Relevanța culturală este unul dintre cele mai dezbătute subiecte, dacă nu chiar cel mai dezbătut subiect  in lumea teologică contemporană pentru că are legătură cu tot ce înseamnă preactica creștină, modul de organizare al serviciilor religioase și, poate cel mai important, modul în care Biblia este interpretată. Pe de o parte se susține interpretarea și adaptarea culturală a teologiei iar pe de alta parte se susține că relevanța culturală nu are nimic de a face cu mesajul. Textul din Exodul 32, istoria vițelului de aur, cât și efectele vizibile ale acestei filozofii ne demonstrează că mesajul nu poate fi indepenedent de metode și de practicile propuse in bisericile care se doresc relevante cultural.

Istoria vițelului de aur se găsește în cartea Exodul care ne descrie modul supranatural prin care Dumnezeu i-a scos pe evrei din Egipt prin mâna lui Moise și în care Dumnezeu s-a revelat pe Sine poporului. Dupa ieșire și trecerea Mării Roșii, Dumnezeu începe să îi dea lui Moise instrucțini  pentru organizarea poporului și pentru închinare culminând cu darea celor 10 porunci.

În timpul în care Moise era pe munte pentru a primi tablele Legii poporul s-a apropiat de Aaron și i-a cerut să le facă un vițel de aur care să-l reprezinte pe dumnezeul care i-a scos din Egipt și din cultura păgână egipteană. Astfel Aaron le cere aurul pe care îl aveau, îl prelucrează și face din el un vițel din aur în fața căruia poporul să se închine.

Mai mult, pasajul ne prezintă faptul ca Aaron, ca să dea o aparență de religiozitate și credință în Dumnezeu, a organizat o sărbătoare în Numele Domnului și a zidit un altar în fața vițelului. A amestecat astfel păgânismul antic și cultural cu credința in Dumnezeu real, care tocmai se revelase poporului, ceea ce a facut ca poporul să păcatuiască în mod inacceptabil. Biblia descrie poporul ca fiind “ fără frâu, pentru că Aaron îl făcuse fără frâu ”, Exodul 32:25.

Faptul că poporul a cerut un vițel de aur nu a fost întâmplător.

Vițelul de aur era o reprezentarea a zeiței egiptene Hathor, cea mai popluara zeiță în vremurile antice – care era simbolizată fie printr-o femeie fie prin capul unei vaci sau vițel. Hathor era zeița femeilor, asociată cu distracția, dansurile, muzica de percuție, fertilitate, sex, frumusețe feminină, machiaj, etc. În vremurile cele mai vechi existau doar femei preotese dar cu timpul au fost acceptați și bărbați care să slujească.

Hathor – zeița egiptului antic

surse imagini: Wikipedia

       Ceea ce au vrut evreii atunci, iar mai târziu și urmașii lor, a fost permisiunea de a fi ca celelalte popoare: au vrut să se conformeze culturii egiptene din care tocmai fuseseră scoși și eliberați și au copiat astfel modelul de închinare și stil de viață egiptean, amestecându-l cu elementele sfinte cerute de Dumnezeu în închinarea adresată Lui.

Privind la ceea ce s-a întâmplat, se observă ușor că  ceea ce doreau cu adevărat evreii prin venerarea vițelului de aur era de fapt distracția și imoralitatea care făceau parte din închinarea adusă zeiței Hathor.

Între timp Dumnezeu îi spune lui Moise să coboare de pe munte la popor, iar cel mai important lucru este ca Moise, ca lider spiritual al poporului, nu s-a lăsat prins în acest prins în acest sincretism religios ci a dărâmat vițelul, l-a ars și apoi a făcut o chemare pentru Domnul l-a care a răspuns copiii lui Levi. În ziua aceea au murit aproape 3000 de oameni, acest fapt fiind o avertizare atât pentru popor cât și pentru generațiile următoare.

2. Bisericile contemporane și închinarea modernă

În bisericile care se doresc relevante cultural se pot identifica atât elementele pe care evreii le-au venerate în cinstea vițelului de aur cât și motivațiile care au stat  la baza închinării lor pagâne amestecată cu elemente din închinarea cerută de Dumnezeu.

Exodul 32 ne dezvăluie următoarele chestiuni care țin de relevanța culturală:

1. Relevanța culturală  aduce rebeliune împotriva disciplinei Scripturii – (v.1.)  Poporul l-a respins pe Moise și tot ce le spuse-se el până atunci, respingând astfel un stil de viață disciplinat si moral pe care Dumnezeu dorea să îl stabilească în cadrul poporului.
2. Relevanța culturală se dorește un amestec al elementelor culturale populare cu cele religioase creștine. ( v.5,6)  La fel ca Aaron, liderii creștini de astăzi se fac vinovați de introducerea și amestecarea standardelor credinței creștine cu elementele culturale moderne, ducând astfel la un stil de viață indisciplinat spiritual în cadrul bisericilor evanghelice, un stil de viață neevlavios și condus de valorile și trendurile culturale moderne.
3. Relevanța culturală are în centrul ei muzica modernă și crearea unui  mediu de închinare axat pe elemente emoționale. Se confundă inchinarea cu muzica și cu starea emoțională creată de muzică și instrumente  (v.6)
4. Relevanța culturală este percepută de credincioșii imaturi ca fiind un strigăt de razboi împotriva porților iadului – (v. 17) Tânărul Iosua aude gălăgia din tabără și crede că este un strigăt de război însă Moise, ca lider spiritual matur, înțelege că este doar un popor care cântă. Această înțelegere și cunoaștere a realității din tabără nu s-a născut din studiile pe care Moise le făcuse in Egipt ci din relația și părtășia puternică pe care el o avea cu Dumnezeu.
5. Relevanța culturală este încurajată tocmai de liderii creștini, din dorința de succes, din mândrie și din imaturitatea spirituală, având ca efect dorința de acceptare din partea oamenilor și a societății.  (v.21-24)

3. Efectele practice in viețile creștinilor care se doresc relevanți cultural

              Cea mai mare problemă a bisericilor relevante cultural și a pastorilor/liderilor creștini care susțin acest trend este schimbarea mesajului evangheliei.

 Efectele din viețile tinerilor creștini și a credincioșilor care se doresc relevanți cultural sunt asemănătoare cu cele din poporul evreu atunci când s-au închinat în fața vițelului de aur:

– ascultarea și acceptarea muzicii moderne, atât creștine cât și necreștine;

– acceptarea dansului ca lucru normal în biserici și în viața privată;

– în unele biserici serviciile congregaționale nu se deosebesc foarte mult de concertele necreștine;

– distracția devine parte integrantă și scop al stilului de viața;

– vestimentația, machiajul și frizurile trebuie să fie la modă, atât feminine cât și masculine;

– credincioșii evlavioși și conservatori care doresc sa se ferească de efectele culturii modern sunt priviți ca învechiți și fundamentaliști;

– nu există discernământ spiritual pentrucă nu există creștere spirituală biblică;

– există o tendință și dorință foarte mare de redefinire a termenilor teologici consacrați ca: pocăință, păcat, sfințenie, religiozitate, umilință, moralitate, evlavie, etc.

– păcatul este văzut și predicat ca o problemă nu ca rebeliune și acțiune voită împotriva lui Dumnezeu; astfel mesajul este golit de predicarea pocăinței și chemarea la o schimbare radicală a vieții și atitudinii față de păcat.

O experiență personală:

Am fost invitat de curând să predic unui grup de tineri, de care o biserica evanghelică norvegiană se ocupa în mod constat. Acest grup de tineri a fost, în ultimii ani, în mod constant dus în tabere creștine și aproape săptămânal aceștia au fost chemați la sport și distracție dar și discuții pe marginea Bibliei.  Am predicat despre cele 10 porunci și despre faptul că acestea nu sunt anulate ci avem încă obligația, ca și creștini, să le împlinim. I-am confruntat cu nevoia de ordine și disciplină spirituală pe care o aduce legea morală a lui Dumnezeu și am subliniat importanța și nevoia de pocăință și schimbare a vieții.

După terminarea programului o persoana din biserică mi-a subliniat faptul că acești tineri nu au neapărat nevoie să audă despre legea morală sau reguli, ci ei au nevoie să audă despre dragostea lui Dumnezeu și acest lucru în condițiile în care tocmai liderii bisericii mi-au spus că sunt îngrijorați  de faptul că deși acești tineri vin frecvent la strângerile de tineret, totuși viața lor nu este schimbată deși ceea ce ei au predicat până acum a fost în general despre dragostea lui Dumnezeu.

Iată deci unde duce dorința de a fi relevant cultural.

4. Soluții împotriva relevanței culturale ca filozofie de lucrare și stil de viață

1. Rugăciunea de pocăință 
2. Cuvântul –  reînnoirea minții prin studierea Cuvantului și tranformarea personală voită și conștientă; Romani 12:1-3
3.  Luarea de atitudine, așa cum au făcut fii lui Levi: proclamarea mesajului evangheliei de pocăință, credință, sfințenie și evalvie ca stil de viață.

p.s. – pentru a citi mai multe despre efectele muzicii rock in bisericile contemporane, citiți aici.