Am primit unele critici referitoare la articolul precedent scris despre Toni Berbece si vreau sa raspund la cateva dintre ele pentru ca sunt explicații necesare care cred că ajută în această situație.

Trăim într-o lume a adevărului relativ. Societatea în ansamblul ei este educată prin toate mijloacele că adevărul nu poate fi unul singur și că fiecare om își poate defini propriul adevăr și propria realitate. Tehnologia ne ajută foarte mult aici cu realitatea virtuală pe care un utilizator și-o poate crea singur sau o poate alege din multitudinea de variante. Astfel, căutarea adevărului obiectiv nu mai reprezintă nici dorința și nici țelul oamenilor atât timp cât se pot bucura de propria realitate și de propriul adevăr fără ca cineva să îi tragă la răspundere. Practic, fiecare om devine propriul lui dumnezeu în propria lui lume, sau devine un dumnezeu în cadrul unui grup de mici dumnezei care își definesc propriul adevăr și propria realitate.

Nici mișcarea evanghelică nu face exceptie de la aceste tendințe și acest tip de gândire. Ideea că oricine poate interpreta Biblia pentru sine este deja acceptată pe scară largă. Trăim astăzi într-o lume evanghelică unde oricine are o opinie despre textele controversate și despre doctrinele discutabile. Fiecare are propriul adevăr iar cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă cineva este să ”judece” adevărul celuilalt. Asta nu numai că este împotriva unei presupuse porunci biblice, dar împrăștie și ”ură” și ”dezbinare” în loc să aducă ”unitate” și ”dragoste”. Mai mult, nu conteză de fapt ceea ce crezi și ce predici atât timp cât ești implicat în ”lucrări de binefacere”, sau alte lucrări creștine de ”evanghelizare”, sau strângi în jurul tău o mulțime de oameni care te urmăresc și te ascultă. Până la urma nu contează prea mult ”cum vezi anumite lucruri” (noua paradigmă a interpretării) atât timp cât ai la activ lucrări care se pot vedea și quantifica.

Din nefericire, aceste criterii au devenit filtrele adevărului pentru majoritatea evanghelicilor de astăzi. Cu cât un predicator este mai popular cu atât cresc șansele să fie corect. Și Doamne ferește să fie criticat, pentru că acești predicatori de tip media-show nu pot greși.

Sunt și eu întrebat de multe ori, ce te califică să critici învățătura sau lucrarea altora și ce anume faci tu comparat cu cei pe care îi critici. Așa cum am spus – întrebări de genul acesta dovedesc alinierea creștinilor evanghelici la trendurile moderne.  Dar, ca să dau un răspuns la astfel de întrebări iată ce anume mă face să scriu:

În primul rând este de datoria noastră, a celor care vestim Cuvântul, de a lupta pentru menținerea mesajului Evangheliei. Pierderea esenței evangheliei este cea mai mare tragedie a generației noastre. Fără un mesaj corect al Evangheliei, pocăința și credință reală nu pot să aibe loc. Degeaba predicăm dacă mesajul nu ajută oamenii să ajung la mântuire. Îi putem ajuta să aibe o viață morală sau să devină activiști religioși, dar nu mântuiți de la iad și de la mânia lui Dumnezeu. Ce folos să avem tineri foarte implicați în lucrări dar fără o naștere din nou reală?  Ce folos să faci case la săraci dar să nu înțelegi Evanghelia? ”Ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?”  Și Pavel repetă acest lucru în 1 Cor. 15:1-2: – Evanghelia trebuie ținută așa cum ați primi-o, altfel degeaba ați crezut (parafrazat).

În al doilea rând, critic și judec predicare și teologia altora pentru că internetul aduce aceste mesaje în biserici, incluisv în cea în care slujesc și eu. Și când biserica ta este afectată atunci nu poți să taci.

În al treilea rând, scriu de mult timp impotriva greselilor si deviatiilor teologice contemporane. Am avut multe discuții pe această temă cu mulți carismatici. Știu despre ce vorbesc și văd efectele pe care carismatismul le are în viața multora.  Toata lumea vorbeste despre vindecari si profetii desi realitatea este cu totul alta. Limbajul carismatic a devenit atât de comun încât tinde să devină definiția creștinismului contemporan. Sunt creștini care nu sunt în stare să ia o decizie fără să întrebe un profet. Sunt alții care cred că dacă un predicator popular se roagă pentru el va avea mai multă ”favoare” înaintea lui Dumnezeu. De unde au apărut toate aceste deviații doctrinare și de ce nu se ia atitudine?

Multi credinciosi traiesc o viață crestina desprinsa de realitate obiectiva a vietii de zi cu zi. Le spui că cutare predicator a facut o profetie falsa si ei iti raspund ca fiecare mai face greșeli sau… mai grav .. Dumnezeu s-a razgandit. Profeția a fost bună, dar Dumnezeu și-a schimbat planul.  Le spui că Biblia nu spune cutare sau cutare lucru și eu îți spun că asta este doar interpetarea ta.

De aceea, chemarea la discernământ și la atitudine nu mai este acum o opțiune . Este o obligativitate pentru toți cei care sunt chemați în slujba Evangheliei.

Toni Berbece, pastorul carismatic cunoascut și promovat în România, a scris un articol publicat de cei de la NewsNet Crestin care se intituleaza „M-au urât fără temei…” în care povestește că anumite persoane i-au mărturisit că au simițit o ură foarte mare față de el dar că în final au devenit ascultătorii lui fideli. Toni Berbece susține că acestea sunt duhuri rele care luptă împotriva lui și se autointituleaza, cu subînțeles, un om curat care stârnește ura.

Ceea ce se poate observa în acest articol nu este altceva decât ceea ce se vede des în mediul carismatic din care face parte și Toni Berbece, anume un sindrom mesianic dus la extrem și care se apropie de blasfemie. Să folosești un text ca acesta, citat din Ioan 15:15 destinat exclusiv Domnului Isus, și să îl aplici la câteva istorioare care au rostul de a ridica în slăvi pe cel care le povestește, dovedește o mândrie spirituală mare și cel puțin o lipsă de respect pentru persoana Domnului Isus. 

Cum poate cineva să se pună pe același loc cu Domnul Isus folosid texte care au fost adresate lucrării și persoanei Lui? Nici apostolul Pavel nu a avut curajul să se ridice la o astfel de pretenție, și nimeni dintre noi nu ar trebui vreodată să se compare cu persoana și lucrarea Domnului Isus. El a fost Adevarul care a fost respins de oameni, El a fost Lumina care a fost urâtă de întuneric pentru că a scos la iveala faptele necurate ale oamenilor și El este Calea prin care avem acces la Tatăl. Dar în lumea carismatică toate aceste pot să fie aplicate și la unii dintre predicatorii lor. Unii dintre ei se cred mici dumnezei care au aceleași puteri ca și Dumnezeu. Toni Berbece nu prea face excepție, și asta se vede în ceea ce a scris. 

Articolul mai dovedește încă un lucru: în teologia carismatică aproape orice problema este imputat demonilor. Fie că vorbim de boli, de sentimente, de acțiuni, de doctrine sau de lupte spirituale, totul se rezuma la demoni. Toni Berbece nu face exceptie nici aici. El se erijeaza intr-un luptător al luminii care este ținta demonilor cărora le face față cu brio pentru că are un statut special înaintea lui Dumnezeu. Nimic nou la carismatici.  Cu siguranță că daca va citi acest articol va găsi încă un motiv să susțină ca este urât fără temei… . 

Biblia întradevăr vorbește despre lupta spirituală pe care fiecare credincios o duce, însă nu trebuie să uităm că Dumnezeu va judeca oamenii pe fiecare după faptele lor. Nu găsim în Biblie nici un argument care să ne lase să înțelegem că cineva va putea avea anumite păcate trecute cu vederea pentru că a fost posedat sau infleunțat de diavol. Toți avem o natura păcătoasă și aceasta natură căzută și coruptă este aliatul pe care diavolul îl folosește pentru a ne influența și ispiti. Dar problema naturii păcătoase nu se rezolvă prin lupte spirituale cu forțele întunericului ci prin pocăință și credința în lucrarea Domnului Isus de la cruce. El l-a înfrânt pe diavol și astfel ne dă și nouă biruința asupra păcatului și asupra naturii noastre păcătoase. Diavolul sigur că te poate ispiti, dar fără acest aliat interior din noi, ceea ce este cunoscut ca fiind ”firea pământească”  (vezi Iacov 1:14,15 și Romani 6 ), el nu are șanse de biruință. 

Dar pentru carismatici, această doctrină și înțelegere biblică și istorică este inexistentă. Și așa ajung la tot felul de idei ca cele pe care le citim în articol. 

Toni Berbece dovedește apoi și un sindrom mesianic, considerându-se un mare om a lui Dumnezeu prin care Dumnezeu își transmite Cuvantul și își face lucrarea. În trecut nu a ezitat să facă profeții (care s-au dovedit false), să susțină că a făcut vindecări dar care nu se pot dovedi medical sau să susțină că Dumnezeu îi vorbește în mod direct, comparat cu noi, credincioșii de rând, care nu avem linie directă la Dumnezeu.  Dar.. nimic nou la carismatici.  Amintesc aici doar textul din Evrei 1:1-2 – ” După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, … la sfârșitul acestor zile, Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul.. ”, text pe care carismaticii îl ignoră sau îl răstălmăcesc ca să le iasă lor bine. 

Recomand celor care îl urmăresc sau îl ascultă să fie cu precauție. România devine tot mai plină de astfel de carismatici care amestecă unele lucruri bune cu multe alte doctrine carismatice extrem de toxice pentru viața creștină normală și evlavioasă.  Mai bine stai departe de pericol decât să îți riști propria credință. 

https://newsnetcrestin.blogspot.com/2020/06/tony-berbece-m-au-urat-fara-temei.html?fbclid=IwAR3141wS7yHzFMS–dUwehwI4BTyg9KKynGpZGu-gWucWb6ZyAkwgrsFVog

Pocaiți-vă căci Împărăția cerurilor este aproape! Matei 3:2

Acestea sunt cuvintele cu care Domnul Isus și-a început predicarea publică, după botezul în apa Iordanului făcut de Ioan Botezătorul. Acestea sunt parte integrantă al mesajului predicării atât al Domnului Isus cât și al ucenicilor. Și pentru a înțelege acest mesaj, trebuie să analizăm sensul și înțelegerea cuvintelor care formează acest mesaj. Cuvântul pocăință este termenul pe care vreau să îl analizez în acest articol, pentru că in generația noastră își pierde tot mai mult sensul original la care s-a referit Domnul Isus și apostolii.

Metanoia

Cuvantul metanoia a fost folosit in mai multe contexte, iar primul context a fost cel pagan, in lumea antica greceasca.

Pentru greci, metanoia insemna sa iti schimbi modul de a gandi in raport cu un lucru sau o filozofie. Daca mergeai la o scoala, in timp ce invatai anumite lucruri noi si le asimilai insemna ca ai avut parte de o metanoia, adica de o schimbare de gandire fata de anumite lucruri. Insemna o schimbare care s-a produs dupa un anumit eveniment sau constientizarea unei situatii sau informatii. Insemna schimbara gandirii  sau a gandi diferit.  Presupunea ca pana la un punct ai stiut unele lucruri in  mod gresit iar dupa ce ai fost invata sau ai auzit sau vazut ca lucrurile nu erau cum credeai tu, gandirea ta s-a schimbat in mod radical cu privire la acel lucru.

In limba română, cuvantul metanoia este tradus cu pocaință avand sensul general de căință și regret. In biserica orotdoxa, pocainta a derivat in căință și penitență – și presupune ca omul să facă ceva sau să se autopedepsească pentru a-si arata caința si părerea de rău față de păcatele pe care le-a făcut – de aceea multi crestini ortodocși ajung să facă tot felul de lucruri – de la a merge in genunchi in jurul bisericii, la a se călugări pentru a se feri de lumea păcătoasă. Biblia insa nu ne cere o caință de acest fel. Aceasta este o interpretare greșită a termenului pocaință.

Termenul mai are și sensul de întoarcere sau schimbare. Schimbarea gândirii presupune un efect și în modul în care omul își trăiește viață în raport cu acea schimbare. Nu poți să afirmi că ți-ai schimbat gândirea, dar viața ta nu se schimbă. Ori nu ai înțeles ori nu vrei să te schimbi. De ex. – dacă vorbim despre modul în care conduci mașina – dacă înțelegi cu adevărat că viteza te pune și pe tine și pe alții in pericol ai doua opțiuni – fie te schimbi și conduci cu atenție și cu viteza legală – și în cazul acest ai parte de o metanoia, fie ignori ce ți s-a spus și conduci în continuare cum vrei.  Dacă însă nu ai înțeles, ai opțiunea să ceri mai multe explicații sau să ignori explicațiile pentru că ție îți place ceea ce faci și nu vezi nici o logică în a asculta.  În aceasta situație nu ai parte de metanoia ci rămâi în continuare pe calea nesupunerii si răzvrătirii față de lege și la un moment dat vei suporta consecințele.

De aceea metanoia în context biblic are și sensul de  întoarcere la Dumnezeu, adică la ascultarea de El și la lepădarea păcatului de care omul s-a căit.

De reținut însă este și faptul că metanoia de care vorbește Biblia este în legătură cu păcatul, iar acesta defineste o încălcare a unor legi, reguli sau norme de viață, general valabile pentru orice om și definite de Dumnezeu in Cuvantul sau – Biblia.  Cu alte cuvinte, omul care se pocaieste este constient ca a incalcat aceste legi divine, isi recunoaste vina si in acelasi timp, viata lui se schimba in conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Pentru că omul prin natura lui merge intr-o directie gresita, opusă voiei lui Dumnezeu, are nevoie de această convingere a vinovăției personale și de experiența unei convertiri sau schimbări profunde în gândire și atitudine – în primul rând față de păcat și apoi față de Dumnezeu.

Metanoia în noile tendințe teologice

Una dintre tendințele teologice de astăzi este ca metanoia să fie prezentată doar ca un proces care se întinde pe tot parcursul vieții nu și ca un moment definit din viața cuiva. Una dintre marile întrebări care se pune este  – ce fac dacă nu am o dată când m-am întors la Dumneze? 

Probabil aceasta este una dintre marile erori ale generației noastre pentru că întoarcerea la Dumnezeu este tot mai mult definită ca un proces de cunoaștere intelectuală și o adaptare din mers la cerințele Scripturii prin auto-disciplină și efort propriu. Aceasta nu este prea departe de înțelegerea ortodoxă a penitențelor. Omul dorește să își dovedească lui însuși și celor din jur că are o viață de pocăință.  În aceasta categorie se încadreaza o mare parte a mișcării evanghelice contemporane.  Când definești metanoia doar ca un proces și o schimbare a gândirii prin acumularea de informații biblice, înseamnă că nu ai înțeles mesajul Domnului Isus.

O altă eroare a generației noastre este prezentarea metanoia în termeni umaniști, prin care omul este chemat să lase păcatul pentru că îi face rău. Deși parțial este corect, totuși nu acesta este mesajul Scripturii. Domnul Isus vorbește despre focul care nu se stinge ca pedeapsă pentru neascultători, pentru răzvrătiți și pentru cei care refuză chemarea lui Dumnezeu. Păcatul este deci o ofensă adusă unui Dumnezeu care cere pocăință și ascultare. Prezentarea păcatului din punct de vedere umanist, având doar un efect rău pentru viața omului de aici, cum ar fi boala, sărăcia, beția, neliniștea, singurătatea, etc, este o deviere de la mesajul Domnului Isus și al apostolilor, iar chemarea la metanoia devine un non-sens. Omul vede oricum rezultatele păcatului și nu are nevoie de consiliere religioasă pentru asta.

O altă greșeală teologică contemporană este confundarea și contopirea sensului de pocăință cu cel de credință. Se vorbește foarte multe despre mântuirea prin credință, fără fapte, și da, este corect Biblic. Mântuirea este prin credința în moartea și învierea Domnului Isus. Dar mântuirea cere schimbare și o viață nouă. Ori aceasta schimbare presupune întâi o conștientizare a stării de păcat și a gravității păcatului în așa măsură încât aceasta să ducă la regret, căință înaintea lui Dumnezeu și dorința sinceră și profundă de a trăi conform voii lui Dumnezeu. Ori dacă aceasta nu se întâmplă, condiția de pocăință nu este îndeplinită și astfel nu poate fi vorba de credință. Metanoia un poate avea loc fără conștinetizarea profundă a problemei de bază.

In concluzie, reținem că metanoia cerută de Domnului Isus este o schimbare a gândirii cu privire la păcat, la natura umană și la relația omului cu Dumnezeu, iar aceasta înțelegere duce la căința și dorința profundă de schimbare și întoarcere la Dumnezeu. Iar metanoia este produsă dar și urmată de credința că moartea și învierea Domnului Isus aduce iertarea păcatelor și împăcarea cu Dumnezeu, iar omul este astfel salvat de la focul veșnic și va trăi pentru totdeauna cu Dumnezeu în Împărăția Lui. Și desigur, efectul unui metanoia real este o gândire biblică și o viață schimbată.

Extras preluat din broșura ”Cum m-am întors la Dumnezeu” a lui Dumitru Cornilescu,  tipărită de BER în 1998.

pag.22 – Întoarcerea la Dumnezeu a unui preot

Cam pe vremea aceea a trebuit să mă duc la București ca sa-mi tipăresc traducerea. (primăvara lui 1919 – n.p.) Acolo aveam un prieten preot. Era văduv. După moartea soției sale, îl frământa mult gândul să aducă suflete la Domnul Hristos. Dar nu știa cum. El auzise despre întoarcerea mea și despre lucrarea începută. Eram în corespondență. I-am scris câte ceva, dar n-a înțeles nimic. Când am venit la București, l-am văzut și am început să stăm de vorbă asupra Evangheliei. Nu putea pricepe că el, preot cum se cade și printre cei mai buni, era un păcătos și nu putea crede că el trebuie să se întoarcă la Dumnezeu: era prea bun pentru așa ceva! După multă vorbă și supărare din partea lui, a spus că vrea să mă audă predicând în biserica lui și că, dacă mai multă lume o să se întoarcă la Dumnezeu, ”are să vadă”. După ce am predicat de câteva ori, mi-a spus că vrea să înceapă să predice și el, despre ”întoarcerea la Dumnezeu”. ”Bun” i-am răspuns eu, ”dar trebuie să fi întâi tu întors la Domnul”. ”N-are a face” a zis el, ”am să predic altora”. A început să predice. 

Într-o duminică, pe când predica și zugrăvea grozăvia păcatului, a sfârșit prin a vedea grozăvia propriului său păcat și s-a întors la Dumnezeu prin propria sa predică, în timp ce căuta să întoarcă pe alții la Dumnezeu. 

Inca un pseudo-pastor este dat afara de „biserica” pe care a înființat-o, din cauza comportamentului abuziv fata chiar de membrii pe care ar fi trebuit sa ii păstoreasca. James MacDonald este o figura arhicunoscuta dar și controversată în mediile evanghelice din SUA, iar în România mișcarea care îl urmează poartă denumirea de Harvest Metanoia, liderul ei fiind cunoscutul Cristian Barbosu.

MacDonald se alătura unui șir lung de pastori care au fost dați afară de propriile biserici, atunci când oamenii au înțeles că cei care îi conduc nu sunt interesați de Cuvântul Domnului sau de sufletele oamenilor ci de bani, faima, cariera sau influență. A fost implicat în multe scandaluri, atât in biserica cat si in viată personala, printre care chiar jocuri de noroc. Si se pare ca una dintre cauze este chiar iubirea de bani. Sunt marturii care susțin ca MacDonald a afirmat ca mai bine pierde 1000 de oi decât sa isi declare salariul bisericii, asta in condițiile in care prezbiterii bisericii au afirmat acum ca in 2018 James MacDonald a câștigat doar de la biserica 960.000 USD pe an, în afara de alte lucrări făcute pe cont propriu, gen conferințe, cursuri, tururi de evanghelizare, etc, evident tot pe bani.

Oare când se vor satura creștinii sa mai alerge după astfel de oameni? Pastorii si predicatorii simplii care nu reprezintă biserici mari, care nu au doctorate si masterate luate prin tarile calde teologic, si care nu sunt cool sau integrati cultural, nu par că merita sa fie ascultați. Noii crestini vor conferinte mari, la hoteluri de renume, cu „trupe” de inchinare de rasunet si cu stele verzi si lumini miscatoare pe pereti. Iar acesti pseudo-pastori fac bani pe spatele lor. Bine că Dumnezeu mai da cateodata jos pe cate unul, doar, doar creștinii se vor destupa.

Dar dupa cum s-a vazut de atatea ori, oamenii se vor duce dupa un altul, la fel ca primul, intocmai ca femeia abuzata si batuta de barbat, care pleaca de la el dar se duce dupa altul la fel de abuziv, pentru ca ajunge sa nu mai perceapa realitatea fara abuz si violenta.

De cand analizez istoria lui Teodor Popescu, am avut un dubiu legat de prenumele Teodor. Nu am gasit foarte multe referinte sau dovezi istorice ca s-ar fi folosit aceste prenume in jurul anului 1900 in Romania, insa numele TUDOR era foarte popular.

Fratele Horia Azimioara, biograful principal al lui Teodor Popescu, mi-a confirmat ca se semna tot timpul cu prenumele de TEODOR. Insa in cautarile mele am gasit imagini cu primele volume de predici, publicate pe cand era inca preot, anume Isus va cheama si Veniti la Isus, pe care apare cu prenumele de TUDOR.

Asta imi confirma cumva banuielile si anume ca prenumele din certificatul de nastere era cel mai probabil trecut TUDOR , pentru ca era mult mai popular in acea perioada, dar mai tarziu a inceput sa se semneze cu TEODOR, care are conotatii sonore mai religioase.

Mai jos pozele celor doua volume cu numele de Tudor. Iar daca cineva ma poate ajuta sa le procur si in format tiparit, va rog lasati un mesaj.