Jonathan Edwards si darurile spirituale

Pentru ca darurile spirituale si lucrarea Duhului sunt subiecte pe ordinea de zi a discutiilor teologice, voi incerca sa prezint cate ceva din scrierile lui Johnathan Edwards, un autor pe care ambele tabere, cesationisti si continuationisti, il revendica. Ca si in prezent, Edwards a avut si el de luptat impotriva ereziilor si contrafacerilor, iar scrierile lui par a fi scrise acum cativa ani, nu acum cateva secole. Cine l-a citit pe Edwards nu a putut sa nu remarce aceleasi probleme cu care Biserica se confrunta astazi, cu o deosebire importanta, ca el stia ce este o trezire adevarata, pe cand Biserica din prezent inca nu stie cum s-o defineasca. De aceea, propun sa lecturam cate ceva din scrierile lui.

Edwards a fost pionul principal al trezirii spirituale de pe continentul american in jurul anului 1740, si este numit de multi teologi si cercetatori biblici, unul dintre cei mai mari teologi pe care i-a avut America.

In acest articol voi analiza cu precadere cateva aspecte ale modului in care Edwards a vazut manifestarea darurilor spirituale extraordinare si continuarea lor in prezent.  Desi materialul este foarte stufos si limbajul nu foarte simplu, voi incerca sa tin cont cat de mult pot de contextul in care autorul isi plaseaza ideile.

Cartea la care voi face referire se numeste Jonathan Edwards, Despre trezire, Editura Perla Suferintei, Suceava, 2009.

Asadar, discutand despre credinciosii doritori de trezire si prieteni ai trezirii, Edwards sustine ca una dintre greselile pe care acestia le-au facut sau le pot face este sa acorde prea multa atentie impulsurilor si impresiilor din mintea lor, de parca acestea ar fi fost porunci immediate din cer peste care nu se putea trece. (Edwards, Despre Trezire… p. 132.)

Impresiile acestea, in cazul in care vin cu adevarat de la Duhul lui Dumnezeu, sunt diferite de influenta harului din inima sfintilor; ele seamana cu darurile extraordinare ale Duhului, si sunt inspirate, asemenea chemarilor din viata apostolilor si proorocilor din vechime; de aceea, apostolul le deosebeste de darul Duhului, 1 Corioteni 13.

Un motiv care ii determina sa acorde atata importanta unor asemenea impulsuri este opinia lor despre zilele glorioase care asteapta Biserica, produse de restaurarea darurilor extraordinare ale Duhului. Opinia aceasta este cauzata de faptul ca nu se gandesc si nu compara in mod corect natura si valoarea celor doua influente ale Duhului, cele obisnuite si induratoare, si cele extraordinare si miraculoase. Primele sunt cele mai bune si sunt slavite; dupa cum arata apostolul in 1 Corinteni 12:31. Vorbind despre darurile extraordinare ale Duhului, el spune: Umblati dar dupa darurile cele mai bune. Si va voi arata o cale nespuns mai buna, o cale mai buna de influenta a Duhului. Apoi, in capitolul urmator, el arata care este calea cea mai buna, darul acelui Duh, care consta in iubirea frateasca sau dragostea divina.” (Edwards, Despre Trezire… p. 133.)

Se observa cum Edwards muta atentia de la darurile extraordinare, supranaturale, spre ceea ce el numeste darul Duhului, adica darul dragostei divine. Citind 1 Corinteni 13, se observa de fapt ce inseamna aceasta cale mai buna de influenta a Duhului, anume exprimarea carcaterului lui Dumnezeu printr-o dragoste care trece dincolo de intelegerea noastra.

Sa mergem mai departe. Edwards, in cadrul aceluiasi paragraf, da si o avertizare. El afirma:

„Un om poate avea darurile acestea extraordinare, dar sa fie neplacut lui Dumnezeu si sa mearga in iad. Viata spiritual si viata vesnica consta in darul Duhului (cu referire la harul mantuitor – n.p.) acordat de Dumnezeu doar copiilor Sai favoriti si scumpi. Uneori, El il arunca si celorlalti, cum se arund mancare cainilor si porcilor, dupa cum a facut cu Balaam, Saul si Iuda; si unora care au comis pacatul de neiertat in timpurile de inceput ale Bisericii crestine (vezi Evrei 6). Multi nelegiuiti vor spune in ziua judecatii: „Nu am proorocit noi in numele Tau? N-am scos noi draci in numele Tau? Si nu am facut noi multe minuni in numele Tau?” Cel mai mare privilegiu al prorocilor si apostolilor nu a fost inspiratia si faptul ca faceau minuni, ci sfintenia lor neobisnuita.” (Edwards, Despre Trezire… p. 133.)

Asadar, nu darurile spirituale extraordinare sunt prioritatea sau tina, ci sfintenia. In zilele noastre tocmai aici s-a schimbat directia. Se impune tinta darurilor supranaturale, se predica si s-a ajuns sa fie considerate superioare lucrarii de mantuire. Edwards vine si schimba aceasta ordine si ne avertizeaza ca sfintenia este tinta nu lucrarile extraordinare. Maturitatea nu este data de exercitarea darurilor spirituale extraordinare ci de sfintenie.

Dar sa il ascultam in continuare pe Edwards:

David nu era mangaiat de faptul era rege, sau profet, ci de influneta sfanta a Duhului Sfant din inima lui, care ii transmitea lumina divina, iubire si bucurie. Apostolul Pavel a avut mai multe viziuni, descoperiri si daruri miraculoase, decat toti ceilalti apostoli; dar le socotea pe toate o pierdere, fata de darul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos. Nu darurile, ci harul le fagaduieste apostolilor ca numele lor vor fi scrise in ceruri; iar Hristos ii indeamna sa se bucure de acest lucru, nu de faptul ca vor porunci demonilor si se vor supune. (Edwards, Despre Trezire… p. 134.)

Din nou Edwards scoata in evidenta importanta harului mantuitor si prioritatea acestuia, nu darurile extraordinare pe care pun atat de mult pret unii.

Ca sa ne demonstreze ca darurile extraordinare nu sunt atat de importante, Jonathan Edwards, afirma inca odata:

Influentele sfintitoare obisnuite ale Duhului lui Dumnezeu sunt sfarsitul tuturor darurilor extraordinare, dupa cum spune apostolul in Efeseni 4:11,12,13. Ele nu folosesc la nimic, daca nu sunt subordonate acestui scop; posesorii lor nu vor beneficia cu nimic de pe urma lor, ele le vor agrava nefericirea. Acesta este, dupa cum observa apostolul, cel mai bun mod a lui Dumnezeu de a comunica Duhul Sau bisericii Sale, cea mai insemnata glorie a Bisericii din toate veacurile. Gloria aceasta aseamana Biserica de pe pamant cu Biserica din ceruri, unde profetiile, limbile si celelalte daruri miraculoase vor inceta. Iar Dumnezeu isi trimite Duhul doar in felul minunat despre care vorbeste apostolul, adica prin iubirea frateasca, sau dragostea divina, care „nu va pieri niciodata„. (Edwards, Despre Trezire… p. 134)

Vom continua sa il ascultam pe Edwards si in privinta cesationismului lui:

Apostolul vorbeste despre darurile acestea ca despre niste lucruri copilaresti, in comparatie cu influenta Duhului in dragostea divina; lucruri randuite spre sustinerea Bisericii pe timpuri de minoritate, pana cand se va intarii, si toate mijloacele obisnuite ale harului vor fi ordonate; dar lucrurile acestea vor disparea in momentul in care biserica va ajunge la maturitate. 1 Corinteni 13:11: „Cind eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut mare, am lepadat tot ce era copilaresc” (compara cu versetele precedente).

Cand vorbeste in capitolul acesta despre prorociile, limbile si cunostinta care vor avea sfarsit si vor disparea din Biserica – atunci cand biserica va trece de la copilarie la maturitate –  apostolul pare sa se refere la maturitatea din lumea aceasta, nu doar la cea din ceruri; (Edwards, Despre Trezire… p. 135)

Edwards subliniaza ca o concluzie a acestor idei, urmatoarele:

De aceea, eu nu astept restaurarea acestor daruri miraculoase in timpurile de glorie viitoare a bisericii, nici nu o doresc. Mi se pare ca nu ar spori cu nimic gloria acelor timpuri, mai degraba ar micsora-o. Cat despre mine, m-as bucura mai mult de influentele  placute ale Duhului, care arata frumusetea spirituala divina a lui Hristos, harul Sau infinit si dragostea jertfitoare, manifestata prin exercitarea sfanta a credintei, iubirii divine, multumirii placute si bucuriei umile in Dumnezeu, timp de un sfert de ora, decat daca as avea viziuni profetice si descoperiri timp de un an intreg. … De aceea, voi indemna pe poporul lui Dumnezeu sa fie foarte atent cu lucrurile acestea. (Edwards, Despre Trezire… p. 135-136.)

Domnul sa ne dea si noua intelepciune sa cautam lucrurile mature ale Cuvantului, ca să nu mai fim copii duşi de valuri şi purtaţi de orice vânt de învăţătură.