoritatea piratate pe internet, și unii chiar zilnic.
Facebook – in medie 30 de minute pe zi –( sursa… ) – aici desigur timpul variază, unii ajungând și la 2-3 ore sau mai mult.
La un calcul simplu, tehnologia modernă ocupă, în medie, între 4 și 8 ore zilnic din timpul liber al individului și al familiei, ceea ce înseamnă ca timpul pentru alte activități s-a scurtat considerabil.
Oare câți creștini mai pot astăzi să închidă toate aparatele electronice din casă și să își facă timp pentru citirea Bibliei și rugăciune? Nu-i așa că avem un sentiment ciudat când totul in jurul noatru este închis și se face liniște? Când vedem capacul de la laptop închis sau ecranul tv stins primul impuls este sa le deschidem. Am ajuns să avem o teamă pentru liniște. Decuplarea de la internet și televiziune a devenit aproape imposibil de imaginat, chiar și pentru perioade scurte de timp.
Aici adăugăm timpul care ar trebui folosit pentru învățare, citire, relaționare, etc.
Mai mult, tehnologia influnețează și viața comunitară nu doar a individului sau familiei. Bisericile au ajuns să concureze cu emisiunile TV, în ce privește durata și consistența unui serviciu religios și în consecință programele de biserică tind să devină spectole de divertisment pentru ca numarul participanților să nu scadă.
Tehnologia nu este și nu este poate fi neutră din moment ce ne consumă atât de mult timp și energie emoțională și psihică. Modul în care ne folosim timpul ne influențează și ne modelează viețile. Dacă 4 ore pe zi, timp de 1 an de zile, am citi cărți de specialitate, am ajunge experți în acel domeniu. Dacă timp de 4 ore pe zi privești doar programe de divertisment, unde crezi că vei ajunge?
Dacă 4 ore pe zi le-ai petrece in citirea, studierea Bibliei și rugăciune, nu vei crește oare in cunoașterea lui Dumnezeu? Creștinul are obligația să fie responsabil de modul în care își petrece timpul.
Iată câteva soluții:
– scrie pe hârtie cum anume îți petreci timpul și cât timp folosești pentru fiecare activitate
– fă o evaluare a lucrurilor pe care le faci online sau le urmarești la televizor și separă lucrurile importante de cele de divertisment
– analizeaz-ți prioritațile și timpul folosit pentru acestea
– fă-ți timp zilnic pentru rugăciune, citire si meditare asupra Bibliei; de la cel puțin 30 de minute în sus
– scapă de televizor – altfel va deveni (dacă nu cumva este deja) prioritatea numarul 1 în petrecerea timpului tău liber și atracția principală din cameră
– scapă de televizor – îți slăbește viața de credință și banalizează trasăturile evlaviei și a caracterului creștin
– reduceți la maxim consumul de filme, sport și știri banale– efectele benefice le veți vedea după aceea
Efeseni 5:15-17
Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
(va urma)