Europa si libertatea de constiinta
Cred ca multi ne dam seama ca viitorul crestinismului conservator in Europa nu arata prea bine, societatea europeana indreptandu-se tot mai mult spre o societate ateista si materialista. Aici nu trebuie sa confundam conservatorismul cu fundamentalismul, care este o extreme.
Desi pare ca este dat la o parte, totusi nu cred ca crestinismul de pe continentul European va disparea, ci va evolua intr-o forma emergenta, liberala sau formala. Problema va fi cu crestinismul conservator, care este deja pus in umbra de directiile teologice moderne. Pentru crestinismul de tip evanghelic cred ca cea mai mare problema va veni dinspre teologia carismatica care promoveaza o teologie usoara si ieftina despre mantuire, ceea ce va duce tot mai mult la o credinta mai mult formala, fara mesajul sfinteniei si fara puterea de schimbare fundamentala a vietii omului.
Pe de alta parte, ideea pe care vreau sa o sublinez acum este atacul ateismului asupra valorilor crestine. Probabil veti spune ca asa ceva nu mai este actual. Exemplul cel mai concludent este Anglia, o tara cu ce cei mai multi atei declarati. Sigur, probabil ca termenul de „ateu” nu este foarte bine inteles. Cei mai multi il definesc prin a nu crede in Dumnezeu, ceea ce nu reprezinta cu adevarat definitia termenului. Termenul de ateu inseamna de fapt sa nu crezi in nimic, ceea ce duce mai mult la imposibilitatea unei asemenea filozofii de viata, (def. ateism), pentru ca fiecare om crede in ceva, de aceea nu se poate numi ateu. Insa aici voi folosi termenul cu sensul de negare a existentei lui Dumnezeu.
Aceasta ideologie are multe repercursiuni asupra societatii. Iata ce a declarat recent despre Anglia fostul episcopul anglican Nazir-Ali la conferinta anuala a Christian Broadcasting Council:
Marea Britanie nu mai este o societate libera.
Facem presupunerea ca libertate de constiinta va fi respectata pentru ca traim intr-o socitate libera. Dar noi nu mai traim in acea societate.
Lucrul cu care ne confruntam nu mai este o societate libera ci o ideologie care cauta sa-si impuna punctul de vedere asupra noastra,
Nu va exista nici o Mare Societate daca nu va exista o Mare Povestire care sa unifice oamenii si sa le dea un sens al trecutului si al destinului.
Trebuie sa recuperam povestirea iudeo-crestina ca mod de recuperare a trecutului natiunii si povestirii dar si ca mod de a lua decizii legislative.
(sursa: www.christiantoday.com)
Ceea ce observam in Anglia se va promova probabil si pe continentul european in viitorul nu foarte indepartat. Natiunile vestice europene sunt deja pe drumul acesta, iar in curand Estul isi va deschide portile tot mai mult. Chiar daca Romania a fost ferita de multe pericole teologice, odata cu deschiderea spre lumea vestica si globalismul care ataca tot mai agresiv partea aceasta de lume, ideologia ateista se va instala probabil si pe melagurile Romaniei, daca nu cumva a si inceput in randurile tinerilor, si mai ales in randul studentilor, care sunt expusi cel mai mult la astfel de ideologii.
Se spune ca ce-a mai buna metode de aparare este sa sti tot timpul ce se intampla in jurul tau. Crestinismul conservator, care doreste sa isi pastreze valorile si sa le transmita generatiilor urmatoare trebuie sa inteleaga pericolul acesta si sa lupte in consecinta. Josh McDowell afirma, parafrazez: intr-o lume toleranta, crestinumul ajunge sa nu mai fie tolerat, iar intreaga toleranta ajunge sa se intoarca tocmai impotriva valorilor absolute ale crestinsimului.
Aceasta toleranta despre care se vorbeste in lumea moderna ajunga sa lupte de fapt impotriva crestinimului tocmai pentru ca acesta are valori absolute pe care nu le poate tagadui, fara ciopartirea adevarului. Insa acest lucru nu inseamna ca el nu este tolerant, ci ceea ce cere crestinismul este libertatea de a-si expune crezul conform valorilor lui absolute, valori care de cele mai multe ori se vor dovedi o piatra tare pentru o societate europeana care lupta cu toate fortele tocmai impotriva acestor valorilor morale.
Mai multe despre declaratiile episcopului Nazir-Ali la adresa:
O dilema etica – pot sa mint ca sa salvez o viata?
Vreau sa propun spre analiza o dilema etica. Ea se numeste in termeni tehnici – absolutism gradat si am intalnit-o la Norman Geisler in cartea Etica crestina, optiuni si consecinte, publicata de Societatea Biblica din Romania, Oradea, 2008. Aceast absolutism gradat presupune faptul ca legile morale pot fi gradate, unele mai mari si altele mai mici, iar in caz de conflict inevitabil intre ele, acest concept sustine respectarea legii mai mari.
Ideea este urmatoare: daca sunt intr-un conflict moral inevitabil, cum rezolv problema? Ex.: daca trebuie sa mint pentru a salva viata unui om, ce ar trebui sa fac? Daca nu pot sa ignor pur si simplu problema si trebuie sa aleg in acesta situatie, ce ar trebui sa fac?
Iata un exemplu dat de autor: in timpul celui de-al doilea razboi mondial, intr-un lagar de concentrare, au fost aduse aproximativ 3000 de femei evreice insarcinate. Problema era ca tortionarii le ardeau pe femeile insarcinate. In acel lagar era un medic care le-a ajutat pe aceste femei sa avorteze. Acum se pune problema etica. Este corect ce a facut doctorul? A omorat 3000 de suflete si a scapat alte 3000. Daca nu actiona, ar fi murit 6000 de suflete. Ce am fi decis noi? Avortul este un pacat, crima este un pacat dar si a lasa pe cineva sa moara este un pacat. Este un conflict moral major dus la extrem, dar cred ca majoritatea dintre noi ne-am gandit la asemenea situatii.
O situatie asemanatoare este urmatoarea: ce am decide noi daca sotia insarcinata este in pericol de moarte iar singura solutie de salvare este avortul? Legea permite in asemenea cazuri avortul, insa cum privim situatia din punct de vedere moral?
Un alt exemplu: daca sunt pus in situatia de a-mi apara familia in mod fizic, ce as face? Violenta este un pacat, dar si a nu purta de grija familiei mele este un pacat, acest lucru ducand pana la integritatea fizica. Deci ce ar trebui sa fac?
Voi incerca sa merg pe linia de argumentatie a lui Geisler. El porneste intai de la faptul ca aceste conflicte morale inevitabile exista si intr-un asemene caz un individ nu poate sa le respecte pe amandoua. Ca argumentatie biblica da cateva exemple: Avraam a fost pus in sitatia de a-si omora copilul, ca jertfa, desi era clar ca asa ceva nu se face, Samson a primit acceptul de a se sinucide, deci este un pacat; apoi avem exemplul moaselor evreiesti care au mintit pentru pentru a salva vieti, la fel si Rahav. Indiferent daca aveau dreptate sau nu sa minta, este importan ca a existat un conflict real si acestea au trebuie sa aleaga intre cele doua variante.
Cred ca in acest punct fiecare dintre noi este intr-o dilema etica. Daca esti o persoana care tine foarte mult la ascultarea si implinirea Cuvantului, aceasta dilema nu este una usoara. Am intalnit destui „credinciosi” care pot spune o minciuna foarte usor si care pot face smecherii si ilegalitati cu ochii inchisi, fara nici o problema. Insa am intalnit si oameni cu un cuget sensibil si o viata sfanta, care nu pot face orice, oricand si oricum. Pentru astfel de oameni, problema in cauza este una serioasa.
In astfel de conflicte morale, Geisler sustine ca omul credincios trebuie sa respecte legea morala mai mare. Iata doua exemple de gradare:
– dragostea de Dumnezeu inainte de dragostea pentru om – acest lucru va presupune uneori ascultarea de Dumnezeu in detrimentul ascultarii parintilor – desi ascultarea de parinti este o porunca, daca acestia indeamna la pacat, ei trebuie sa asculte de Dumnezeu intai; de asemenea ascultarea de Dumnezeu in detrimentul ascultarii de guvern, daca acesta cere incalcarea Cuvantului;
– mila inaintea veridicitatii – exista o porunca clara impotriva minciunii si nu avem nici un dubiu in privinta aceasta, insa se observa ca in privinta lui Rahav sau a moaselor evreice, Dumnezeu nu numai ca a aprobat fapta lor ci le-a si rasplatit. Geisel afirma urmatoarele:
Intra-adever, cei care spun ca omul nu trebuie sa minta pentru a salva o viata sunt inconsecventi, pentru ca atunci cand pleaca de acasa lasa luminile aprinse. Aceasta este o inselare intentionata pentru a-si salva proprietatea. De ce nu ar face acelasi lucru si pentru a salva o viata? Oare o viata nu este mai valoroasa decat o lampa? Oare oamenii nu sunt mai valorosi decat posesiunile? (Geilser, Etica…, p.133)
Mila voiesc si nu jerta, spune Domnul Isus in Matei 12:7. Acest principiu cred ca se poate extinde mult mai mult. Ca si credinciosi suntem gata sa judecam imediat pe cineva sau sa punem la zid pe oricine greseste dar uitam de multe ori principiul MILEI. Sigur, mila nu poate fi o justificare pentru toleranta unor lucruri care se pot evita, ci mila trebuie sa fie regula atunci cand conflictul moral este inevitabil, si tocmai acest lucru il sublinaza Geisler. Nu oricand si nu oricum pot sa incalc o lege morala ci DOAR cand apare un conflict moral INEVITABIL. Altfel voi fi tras la raspundere de Dumnezeu. In acest context cred ca il putem intelege mai bine pe Wurbrand si a afirmatiilor lui referitoare la minciuna din inchisoare pentru a salva pe cineva.
Este o dilema etica la care cred ca multi s-au gandit. Acesta este, in mare, punctul de vedere a lui Geisler. Ce parere aveti?
Biserici noi si vechi
Citind zilele acestea cateva pagini de istorie a bisericii am descoperit ca problema bisericilor „seeker-sensitive”, adica biserici care cred ca pentru a-i atrage pe oameni la biserica trebuie sa-i faca sa se simta bine, nu este o noutate pentru istoria bisericii.
Astazi aceasta filozofie s-a raspandit tot mai mult ca ideologie de conducere a bisericii. Unul dintre liderii si promotorii cei mai cunoscuti ai acestui tip de biserica este Rick Warren si pe langa el si altii ca Joe Osteen sau Bill Hybels a caror carti sunt foarte bine vandute si a caror influenta se simte tot mai mult in lumea evanghelica. De aceea Biblia ne invata sa fim intotdeauna precauti cand vine vorba de invatatura spirituala.
Dar sa urmarim observatiile lui Earle E. Cairns in Crestinismul de-a lungul secolelor, O istorie a Bisericii crestine, BEE 1992, SMR. Prima editia a cartii a aparut in engleza in anul 1954 si revizuita in 1981.
– citatul face parte dintr-un capitol care trateaza schimbarile ierarhice si liturgice in Biserica intre anii 313 si 590 d.Cr.
Unirea practica a Bisericii cu statul sub Constantin si urmasii lui a dus la secularizarea Bisericii. Patriarhul Constantinopolului a ajuns sub controlul imparatului iar Biserica Rasariteana a devenit un departament al statului. Afluxul de pagani in Biserica prin convertirile in masa a contribuit la paganizarea inchinarii, deoarece Biserica incerca sa-i faca pe acesti barbari convertiti sa se simpta bine printre ceilalti credinciosi. Acest flux de pagani, dintre care multi nu au devenit altceva decat crestini cu numele, a determinat Biserica sa cheme statul sa ajute la impunerea disciplinei prin folosirea puterii lui seculare pentru a pedepsi delictele ecleziastice. In anul 529 d.Cr. Iustinian, imparatul imperiului de Rasarit, a ordonat inchiderea Academiei din Atena. Pana atunci, acolo se invatatese filozofia greaca pagana. In Biserica disciplina a devenit lejera, deoarece resursele ei erau suprasolicitate in tratarea numerosilor barbari care fusesera doar partial convertiti de la paganism.
Afluxul de barbari si cresterea puterii episcopale au adus de asemenea schimbari in inchinarea Bisericii. Pentru ca barbarii, care fusesera obisnuiti sa se inchine la idoli, sa gaseasca un ajutor real in biserica, multi conducatori bisericesti credeau ca este necesar sa materializeze liturghia, pentru a-L face pe Dumnezeu sa para mai accesibil acestor inchinatori. (Cairens, Crestinismul… p.153)
Tocmai aceasta este ideea acestui tip de biserica – Dumnezeu sa para accesibil omului. Cu alte cuvine Dumnezeu ar trebui sa se intoarca la om, nu omul la Dumnezeu.
Iata ce declara Rick Warren in cartea lui Biserica condusa de scopuri, versiunea in limba enlgeza:
Nu te concentra asupra pacatele lor – multimea nu se adunca ca sa auda vesti rele. – p.225.
Cred ca este un pacat sa plictisesti oamenii cu Biblia. – p.231
Cred din toata inima ca oricine poate fi castigat pentru Cristos daca descoperi cheia spre inima acelei persoane… si cel mai practic mod este sa incepi cu nevoile evidente ale persoanei respective. – p. 219.
Putem deci observa ca nimic nu este nou sub soare. De aceea este important ca atunci cand cautam o noua biserica sau ne mutam in alt oras sa cercetam cu atentie invatatura si teologia acelei biserici. Hrana de acolo poate sa arata bine, dar daca nu este sanatoasa biblic, degeaba arata bine in exterior pentru ca va duce fara doar si poate la imbolnavire spirituala, poate chiar moarte spirituala. Pavel le-a scris corintenilor, care inca nu aveau o invatatura buna si practica biblica in biserica lor: din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. (1 Cor. 11:30)
Nu putem renunta la Adevar de dragul ingaduintei crestine. (Laurentiu Balcan pe blogul penticostalul.wordpress.com)
Ce este a mai fost si ce va fi a mai fost. Nimic nu este nou sub soare. Biserica s-a confruntat de-a lungul istoriei cu aceleasi probleme cu care se confrunta astazi. Trebuie sa fim gata sa invatam din greselile trecutului ca sa nu le mai repetam. Dar privind astazi la ceea ce se intampla, se pare ca avem un nou mod „de a face biserica” dar in acelasi timp un mod vechi si prafuit.
Domnul sa ne ajuta sa ramanem totusi in spiritul Bisericii primului secol, o Biserica veche care a aparat Adevarul cu pretul vietii.
Semnele unei lucrari autentice a Duhului Sfant – Jonathan Edwards
In acest articol voi reda iarasi cateva pasaje din scrierile lui Jonathan Edwards care descriu cateva criterii pe baza caruia putem judeca o lucrare crestina, daca este falsa sau este de la Dumnezeu.
Asa cum am amintit in articolul precedent, cartea din care sunt preluate citatele se numeste Jonathan Edwards, Despre trezire, Editura Perla Suferintei, Suceava, 2009.
Iata 5 filtre pe baza caruia putem sa judecam o lucrare si sa intelegem daca ea este de la Dumnezeu sau nu. Cred ca mai sunt si altele, dar Edwards ni le da doar pe acestea.
Sa le urmarim cu atentie:
1. Daca lucrarea ii face pe oameni sa Il pretuiasca pe Isus, cel nascut din fecioara, care a fost crucificat dincolo de portile Ierusalimului, daca ea intareste in minte lor adevarul Evangheliei, care declara ca El este Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul lumii, atunci acesta este un semn ca lucrarea vine de la Duhul lui Dumnezeu.( Edwards, Despre trezire, … p.106)
Argumentul se bazeaza pe 1 Ioan 4:2,3 – Prin aceasta cunoaşteţi Duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu, iar orice duh care nu-L mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este al anticristului, despre care aţi auzit că vine; acum el este deja în lume.
De remarcat aici este si modul in care explica de ce este important sa intelegem si sa tratam corect umanitatea lui Isus si viata lui in trup. Iata ce sustine Edwuards:
Dar cuvintele apostolului sunt remarcabile; persoana despre care marturiseste Duhul si pe care ne face sa o pretuim, trebuie sa fie acel Isus care a venit in trup si nu alt Hristos in locul Lui; nu un Hristos mistic, fantastic, ca o lumina launtrica. Acesta este duhul pe care il preamaresc quakerii, care le slabeste pretuirea si dependenta de un Hristos exterior – sau de Isus care a venit in trup – si ii conduce departe de El;… .( Edwards, Despre trezire, p.107)
Aici vreau sa fac o subliniere – influenta miscarii quakerilor este vazuta azi cel mai mult in bisericile carismatice, care sustin un astfel de Cristos, prin John Wimber, care a fost unul dintre initiatorii acestui fel de manifestare. Pentru mai multe informatii pe aceasta tema cititi articolul pastorului Paul Dan – http://ioan8.wordpress.com/2010/12/16/36/
2. Atunci cand duhul care lucreaza opereaza impotriva intereselor imparatiei lui Satan, care incurajeaza si hraneste pacatul si dezvolta poftele lumesti ale oamenilor, este vorba de un duh adevarat, nu despre unul fals. ( Edwards, Despre trezire, …p.108)
… duhul care ii convinge pe oameni de grozavia pacatului, de vina pe care o aduce acesta si de nefericirea la care se expun, trebuie sa fie Duhul lui Dumnezeu. (Edwards, Despre trezire, …p.108)
Argumentul folosit de Edwards – 1 Ioan 4:4-5 – Copilaşilor, voi sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi învins, pentru că Cel Ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume şi de aceea ce vorbesc ei este din lume, iar lumea îi ascultă.
Exista in prezent o tendinta tot mai mare de a se predica o evanghelie fara mentiunea grozaviei pacatului si a necesitatii schimbarii vietii. Aceasta tendinta, in opinia mea, se observa acum si in bisericile evanghelice romanesti, unde exista o inclinatie tot mai mare spre a se vorbi pozitiv si cu multa ”intelepciune” ca sa dea bine la popor. Cu siguranta ca predicile trebuie sa aibe o forma clara, logica si bazata pe argumente biblice, dar sa nu neglijam esenta mesajului in detrimentul formei.
3. Duhul care ii face pe oameni sa acorde mai multa importanta Sfintei Scripturi si ii intemeiaza in adevar si divinitate, este in mod sigur Duhul lui Dumnezeu. (Edwards, Despre trezire, p.110)
… diavolul nu va incerca niciodata sa produca intr-o persoana pretuirea Cuvantului divin, pe care l-a oferit Dumnezeu Bisericii Sale ca regula de conducere si calauza in toate problemele religioase, in ce priveste sufletul, in toate veacurile. (Edwards, Despre trezire, … p.110)
4. O alta regula de a judeca duhurile poate fi extrasa din comparatia duhurilor… : Duhul adevarului si duhul ratacirii. Aceste cuvinte arata carcaterele opuse ale Duhului lui Dumnezeu si ale celorlalte duhuri, care ii contrafac lucrarea.
… Duhul care lucreaza ii face pe oameni mai sensibili, mai constienti de existent unui Dumnezeu maret si care uraste pacatul, de faptul ca viata este scurta si foarte nesigura, de exitenta unei lumii viitoare, de faptul ca au suflete nemuritoare de care trebuie sa dea socoteala lui Dumnezeu, de faptul ca sunt extreme de pacatosi prin fire si prin vietuire, de faptul ca nu se pot ajuta singuri; (Edwards, Despre trezire, p.111)
5. Daca duhul care actioneaza intre oameni actioneaza ca un duh de dragoste fata de Dumnezeu si de oameni, inseamna ca este Duhul Domnului…. . De aceea, acest ultim semn al adevaratului Duh pare sa fie cel mai eminent, iar apostolul (Ioan – n.p.) insista mai mult asupra lui decat a celorlalte semne si vorbeste atat de dragostea fata de Dumnezeu cat si despre dragostea fata de oameni;… (Edwards, Despre trezire, p.112-113)
Intradevar apare si dragoste contrafacut, care apare adesea in sufletele celor condusi de duhuri inselatoare. In cele mai multe cazuri este vorba despre un entuziasm nebunesc pentru unire si afectiune, nascut din dragostea de sine, ocazionat de acordul lor in privinta lucrurilor in care difera mult de ceilalti si pentru care sunt ridiculizati de restul lumii. (Edwards, Despre trezire, … p.116)
Cred ca aici putem incadra multe lucrari pentru tineri, unde strangerile se doresc a fi distractive si cu rol mai mult social decat spiritual. Sunt de acord ca distractia isi are partea ei in lucrare cu tinerii, dar aceasta nu trebuie sa fie scopul lucrarii crestine cu tinerii. Daca vrem distractie infiintam un club, nu o numim lucrare crestina cu tinerii; de aceea si poarta titulatura de “lucrare crestina” ca sa aibe scop spiritual.
In incheierea sectiunii, Jonathan Edwards face si o descriere sumara a profetilor mincinosi si apostolilor falsi. Iata ce afirma:
Si daca ne gandim la caracteristicile prorocilor si apostolilor mincinosi (si ne sunt date foarte multe in Noul Testament), si observam modul prin care il transforma pe Satana in inger de lumina, nu vom gasi nimic care sa contrazica semnele mai sus enumerate, care deosebesc adevaratul Duh de asemenea contrafaceri. Diavolul se transforma singur in inger de lumina, iar atunci cand este in ei, se lauda cu o cunoastere extraordinara a lucrurilor divine, Coloseni 2:8; 1 Timotei 1:6,7 si capitolul 6:3-5; 2 Timotei 2:14-18, Tit 1:10,16. De aceea si urmasii lor si-au luat numele de gnostici, dupa pretinsa lor cunoastere; iar diavolul a maimutarit in ei darurile minunate ale Duhului Sfant prin viziuni, descoperiri, profetii, minuni, etc. De aceea au fost numiti proroci mincinosi si apostoli mincinosi: vezi Matei 24:24. Ei pretind ca sunt foarte sfinti si credinciosi, vezi Romani 16: 17, 18 si Efeseni 4:14. De aceea, sunt numiti lucratori inselatori, puturi crapate si nori care nu aduc ploaie, 2 Corinteni 13:2; 2 Petru 2:17; Iuda 12. Ei arata o evlavie extraordinara si neprihanire in inchinarea lor superstitioasa, Coloseni 2:16-23. Astfel ca au un zel fals, mandru si amar, Galateni 4:17,18; 1 Timotei 1:6 si capitoluI 6:4,5. La acesta se adauga o umilinta falsa, care afecteaza o smerenie exterioara deosebita si o melancolie adanca, atunci cand ei sunt de fapt „umflati de o mandrie desarta” si se indreptatesc cu umilinta lor, si se inalta cu evlavia lor vizibila, Coloseni 2:18,23. (Edwards, Despre trezire, … p.116-117).
Cred ca in incheiere nu mai trebuie sa zic decat Doamne fereste-ne de falsitate si Doamne ajuta !
Jonathan Edwards si darurile spirituale
Pentru ca darurile spirituale si lucrarea Duhului sunt subiecte pe ordinea de zi a discutiilor teologice, voi incerca sa prezint cate ceva din scrierile lui Johnathan Edwards, un autor pe care ambele tabere, cesationisti si continuationisti, il revendica. Ca si in prezent, Edwards a avut si el de luptat impotriva ereziilor si contrafacerilor, iar scrierile lui par a fi scrise acum cativa ani, nu acum cateva secole. Cine l-a citit pe Edwards nu a putut sa nu remarce aceleasi probleme cu care Biserica se confrunta astazi, cu o deosebire importanta, ca el stia ce este o trezire adevarata, pe cand Biserica din prezent inca nu stie cum s-o defineasca. De aceea, propun sa lecturam cate ceva din scrierile lui.
Edwards a fost pionul principal al trezirii spirituale de pe continentul american in jurul anului 1740, si este numit de multi teologi si cercetatori biblici, unul dintre cei mai mari teologi pe care i-a avut America.
In acest articol voi analiza cu precadere cateva aspecte ale modului in care Edwards a vazut manifestarea darurilor spirituale extraordinare si continuarea lor in prezent. Desi materialul este foarte stufos si limbajul nu foarte simplu, voi incerca sa tin cont cat de mult pot de contextul in care autorul isi plaseaza ideile.
Cartea la care voi face referire se numeste Jonathan Edwards, Despre trezire, Editura Perla Suferintei, Suceava, 2009.
Asadar, discutand despre credinciosii doritori de trezire si prieteni ai trezirii, Edwards sustine ca una dintre greselile pe care acestia le-au facut sau le pot face este sa acorde prea multa atentie impulsurilor si impresiilor din mintea lor, de parca acestea ar fi fost porunci immediate din cer peste care nu se putea trece. (Edwards, Despre Trezire… p. 132.)
Impresiile acestea, in cazul in care vin cu adevarat de la Duhul lui Dumnezeu, sunt diferite de influenta harului din inima sfintilor; ele seamana cu darurile extraordinare ale Duhului, si sunt inspirate, asemenea chemarilor din viata apostolilor si proorocilor din vechime; de aceea, apostolul le deosebeste de darul Duhului, 1 Corioteni 13.
Un motiv care ii determina sa acorde atata importanta unor asemenea impulsuri este opinia lor despre zilele glorioase care asteapta Biserica, produse de restaurarea darurilor extraordinare ale Duhului. Opinia aceasta este cauzata de faptul ca nu se gandesc si nu compara in mod corect natura si valoarea celor doua influente ale Duhului, cele obisnuite si induratoare, si cele extraordinare si miraculoase. Primele sunt cele mai bune si sunt slavite; dupa cum arata apostolul in 1 Corinteni 12:31. Vorbind despre darurile extraordinare ale Duhului, el spune: Umblati dar dupa darurile cele mai bune. Si va voi arata o cale nespuns mai buna, o cale mai buna de influenta a Duhului. Apoi, in capitolul urmator, el arata care este calea cea mai buna, darul acelui Duh, care consta in iubirea frateasca sau dragostea divina.” (Edwards, Despre Trezire… p. 133.)
Se observa cum Edwards muta atentia de la darurile extraordinare, supranaturale, spre ceea ce el numeste darul Duhului, adica darul dragostei divine. Citind 1 Corinteni 13, se observa de fapt ce inseamna aceasta cale mai buna de influenta a Duhului, anume exprimarea carcaterului lui Dumnezeu printr-o dragoste care trece dincolo de intelegerea noastra.
Sa mergem mai departe. Edwards, in cadrul aceluiasi paragraf, da si o avertizare. El afirma:
„Un om poate avea darurile acestea extraordinare, dar sa fie neplacut lui Dumnezeu si sa mearga in iad. Viata spiritual si viata vesnica consta in darul Duhului (cu referire la harul mantuitor – n.p.) acordat de Dumnezeu doar copiilor Sai favoriti si scumpi. Uneori, El il arunca si celorlalti, cum se arund mancare cainilor si porcilor, dupa cum a facut cu Balaam, Saul si Iuda; si unora care au comis pacatul de neiertat in timpurile de inceput ale Bisericii crestine (vezi Evrei 6). Multi nelegiuiti vor spune in ziua judecatii: „Nu am proorocit noi in numele Tau? N-am scos noi draci in numele Tau? Si nu am facut noi multe minuni in numele Tau?” Cel mai mare privilegiu al prorocilor si apostolilor nu a fost inspiratia si faptul ca faceau minuni, ci sfintenia lor neobisnuita.” (Edwards, Despre Trezire… p. 133.)
Asadar, nu darurile spirituale extraordinare sunt prioritatea sau tina, ci sfintenia. In zilele noastre tocmai aici s-a schimbat directia. Se impune tinta darurilor supranaturale, se predica si s-a ajuns sa fie considerate superioare lucrarii de mantuire. Edwards vine si schimba aceasta ordine si ne avertizeaza ca sfintenia este tinta nu lucrarile extraordinare. Maturitatea nu este data de exercitarea darurilor spirituale extraordinare ci de sfintenie.
Dar sa il ascultam in continuare pe Edwards:
David nu era mangaiat de faptul era rege, sau profet, ci de influneta sfanta a Duhului Sfant din inima lui, care ii transmitea lumina divina, iubire si bucurie. Apostolul Pavel a avut mai multe viziuni, descoperiri si daruri miraculoase, decat toti ceilalti apostoli; dar le socotea pe toate o pierdere, fata de darul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos. Nu darurile, ci harul le fagaduieste apostolilor ca numele lor vor fi scrise in ceruri; iar Hristos ii indeamna sa se bucure de acest lucru, nu de faptul ca vor porunci demonilor si se vor supune. (Edwards, Despre Trezire… p. 134.)
Din nou Edwards scoata in evidenta importanta harului mantuitor si prioritatea acestuia, nu darurile extraordinare pe care pun atat de mult pret unii.
Ca sa ne demonstreze ca darurile extraordinare nu sunt atat de importante, Jonathan Edwards, afirma inca odata:
Influentele sfintitoare obisnuite ale Duhului lui Dumnezeu sunt sfarsitul tuturor darurilor extraordinare, dupa cum spune apostolul in Efeseni 4:11,12,13. Ele nu folosesc la nimic, daca nu sunt subordonate acestui scop; posesorii lor nu vor beneficia cu nimic de pe urma lor, ele le vor agrava nefericirea. Acesta este, dupa cum observa apostolul, cel mai bun mod a lui Dumnezeu de a comunica Duhul Sau bisericii Sale, cea mai insemnata glorie a Bisericii din toate veacurile. Gloria aceasta aseamana Biserica de pe pamant cu Biserica din ceruri, unde profetiile, limbile si celelalte daruri miraculoase vor inceta. Iar Dumnezeu isi trimite Duhul doar in felul minunat despre care vorbeste apostolul, adica prin iubirea frateasca, sau dragostea divina, care „nu va pieri niciodata„. (Edwards, Despre Trezire… p. 134)
Vom continua sa il ascultam pe Edwards si in privinta cesationismului lui:
Apostolul vorbeste despre darurile acestea ca despre niste lucruri copilaresti, in comparatie cu influenta Duhului in dragostea divina; lucruri randuite spre sustinerea Bisericii pe timpuri de minoritate, pana cand se va intarii, si toate mijloacele obisnuite ale harului vor fi ordonate; dar lucrurile acestea vor disparea in momentul in care biserica va ajunge la maturitate. 1 Corinteni 13:11: „Cind eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut mare, am lepadat tot ce era copilaresc” (compara cu versetele precedente).
Cand vorbeste in capitolul acesta despre prorociile, limbile si cunostinta care vor avea sfarsit si vor disparea din Biserica – atunci cand biserica va trece de la copilarie la maturitate – apostolul pare sa se refere la maturitatea din lumea aceasta, nu doar la cea din ceruri; (Edwards, Despre Trezire… p. 135)
Edwards subliniaza ca o concluzie a acestor idei, urmatoarele:
De aceea, eu nu astept restaurarea acestor daruri miraculoase in timpurile de glorie viitoare a bisericii, nici nu o doresc. Mi se pare ca nu ar spori cu nimic gloria acelor timpuri, mai degraba ar micsora-o. Cat despre mine, m-as bucura mai mult de influentele placute ale Duhului, care arata frumusetea spirituala divina a lui Hristos, harul Sau infinit si dragostea jertfitoare, manifestata prin exercitarea sfanta a credintei, iubirii divine, multumirii placute si bucuriei umile in Dumnezeu, timp de un sfert de ora, decat daca as avea viziuni profetice si descoperiri timp de un an intreg. … De aceea, voi indemna pe poporul lui Dumnezeu sa fie foarte atent cu lucrurile acestea. (Edwards, Despre Trezire… p. 135-136.)
Domnul sa ne dea si noua intelepciune sa cautam lucrurile mature ale Cuvantului, ca să nu mai fim copii duşi de valuri şi purtaţi de orice vânt de învăţătură.
Pana cand moartea ne va desparti
Asistam in ultimile saptamani la o goana a mass-mediei romanesti pentru raitingul din jurul familiei Columbeanu. Divortul celor doi este numit pe buna dreptate divortul anului. La prima vedere nu pare nimic neobisnuit intr-un divort in acest secol in care casatoria nu mai este vazuta decat ca o bucata de hartie care nu are nimic de a face cu relatia dintre cei doi. Deja in multe tari europene, concubinajul este legiferat si recunoascut de stat.
Familia compusa dintre un barbat si o femeie, casatoriti oficial si cu un angajament pe toata viata este tot mai mult pusa la zid, considerata tot mai mult o forma invechita si antica. Expresia care se aude tot mai des este aceasta: „suntem in secolul 21, treziti-va” acest lucru inseamnand pentru unii ca cei din acest secol sunt mai evoluati decat cei din secolele trecute.
Aceia care afirma acest lucru, o fac fie din nestiinta, fie din prostie, fie pentru a-si motiva anumite conceptii. Majoritatea dintre acestia habar nu au ca in secolele trecute problema familiei era mai acuta decat acum, iar relatiile pe termen lung dintre un barbat si o singura femeie, casatoriti legal, erau puse din greu la incercare. De exemplu, in antichitate, in imperiul babilonian si asirian prostitutia sacra, si pentru barbati si pentru femei, era religie de stat, iar la greci homosexualitate era parte integranta a culturii lor. Asa ca nu vad cum putem afirma astazi in cazul imoralitatii ca noi suntem mai evoluati decat cei din alte secole. Daca aducem in discutie evul mediu, unde majoritatea preotilor insirau copii din flori pe unde activau, multi soldati nu aveau nici casa nici masa si nici principii morale, iar orgiile si imoralitatea sexuala in inalta societate erau larg raspandite, atunci cu siguranta ca nu suntem diferiti ca societate de cei de atunci. Nu putem deci sa vorbim de o generatie mai evoluata intr-un secol in care pornografia si imoralitatea sexuala sunt parte a culturii pe care ne-o baga pe gat acest globalism multicolor si care nu este altceva decat o mostenire a vechilor culturi pagane.
Asadar, intr-o asemenea lume, nu e de mirare ca institutia familiei este tot mai atacata, iar imoralitatea sexuala este vazuta ca o virtute. Nu de mult am vazut o faza dintr-un film holywoodian in care parintele, un tata, isi facea griji pentru fata lui de 16 ani in privinta relatiei ei cu un baiat de aceasi varsta. La un moment dat, a venit mai devreme acasa si i-a gasit singuri pe cei doi. Regizorul filmului a gandit replicile in asa fel incat tatal sa fie cel care pare inapoiat si din alta epoca. Iata care a fost replica fetei in film: „este doar sex tata”. Cu alte cuvinte, sexul nu este ceva atat de special incat un tata sa isi faca atatea griji, ci este ceva de care oricine poate beneficia, oricand, la orice varsta, fara prea multe limite, si in special, fara responsabilitatile care decurg din consumarea unui act sexual si a relatiei cu persoana opusa.
Familia, in contextul cultural modern, nu ar mai trebui vazuta ca o relatie unica dintre un barbat si femeie care se pot uni sexual doar dupa semnarea unui act oficial. Familia nu mai este o relatie care trebuie sa dureze toata viata, o relatie care trebuie sa se consume in mod intim doar intre cei doi. Sexualitatea a devenit un spectacol care si-a pierdut orice urma de umanitate si demnitate, fiind redusa doar la nivelul de instinct animalic. Familia tinde sa fie vazuta ca o relatie potentiala pentru toata viata, dar nu neaparat, o relatie care se poate incheia oricand prin divort, o relatie intima care nu trebuie sa fie redusa doar la un partener de viata, pentru ca vorba aceea – suntem in secolul 21, nu?
Am observat in ultima perioada ca din tot mai multe formule de casatorie, a disparut expresia „pana cand moartea ne va desparti „. Deja intr-o lume pozitivista occidentala, moartea nu mai este luata in calcul, ca si cand aceasta nu ar fi o realitate, iar a folosi cuvantul „moarte” intr-un cadru festiv de nunta pare a alunga acel spirit de distracite tot mai mult dorit pe la nuntile crestinesti. Se elimina putin cate putin si solemnitatea actului in sine si responabilitatea unirii pe viata.
Revenind deci la cazul Columbeanu, observam si aici aceasta patologie a familiei si a divortului. Acum cateva zile, domnul Columbeanu afirma ca „oricand isi poate cumpara o alta mama pantru fetita lui”, si trebuie sa ii dam dreptate, pentru ca cu bani poti cumpara orice in ziua de azi, inclusiv mame de ocazie, si ne-a demonstrat chiar domnia sa prin multele relatii extraconjugale in care a fost implicat, fara sa-si bata prea mult capul cu moralitatea.
Intrebarea deci se pune daca in aceata cultura moderna familia crestina cu principiile ei biblice, sau mai corect spus, familia normala, isi mai poate gasi identitatea. Si daca da, cum poate razbate?
Oare ce ar putea deci familia crestina normala sa invete din acest divort public? Putem oare sa invatam ceva care sa ne ajute sa mergem mai departe? Eu cred ca da.
Un proverb american parafrazat afirma ca multi dintre cei care divorteaza cred ca iarba este mai verde in partea cealalta. Trist este sa observam ca si in bisericile evanghelice, divortul incepe sa fie tot mai mult o practica si tot mai multi incep sa creada ca iarba este mai verde pe la alte case. Problema cu iarba este ca ea este de fapt verde acolo unde este ingrijita, nu pe la alte case, si acolo unde este udata constant, nu unde in aparenta vremea este mai buna.
Asa este si cu casnicia. Ea trebuie udata si ingrijita ori familia Columbeanu tocmai acest lucru nu a facut. Ambii soti au avut grija sa ude alte flori, nu pe ale lor, si sa ude alta iarba nu cea din gradina lor. Acesta cred ca este ceea ce putem invata. Sa avem grija de florile si de iarba noastra, pentru ca fara efort si dedicare nu se poate. Insa iarasi se naste o intrebare: Dar pana cand?
Si aici atentie! Sa nu uitam fraza:
PANA CAND MOARTEA NE VA DESPARTI.
ADN-ul si credinta
De curand mi-a cazut in mana cartea ISUS intre alti dumnezei, scrisa de Ravi Zacharis si aparuta la editura Cartea Crestina 2009. Poarta marca vestitului autor si apologet crestin, iar claritatea ideilor si a argumentelor poate ajute pe orice apologet dar si un novice sa intelega diferenta dintre ISUS si alti dumnezei. Concluzia autorului este ca nimeni nu se poate compara cu ISUS, cu viata Lui si cu afirmatiile Lui despre Sine. Carte imi place si v-o recomand cu caldura.
Ceea ce vreau insa sa subliniez acum este un argument adus impotriva acelora ca tot timpul cer dovezi in favoarea credintei in Dumnezeu. Autorul arata ca si pe vremea lui Isus oamenii cereau dovezi. Ironic este faptul ca desi Isus facea minuni mai tot timpul, ei cereau dovezi. Concluzia autorului este ca, si atunci ca si acum, oamenii de fapt NU VOR sa creada, nu ca nu au suficiente dovezi. Dovezi sunt cu gramada, doar daca nu vrei nu le vezi. Si iata una dintre ele.
Cand se vorbeste despre Dumnezeu, insusi faptul ca oamenii au o minte care sa gandeasca si sa puna intrebari este o dovada a creatiei. Faptul ca gandim este o dovada a complexitatii creierului uman, care este format din milioane de celule. Si tocmai aici intervine stiinta care sprijina credinta. In acest punct, autorul il citeaza pe Lewis Thomas, care in cartea lui Medusa and the Snail, a facut urmatoare afirmatie legata de celula umana:
Simpla existenta a unei celule ar trebui sa fie unul dintre cele mai uluitoare lucruri de pe pamant. Oamenii ar trebui sa umble toata ziua, ora dupa ora, indemnandu-se unul pe altul sa o admire si sa nu vorbeasca despre nimic altcea decat despre celula… Daca cineva reuseste sa o explice in timpul vietii mele, voi inchiria un avion, poate chiar o flota intreaga, si voi cere pilotilor sa scrie un semn al exclamarii dupa alt semn al exclamarii, pe tot cerul, pana cand voi ramane fara bani. (Thomas in Isus intre alti dumnezei… pag. 78)
Cred ca multi dintre noi stim ca in celula umana exista toate informatiile care definesc o persoana, legate de fizic, psihic, personalitate, si tot ce inseamna definirea unei fiinte umane. Aceasta informatie este cunoascuta ca si ADN – acid dezoxiribonucleic. Unii spun ca intrega informatie ar putea fi desfasurata, nu explicata, intr-o lucrare de 600 mii de pagini. Si aceasta informatie se gaseste doar intr-o celula microscopica, care moare alaturi de alte sute de mii in fiecare secunda in corpul nostru, fiind inlocuite de alte sute de mii in urmatoarele secunde. Nu-i asa ca este o minune?
As adauga la afirmatia lui Lewis Thomas ca oamenii nu ar trebui sa discute tot timpul despre celula umana, ci mai degraba despre creatorul ei, si abia atunci vom putea sa intelegem ca explicatia unei celule depinde intai de modul in care explicam aparitia ei. Ori Creatorul infinit si vesnic al celului umane nu poate fi explicat de nimeni de pe acest pamant atat timp cat pamantul si universul vor exista. Doar vesnicia va revela ceea ce este cu adevarat Dumnezeu.
Ramane doar solutia credintei ca dovezile atat de convingatoare il descopera pe Dumnezeul Creator care s-a revelat pe Sine in Isus Hristos. Celula si ADN-ul raman dovezi convingatoare ca asa ceva nu putea sa apara din nimic. Restul sunt doar incercari umane de a rezolva o problema divina, ceea ce este imposibil.
Emanuel - un blog creștin 
Comentarii