Șapte dovezi ale unei convertiri reale

Elementul doctrinar care diferențiază mișcarea evanghelică de celelalte ramuri ale creștinismului este convertirea sau ceea ce se numește întoarcerea la Dumnezeu. Din nefericire însă, mișcarea evanghelică pierde tot mai mult din vedere importanța capitală a acestei doctrine centrale și definitorii. Formal și tradițional ea încă se păstrează, dar doctrina este diluată, tratată foarte superficial sau și mai grav, este înțeleasă greșit. Asta duce la confuzie și la crearea unor sentimente de siguranță false în ce privește mânturea personală. Am scris despre aceasta în articolul precedent. În acest articol voi încerca să detaliez cele mai importante dovezi ale mântuirii și lucrării Duhului Sfânt în viața unui om. Deși am predicat despre acest subiect folosind Epistola 1 Ioan, mă voi folosi aici de predicile pastorului Dr. Peter Master de la Metropolitan Tabernacle, Londra, biserica unde a predicat și Spurgeon timp de foarte mulți ani.

  1. Convingerea de păcat și pocăința. Aceasta este una dintre cele mai importante condiții și dovezi ale unei convertiri reale. Convingerea de păcat vine în urma auzirii Cuvântului și a conștientizării faptului că ești un om păcătos pierdut care are nevoie de salvare. Iar rezultatul acestei conștientizări te îndeamnă la pocăință și la a striga la Dumnezeu după ajutor (Fapte 2:37-38, Fapte 3:19). 
  2. Cuvântul lui Dumnezeu prinde viață. Aceasta este o experiență pe care mulți o pot dovedi. Atunci când Dumnezeu lucrează în mod real în viața noastră și suntem născuți din nou din Duhul Sfânt, Biblia începe să prindă viață. Cuvintele Scripturii încep să vorbească și să aibe însemnătate pentru cel mântuit. Mai mult, Cuvantul va începe să lucreze și te va transforma încetul cu încetul. Și asta pentru că primind viața din Dumnezeu, sufletul tău se va hrăni cu acest Cuvânt a lui Dumnezeu. (Fapte 2:42)
  3. Jertfa lui Hristos devine esențială pentru viața ta pentru că în ea este credința și speranța ta. Nici un om nu poate fi mântuit dacă nu își pune încrederea totală în lucrarea Domnului Isus de la cruce. De aceea oricine este născut din nou cu adevărat va avea în centrul gândirii și a vieții lui crucea lui Hristos. Mulți credincioși pot depune mărturie că odată cu întoarcerea la Dumnezeu, jertfa lui Hristos a devenit ceva personal, nu doar o istorie auzită la adunare.
  4. Rugăciunea – o viață activă și reală de rugăciune. Un alt aspect al unei vieți reale de credință este faptul că Dumnezeu îți răspunde la rugăciuni. Cel mai probabil nu la toate, dar poți observa cum rugăciunile tale se schimbă și cum Dumnezeu răspunde în moduri neașteptate la cererile tale. Mai mult, rugăciunile tale nu mai sunt doar centrate pe nevoile tale ci încep să fie preocupate și de sufletele altora. Este o dăvadă a lucrării Duhului Sfânt în viața ta.
  5. O inimă nouă, o viață nouă și transparentă, fără secrete. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea nostră și în același timp pentru schimbarea noastră. (Romani 12:1-3). Și aici este probabil dovada exterioară cea mai puternică a unui om născut din Dumnezeu în mod real. Fără o schimbare reală în fapte, în purtare, în gândire, nu te poți numi copilul Domnului. Roada Duhului Sfânt trebuie să prindă contur în viața ta. De asemenea apare biruința asupra patimilor păcătoase, asupra păcatelor evidente din viața ta. Nu mai ai o viață dublă care trebuie ascunsă, ci începi să o aduci la lumină. Biblia afirmă că ”cine lucrează după adevăr, vine la lumină.. ” (Ioan 3:20) De asemena siguranța mântuirii începe să crească și să ia formă. Aceasta este o dovadă interioară dată de Duhul Sfânt celor credincioși. Pe măsură ce înaintezi în credință Dumnezeu te va ajută să te încrezi și mai mult în El și în jertfa lui Hristos, iar Duhul Sfânt îți va da siguranța interioară și un sentiment de apartenență la poporul Domnului. Duhul Sfânt adeverește cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:15-16)
  6. Părtășia frățească. Una dintre semnele disctincte ale credincioșilor este părășia. Un om care se întoarce la Dumnezeu în mod real va începe să iubească și să dorească părtășia cu cei credincioși. Va dori să intre în această părtăși și să iubească pe credincioșii Domnului. (Fapte 2:42). Cine nu iubește pe frați este încă în întuneric. (1 Ioan 2:11). Și din nefericire sunt foarte mulți evanghelici cărora le place mai mult să stea cu prietenii lor necredincioși și să petreacă timp cu ei decât să aibe părtășie cu frații din adunare. Pentru mulți, cei mai buni prieteni ai lor sunt cei nemântuiți, iar când vine vorba de biserică sau credincioși, nu au decât cuvinte de critică.
  7. Ispitele vieții se întețesc împreună cu atacurile celui rău asupra convingerilor tale. Dacă Dumnezeu te-a mântuit și te-a eliberat de sub robia păcatului, diavolul va face tot posibilul să te facă să cazi sau să îți pierzi siguranța mântuirii și încrederea în Dumnezeu. Va face tot posibilul să te țină departe de Cuvantul Domnului și de timpul de rugăciune.

Aceste lucruri sunt cele mai importante dovezi ale unei convertiri reale prin care te poți testa și analiza. Cine este sincer cu sine, nu va dori să trăiască o minciună, iar un asemenea subiect nu îl va lăsa rece. 2 Corinteni 13:5 „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi?”

Și încă ceva de reținut: nu toți sunt la același nivel. Dar ai nevoie ca într-o anumită măsură toate aceste lucuri să fie prezente în viața ta. Nu e nevoie să plângi cu disperare pentru păcatele tale, dar ai nevoie de o convingere serioasă care să te ajute să îți vezi starea și nevoia de Dumnezeu și apoi să te împingă la pocăință și credință.

Anunțuri

Falsa convertire sau … cum să trăiești o minciună

În ziarul norvegian Bergensavisen din 5 mai 2017 a apărut un articol despre un fost pastor al unei mari biserici din Bergen, care a renuțat la întraga viață de slujire și de familie, și după 19 ani de căsătorie și cu patru copii, a divorțat și a devenit comediant ambulant prin barurile orașelor din Norvegia.

Interviul acesta apare după 10 ani de la divorț și renunțare la pastorat iar media norvegiană jubilează cu un titlu de primă pagină: Am renunțat să mai trăiesc o minciună sau să trăiesc o iluzie. Predicatorul care l-a pierdut pe Dumnezeu și s-a găsit pe sine însuși.

Istoria lui este destul de clasică și tristă, a unui om care trăia la un moment dat o viață dublă, fumând pe ascuns, consumând pornografie și ajungând implicit la o criză familială care a dus în cele din urmă la divorț. Ceea ce mă intrigă însă cel mai mult din întreaga poveste este relatarea convertirii lui, pentru că ceea ce el spune reprezintă tragedia bisericilor moderne și a teologiei promovată de predicatori ca el, care nu au cunoscut sau nu au înțeles niciodată adevăratul har a lui Dumnezeu.

”Mântuit” la vârsta de 13 ani

Ca și copil, a crescut într-o familie conservatoare baptistă din Tromso, nordul Norvegiei, cu părinți simpli, muncitori în industria de pește dar implicați in biserica locală. La vârsta de 13 ani a mers într-o tabără de tineret unde a trecut printr-un fel de experiență spiritual-emoțională pe care a numit-o ”mântuire”, dar pe care acum o vede ca un anumit tip de sugestie-manipulatoare. Iată cum povestește:

Erau mulți tineri acolo, multă tensiune și o atmosferă puternică. Atunci un prieten a venit lângă mine și m-a întrebat: Vrei să mă rog pentru tine? Vrei să îl primești pe Isus în inima ta? Am acceptat ceea ce mi-a spus acel prieten și am fost astfel mântuit. Și pastorul continuă: nu e mare lucru să îl faci pe un băiat de 13 ani să fie convis în felul acesta.

Vi se pare cunoscută descrierea? În câte tabere de tineret nu se face la fel? În câte biserici nu se întâmplă același lucru? Nu-i de mirare că omul chiar a trăit o minciună și s-a chinuit toată viața să trăiască la un standard moral atât de înalt încât în final a capitulat.

Adevărata tragedie este că predicarea și practicile evanghelice contemporane duc la rezultate și vieți de felul acesta, trăite în minciună, iar cei mai mulți nici măcar nu realizează ce se întâmplă cu ei. Vor trece la cele veșnice crezând că sunt mântuiți când de fapt ei au dus o viață de auto-sugestie și auto-convingere, străduindu-se să trăiască la un standard imposibil pentru orice om normal.

Cea mai mare problemă pe care o avem astăzi în biserici este neînțelegerea mesajului Evangheliei și a efectului ei asupra naturii umane. Orice predicator și orice credincios trebuie să răspundă obligatoriul la doua întrebări, daca nu vrea să trăiască sau să predice o iluzie:

  1. Ce este Evanghelia?
  2. Cum se aplică ea în în mod real în viața mea.

Fără să ai răspunsuri corecte și concrete la aceste două întrebări vei trăi o minciună și o iluzie. Mult prea mulți predicatori și pastori români țin predici despre viața și practica creștină și trec cu vederea esențialul: anume că nimeni nu poate trăi la nivelul cerut de Scriptură prin propriile forțe. Oricât te-ai strădui nu vei putea niciodată să iubești așa cum o cere Dumnezeu,  nu vei putea să fi niciodată corect și onest la nivelul pe care îl cere Dumnezeu, nu vei putea să faci față ispitelor atât de puternice a banilor, sexului sau puterii, prin propriile forțe. Mai mult, dacă tu nu ai o experiență reală a puterii transformatoare a Evangheliei în propria viață, nu faci decât ce face și un vânzător de gogoși – vinzi iluzii.

Și asta pentru că în primul rând nu se înțelege natura și starea decăzută a omului. 

Cum poate un rob al păcatului și sub sclavia propriului trup (firea pământască) să se elibereze singur, când el se află legat în lanțurile fărădelegii? (Fapte 8:23). Se poate oare elibera un sclav din propria sclavie, prin propriile puteri? Dacă ar mai putea să o facă, de ce mai este numit sclav/rob de Domnul Isus (Ioan 8:34)?  Este deci ușor de înțeles că este nevoie de Altcineva mai puternic decât noi și din afara mediului nostru care să vină și să ne elibereze.

Sau cum poate un mort în păcate și în fărădelegi să se învie singur la viață? (Efeseni 2:1-2). Sau poate omul muritor să decidă prin propriile puteri că va trăi veșnic? Biblia afirmă că doar Cel care a murit și a înviat din morți are Viața, poate să ne învie la o viață nouă și să ne dea în același timp și viață veșnică (Romani 6).

Sau poate cineva să devină copilul lui Dumnezeu, prin propria decizie? Poate un om muritor să se facă sau să se declare singur copilul Domnului? Este nevoie ca Dumnezeu Însuși să facă înfierea în mod individual și personal. Apoi omul trebuie să fie născut în familia lui Dumnezeu și din Dumnezeu, ca să poată purtat în mod real titlul de copil a lui Dumnezeu (1 Petru 1:23, Ioan 3:5, Ioan 1:12-13).

Poate un om să fie în stare să-și iubească sincer și dezinteresat aproapele printr-o simplă decizie luată poate în fața adunării și eventual în apa botezului? Poate o asemenea decizie să ducă la schimbări atât de radicale în natura umană egoistă și ego-centristă?

Sau poate decide o persoană, cu de la sine putere,  ca după moarte să ajungă în rai, în prezența lui Dumnezeu? Este chiar ridicol să crezi așa ceva și totuși aceasta este esența multor predici și predicatori din România. De aceea avem convertiri false și oameni care se mint singuri.

Dar ce poate face un om în această stare?  Cum poate un om să fie cu adevărat o ființă nouă, o persoană care poate birui păcatul, ispita și instinctile unui trup păcătos? Evident că nu printr-o simplă decizie sau formulă de rugăciune făcută sub influența muzicii sau prin manipulare emoțională.  De aceea în primul rând trebuie să înțelegem că mântuirea omului este un act suveran, supranatural și unic al lui Dumnezeu, având ca bază jertfa lui Hristos și lucrarea Duhului Sfânt, conf. Tit 3:3-7.

Plecând de la această premisă, sugerez următorii pași pentru cei care vin de mult în adunări și care vor să fie sinceri cu ei înșiși, pentru cei care au trecut prin experiențe asemănătoare cu a pastorului norvegian, pentru cei care se tot pocăiesc și tot degeaba sau chiar pentru cei care nu sunt siguri de mântuirea lor.

  1. Caută să întelegi corect mesajul Evangheliei. Fără înțelegere și informație corectă nu poți afla Adevărul. Citește și recitește pasajele din Scriptură care vorbesc despre mântuire, despre viața nouă în Hristos, despre puterea transformatoare a Evangheliei. Citește cu atenție evanghelia după Ioan, cartea Romani și Epistola 1 Ioan. Nu te aștepta să înțelegi imediat dar cere-i lui Dumnezeu să te ajute.
  2. Nu renunța ușor și nu trata cu ușurință chestiunea. Este în joc viața ta și viitorul tău.
  3. Analizează-ți viața în mod onest. Pune-ți întrebări serioase. Trăiești cu adevărat o relație personală cu Dumnezeu? Ai biruit păcatele mari din viața ta? Cum stai cu pornografie, cu dependeța alcool, tutun sau ale substanțe, cu adulterul, curvia? Pe scurt, duci o viață dublă?
  4. Identifică păcatul din viața ta și atitudinile tale față de Dumnezeu. Dacă nu vezi nimic greșit sau prea grav, recitește pasajele Biblie despre păcat și listele cu păcate. Biblia spune că ”cine zice că nu are păcat, se înșală singur…”. (1 Ioan 1:8).
  5. Întreabă-te serios și onest – vrei cu adevărat să fi liber de păcatele care te biruiesc? Vrei cu adevărat să duci o viață sfântă? Pentru că dacă nu vrei cu adevărat, nu poți fi eliberat. Mulți spun că vor să fie liberi, dar în adâncul inimii păstrează o simpatie pentru păcat.
  6. Pocăiește-te și strigă la Dumnezeu după ajutor. Cere eliberare și salvare. Cere-i lui Dumnezeu să te mântuiască și nu te opri până când El nu îți dă convingerea personală că ești salvat. Biblia spune că Duhul Sfânt adeverește cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:15-16).
  7. Agață-te cu toată puterea ta de jertfa Domnului Hristos. Nu poți fi mântuit dacă nu crezi și dacă nu te încrezi din toată inima ta ca Isus Hristos a murit pentru păcatele tale. El a murit și pentru minciuna ta de acum 10 ani, și pentru furtul tău de acum 3 ani și pentru că te uiți la pornografie. Dar fi sigur că jertfa Lui este îndeajuns de valoroasă că să îți asigure iertarea și împăcarea cu Dumnezeu Tatăl.

Dar.. fii atent. Ca să devi o făptură cu adevărat nouă și dacă nu vrei să trăiești o minciună…  trebuie să mori și tu odată cu El –  față de tine, față de păcat, față de lume și valorile ei. Doar așa poți să fi înviat la o viață nouă.

Și dacă Dumnezeu te-a mântuit și te-a născut din nou din Duhul Sfânt și dacă te-a adus la viață nouă în Hristos, abia atunci vei începe să vezi efectele puterii lui Dumnezeu și a Evanghelie în viața ta de zi cu zi și pas cu pas.

Teodor Popescu și doctrina alegerii

Cultul BER nu are o direcție bine definită în ce privește doctrinele harului deși moștenirea noastră a fost puternic influențată de aceste doctrine care au fost baza predicării lui Teodor Popescu, Gheorghe Cornilescu sau Emil Constantinescu.  Chiar dacă ele nu au fost definite de ei în mod sistematic, ele se observă cu ochiul liber în predicile și textele pe care le avem acum la dispoziție.

Este însă trist că foarte mulți din adunările BER nu sunt conștienți de acest lucru și asta pentru că avem multe minusuri la capitolul educație teologică dar și pentru că în același timp ne ignorăm istoria și rădăcinile. Multe probleme ale istoriei noastre recente (și nu numai) cred ca ar fi fost evitate dacă de-a lungul timpului s-ar fi ținut cont de moștenirea noastră teologică, care se aliniază foarte bine cu moștenirea teologică a reformatorilor Luther și Calvin.

Așa cum am afirmat și altă dată, ideea ca Teodor Popescu a fost influențat cel mai mult de scrierile lui John Darby este falsă și neconformă cu biografia scrisă de Horia Azimioară. Iată mai jos câteva citate referitoare la doctrină, extrase din această biografie:

Doctrina s-a format pe parcurs şi pe măsura necesităţilor, pe măsură ce se ivea câte o greutate. La început era clar adevărul mântuirii. Teodor Popescu spunea: „Foarte devreme am ajuns la conturarea doctrinei. Dacă am avut ceva de lămurit, m-am înţeles cu Dumitru Cornilescu”. Totodată fraţii, cercetând Scriptura şi având la îndemână şi cărţile foarte folositoare ale lui C.H.M. şi ale altor credincioşi au fost ajutaţi să-şi adâncească tot mai mult cunoştinţele din Scriptură. (pag. 43)

Unii credincioşi din diferite biserici spuneau despre fraţii din strada Carol Davila că au cam acelaşi fel de gândire ca J.N. Darby. De fapt scrierile lui Darby erau cunoscute de foarte puţini credincioşi români şi numai C. H. Mcintosh era oarecum mai cunoscut. Teodor Popescu spunea: „Când citeşti pe Darby, parcă ronţăi nişte covrigi uscaţi”. (pag. 69)

Din când în când răsfoia şi Teodor Popescu cărţile lui J.N. Darby, mai ales că ele cuprind şi lămuririle pentru toate cele şaizeci şi şase cărţi ale Bibliei. Iar când dorea să aibă mai multă precizie asupra vreunui text din Scriptură, se uita în traducerea lui Darby. „Îmi spunea Dumitru Cornilescu să mă uit, când am ceva timp, prin comentariile lui Darby. Nu l-am ascultat în totul şi poate am greşit. Zicea că ce este Iorga în istorie, este Darby în Evanghelie. (pag. 69)

N-a reuşit să tipărească decât trei cărţi scrise de Spurgeon, deşi îi plăcea în mod deosebit să traducă din acest scriitor creştin pe care îl preţuia mai mult ca pe alţii. (pag. 56)

Și ca să exemplific acum și faptul că doctrinele harului și implicit doctrina alegerii (de care mulți din BER se împiedică acum) erau bine conturate în gândirea de teolog a lui Teodor Popescu, redau un citat din comentariul la 1 Petru:1-2:
 
”Aleși” este un cuvânt care se întâlnește în Noul Testament. Orice credincios este bine lămurit că este ales de Dumnezeu, și aceasta nu pentru vreun merit al său. 
– Ești dumneata sigur că ești ales de Dumnezeu ca să fi copil al Lui? – poate fi întrebat cel credincios.
– Da, sunt sigur.
– Dar ce, ești mai bun decât alții?
– Nu, dar sunt ales de Dumnezeu.
 
Alegerea nu este un lucru cu care să se mândrească cineva. În mândria aceasta au căzut evreii de odinioară. Alegerea înseamnă și datorii și obligații. Moise le spunea evreilor că Dumnezeu i-a ales nu pentru că sunt mai altfel decât ceilalți oameni.
Alegerea îl umilește pe credincios și-l ferește de a se ridica mai presus de alții. Apostolul Pavel, vorbind corintenilor despre alegere, le spunea niște cuvinte care obliga la smerenie: ”Dumnezeu a ales pe cele nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe înțelepți. Și Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii ca să facă de rușine pe cele tari… .
Orice pricină de laudă cu vreun merit personal s-a dus.
Prin harul lui Dumnezeu suntem ce suntem, nu prin vreun merit personal. 
Cuvântul lui Dumnezeu spune că alegerea s-a făcut înainte de întemeierea lumii. Cum? Noi nici nu existam atunci! În mintea lui Dumnezeu însă existam.
 
Teodor Popescu, Prima epistolă a lui Petru,  ediție îngrijită de Horia Azimioară.
 
Mai pot adăuga multe alte citate ca acestea dar textele sunt la îndemână pentru cine vrea să le analizeze.  Chiar dacă doctrina alegerii nu apare în predici de evanghelizare, cum este și normal, apare în predici adresate credincioșilor. Iar ceea ce mă intrigă și mai mult este că în adolescența mea am auzit un citat al lui Teodor Popescu dat ca exemplu într-o predică, dar pe care încă nu l-am găsit scris. Sper ca la un moment dat să îl găsesc. Citatul era cam așa:
 
”Mulți se întrabă cum anume sunt aleși cei credincioși de Dumneze.  Dar alegerea și chemarea la pocăință și credință este ca o poartă mare pe care scrie întâi Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați… , și după ce intri vezi că scrie pe partea cealaltă Voi ați fost aleși înainte de întemeierea lumii.”
 
Sper să găsesc acest citat, dar dacă nu îl voi găsi mă voi mulțumi cu ce am. 🙂 Cel puțin cineva l-a atribuit lui Teodor Popescu acum mai bine de 20 de ani, într-o predică ținută în adunarea din Bucureștii Noi.
 
 
 

Isus și fâșiile de pânză

Oricine citește evangheliile nu poate să nu remarce accentul pe care autorii îl pun pe istoria morții și învierii Domnului Isus. La o analiză atentă putem chiar să reconstituim evenimentele din fiecare zi a ultimei săptămâni a Domnului.

Anul acesta, recitind istoria Învierii, am remarcat un detaliu important în evanghelia după Ioan, care aduce o dovadă în plus autenticității Învierii. Acest detaliu este descrierea fâșiilor de pânză în care a fost înfășurat trupul Domnului Isus.

Ioan 20:3-7 – Atunci Petru și celălalt ucenic au ieșit și s‑au dus la mormânt. Cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. Când s‑a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâșiile de pânză întinse pe jos, dar n‑a intrat. Simon Petru, care îl urma, a ajuns și el. A intrat în mormânt și a văzut fâșiile de pânză întinse pe jos, dar ștergarul care fusese pe capul lui Isus nu era pus împreună cu fâșiile de pânză, ci era împăturit și așezat într‑un loc separat.

Ca să înțelegem mai bine descrierea aceasta, trebuie să înțelegem arhitectura mormântului. Pe scurt, acesta avea o formă rectangulară, în patru colțuri, iar pe cele trei laturi – opus și laterale – erau săpate lespezi din piatră în așa fel încât trupul să nu fie așezat direct pe pământ ci puțin mai sus, oferindu-i astfel mortului o anumită demnitate. Iar cei care intrau aveau un spațiu mic în care stăteau în picioare lângă corpul mortului și puteau astfel să îl aranjeze fără efortul de a se apleca până jos pe pământ.

Ei bine, reconstituind scena din dimineața aceea, conf. Ioan 20, știm că femeile se întorc de la mormânt la locul unde erau adunați ucenicii și le dau vestea că cineva a luat trupul Domnului și că mormântul este deschis și gol.

Doi dintre ucenici, Petru și celălalt ucenic (adică povestitorul, Ioan) aleargă în afara Ierusalimului, în grădina mormântului și se uită în acea criptă și observă doua lucruri:

  1. Fâșiile de pânză sunt jos pe pământ (nu pe lespezile de piatră)
  2. Ștergarul cu care fuses acoperit capul Domnului Isus era împăturit și așezat separat.

Aceste două indicii sunt extrem de importante în primul rând nu pentru ceea ce s-a întâmplat acolo, ci mai degrabă pentru ceea ce nu s-a întâmplat.

Sunt unii care susțineau ideea că ucenicii i-au furat trupul lui Isus și l-au ascuns. Dar întrebarea logică este următoarea: ce hoți ar fi stat să desfacă trupul din fâșii și apoi să împăturească ștergarul, știind că mormântul era păzit de soldați, care i-ar fi surprins acolo în orice moment? Deci teoria nu are logică ținând cont de acest detaliu.

Alții afirmă că Isus nu ar fi murit cu adevărat ci ar fi leșinat și apoi a ieșit din mormânt. Dar iarăși apar întrebări serioase: cum era posibil ca un om cu răni atât de severe din timpul execuției, să poată da piatra aceea la o parte, să iasă din mormânt și să se lupte cu soldații care îi păzeau mormântul? Și de ce și-ar fi lăsat fâșiile de pânză în mormânt împreună cu ștergarul de pe față, în condițiile în care nu ar fi avut nici un articol de îmbrăcăminte cu care să se acopere?

Dar de asemenea este demonstrată și învierea:

  1. Împăturirea ștergarului demonstrează că Cineva, fiind deplin conștient și fără grabă, a împăturit ștergarul. Acesta nu putea fi decât Cel care murise, Domnul Isus Însuși.
  2. Isus nu are nevoie de nimeni să Îi dezlege fâșiile. Dacă arestarea, judecata și condamnarea Lui au fost umilitoare pentru El, învierea Lui reprezintă biruița și re-câștigarea poziției Lui de Stâpân și Domn, inclusiv puterea de a se dezlega singur, fără ajutorul nimănui, comparat cu învierea lui Lazăr.
  3. Fâșiile de pânză rămase în mormânt sunt dovada că Isus a înviat în același trup în care a murit, dar transformat prin puterea Tatălui. Deci ideea că ar fi înviat doar într-un mod spiritual este exclusă.
  4. Nu există nici un giulgiu al lui Isus. După cum știm din istoria morții lui Lazăr, înviat după patru zile, fâșiile puteau fi dezlegate, adică nu formau încă un material dur care lua forma trupului celui îngropat.

Deci, ca unul care observ că de fiecare dată în jurul Paștelui se găsește câte un ziar să publice tot felul de articole absurde despre Isus sau încercări de negare a existenței Lui, ar fi bine ca noi cei care credem cu adevărat în înviere să recitim istoria Învierii ca să redescoperim întâi măreția biruinței Domnului nostru asupra morții dar și că orice încercare de negare a celui mai important eveniment din istoria creștinismului este sortită eșecului datorită dovezilor istorice incontestabile. Mulți au încercat să dovedească contrariul învierii și au sfârșit rușinati.

Dar pentru noi, recitirea textelor morții și învierii Domnului ne întărește și mai mult încredera și speranța că într-o zi și trupurile noastre vor fi schimbate în același trup ca al Domnului nostru.

Hristos a Înviat.

Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim

Duminica Floriilor reprezintă sărbătorirea intrării lui Isus în Ierusalim într-o manieră triumfală. Proabil că mulți suntem atât de obișnuiți cu istoria vieții lui Isus sau cu sărbătoarea în sine încât nu mai suntem atenți la detaliile relatării. Desigur ar trebui multe alte lucruri explicate pentru a înțelege contextul gândirii și așteptării evereilor după un eliberator politic și un restaurator al gloriei de demult a regatului Israel, dar presupun că cititorii evanghelici sunt destul de familiari cu aceste aspecte.

Însă relatarea aceasta naște o întrebare: Domnul Isus nu intra pentru prima oară în Ierusalim. De fapt, conform Legii, orice evreu era obligat să vină la Ierusalim de 3 ori pe an, în fiecare an. Deci trebuie să fi intrat de nenumărate ori în Ierusalim fără ca mulțimea să îl aclame. De ce au reacționat oamenii așa de data aceasta?

Ceea ce este și mai interesant este că evanghelia lui Ioan (12:12-13) notează că în ziua următoare, mulțimea cea mare care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, a luat ramuri de palmieri și I‑a ieșit în întâmpinare.

Se observă deci că nu ucenicii au fost cei care au organizat evenimentul. Ei nici nu se gândeau la așa ceva. Ni se spune că nici măcar nu înțelegeau ce se întâmplă cu adevărat. Ce anume deci i-a determinat pe oamenii care veniseră din tot Israelul la cea mai importantă sărbătoare evreiască, să îl întâmpine pe Isus în acest fel? Aclamațiile lor aveau tentă mesianică, regală, care reprezentau o escaladare politică periculoasă pentru situația de atunci a evreilor, mai ales că avea loc la porțile Ierusalimului, unde soldații romani patrulau pentru păstrarea ordinii. De aceea vedem că liderii poporului vin și îi cer lui Isus să oprească toată această manifestare pe care o considerau o mascaradă.

Răspunsul îl găsim tot în textul evangheliei lui Ioan 12:16-19 (NTR):

Ucenicii Lui n‑au înțeles aceste lucruri la început, dar când Isus a fost proslăvit, și‑au amintit că aceste lucruri erau scrise despre El și că ei le‑au împlinit cu privire la El. Astfel, mulțimea care fusese cu El când îl chemase pe Lazăr din mormânt și‑l înviase dintre cei morți, mărturisea în continuare. Mulțimile L‑au întâmpinat, pentru că auziseră că făcuse acest semn. Fariseii au zis deci între ei: „Vedeți că nu câștigați nimic! Iată că lumea se duce după El!“

Acest pasaj ascunde o complexitate de lucruri și evenimente care dovedesc modul în care Dumnezeu Tatăl aranjează istoria vieții Domnului Isus pentru ca planul Lui de mântuire și de salvare a oamenilor să fie dus la îndeplinire.

Le voi sublinia pe rând, enumerând evenimentele premergătoate intrării triumfale:

  1. Lazăr, prietenul Domului din Betania se îmbolnăvește subit și moare. (Ioan 11)
  2. Nici ucenicii, nici surorile lui Lazăr și nici prietenii familiei nu înțeleg cum se poate ca Isus să nu intervină pentru a împiedica moartea lui Lazăr. (Ioan 11:37)
  3. Isus intervine când nimeni nu se mai aștepta și face cea mai mare minune relatată în evanghelii: învierea unui om mort de patru zile. Minunea este făcută în Betania, la doar 2,5 km de Ierusalim. Familia lui Lazăr, fiind una bogată și cunoscută în zonă, are parte de mulți prieteni și vizitatori  și astfel vestea despre minune se împrăștie rapid în toată zonă, inclusiv în Ierusalimul îmbâcsit de oameni veniți la sărbătoarea pascală.
  4. În momentul în care Isus intră în Iersualim călare pe un măgăruș, și pentru că avea deja un nume și o reputație în popor, instinctual oamenii încep să aclame și să strige, știind de minunea invierii lui Lazăr din urmă cu ceva timp și corelat cu așteptările lor mesianice, care erau de data aceasta îndreptățite.
  5. Acest eveniment a fost și punctul culminant care a declanșat în liderii evrei dorința de a scăpa cât mai repede de Isus.

Aceste observații duc în mod natural la câteva concluzii despre evenimentele din jurul duminicii floriilor:

  1. Dumnezeu Tatăl controlează circumstanțele bolii și morții lui Lazăr pentru ca Domnul Isus să facă minunea invierii și astfel intrarea lui Isus in Iersualim să fie una triumfală, conform Scripturilor.
  2. Înțelegem că orice amănunt al vieții lui Isus nu a fost la întâmplare, dar realizăm că nici amănuntele vieților prietenilor și ucenicilor lui Isus nu au fost la întâmplare, ci au fost aranjate de Dumnezeu Tatăl pentru ca în final mântuirea oamenilor să fie realizată.
  3. Acest eveniment ne dovedește că Dumnezeu a lucrat după un plan bine stabilit. Se observă un Dumnezeu care face planuri și care este în stare că controleze fiecare aspect al vieții și al istoriei astfel încât planul Lui să fie pus în aplicare și să se împlinească.
  4. Intrarea triumfală a lui Isus ne demonstrază încă odată suveranitatea lui Dumnezeu aspura inimii omului și a circumstanțelor vieții. La fel ca în multe situații din Vechiul Testament, Dumnezeu crează o circumstanță (în cazul nostru moartea și învierea lui Lazăr) care duce în mod inevitabil la o decizie sau reacție a oamenilor în așa fel încât Scriptura sau voia lui Dumenzeu să se împlinească. Ni se dovedește deci că Dumnezeu nu doar observă istoria ci o și controlează.
  5. Faptul că reacția mulțimii îi intrigă pe liderii vremii, corelat cu faptul că Dumnezeu face ca această intrare triumfală să aibe loc, ne mai arată un lucru: responsabilitatea omului nu este deloc anulată de suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu este suveran asupra circumstanțelor, deciziile sunt luate de oameni în deplină cunoștință de cauză și sunt astfel responsabili pentru ele.

Aceasta a fost Duminica Floriilor.

Trezirea din Ţara Galilor deviata de posedatul Evan Roberts- Partea II

O trezire spirituala falsa are cateva carcateristici care au fost criticate si de apostolul Pavel in biserica din Corint, si anume: debandada si lipsa de organizare a serviciilor publice, lipsa predicilor bine pregatite si argumentate biblic si logic, presiune emotionala, vorbire in sunete neintelese, manifestari anormale si vecine cu nebunia, predicarea femeilor.

Toate aceste ingredinete se gasesc in multe asa zise treziri spirituale, iar trezirea condusa de Evan Roberts in Tara Galilor in 1903-1904, nu face exceptie.
Recomand acest material foarte bine documentat.

ioan8

Dragii cititori ai blogului,

Va multumesc pentru ca v-ati rugat. Domnul a binecuvantat partea II a acestui articol extrem de important. Va fi si partea III cu ajutorul Lui, probabil peste doua saptamani. Vreau sa va dau timp sa il cititi cu rabdare. Sunt si poze! 🙂 

Va rog sa-l popularizati pe toate caile posibile (inclusiv social media) deoarece implicatile sunt enorme pentru biserica contemporana. 

Apelez in numele dragostei crestine la cei care au tradus literatura sau biografii despre „trezirea” din Ţara Galilor, inclusiv carti despre Evan Roberts sau Jessie Penn-Lewis, zic dar, apelez in numele dragostei crestine sa citeasca materialul acesta si pe urma sa faca public corectiile necesare oprind orice publicare a unor astfel de erezii, cerand iertare cititorilor pe care i-au dus in eroare neintentionat. 

Apelez la sustinatorii lui Martyn Lloyd Jones sa faca acelasi lucru- sa abandoneze pe acest carismatic care trece drept mare teolog. Vor ramane…

Vezi articol original 55 de cuvinte mai mult

8 Martie – ziua internationala a femeii

8 Martie este in Romania o zi de sarbatoare si celebrare a mamelor si un prilej pentru a face un gest frumos fata de sotiile si mamele noastre. Chemarea de a fi mama este una speciala. A da viata unei fiinte umane care poarta in ea chipul si asemanarea lui Dumenzeu, este una dintre cele mai inalte slujbe pe care Dumnezeu o putea da unui alte fiinte umane. Acesta nu este decat un privilegiu si o binecuvantare din partea Lui, Creatorul si Datatorul vietii. 

La nivel internationala ziua de 8 Martie este o celebrare a femeii si a realizarilor femeilor din lumea intreaga. Este in acelasi timp o sansa de lupta pentru drepturile femeii si inca o posibilitate de a se aduce in atentia publica lucuri ca violenta domenstica, violul sau traficul uman. (Din pacate, ideologia feminista extrema si liberala a capturat si aceasta celebrare, dar despre asta intr-un alt articol.)

Ca tata si sot, nu imi pot imagina cum cineva isi poate lovi sotia sau mama si apoi sa isi continue viata fara nici o remuscare. Aceasta nu este decat rezultatul pacatului si a degradarii umane, un rezultat care s-a vazut inca de la inceput cand Cain l-a lovit pe fratele lui si l-a omorat. Nu mai vorbim de viol sau abuz sexual. Acestea sunt iarasi dovezi ale unor minti bolnave si degradate de pacat. 

Si tocmai pentru ca aceste lucruri sunt atat de grave, crestinii ar trebui sa fie primii care sa isi faca vocea auzita. Daca este un lucru pe care sa il notam din Evanghelii despre Isus este ca era urmat de multe femei pe care El le-a tratat cu respect si carora le-a luat apararea ori de cate ori ori a fost nevoie.. Mai mult, analizand mediul social si cultural evreiesc al Noului Testament, faptul ca Isus a ridicat si a luat in seama vocea si slujirea femeilor era un lucru contra-cultural. 

Femeile din acele zile nu aveau dreptul sa stea in aceeasi camera unde erau adunati mai multi barbati sau sa ia parte la discutii teologice. 

Femeile din acele zile nu avea dreptul sa intre in sinagoga pe aceeasi usa cu barbatii, ci aveau atat usa separata cat si loc separat si delimitat de un zid sau gard. 

Femeile din acele zile nu aveau valoare legala. Marturia unei femei nu avea valoare juridica si nu era luata in considerare intr-un proces. 

Domnul Isus a rasturnat toate aceste norme culturale. A acceptat sa fie slujit de femei, a acceptat sa discute teologie cu femei si sa le invete si a acceptat daruri si slujire din partea lor care in mod normal nu se faceau in acele zile. Iar faptul ca El s-a aratat prima oara dupa inviere unor femei a insemnat o recunoastere a dreptului lor legal de a depune marturie despre un fapt la care au fost martore oculare.

De aceea, a fi feminist in modul in care a fost Isus nu este doar o chemare ci si o obligatie.

Sa ne aducem deci aminte ca trebuie sa ne tratam sotiile si mamele cu respect si dragoste, si in acelasi timp sa ne amintim ca exista in lume noastra fete, femei, mame si sotii care sunt batute, abuzate,  violate si tratate ca niste obiecte sexuale sau ca niste sclave. Ca si urmasi ai lui Hristos, trebuie sa ne educam si sa rectionam la astfel de lucuri intr-o cultura romaneasca unde violenta domenstica este atat de comuna si obisnuita.  

Din pacate violenta domenstica apare si in randul crestinilor evaghelici iar acest lucru ar trebui sa fie intolerabil si inacceptabil de catre biserica si de catre cei din jur. Daca astfel de lucruri se intampla in biserici fara sa luam atitudine, lucrurile sunt foarte grave. 

De aceea apostolul Petru, care era si el casatorit si cu o soacra vindecata de Domnul Isus, ne da un sfat si o avertizare in acelasi timp:

1 Petru 3:7 – Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.

A nu-ti tratat sotia cu inteleciune si cu dragoste duce la rugaciuni spuse degeaba si la un Dumnezeu care isi va inchide urechea la cererile si la nevoile tale.

Asa ca sa le uram sotiilor noastre un frumos La Multi Ani impreuna cu multumirea si aprecierea ca ne sunt partnere de viata si ajutorul potrivit. 

Umanism vs. creștinism doctrinar

Mesajul de mai jos l-am publicat pe Facebook ca un răspuns scurt la ceea ce am aflat că scrie în Legea Educației din România și la valorile umaniste, deoarece cred că există un pericol pentru părinții și copiii credincioșilor evanghelici care merg la școală: credem că dacă școala publică nu promovează încă homosexualitatea și educația sexuală suntem la adăpost de pericole.

Dar unul dintre pericolele din școală este și umanismul, care nu este doar o simplă filozofie, ci reprezintă o concepție alternativă despre lume și viață. Conform Asociației Secular-Umaniste din România, umanismul reprezintă o alternativă la religia dogmatică.

Această subliniere este foarte importantă pentru noi ca evanghelici pentru că în timp ce umaniștii au înțeles foarte bine importanța dogmelor și doctrinelor creștine, credincioșii evanghelici, invadați de teologii umaniste, dau la o parte sau diminează tot mai mult doctrinele și teologia serioasă și promovează dezvoltarea unui creștinism fără prea multe dogme, care și așa sunt generatoare de conflicte și discuții, iar în locul gol se introduc cât mai multe idei liberale și umaniste care permit un mod de gândire lejer, fără prea multe bariere teologice și fără vreo suferință.

Iar ca exemplu ne putem uita doar la modul în care teoriile umaniste sunt promovate în creșterea copiilor evanghelici. Am auzit părinți care spun că nu își pedepsesc copiii, sau nu folosesc cuvântul ”nu” în educație, in condițiile în care Biblia este plină de interdicții. Sau părinți care își iau toate informațiile despre creșterea copiilor din cărți de psihologie – eventual cu un autor creștin – dar care foarte rar deschid Biblia să vadă ce spune Dumnezeu despre creșterea copiilor. Mai mult, păriniți creștini evanghelici care nu sunt preocupați de transmiterea mesajului Evangheliei generației următoare sau o fac într-un mod foarte voalat, dându-i copilului libertatea de a alege. Uită însă că un copil va prelua ce a fost învățat iar libertatea lor de alegere va fi dicatată de natura lor păcătoasă nu de o evanghelie la care nu a fost expus în casă.

Iată un test: cât de mult discutăm cu copiii noștri despre creaționism? Cât de multe știu ei despre potop sau semnificația corectă a curcubeului? Pentru că dacă copiii noștri nu vor avea răspunsuri biblice la aceste lucruri, umanismul le va oferi răspunsuri și alternative culturale la tot ce înseamnă creștinism dogmatic.

Așadar, iată comentariile mele la valorile umaniste:

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, articolul 4:
http://polito.ubbcluj.ro/scoaladoctorala/?page_id=263

Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru:

d)formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural;

Valorile umaniste definite de Asociația Secular-Umanistă din România:

1. Umanismul este etic.
2. Umanismul este rațional.
3. Umanismul sprijină democrația și drepturile omului.
4. Umanismul insistă asupra faptului că libertatea personală trebuie să fie însoțită de responsabilitate socială.
5. Umanismul este un răspuns pentru larg răspândita dorință de alternativă la religia dogmatică.
6. Umanismul prețuieste creativitatea artistică și imaginația.
7. Umanismul este un mod de viață.

Ofer un răspuns personal din perspectiva valorile creștine biblice fundamentale (adică de bază – ca să nu se înțeleagă greșit) :

1. Creștinismul corect este atît etic cât și moral.
2. Creștinismul biblic este rațional și onest; de aceea recunoaște că nu toate lucrurile pot fi explicate prin argumente raționale sau dovezi științifice.
3. Creștinismul biblic a fost un susținător continuu al democrației și drepturilor fundamentale ale omului și de aceea le și sprijină.
4. Creștinismul biblic recunoaște libertatea personală a individului însoțită de resonsabilitatea spirituală față de Dumnezeu și față de societate.
5. Creștinismul dogmatic corect nu este o alternativă la umanism ci este singura alternativă corectă pentru problemele umane și sociale. Dar creștinismul dogmatic recunoaște în același timp dreptul la opțiune a fiecărui individ.
6. Creștinismul dogmatic prețuiește creativitatea și imaginația în limitele definite de natura și caracterul moral și sfânt a lui Dumnezeu, așa cum sunt ele definite de Biblie.
7. Creștinismul dogmatic corect trebuie să fie un mod de viață.

Hallelujah lui Leonard Cohen – o melodie erotică ambalată în cuvinte religioase

„Hallelujah” este o melodie compusă de Leonard Cohen, și lansată inițial pe albumul Various Positions (1984), care este un amestec de melodii și versuri cu tentă religioasă și erotică.

Melodia nu a avut success la început, ci a devenit cunoscută abia după ce artiștii John Cale și Jeff Buckley au preluat cântecul și l-au ”descifrat” prin adăugarea de versuri mai explicite.

Și deși versurile inițiale au fost puțin diferite, atât Cohen cât și ceilalți artiști au folosit mai multe variante de text în concerte.  Se pare că versurile care au fost cântate de-a lungul timpului se întind pe nu mai puțin de cinsprezece pagini.

Însă faptul că acest cântec se folosește tot mai mult în mediile creștine îmi provoacă greață și asta pentru că versurile sunt, la modul general, o odă adusă păcatului lui David cu Batșeba și chiar o remarcă a relației lui Samson cu Dalila.

Leonard Cohen laudă căderea pentru că asta însemna ridicarea personajului.  Iar viața lui David, prin căderea și ridicarea lui, este portretizată ca o operă muzicală. Cu alte cuvinte, melodia laudă păcatul și căderea pentru că apoi urmează ridicarea, deși în realitate nici David și nici Samson nu au mai fost la fel după căderile lor. Nu văd deci cum un credincios serios ar putea cânta sau asculta o asemenea melodie, în condițiile în care întregul concept al căderii și păcatului este ridicat la rang de virtute, iar sensul cuvintelor este distorsionat în mod inteționat.

Iată ce notează publicația The Guardian prin Laura Barton, despre această melodie:

”Pentru că frângerea a fost întotdeauna o constantă a lucrării lui Cohen… această frângere aduce în versurile lui nu numai durerea și dezamăgirea de a fi o ființă umană defectuoasă cât și efortul continuu de a fi mai bun, dar de asemenea și calitatea senzuală de a fi doar carne și oase.”

Iar Jeff Buckley, unul dintre cei care a popularizat și diversificat versurile este citat în același articol, afirmând:

”Oricine ascultă cu atenție Hallelujah va descoperi că acesta este un cântec despre sex, despre dragoste, despre viața pe pământ. Cuvântul Aleluia nu este un omagiu adus în închinare unei persoane, idol sau dumnezeu, ci un aleluia al orgasmului. Este o odă adusă vieții și iubirii. De fapt asta înseamnă expresia ”o cădere minoră” – o referire la finalitatea actului sexual.”

Ceea ce avem în această melodie nu este altceva decât luarea în deșert a Numelui lui Dumnezeu, căruia îi este adresat termenul de Aleluia în Scriptură. Iar dacă citiți cu atenție versurile veți observa că Cohen este perfect conștient de acest lucru.

Iată mai jos o traducere ne-poetică a versiunii originale și apoi alte două strofe din versiunea cea mai populară:

Ei bine, am auzit că era un acord muzical secret

Pe care David îl cânta ca să îi placă Domnului

Dar nu prea te gândești la muzică, nu-i așa?

Ei bine, funționează cam așa:

Al patrulea, al cincilea, căderea minoră și ridicarea majoră

Regele derutat compunând Aleluia.

Aleluia.

Ei bine, credința ta era puternică dar aveai nevoie de dovadă,

Ai văzut-o făcând baie pe acoperiș

Fumusețea ei și lumina lunii te-au atras.

Ea te-a legat de scaunul ei de bucătărie

Și ți-a spart tronul și ți-a tăiat părul

Și de pe buzele tale ți-a extras Aleluia

Aleluia.

Dar dragă am mai fost aici,

Am văzut această cameră și am mers pe această podea

Ști, locuiam singură înainte să te cunosc

Și ți-am văzut steagul pe arcada de marmură

Și dragostea nu este un marș al victoriei,

Este un rece și un frânt Aleluia.

Aleluia.

Tu zici că am luat numele în deșert

Dar eu nici nu știu numele

Dar dacă am făcut-o, ei bine, ce înseamnă asta ptr tine?

Este o vâlvătaie de lumină în fiecare cuvânt

Nu contează pe care l-ai  auzit

Sfântul sau frântul Aleluia.

Aleluia.

Am făcut ce am putut, nu a fost mult,

Nu am simțit, așa că am încercat să ating

Am spus adevărul, nu am venit să te păcălesc,

Și chiar dacă totul a mers prost

Am să stau în fața Domnului Cântării

Cu nimic altceva pe buze decât cu Aleluia.

Aleluia.

Aceste doua strofe au înlocuit ultimele doua strofe din versiunea originală:

Era un timp când îmi spuneai

Ce se întâmplă cu adevărat mai jos

Dar tu nu mi-ai arătat niciodată acel lucru

Dar îți amintești când m-am mișcat în tine?

Și când porumbelul sfânt se mișca și el

Și fiecare respirație a noastră era Aleluia

Aleluia

Poate că este un Dumnezeu deasupra

Dar tot ce-am învățat din dragoste

A fost cum să împușc pe cine te-atrăgea

Și nu este un țipăt pe care îl auzi noaptea

Nu este cineva care a văzut lumina

Ci este un rece și un frânt Aleluia.

Aleluia.

Originea și semnificația sarbătorii de Halloween

În cultura contemporană vestică, în special cea americană, halloween a devenit a doua mare sărbătoare după cea a Crăciunului. Este atât de mare încât un sfert din toate bomboanele care se vând anual în SUA, se vând doar de halloween. Din fericire, în România sărbătoarea nu este încă atât de populară, ba chiar sunt încă mulți care o detestă, însă să nu ne mirăm dacă pe viitor multinaționalele și marile companii vestice vor promova agresiv prin reclame și media acest festival, totul desigur din considerente financiare. În Norvegia și celelalte țări scandinave, halloween-ul este deja o sărbătoare bine așezată care se celebrează în fiecare școală și grădiniță.

Și deși există multe explicații a ceea ce semnifică sau înseamnă acest festival, totuși majoritatea celor din lumea vestică nu cunosc ceea ce sărbătoresc. Și nu ar trebui să fie o surpriză din moment ce mulți nu știu nici ce sărbătoresc de Crăciun sau de Paște. Ce este mai rău este că de multe ori se ajunge la definiții pompose sau șocant dar care nu exprimă corect semnificația sărbătorii. De aceea, pentru o înțelegere corectă a haloween-ului trebuie să ne întoarcem la originile lui. Chiar dacă de-a lungul secolelor semnificația inițială s-a diminuat sau chiar s-a schimbat, totuși au rămas destule elemente care nu pot fi trecute cu vederea.

Nu sunt absolut deloc de acord cu sărbătoarea în sine, în primul rând pentru că este o celebrare a urâtului și grotescului, ceea ce nu ar trebuie să fie normal, iar în al doilea rând pentru că originile ei sunt total păgâne. Chiar dacă nu îi pot numi închinători direcți ai lui Satan pe toți cei care sărbătoresc haloween, nu cred că putem trece cu vederea simbolistica și celebrarea elementelor oculte care însoțesc festivalul.

Halloween Parade in Manhattan

  • paradă de haloween

Așadar, sărbătoarea de haloween originează în sărbătoarea antică celtică numită Festivalul Samhain (se pronunță sow-in) și literal înseamnă sfârșitul verii. Celții au fost un popor care au trăit în urmă cu aprox. 2000 de ani în zona de astăzi a Irlandei, Marea Britanie și nordul Franței și care își sărbătoreau anul nou pe 1 Noiembrie. Această zi marca sfărșitul verii și recoltei și începutul sezonului întunecat și friguros de iarnă, un timp al anului care era asociat cu moartea omului. Celții credeau că în nopate de dinaintea anului nou, granița dintre lumea celor vii și a celor morți  devenea neclară iar în noapte de 31 octombrie ei celebrau Samhain. Ei credea că fantomele/spiritele morților se întorceau pe pământ și cauzau probleme și distrugeri ale recoltei. Dar de asemenea ei credea că prezența acestor spirite printre ei făcea posibilă o predicție mai bună pentru anul ce urma. Pentru oameni ca ei care erau dependenți de natură pentru recolta anului, aceste profeții sau predicții le asigurau liniștea în timpul sezonului de iarnă.

Pentru comemorarea acestui eveniment, druizii (preoții tribali) organizau focuri de tabără sacre unde oamenii se adunau și ardeau produse din recoltă împreună cu sacrificarea de animale pentru zeitățile celtice. În timpul acestei celebrări, oamenii purtau costume făcute din piei și capete de animale în încercarea de a-și prevesti unul altuia norocul sau viitorul, iar apoi luau foc din focul de tabără și îl duceau acasă în diferite recipiente sau în capetele de animale pentru a aprinde focul în casă și a uni astfel casa și satul cu focul sacru de tabără, atrăgând asupra casei predicțiile făcute în jurul focului de tabără. Desigur, se făcau incantații și alte activități oculte pentru atragerea norocului și prezervarea recoltelor pe care le strânseseră în timpul verii. Era deci o chestiune puternic religioasă dar și puternic ocultă.

Dar mai este un lucru de subliniat. Sarbătoarea de toamnă a celților făcea parte dintr-un ciclu de patru sărbători anuale tribale care simbolizau patru zeități – doua feminine și doua masculine, iar festivalul Samhain (halloween) era dedicat unui zeu masculin, următoarea fiind sărbătoarea Imbolc, dedicată unei zeități feminine și ținută în luna februarie, când apăreau primele semne de primăvară, rezultate din unirea celor două zeități.

druids_temple

  • acesta este un tempul păgân celtic unde activau druizii

După anul 43. d.Hr., când imperiul roman a cucerit majoritatea teritoriului celt, în decurs de aproximativ 400 de ani, doua sărbători similare romane – Feralia și Pomona – au fost unite cu această sărbătoare celică prin asimilarea si unirea cele doua culturi.

Apoi, pe 13 mai 609 d.Hr. Papa Boniface IV, dedică templul tuturor zeilor din Roma – Panteonul – tuturor martirilor creștini și astfel i-a ființă sărbătoarea catolică a Tuturor Martirilor. Papa Gregory III (731-741) va extinde sărbătoarea și va include toți sfinții care au murit împreună cu toți martirii și o mută de pe 13 mai pe 1 noiembrie, sărbătoarea fiind tot una dedicată morților. Până în sec. 9, sărbătoara reușește să suprapună vechea semnificație păgână celtică și devine una cu o semnificație creștină.  În anul 1000 d.Hr., biserica Catolică va dedica ziua de 2 noimebrie tuturor morților și o numește Ziua Tuturor Sufletelor (All Souls’ Day). Dar această zi era celebrată într-un mod similar cu vechea sărbătoare celtică: focuri de tabără, parade, costume de sfinți, îngeri sau demoni.

Dar astăzi în lumea catolică se face o deosebire între sfinții morți și ceilalți morți și de aceea se sărbătorește pe 1 noiembrie Sărbătoarea Tuturor Sfinților iar pe 2 noimebrie Sărbătoarea Tuturor Sufletelor.

În biserica Ortodoxă este însă o mică diferență: Duminica Tuturor Sfinților se celebrează în prima duminică după Rusalii, adică în primăvară, iar pe 5 noiembrie se sărbătorește Moșii de toamnă în care se face pomenirea morților. Iar ca semnificație populară  ”se spune că cine respectă tradițiile de moșii de toamnă, va avea noroc și sănătate în lunile următoare.”

luminatie

  • aprinderea de lumânări la mormânt cu ocazia Moșilor de toamnă

Se poate deci vedea ușor că sărbătoarea de haloween a fost o sărbătoare păgână dedicată morților, o sărbătoare a cărei denumire a fost shimbată și reinterpretată dar al cărei obiect de celebrare a rămas același în întreaga istorie creștină oficială – moartea și sufletele celor morți. Din nefericire, în ultima sută de ani celebrarea morții și a sufletelor celor morți a redevenit nu numai un festival popular și o zi de distracție, ci a readus în cultura contemporană o celebrare și bagatelizare a elementelor oculte care se asociază cu un astfel de festival. Atât adulții cât și copiii privesc cu multă dezinvoltură costumele de vrăjitoare, capetele de morți sau mătura zburătoare.

Dar nu este nimic nou sub soare, după cum spune Eclesiastul. Celebrarea morții și cultul dedicat morților se găsește în aproape orice cultură păgână, din antichitate și până acum. Lumea vestică modernă nu face nici ea excepție, iar haloween-ul demonstrează că de fapt lumea modernă nu este chiar atât de modernă.

Ca și creștini evanghelici și credincioși Bibliei, Dumnezeu nu numai că nu ne cheamă să celebrăm moartea ci ne și interzice. Dacă analizăm cu atenție sărbătorile Vechiul Testament se poate observă că Dumnezeu a poruncit doar sărbători de mulțumire sau comemorare a evenimentelor istorice a poporului evreu, dar nimic legat de o celebrare a morții. Dumnezeu interzice orice activitate ocultă sau relaționată cu ocultul și moartea (Lev. 19:31). Singurul care era celebrat era Dumnezeu Yehova, Creatorul cerului și al pământului, Cel care făce pământul să rodească, Cel care aduce ploaia, Cel care susținea viața.

Mai mult, creștinii au ca zi specială fiecare zi de duminică care simbolizează Învierea lui Hristos și biruința Lui asupra morții, pentru că fără înviere, moartea Lui nu ar fi avut valoare.

Așadar, noi nu celebrăm urâtul, grotescul sau moartea ci ne bucurăm de frumos și celebrăm viața de care ne face parte Dumnezeu.  Știm de asemenea că și moartea și viața sunt în mâna Lui și că granița dintre moarte și viața este bine definită și îi aparține în întregime lui Dumnezeu.

Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii – Marcu 12:27.

http://www.history.com/topics/halloween/history-of-halloween